ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3333/2004

Asupra contestației în anulare de

față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

La 2 iunie 2004, pe rolul acestei

instanțe s-a înregistrat contestația în anulare formulată de condamnatul

P.R.P., împotriva deciziilor penale nr. 1682 din 28 martie 2001 și nr. 1838 din

10 aprilie 2003, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție.

În motivarea acestei contestații,

condamnatul a invocat omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra

cauzei de încetare a procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., raportat la art. 10 alin. (1) pct. 1 lit. f) C. proc. pen., cu referire

la lipsa plângerii prealabile, autorizarea sau sesizarea organului competent,

menționate în Anexa 1; s-a mai susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat

nici asupra cauzei de încetare a procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit.

b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) pct. 1 lit. g) C. proc. pen. (a

se vedea anexa 2).

În drept contestatorul a întemeiat

cererea pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Examinând contestația în anulare

formulată, în raport de textele legale invocate, motivele formulate, cât și

actele și lucrările cauzei, se constată că este inadmisibilă pentru cele ce

urmează:

Astfel, petentul a mai formulat o

contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1682 din 26 martie 2001a

Curții Supreme de Justiție, întemeiată pe aceleași motive de fapt și de drept.

Prin decizia penală nr. 2599 din 23

mai 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis contestația în anulare formulată

de condamnatul P.R.P. și a desființat decizia penală nr. 1682 din 28 martie

2001 a Curții Supreme de Justiție numai cu privire la omisiunea de pronunțare

asupra unor cauze de încetare a procesului penal.

Prin decizia penală nr. 1838 din 10

aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție au fost soluționate, în limita casării

recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpat,

fiind încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunile

prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) și art. 290 C. pen., urmare a

prescripției răspunderii penale, inculpatul P.R.P. urmând să execute pedeapsa

rezultantă de 4 ani închisoare.

Și împotriva acestei decizii la 26

ianuarie 2004, condamnatul P.R.P. a formulat contestație în anulare invocând,

ca în precedent, aceleași motive de fapt și de drept.

Prin decizia nr. 2371 din 30 aprilie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă contestația

în anulare cu motivarea că nu pot fi invocate aceleași motive ca și prin

contestația anterioară.

În consecință, în urma examinării de

principiu a cererii de contestație în anulare, dedusă judecății, potrivit art.

391 C. proc. pen., se constată că aceasta atacă aceleași hotărâri care au mai

fost supuse aceleiași căi extraordinare de atac și pentru aceleași motive,

respectiv, omisiunea încetării procesului penal datorită prescripției

răspunderii penale pentru unele dintre infracțiunile ce au format obiectul

judecății.

În privința excepțiilor de nulitate

invocate, acestea nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 386 C. proc. pen. și în atare situație nu pot fi examinate și

soluționate în acest cadru procesual.

Pentru aceste considerente,

contestația formulată este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul P.R.P. împotriva deciziei

penale nr. 1682 din 28 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală

și decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție,

secția penală.

Obligă contestatorul la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 iunie 2004.