ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 626/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 105/ P din 4 iulie 2003 Tribunalul Neamț a condamnat pe inculpatul L.V. la: - 22 ani închisoare și 10 ani interzicerea, drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, și anume 22 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus durata arestării preventive de la 1 martie 2002, până la 4 martie 2003 și s-a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 de zile, respectiv până la 5 august 2003. S-a luat act de renunțarea părților vătămate A.I.

și A.C. la pretențiile civile în sumă de 800.000.000 lei, respectiv 500.000.000 lei, formulate împotriva inculpatului. În temeiul art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, inculpatul a fost obligat să plătească părților civile Casa de Asigurări de Sănătate Neamț suma de 3.673.768 lei și respectiv Casei de Asigurări de Sănătate Iași, suma de 2.123.008 lei, pentru ambele cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea către martorul C.I. a unei răngi din fier, în lungime de 85 cm, aflată la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Neamț. În temeiul art. 189 și art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 15.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa către Baroul de Avocați, din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: Inculpatul este locuitor al comunei Petricani, județul Neamț, anterior fiind condamnat pentru trei infracțiuni de furt calificat. După liberarea din penitenciar, în anul 2000, având mijloace de trai modeste și pentru a-și asigura existența, inculpatul a lucrat cu ziua la numitul C.I., patronul barului din localitate, care avea în construcție o casă. La data de 28 februarie 2002, după-amiaza, la barul A.F. C., în jurul orelor 17,00, au venit victimele A.V. și A.C., ambii aflați în stare de ebrietate. Cele două victime au avut o discuție contradictorie cu barmana I.A., cu A.M. și cu fiul patronului, I.C., motiv pentru care au fost dați afară din bar.

În jurul orelor 19,30, la bar a venit și patronul C.I., căruia barmana și celelalte angajate i-au relatat cele întâmplate, la care patronul le-a făcut cunoscut că va anunța organele de poliție. Între timp, în bar a venit și inculpatul L.V., aflat în stare de ebrietate care, după ce a luat cunoștință despre cele întâmplate, a spus că “va rezolva el problema” cu cele două persoane care au făcut scandal. În jurul orelor 20,00 – 20,30, înarmat cu o rangă din fier beton, luată din bar, inculpatul a ieșit la intersecția cu ulița pe care se aflau locuințele celor două victime, trecând pe lângă biserică și prin cimitir. Din cauza stării de ebrietate avansată în care se aflau, victimele se țineau unul pe altul.

În momentul în care A.V. a ajuns lângă el, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu ranga în zona capului. În urma loviturilor primite, victima a căzut la pământ, iar inculpatul a aplicat lovituri cu aceeași rangă și lui A.C., care se interpusese între cei doi. După lovire victimele, au căzute la pământ, iar inculpatul a părăsit locul faptei, aruncând ranga în curtea lui C.I. Întors la bar, inculpatul a relatat patronului despre faptele sale, fără însă a fi crezut. În urma loviturilor primite, victima A.V. a decedat. Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei A.V. a fost violentă și s-a datorat stopului cardio-respirator de natură reflexă, care a avut punct de plecare plexul carotidian, determinat de traumatismul gâtului, leziunea letală producându-se prin lovire activă la nivelul gâtului cu un corp dur cu marginile rotunjite și că între actele de agresiune și deces există raport direct de cauzalitate.

În ce privește pe A.C., s-a reținut că leziunile traumatice i-au fost cauzate prin lovire cu un corp dur și că pentru vindecare au fost necesare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul L.V. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greșita sa condamnare, întrucât nu este autorul faptei, solicitând a se dispune achitarea, iar în subsidiar, referitor la pedeapsa aplicată care, în cazul în care se va reține că este autorul faptelor, o consideră prea severă, impunându-se reducerea ei, în raport cu împrejurările în care au fost comise și datele ce caracterizează persoana sa. Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 297 din 5 august 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul L.V.

S-a dedus din pedeapsă, în continuare, arestarea preventivă la zi și s-a prelungit această măsură cu încă 30 de zile, respectiv până la 3 septembrie 2003. În motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat că situația de fapt reținută de prima instanță este corectă și confirmată de probele de la dosar, din care rezultă că inculpatul este autorul celor două fapte, motiv pentru care nu se impune achitarea. Cu privire la pedeapsa aplicată, s-a arătat că a fost just individualizată, la dozarea acesteia avându-se în vedere pe lângă gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor, rezultat din modalitatea și împrejurările în care au fost comise, soldate cu moartea uneia dintre victime și lezarea sănătății și integrității corporale a celeilalte și circumstanțele personale ale inculpatului, care are statutul de recidivist, toate justificând tratamentul juridic mai sever aplicat de prima instanță.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul L.V., pe care a criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume: - în principal achitarea, întrucât nu este autorul faptelor; - în subsidiar, reducerea fiecărei pedepse aplicate cât și a pedepsei de executat, care sunt prea severe. Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând faptele în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat inculpatului pedepse just individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.

Cu privire la motivele de recurs invocate de inculpat sunt de arătat următoarele: a) Faptul că inculpatul este autorul faptelor și nu altă persoană, cum a susținut la judecata în fond, apel și în prezenta cale de atac, este dovedit cu declarațiile persoanelor audiate în calitate de martori și anume: A.M.I., C.I., I.C., Z.M., Z.A., V.L., C.D., declarația părții vătămate A.C., procesul verbal de cercetare la fața locului, caseta video cu reconstituirea efectuată la locul faptei, actele medicale întocmite în cauză și nu în ultimul rând declarația dată de acesta în cursul urmăririi penale, unde a recunoscut și descris detaliat modul în care a procedat. Împrejurarea că ulterior inculpatul nu a mai recunoscut că este autorul faptelor este lipsit de relevanță, întrucât în sprijinul acestei susțineri nu a făcut nici un fel de dovadă, aceasta rămânând o simplă afirmație.

Prin urmare, neexistând nici o dovadă care să contrazică situația de fapt reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel, motivul de casare invocat de inculpat prin care solicită a se dispune achitarea, pentru considerentul că nu este autorul faptei nu poate fi primit. b) Referitor la cea de a doua critică, formulată în subsidiar, și anume reducerea pedepselor aplicate, pentru fiecare faptă în parte și respectiv a pedepsei de executat, se constată că este, de asemenea, nefondată. Față de gravitatea faptelor comise și de pericolul social ridicat pe care acestea îl prezintă și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o poziție de negare a vinovăției sale, la care se adaugă și statutul de recidivist pe care îl are, se constată că pedeapsa de 22 ani închisoare, nu poate fi apreciată ca severă, executarea ei în aceste limite fiind în măsură să contribuie la realizarea prevederilor art. 52 C. pen.

Pentru considerentele arătate, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul L.V. este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V., împotriva deciziei penale nr. 297 din 5 august 2003 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 martie 2002, la 3 februarie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2004.