ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4751/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 noiembrie 2001 reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul S.E. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună nulitatea absolută a licitației desfășurată la data de 22 martie 2000. În motivarea acțiunii reclamanta susține că potrivit strategiei de privatizare s-a decis vânzarea activului parter + 3 aflat în patrimoniul său, sens în care Consiliul de Administrație în ședințele din 30 septembrie 1999 și 1 decembrie 2000 a decis organizarea licitației cu strigare în două etape pornindu-se de la prețul de strigare de 4,2 milioane lei.

În licitația competitivă s-a strigat prețul de 2,625 miliarde lei oferit de pârâta care a fost și declarat adjudecător al licitației, valoare mai mică decât cea contabilă, deși membrii comisiei nu aveau mandat pentru scăderea prețului sub valoarea contabilă a activului, încălcându-se dispozițiile legale imperative a dispozițiilor H.G. nr. 450/1999 conducând la nulitatea absolută a licitației. Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii susținând că nu există vreo încălcare a actelor normative invocate în acțiune și nici încălcări ale mandatului acordat, precizând că pe parcurs reclamanta a refuzat să finalizeze actele decurgând din câștigarea licitației respective. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 4362 din 26 martie 2002 a respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea soluției date instanța de fond a reținut că potrivit O.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 450/1999 noțiunea de valoare contabilă este strâns legată de prețul de pornire și nu de cel de adjudecare care este prețul pieței. Valoarea contabilă este un prag relativ care permite micșorarea prețului de ofertă chiar mai jos decât acesta, numai prețul de ofertă – pornire a licitației fiind strâns legat de valoarea contabilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticile făcând referire la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, respectiv adresa nr. 210/822 din 26 ianuarie 2002 eliberată de APAPS prin care se specifică că „membrii comisiei de licitație nu au avut mandat aprobat pentru scăderea prețului sub valoarea contabilă a activului”.

Se susține de asemenea că nu s-a avut în vedere art. 19 din Regulamentul de organizare și desfășurare a licitației pentru vânzare active aprobată prin Ordonanța nr. 61/1998 al Ministerului Privatizării care stabilea că valoarea de adjudecare să nu diminueze activul net contabil al societății comerciale vânzătoare. Prin decizia civilă nr. 1418 din 12 noiembrie 2002 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat recursul declarat. S-a reținut că această modalitate de vânzare, respectiv licitație publică cu strigare, cu adjudecarea la cel mai mare preț obținut pe piață a avut loc cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 450/1999 această modalitate fiind hotărâtă de Consiliul de Administrație a recurentei la data de 30 septembrie 1999. Urmare memoriului formulat de reclamanta S.C.

S. S.A., Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a promovat recurs în anulare solicitând în baza art. 314 C. proc. civ. admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătorești criticate și, pe fond, admiterea acțiunii formulate de reclamantă. În motivarea recursului în anulare se arată că în cazul vânzării de active prin licitație, cu strigare, prețul de vânzare comportă două limite: să fie de 50% din prețul de pornire la prima licitație și, în toate cazurile, să nu fie inferior valorii contabile a activului, afară de cazul în care există aprobarea expresă în acest sens din partea autorității publice implicite, respectiv F.P.S. Necesitatea acestei aprobări exprese rezultă din dispozițiile imperative ale art. 8 din O.U.G.

nr. 88/1997 și a art. 13 din Ordonanța nr. 61 din 1 martie 1998 pentru aplicarea Normelor Metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active. Nerespectarea acestor norme imperative atrage sancțiunea nulității absolute a licitației. Recursul în anulare este nefondat. Vânzarea activului reclamantei, desfășurată la data de 22 martie 2000 a avut loc sub incidența O.G. nr. 88/1995 astfel cum a fost modificată din Legea nr. 99/1999 și a Normelor de aplicare respectiv H.G. nr. 450/1999. Hotărârea de vânzare a activului, a fost luată de Consiliul de administrație, organ de conducere a societății, la data de 30 septembrie 1999 și 1 decembrie 2000 date la care s-a decis modul de organizare a licitației respectiv în formă cu strigare în două etape.

Se pretinde nulitatea absolută a licitației sub aspectul prețului de adjudecare constând în aceea că ar fi mai mic decât valoarea contabilă a activului respectiv. Ori, în raport de dispozițiile legale care reglementează licitația de active susținerea este nejustificată făcându-se confuzie între prețul de pornire și cel de adjudecare. Astfel noțiunea de valoare contabilă este strâns legată de prețul de pornire a licitației și nu de cel de adjudecare care este prețul pieței. Art. 24 al cap. IV din H.G. nr. 450/1999 la pct. 3 stabilește imperativ că vânzarea activelor se face prin licitație deschisă cu strigare cu adjudecare la cel mai mare preț obținut pe piață și care constituie prețul de adjudecare sau de vânzare diferit de prețul de ofertă și de valoarea contabilă.

Mandatul de care se face vorbire în motivele de recurs se referă la prețul de pornire a licitației care așa cum s-a arătat are în vedere valoarea contabilă ce este un prag relativ care permite micșorarea prețului de ofertă chiar mai jos de valoarea contabilă. Față de cele arătate, rezultă, fără putință de tăgadă, că în condițiile legii, după caz se aprobă vânzarea la prețul de piață a activelor din patrimoniul societăților, valoarea contabilă neavând incidență asupra prețului final, respectiv prețului de adjudecare care reprezintă prețul pieței. În speță aprobarea vânzării activului s-a făcut în condițiile art. 4.9 stabilindu-se preț de ofertă mai mic decât valoarea contabilă, astfel că sunt întrunite condițiile nulității absolute, nefiind încălcată nici o reglementare legală, soluțiile pronunțate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței nr. 4362 din 26 martie 2002 a Tribunalului București, secția comercială, și a deciziei nr. 1418 din 12 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.