ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2350/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Arad, prin

sentința penală nr. 365 din 27 noiembrie 2002, a respins cererea formulată de

condamnatul M.G., pentru revizuirea sentinței penale nr. 217 din 28 august

2002, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 5515/2002.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut că, prin cererea sa, condamnatul a solicitat revizuirea sentinței,

motivând că fapta comisă de el a fost greșit calificată, întrucât în realitate,

el a săvârșit infracțiunea de furt calificat și nu aceea de tâlhărie.

Tribunalul, examinând cererea de

revizuire formulată de condamnat, a constatat că motivul invocat de acesta nu

se regăsește între cazurile de revizuire, prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

și a respins cererea.

Împotriva sentinței, în termen

legal, a declarat apel condamnatul M.G., criticând-o pentru aceea că, în mod

greșit Tribunalul Arad i-a respins cererea de revizuire.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 26/ A din 30 ianuarie 2003, a respins apelul ca nefondat, cu

motivarea că în mod corect, instanța de fond a apreciat că nu se impune

admiterea cererii de revizuire, având în vedere că motivele invocate,

încadrarea greșită a faptei comise sau neexpertizarea acestuia, nu se regăsesc

printre acelea, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen.

Nemulțumit de hotărârea instanței de

apel, în termen legal, condamnatul revizuient a declarat recurs, reiterând

criticile formulate și în apel și anume, greșita încadrare juridică dată faptei

pentru care a fost condamnat, în realitate el săvârșind infracțiunea de furt

calificat și nu aceea de tâlhărie și a solicitat aplicarea unei pedepse

corespunzătoare faptei pe care a comis-o.

Recursul declarat de condamnatul

revizuient este nefondat.

După cum se poate constata din

reglementarea revizuirii în C. proc. pen., calea extraordinară de atac a revizuirii

se poate promova numai în cazurile expres și limitativ, prevăzute de art. 394

C. proc. pen.

În speță, revizuientul nu a făcut

dovada existenței vreunuia dintre motivele enumerate de lege (art. 394 C. proc.

pen.), astfel că, în mod corect instanța de fond a respins cererea de

revizuire, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei

comise, din infracțiunea de tâlhărie în aceea de furt, soluție ce a fost

menținută și de instanța de control judiciar, prin respingerea apelului.

În consecință, în cauză, neexistând

motive care să ducă la casarea hotărârilor pronunțate, secția penală, a Curții

Supreme de Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge recursul de față, ca nefondat.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a suportării onorariului

apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient M.G., împotriva deciziei penale nr. 26/ A

din 30 ianuarie 2003, a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurent la plata sumei de

650.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 mai 2003

.