ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3765/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 87 din 5 martie 2003, Tribunalul Prahova, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. c) și a art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.F. la 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. Instanța a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 18 decembrie 2002 la zi, a constatat recuperat prejudiciul produs părții vătămate S.V., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 175.000 lei, în baza art. 118 lit. d) C. pen. și l-a obligat la plata sumei de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, la data de 17 decembrie 2002, în jurul orei 22,30, inculpatul se afla în barul din comuna Blejoi, unde a consumat băuturi alcoolice și unde se aflau și minorii M.L., 12 ani și M.I.D., 14 ani. Inculpatul a observat că partea vătămată S.V., aflată și ea în bar, avea bani asupra sa, fapt ce l-a determinat să le propună celor doi minori, ca la plecarea acestuia să-l urmărească și să-i ia banii, propunere cu care cei doi au fost de acord. Minorii au urmărit partea vătămată, iar când aceasta a ajuns în zona gării C.F.R. Blejoi, inculpatul L.F. a trântit-o la pământ, reușind s-o imobilizeze, timp în care a strigat la cei doi copii să vină să-i ia banii.

Minorul M.L. a mers și i-a luat părții vătămate din buzunarul interior al hainei, suma de 2.300.000 lei în bancnote de 50.000 lei, pe care a scăpat-o pe jos, banii fiind luați de M.I.D., aflat în imediata apropiere, care i-a dat-o lui L.F., iar, ulterior, acesta le-a dat și lor o parte din ei. După săvârșirea faptei, cei doi minori (frați) au mers la domiciliul lor și s-au ascuns în podul casei, unde au fost găsiți de organele de poliție a doua zi. Asupra lui M.I.D., față de care instanța a luat măsura educativă prevăzută în art. 103 C. pen., a fost găsită suma de 650.000 lei, iar în pod, mama acestora, M.E. a mai găsit 750.000 lei, sumele au fost predate organelor de poliție. Identificat de către organele de poliție, inculpatul L.F.

avea asupra sa suma de 750.000 lei, predată, de asemenea, părții vătămate, care și-a recuperat astfel prejudiciul. Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, inculpatul L.F., care a criticat-o pentru netemeinicie, în sensul că pedeapsa aplicată este prea aspră. Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia nr. 201 din 21 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gradul de pericol social ridicat al acesteia, cât și persoana inculpatului, recidivist, care a atras în această activitate și doi minori, dintre care unul cu răspundere penală. În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei, prin care o consideră netemeinică, deoarece minorii au săvârșit fapta de deposedare a părții vătămate de bani, el fiind atât de beat încât nu a putut să contribuie cu nimic la realizarea ei, dar a primit partea sa de la cei doi făptuitori.

Examinând hotărârea atacată în raport de cazul de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea de către instanțe a unei grave erori de fapt, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, din coroborarea declarațiilor constante ale părții vătămate cu cele ale inculpatului minor M.I.D. și ale inculpatului L.F. se constată că, după ce a părăsit barul, partea vătămată, a fost urmărită de inculpați, precum și de numitul M.L.N. și atacată de către L.F., care i-a pus piedică iar după ce a căzut jos, în zăpadă, cei doi minori i-au luat banii din buzunarul de la haină, lăsându-i pe jos doar actele.

Așa fiind, fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului L.F. pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie rezultă fără putință de tăgadă din probele complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale. În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazului de recurs invocat nici a celor care se iau în considerare din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.F., va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 decembrie 2002, la 16 septembrie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.F. împotriva deciziei penale nr. 201 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 decembrie 2002, la 16 septembrie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2003.