ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 290/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.575/P din 10 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Timiș,

a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul

A.M.

ca

nefondată.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea

situație de fapt:

A.M. a

fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie, prin sentința penală nr.557 din 21 iunie 2000 a Tribunalului Timiș,

a cărei revizuire s-a solicitat pentru motivul că nu el este autorul

infracțiunii ci o altă persoană, respectiv K.L., fiind obligat să recunoască

fapta întrucât a fost forțat de organele de anchetă.

S-a mai

reținut că cererea formulată de condamnat nu se încadrează în nici unul din

cazurile prevăzute de art.394 C.proc. pen.., iar o altă cerere de revizuire a aceleiași

sentințe, pe alt motiv, a fost respinsă de Tribunalul Timiș.

Curtea

de Apel Timișoara prin decizia penală nr. 380 din 22 octombrie 2003 a respins

apelul formulat de condamnat.

Împotriva

acestor hotărâri condamnatul a declarat recurs, prin care a reiterat motivele

invocate în cererea introductivă și în apel, și anume că nu este vinovat, sens

în care a propus audierea unor martori și efectuarea unei expertize a

scrisului.

Recursul

nu este fondat.

Articolul

394 C. proc. pen. prevede în mod expres și limitativ cazurile de revizuire a

unei hotărâri judecătorești.

Cererea

formulată de condamnat, întemeiată pe dispozițiile aliniatului 1 din textul mai

sus menționat nu întrunește cerințele acestui text, întrucât împrejurarea puțin

nouă, pe care tinde să o dovedească, prin mijloacele de probă invocate, a fost

cunoscută de instanța de fond și de instanțele de control judiciar. În această

situație, este vorba doar de un  mijloc de probă nou, în completarea dovezilor

administrate; or, pe calea revizuirii nu este posibil să se continuie judecata

prin  prelungirea administrării unor mijloace de probă pentru dovedirea unor

împrejurări ce erau cunoscute de instanțele care au judecat cauza.

Apărările

formulate de condamnat, că nu el a comis infracțiunea de tâlhărie, au fost

avute în vedere în cursul procesului penal și considerate neîntemeiate, iar

Curtea Supremă de Justiție prin decizia penală nr.458 din 31 ianuarie 2001, a

respins  recursul  formulat de condamnat, avându-se în vedere că din probele dosarului

(inclusiv din primele declarații ale condamnatului) rezultă vinovăția acestuia.

Ca

atare, recursul declarat de revizuient nu este fondat și în temeiul art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de procedură penală va fi respins.

Conform

art.192 alin. (2) din același cod, revizuientul va fi obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de condamnatul A.M. împotriva deciziei penale nr.380/A din 22 octombrie 2003 a

Curții de Apel Timișoara.

Obligă

pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.