ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1168/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 345/7 aprilie 2000 a Tribunalului Alba, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.A. SA, sucursala județului Alba, și pârâta, SC T.R.S. SA, cu sediul în București a fost obligată la plata sumei de 82.716 dolari S.U.A., la cursul valutar de la data execuției și la 23.527.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 756 din 15 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.

Instanța a reținut că reclamanta a achitat pârâtei, pentru achiziționarea unor materiale care urmau să fie incorporate în lucrarea contractată la 23 iulie 1996, un avans, în sumă de 784.892.248 lei, echivalentul a 220.845 dolari S.U.A., dar aceasta nu a justificat echivalentul a 82.716 dolari S.U.A., încălcând prevederile art. 17 din contract, prin însușirea fără drept a diferenței de avans în mod nejustificat. Potrivit clauzelor contractuale, prețul lucrărilor efectuate de pârâtă urma să fie achitat de reclamantă în echivalentul în lei al dolarului S.U.A., calculat la cursul B.N.R. de la data plății. Cum avansul acordat pârâtei, pentru achiziționarea unor materiale, s-a efectuat în echivalentul în lei al dolarului S.U.A.

de la data plății, justificarea avansului acordat se va face în echivalentul în lei al dolarului S.U.A. de la data prezentării actelor justificative, astfel încât diferența, de 19.762 dolari S.U.A., obținută minus prin participările succesive la licitație din avansul acordat de către reclamantă la 6 august 1996, constituie riscul pârâtei ca participantă la licitație și nu al reclamantei, care a pus la dispoziția pârâtei integral avansul la data solicitării. Pârâta SC T.R.S. SA a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.

Recurenta a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de concluziile expertului care a reținut în lucrarea sa că, în urma efectuării defectuoase a schimburilor valutare de către bancă, s-a înregistrat o pierdere de aproximativ 20.000 dolari S.U.A., din vina băncii; că în posesia intimatei se află bunuri aparținând recurentei și care au fost scoase de sub gaj, în valoare de 30.160 dolari S.U.A. S-a susținut de către recurentă că banca a păstrat spre valorificare cantitatea de 730 kg deșeuri panel aluminiu tip Alpolic, în valoare de 27.930 dolari S.U.A., și toate aceste bunuri au o valoare de 78.090 dolari S.U.A. Cu privire la rezilierea contractului nr. 5590 din 23 iulie 1996, recurenta a arătat că s-a făcut în mod unilateral și abuziv de către intimată.

Prin întâmpinare, intimata SC R.B. SA cu sediul în București a solicitat respingerea recursului, întrucât recurenta nu a justificat echivalentul a 82.716 dolari S.U.A., încălcând prevederile art. 17 din contract, prin însușirea fără drept a diferenței de avans în mod nejustificat. La termenul din 14 octombrie 2003, SC T.R.S. SA a depus la dosar completări și precizări la motivele de recurs, în care a arătat că, în mod eronat, s-a indicat motivul prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care este abrogat, în loc de 304 pct. 8 C. proc. civ., care reiese din dezvoltarea lor. Curtea constată că aceste completări la motivele de recurs au fost depuse peste termenul prevăzut de art. 301, raportat la art. 303 alin. (2) C. proc.

civ. și nu vor fi analizate. Examinând recursul declarat de pârâtă prin prisma motivului invocat de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat, în sensul celor ce urmează: Între părți s-a încheiat, la 23 iulie 1996, contractul nr. 5590, prin care pârâta, SC T.R.S. SA București, s-a obligat să execute pentru reclamanta SC B.A. SA, sucursala județeană Alba, lucrări de construcții montaj pentru realizarea obiectivului de investiții - „sediul sucursalei județene Alba” - situat în Alba Iulia. Potrivit art. 2 din contract, durata de execuție a lucrărilor era de 32 săptămâni, respectiv, 23 martie 1997, iar conform art. 3, valoarea acestora s-a stabilit la 676.974 dolari S.U.A., exclusiv T.V.A., preț ferm, iar decontarea lucrărilor urma să se facă în lei, la cursul dolarului de la data plății.

Reclamanta a achitat, conform prevederilor contractuale, un avans de 203.092 dolari S.U.A., în echivalent 635.474.868 lei, și, întrucât între părți au apărut divergențe, reclamanta a acționat-o în judecată pe pârâtă. La instanța de fond, pârâta a fost obligată la plata sumei de 82.716 dolari S.U.A., la cursul valutar de la data execuției, precum și la plata sumei de 23.527.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. În apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, aceasta a solicitat și instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească sumele alocate de reclamantă cu titlu de avans din prețul contractului de antrepriză în lei și echivalentul dolari S.U.A.

la data virării lor în contul pârâtei, determinarea sumei reale pe care pârâta a avut-o efectiv la dispoziție cu titlu de avans, stabilirea diferenței dintre suma determinată la acest ultim obiectiv și valoarea lucrărilor executate de pârâtă. Ulterior, s-a dispus și efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă care să stabilească cantitatea și valoarea bunului denumit „placaj cu alpolic”, pretins a fi predat de pârâtă în gaj reclamantei și influența acestuia asupra creanței invocată de reclamantă; identificarea altor bunuri predate de pârâtă reclamantei și evaluarea unor lucrări pretins a fi executate de pârâtă și evidențiate în contabilitatea acesteia. Deși instanța de apel a încuviințat această probă, conform art. 208 și urm. C. proc.

civ., în considerentele deciziei nu a fost examinată în raport cu obiectivele la care expertul contabil a răspuns și de apărările invocate de pârâtă cu privire la deducerea unor sume din valoarea pretențiilor reclamantei. Potrivit art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt, ce au fost deplin stabilite. Cum, în speță, nu a fost clarificată situația de fapt, urmează ca, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei instanței de apel ce va fi casată și se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru a se stabili dacă sumele invocate de pârâtă în apel și în recurs fac parte din componența sumei de 82.716 dolari S.U.A., în echivalent la data plății, pretinsă de reclamantă în acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta, SC T.R.S. SA București, împotriva deciziei nr. 756 din 15 octombrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 24 martie 2004.