ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2371/2004

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin petiția înregistrată la data de

3 septembrie 2001, condamnatul P.R.P., a formulat contestație în anulare

împotriva deciziei nr. 1681 din 28 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție,

secția penală, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen.,

susținând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare

a procesului pentru prescripția răspunderii penale, referitor la infracțiunile

de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care existau

probe la dosar.

Prin decizia nr. 2599 din 23 mai

2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, s-a admis contestația în

anulare, s-a desființat decizia atacată numai cu privire la omisiunea

pronunțării asupra cauzei de încetare a procesului penal ca urmare a

prescripției răspunderii penale și a fixat termen de rejudecare a recursurilor

în aceste limite.

Prin decizia nr. 1838 din 10 aprilie

2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, au fost admise recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de către

inculpatul P.R.P. și casându-se parțial decizia atacată, precum și hotărârile

primei instanțe, s-a decis, între altele, încetarea procesului penal, în

temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. g), raportat la art. 11 pct. 2

lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și

(2), cu aplicarea art. 13 C. pen. și pentru cele prevăzute de art. 290 C. pen.

Totodată, în baza art. 33 și art. 24

C. pen., s-a decis contopirea pedepselor pentru care nu a operat prescripția răspunderii

penale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, anume 4 ani

închisoare.

La data de 26 ianuarie 2004,

condamnatul P.R.P. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.

1838 din 10 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, invocând,

ca și în prima contestație în anulare, cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C.

proc. pen., susținând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra

prescripției unor infracțiuni arătate în rechizitoriu, la punctele 3, 6 și 7.

Curtea, examinând în principiu,

admisibilitatea noii contestații în anulare, conform dispozițiilor art. 391 C.

proc. pen. și constatând că prin decizia atacată s-a încetat procesul penal

pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., precum și

pentru cele prevăzute de art. 290 C. pen., consideră că nu se poate invoca

același motiv de contestație în anulare pentru aceleași infracțiuni.

În consecință, contestația în

anulare este inadmisibilă, urmând a se respinge, ca atare și a-l obliga pe contestator

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul P.R.P. împotriva deciziei

penale nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție.

Obligă pe contestator să plătească

statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 aprilie 2004.