ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2471/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin sentința nr. 210 din 15 martie 2002, în fond după casare, în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., a dispus achitarea inculpatului R.C.L., pentru infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 174 C. pen.

Instanța a constatat că inculpatul a

fost arestat de la 10 noiembrie 1999, la 18 februarie 2002 și a respins, ca

neîntemeiate, cererile formulate de părțile civile N.N. și N.M., privind

obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.

Hotărând astfel, tribunalul a

reținut în fapt, că, în ziua de 20 aprilie 1992, victima N.Șt. se afla la un

local din zona Big–Berceni, unde consumase băuturi alcoolice, și la un moment

dat s-a adresat unei femei, care intrase pentru a cumpăra diverse lucruri, în

mod indecent, împrejurare în care, în sprijinul ei a intervenit inculpatul, cât

și o altă persoană mai în vârstă.

Inculpatul R.C.L. a avut un

comportament deosebit de violent, amenințând cu cuțitul mai multe persoane,

inclusiv pe cele care au încercat să aplaneze conflictul, pentru ca, în final,

să-l lovească de trei ori cu cuțitul în coapsa dreaptă pe N.Șt., după care a

părăsit în grabă locul comiterii infracțiunii.

Potrivit concluziilor Raportului

medico-legal de autopsie nr. A 3/845 din 7 mai 1992, întocmit de Institutul de

Medicină Legală Prof. dr. Mina Minovici și avizat la 8 iunie 1992 de Comisia de

avizare și control, moartea lui N.Șt. a fost violentă; ea s-a datorat

hemoragiei externe, ca urmare a secționării parțiale a arterei femurale drepte;

leziunile au fost sigur și direct mortale prin ele însele. Leziunile care au

cauzat moartea victimei, precum și celelalte, localizate la coapsa dreaptă,

s-au produs prin aplicarea grupată a trei lovituri cu un obiect ascuțit de tip

înțepător-tăietor (cu vârf și două părți tăioase ale lamei), acesta având o

lățime maximă de circa 7 cm și o lungime minimă de 12 cm; leziunile au fost

aplicate cu mare putere, dintr-o poziție anterioară față de victimă, ea putând

fi: fie în decubit vertical, fie mai probabil în decubit dorsal.

În vederea soluționării cauzei,

instanța a dispus citarea cu mandat de aducere a tuturor martorilor din acte,

precum și efectuarea unei adrese la Evidența Populației pentru a verifica și a

afla adresele, la zi, ale acestora, având în vedere timpul scurs de la momentul

indicării respectivelor adrese.

S-a dispus, de asemenea, audierea

unui martor nou, în persoana lui M.G., s-au reaudiat: inculpatul, partea civilă

N.N., martorii din lucrări P.C., B.V., T.G. și H.C., iar la cererea

inculpatului au fost audiați și martorii: G.L., G.D., A.C., C.G.S., N.I. și C.N.

Analizând actele și lucrările

dosarului, tribunalul a constatat că, din probele administrate nu s-a dovedit

în mod cert că inculpatul este autorul faptei pentru care este cercetat.

În acest sens, instanța constată că

identificarea inculpatului s-a făcut pe baza unui portret robot, conceput în

funcție de declarațiile date de martorii oculari și a două fotografii, iar în

ceea ce privește semnalmentele acestuia, declarațiile sunt contradictorii, deși

provin de la martori oculari (P.C., H.C., H.P., B.V. și P.T.).

Împotriva sentinței a declarat apel,

în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a

considerat-o netemeinică, deoarece în mod greșit a fost achitat inculpatul în

temeiul declarațiilor martorilor și a celorlalte probe administrate numai în

faza cercetării judecătorești.

Apel a declarat și partea civilă,

care a solicitat desființarea sentinței, ca netemeinică, deoarece i-a fost

respinsă cererea de acordare a despăgubirilor civile, pe care le-a formulat cu

prilejul judecății.

