ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3333/2004

Asupra contestației în anulare de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: La 2 iunie 2004, pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat contestația în anulare formulată de condamnatul P.R.P., împotriva deciziilor penale nr. 1682 din 28 martie 2001 și nr. 1838 din 10 aprilie 2003, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție. În motivarea acestei contestații, condamnatul a invocat omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra cauzei de încetare a procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) pct. 1 lit. f) C. proc. pen., cu referire la lipsa plângerii prealabile, autorizarea sau sesizarea organului competent, menționate în Anexa 1; s-a mai susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat nici asupra cauzei de încetare a procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., raportat la art. 10 alin. (1) pct. 1 lit. g) C. proc. pen. (a se vedea anexa 2). În drept contestatorul a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen. Examinând contestația în anulare formulată, în raport de textele legale invocate, motivele formulate, cât și actele și lucrările cauzei, se constată că este inadmisibilă pentru cele ce urmează: Astfel, petentul a mai formulat o contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1682 din 26 martie 2001a Curții Supreme de Justiție, întemeiată pe aceleași motive de fapt și de drept. Prin decizia penală nr. 2599 din 23 mai 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis contestația în anulare formulată de condamnatul P.R.P. și a desființat decizia penală nr. 1682 din 28 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție numai cu privire la omisiunea de pronunțare asupra unor cauze de încetare a procesului penal.

Prin decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție au fost soluționate, în limita casării recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpat, fiind încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) și art. 290 C. pen., urmare a prescripției răspunderii penale, inculpatul P.R.P. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare. Și împotriva acestei decizii la 26 ianuarie 2004, condamnatul P.R.P. a formulat contestație în anulare invocând, ca în precedent, aceleași motive de fapt și de drept. Prin decizia nr. 2371 din 30 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă contestația în anulare cu motivarea că nu pot fi invocate aceleași motive ca și prin contestația anterioară.

În consecință, în urma examinării de principiu a cererii de contestație în anulare, dedusă judecății, potrivit art. 391 C. proc. pen., se constată că aceasta atacă aceleași hotărâri care au mai fost supuse aceleiași căi extraordinare de atac și pentru aceleași motive, respectiv, omisiunea încetării procesului penal datorită prescripției răspunderii penale pentru unele dintre infracțiunile ce au format obiectul judecății. În privința excepțiilor de nulitate invocate, acestea nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen. și în atare situație nu pot fi examinate și soluționate în acest cadru procesual. Pentru aceste considerente, contestația formulată este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.R.P. împotriva deciziei penale nr. 1682 din 28 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală și decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2004.