ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4184/2004

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 18 septembrie 2001 SC M.

SA, s-a adresat secției comerciale și de contencios administrativ, solicitând

obligarea SC S. SA, la plata sumei de 381.445,70 dolari S.U.A., reprezentând

diferență neachitată din prețul mărfii, la daune interese constând în dobânda

la contul curent în valută de la data la care scadența de plată a expirat, până

la 24 ianuarie 2000 și în dobânda legală de 6% pe an prevăzută de art. 4 din

O.G. nr. 9/2000 începând cu 25 ianuarie 2000, până la data plății efective,

precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost precizată la

data de 25 octombrie 2001 în sensul că daunele interese pretinse constă în

dobânda la contul curent în valută (dolari S.U.A.), calculată de la 27 mai 1998

până la 25 ianuarie 2000 (78.981,21 dolari S.U.A.), plătibilă și prin

echivalent în lei la cursul oficial de schimb al B.N.R. din data efectuării

plății, solicitând a se dispune și actualizarea, în acest caz, a echivalentului

în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective și în dobânda

legală prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 9/2000, după apariția acestui act

normativ, pentru obligații bănești, calculată din 26 ianuarie 2000, până la 12

septembrie 2001, data promovării acțiunii (6.534.615.238 lei), urmând a se

dispune și actualizarea acestei sume în raport de rata inflației aplicabilă la

data plății efective.

Cu acest prilej, reclamanta

solicită a se obliga pârâta la 253.071.858 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Prin sentința nr. 3464 din

19 noiembrie 2002, secția comercială și de contencios administrativ a

Tribunalului Hunedoara, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției

comerciale a Curții de Apel Alba Iulia, având în vedere valoarea obiectului

acțiunii.

La Curtea de Apel Alba

Iulia, reclamanta depune la 12 februarie 2003 o notă precizatoare a acțiunii,

în care arată că menține pretențiile formulate inițial, dar că, datorită

scurgerii timpului și efectului inflației, echivalentul în lei al diferenței de

preț neachitate este de 11.510.886.889 lei, al dobânzii la contul curent în

valută este de 2.383.415.974 lei, iar al dobânzii legale este de 6.534.615.238

lei.

În urma administrării

probelor și a examinării apărărilor părților, secția comercială și de contencios

administrativ a Curții de Apel Alba Iulia, a pronunțat sentința civilă nr. 100

din 9 aprilie 2003, prin care a admis în parte acțiunea reclamantei și a

obligat pârâta la plata sumei de 293.945,70 dolari S.U.A. reprezentând

pretenții (diferență neachitată de preț al mărfurilor), a sumei de 28.701,99 dolari

S.U.A., reprezentând dobândă legală și a sumei de 125.060.393.411 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Cererea de instituire a unui

sechestru asigurător asupra bunurilor proprietate a pârâtei, formulată la 14

martie 2003 a fost respinsă pentru neîndeplinirea cerințelor art. 591 și art. 596

C. proc. civ., reținându-se și împrejurarea că nu a mai fost susținută.

Stabilirea valorii datorate

cu titlu de diferență de preț s-a făcut ținând cont de raportul de expertiză

contabilă efectuată în cauză.

S-a apreciat de instanță că

pârâta datorează, în baza art. 43 C. com. și al O.G. nr. 9/2000, cu titlu de

dobândă legală raportată la suma neachitată aferentă perioadei 26 ianuarie 2000,

12 septembrie 2001, suma de 28.701,99 dolari S.U.A.

Cererea de completare a

dispozitivului sentinței, în sensul inserării obligării pârâtei și la plata

sumei de 78.981,21 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri echivalente cu

dobânda la contul curent în valută, cerere asupra căreia instanța a omis a se

pronunța, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 269 din 27 august 2003 a secției

comerciale și de contencios administrativ a Curții de Apel Alba Iulia, care a

constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 281

2

C. proc. civ.,

întrucât instanța s-a pronunțat asupra tuturor pretențiilor formulate,

admițându-le numai în parte.

Împotriva acestei hotărâri

părțile au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin recursul declarat

pârâta critică hotărârea primei instanțe pentru neluarea măsurii suspendării

judecării cauzei până la finalizarea supravegherii financiare speciale a

societății pârâte, măsură bazată pe prevederile Legii 137/2002 de accelerare a

privatizării, completată cu O.U.G. nr. 208/2002, întemeindu-și calea de atac pe

prevederile art. 304 pct. 9 și 10 și art. 312 C. proc. civ.

Conform art. 302

1

C. proc. civ., în forma în vigoare la data uzării de calea de atac, recurenta

avea obligația să își motiveze cererea ori să precizeze că motivele vor fi

depuse prin memoriu separat.

Din modul cum a fost

redactată cererea, nu rezultă nici existența situației invocate, care o

justifică, nici a perioadei de timp în care această măsură poate fi luată, așa

încât aceasta echivalează cu o nemotivare a recursului.

Nu rezultă din cererea de

recurs că motivele vor fi depuse prin memoriu separat, ea nefăcând acest lucru

nici la termenul acordat în acest sens.

Ca atare, recursul acestei

părți urmează a fi constatat nul, în baza art. 302

1

și art. 306 C.

proc. civ.

În motivarea recursului

declarat de reclamantă, limitat expres la sentința civilă nr. 100 din 9 aprilie

2003 a secției comerciale și de contencios administrativ a Curții de Apel Alba

Iulia, se arată că prima instanță nu a justificat în nici un mod motivul pentru

care a acordat credit expertizei efectuate în cauză, negând realitatea

desprinsă din probele cu înscrisuri existente la dosar, că aceasta nu s-a

pronunțat în nici un mod asupra cererii de acordare a unor daune interese

(78.981,21 dolari S.U.A.) echivalente cu dobânda la contul curent în valută, că

s-a încălcat cadrul procesului cu care a fost sesizată, constatând prin

considerente străine pricinii că pârâta a făcut dovada plății comisionului de

1,5% datorat reclamantei, că s-a acordat ceea ce nu a fost cerut, obligând pârâta

la plata dobânzii prevăzute de art. 4 din O.G. nr. 9/2000, deși a fost cerută

dobânda prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 9/2000 și că au fost acordate eronat

și nemotivat cheltuielile de judecată.

Examinând cel de al doilea

motiv de recurs, se constată că acesta este întemeiat.

Într-adevăr, prima instanță

nu a examinat în nici un mod cererea reclamantei de acordare a unor despăgubiri

la nivelul dobânzii cuvenite la contul curent în valută.

Această neexaminare nu poate

fi acoperită de admiterea în parte a acțiunii, în primul rând pentru că nu

există nici o motivare de această natură și în al doilea rând pentru că

admiterea în parte este o soluție ce acoperă și modul în care au fost

soluționate celelalte capete de cerere, pentru care instanța a manifestat

preocupare, așa încât formula nu reprezintă un temei pentru concluzia

pronunțării și asupra capătului de cerere menționat.

Ca atare, hotărârea atacată

urmează a fi casată, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., soluția privind

în întregime hotărârea atacată întrucât aspectul invocat influențează și

soluționarea celorlalte capete de cerere, trimițându-se cauza spre rejudecare

Tribunalului Hunedoara, competent conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

În situația creată,

examinarea celorlalte susțineri devine inutilă, urmând ca aceasta să se facă cu

prilejul rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC M. SA București.

Casează sentința nr. 100 din

9 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,

și trimite cauza spre judecare în primă instanță la Tribunalul Hunedoara.

Constată nul recursul

declarat de pârâta SC S. SA împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2004.