Secția I penală a Curții de Apel

București, prin decizia nr. 441 din 1 august 2002, examinând legalitatea și

temeinicia sentinței apelate, sub aspectul criticilor aduse, cât și din oficiu,

conform prevederilor art. 371 C. proc. pen., a admis apelurile declarate, a

desființat sentința și în baza art. 174, cu aplicarea art. 13 C. pen., a

condamnat pe inculpatul R.C.L. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea

exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b), cu aplicarea art. 71,

raportat la art. 64 C. pen.

Instanța a dedus din pedeapsa

aplicată timpul arestării preventive de la 10 noiembrie 1999, la 18 februarie

2002 și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 20.000.000 lei, despăgubiri

civile către partea civilă N.N.

Instanța de control judiciar, cu

luarea în considerare a dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 69 și art. 63

C. proc. pen., a examinat declarațiile martorilor audiați în ambele faze ale

procesului penal, respectiv, P.C., H.C., H.P., B.V. și P.C., constatând că

aceștia l-au identificat pe inculpat ca autor al faptei, iar ezitările, în

instanță, ale lui H.C. și H.P., se explică prin trecerea unui interval mare de

timp de la comiterea faptei, aprilie 1992 și până la finalizarea cercetării ei,

iunie 1998 (rechizitoriu), martie 2001 (o primă judecată), ei nerevenind total

asupra declarațiilor inițiale.

Instanța a reținut, de asemenea, ca

prezentând importanță declarația soției inculpatului R.A., care a precizat că,

de la comiterea faptei acesta s-a sustras urmăririi penale, iar în aprilie

1992, momentul săvârșirii infracțiunii, s-a comportat ca o persoană marcată

psihologic de cele petrecute.

Împotriva deciziei a declarat

recurs, în termen legal, inculpatul, considerând-o netemeinică, deoarece

depozițiile martorilor sunt contradictorii, nerezultând cu certitudine că el

este autorul infracțiunii de omor, privind pe N.Șt., situație în care se impune

casarea deciziei și menținerea sentinței primei instanțe, prin care a fost

achitat.

Examinând decizia atacată în raport

de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

care prevede cazul de recurs referitor la comiterea de către instanțe, a unei

erori grave de fapt, rezultă că legiuitorul a avut în vedere, în primul rând,

situația în care contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanțele

au pronunțat una dintre soluțiile, prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc.

pen. (referitoare la rezolvarea acțiunii penale), în temeiul unor fapte

reținute în mod vădit greșit. În alți termeni, reținându-se în urma comiterii

unei erori grave de fapt o situație contrară realității, instanțele au pronunțat

(și confirmat) una dintre soluțiile învederate în art. 345 alin. (1), care este

infirmată, nu corespunde probelor.

organele judiciare au depus eforturi deosebite pentru administrarea unui bogat

probatoriu pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a vinovăției

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor, pe care a negat-o în mod

constant.

Din examinarea acestuia, rezultă că,

în seara zilei de 20 aprilie 1992, conflictul dintre inculpat și cei ce-l însoțeau,

pe de o parte, și victima N.Șt. și prietenul său P.C. pe de altă parte, a

parcurs două etape.

Inițial, victima, care era în stare

de ebrietate a intrat în magazinul, tip consignație R.E. din zona Big-Berceni,

împreună cu P.C., de unde au cumpărat țigări și un litru de vin.

La scurt timp, în același magazin a

intrat și o femeie pentru a cumpăra diverse produse, care ar fi fost

„apostrofată” de victimă, fapt relatat inculpatului și unei persoane mai în

vârstă care o însoțeau, la ieșirea din magazin.

A doua fază a conflictului începe și

se consumă în afara consignației, unde persoana în vârstă (rămasă

neidentificată) o agresează pe victimă și pe martorul P.C., lovindu-i cu palma,

întrucât au fost necuviincioși cu femeia ce li s-a plâns.

În acest moment apare „un țigan mai

tânăr, cu mustață și barbă (barbișon) care era îmbrăcat în costum și purta

cravată. Acesta a scos din haină un cuțit și fără nici o discuție cu mine sau

cu N.Șt. a încercat să-mi aplice o lovitură în zona gâtului; am reușit să mă

feresc și să parez lovitura cu mâna stângă, lama cuțitului secționându-mi

degetul mic. Victima, N.Șt. se afla și el lângă noi, fiind în fața țiganului

tânăr la o distanță de un m.

