ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 373/2005

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 23 decembrie 2003

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992

și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când hotărârile

judecătorești atacate au devenit irevocabile, recurs în anulare împotriva

sentinței nr. 1068 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului Alba, secția civilă, și

deciziei nr. 1305 din 2 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Prin recursul în anulare s-a

susținut că hotărârile au fost pronunțate, în parte, cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluție greșită a cauzei pe fond.

Din examinarea dosarului cauzei,

rezultă că la data de 24 octombrie 2002 reclamanții F.E., D.A., P.N. și alte 58

de persoane, magistrați, procuror și personal auxiliar de specialitate la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, s-au adresat Tribunalului Alba în

contradictoriu cu Ministerul Public din România, reprezentat de Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba,

solicitând să se dispună obligarea acestora la plata sumelor ce reprezintă

diferența dintre indemnizația efectiv încasată și cea cuvenită ca urmare a

aplicării greșite a unei valori de referință sectorială mai mică decât cea

legală, perioada mai–octombrie 2000 și din ianuarie 2002 la zi actualizate cu

indicele de inflație.

Prin aceeași acțiune s-a mai

solicitat ca pârâtul Ministerul Public din România să pună la dispoziție

fondurile necesare plății integrale a diferenței salariale și ca aceeași pârâți

să plătească pe viitor drepturi salariale luând în calcul valoarea de referință

sectorială de 1.515.280 lei, observând actele normative succesive în materia

salarizării.

Pârâtul Ministerul Public Parchetul

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și cerere de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice, arătând că Ministerul Public este o instituție

bugetară și nu are surse de finanțare, în afara celor aprobate.

Prin sentința civilă nr. 1068 din 23

noiembrie 2002, Tribunalul Alba a admis acțiunea cât și chemarea în garanție,

obligând pârâții și intervenientul forțat la plata sumelor reprezentând

diferența dintre indemnizație și celelalte drepturi salariale cuvenite

reclamanților, calculate la valoarea de referință sectorială reală și cea

efectiv încasată pentru perioadele mai-octombrie 2000, ianuarie-octombrie 2002,

reactualizate cu indicele de inflație.

Prin aceeași sentință pârâții au

fost obligați ca pe viitor începând cu luna noiembrie 2002 să recalculeze și să

plătească indemnizația de magistrat și celelalte drepturi luând în calcul

valoarea de referință sectorială de 1.515.280 lei.

Instanța de fond a reținut în esență

că potrivit art. 12 alin. (4) din Legea 76/2000, valoarea de referință

sectorială este de 1.140.000 lei începând cu luna mai 2000 și potrivit art. 13

alin. (1) din Legea 216/2001 valoarea de referință sectorială este de 1.515.280

lei începând cu ianuarie 2002, aplicându-se greșit alte valori de referință.

Instanța a mai stabilit că pârâtul

Ministerul Public a solicitat efectuarea unei rectificări bugetare pentru a

putea plăti sumele real datorate, sub acest aspect fiind întemeiată și cererea

de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Curtea de Apel Alba Iulia prin

decizia civilă nr. 1305 din 2 iunie 2003, a admis recursul Ministerului

Finanțelor Publice precum și al reclamanților A.M., ș.a. și a respins recursul

reclamanților C.V., ș.a. precum și recursurile Ministerului Public, Parchetul

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Alba.

Prin această decizie s-a reținut că

în materia litigiilor de muncă, cererea de chemare în garanție este

inadmisibilă cu specificul normelor de drept substanțial și al normelor procedurale

ale dreptului muncii.

Prin recursul în anulare se susține

că hotărârile sunt greșite în ceea ce privește obligarea pârâților la plata

diferenței dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai–octombrie

2000 și în consecință s-a solicitat casarea în parte a hotărârilor, pe capătul

de cerere menționat precum și a cererii de chemare în garanție.

Recursul în anulare este

neîntemeiat.

Potrivit prevederilor art. 330 pct. 2

C. proc. civ. în vigoare la momentul când hotărârile judecătorești au rămas

irevocabile, recursul în anulare este admisibil doar în caz de „încălcare

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond,

ori de vădită netemeinicie”.

Or, în speță hotărârile pronunțate

rezolvă corect principalele probleme de drept ale cauzei, în raport de

succesiunea în timp a actelor normative în această materie și de probatoriile

administrate.

Astfel, instanțele au stabilit

corect că reclamanților le sunt aplicabile prevederile art. 12 alin. (4) din

Legea nr. 76/2000 coroborate cu dispozițiile art. II teza I din O.G. nr. 83/2000,

texte care stabilesc că de la 1 mai 2000 valoarea de referință sectorială

pentru calculul salariilor reclamanților a fost fixat la 1.140.000 lei astfel

că luarea în calcul a valorii de 685.872 lei nu avea justificare.

Așa fiind, hotărârile criticate sunt

corecte și recursul în anulare va fi respins ca nefondat conform prevederilor

art. 330

3

alin. (1) combinat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de

Casație și Justiție, împotriva deciziei civile nr. 1305 din 2 iunie 2003 a

Curții de Apel Alba Iulia și a sentinței civile nr. 1068 din 28 noiembrie 2002

a Tribunalului Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 21 ianuarie 2005.