Nu știu ce s-a întâmplat după aceea

pentru că eu am fugit și am observat că țiganul care avea cuțitul în mână a

pornit în urmărirea mea” (declarație P.C.).

Același martor, în ziua de 18 iunie

1997, la sediul Poliției Capitalei, unde i-au fost arătate mai multe

fotografii, reprezentând bărbați și femei, printre ele a recunoscut persoana

care l-a atacat și l-a fugărit cu cuțitul precizând: „Așa cum am mai arătat,

precizez că nu am văzut efectiv când a fost N.Șt. înjunghiat de individul

recunoscut de mine în fotografie. Despre individul recunoscut de mine am aflat

că se numește R.C.L. și este în vârstă de 33 ani.

În aceiași termeni este descris

conflictul și de către martorul H.C., vânzător în magazinul R.E. care

precizează: „Cu prilejul prezentei audieri (14 iunie 1997), arăt că recunosc în

fotografiile prezentate pe individul care în seara evenimentului l-am văzut în

altercație cu însoțitorul victimei, care de fapt a fost motivul altercației,

întrucât acesta a acostat în magazinul meu pe femeia care în continuare a

generat altercația.

Deci, individul recunoscut de mine

am aflat că se numește R.C.L.

Edificatoare este declarația

martorului P.C.M., prezent la conflictul din fața magazinului: „Acest bărbat

s-a luat la bătaie cu cei doi, bătaie la care a participat și femeia. La un

moment dat în timpul încăierării, bărbatul care era cu femeia a scos din

buzunarul interior al hainei lui un cuțit cu buton a cărui lamă iese în față,

cu care l-a lovit în picior de cel puțin două ori pe tânărul care nu era blond.

Apoi blondul a fugit spre capătul liniilor de troleibuze, urmărit de bărbatul

care dăduse cu cuțitul.

Martorul C.V., în legătură cu

aceleași împrejurări în care victima și cu prietenul său P.C. („blondul”) au

avut un conflict cu un bărbat în vârstă, menționează: „În acest moment în

conflict a intervenit un tânăr (despre care afirm că seamănă cu fotografia

portret-robot), care și el la rândul său a fost lovit de unul din cei doi

agresori, căzând pe asfalt. Când s-a ridicat, acesta a scos un cuțit cu buton,

după care a fugit după unul din cei doi. L-a ajuns pe acesta în fața

consignației A. și l-a lovit cu cuțitul în picior, după care a fugit după

celălalt, pe care l-a prins în apropierea stației de troleibuz, unde l-a tăiat

la deget, după care a revenit la locul unde a avut loc incidentul inițial”.

Descrierea inculpatului este aceeași

în linii definitorii prin elemente de identificare esențiale (înălțimea 1,75 –

1,80 m; tenul închis, părul negru prins într-o coadă la spate; o barbă mică tip

barbișon; costum, cămașă albă cu cravată) la toți martorii prezenți în zona

conflictului din afara magazinului, iar faptul că unii dintre ei „nu și-l mai

amintesc”, în fața instanței (la audierile ce au avut loc în cursul anului

2001, deci după circa 9 ani de la săvârșirea faptei) nu diminuează cu nimic

valoarea probantă a primelor declarații, deoarece martorii „mențin declarațiile

date anterior” când l-au văzut pe inculpat lovind de câteva ori în picior pe N.Șt.,

cu un briceag.

Așa fiind, fapta și împrejurările

săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului R.C. pentru comiterea

infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., rezultă din

probele corect apreciate de către instanța de control judiciar, care nu a comis

nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat, va

deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 10 noiembrie

1999, la 18 februarie 2002 și-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.C.L. împotriva deciziei penale nr. 441 din 1 august

2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 noiembrie 1999, la 18

februarie 2002.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.0000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 mai 2003.