ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1983/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1983/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La 8 martie 2001, reclamantul I.P.
a cerut, în contradictoriu cu SC R.V.A. SA – lichidatorul SC B.I.R. S.A., evacuarea
acesteia urmă din spațiul închiriat, ca efect al rezilierii contractului nr. 106/1999,
încheiat între părți.
Tribunalul Mehedinți, prin sentința
civilă 229/C din 18 aprilie 2001, a admis acțiunea principală și a respins
cererea reconvențională, dispunând evacuarea pârâtei, iar Curtea de Apel
Craiova, prin decizia nr. 861 din 5 septembrie 2001, a respins apelul pârâtei ca
nefondat.
Instanțele au reținut, în esență, că:
- pârâta nu poate invoca dreptul la restituirea
contravalorii îmbunătățirilor înainte de expirarea duratei contractului, deoarece
rezilierea s-a datorat cererii și culpei sale,
- falimentul nu constituie o cauză
de forță majoră, iar pârâta a menținut contractul și după declanșarea
falimentului bancar, dar l-a reziliat ulterior, asumându-și și riscul pierderii
despăgubirilor.
Contra deciziei, pârâta a declarat recurs
pe temeiurile din art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că:
- instanțele nu au dat eficiență clauzei
9 din contract, în raport cu celelalte elemente ale acestuia,
- spațiul în litigiu nu a fost exploatat
decât aproape un an, astfel că echitatea cere despăgubirea pârâtului.
Recursul este fondat.
2.1. Cererea reconvențională nu a fost
examinată, pe fond, de instanțe, fiind respinsă, numai pe interpretarea
unilaterală a art. 9 din contrat, în sensul că dreptul de creanță asupra
îmbunătățirilor a trecut la reclamantă, prin voința părților.
2.2. Clauza 9 (liniuța 3) are
următorul conținut: „modificările și amenajările la partea de construcții și
instalații, realizate în condițiile prezentului contract de către locatar, vor
rămâne la dispoziția locatorului ca proprietate, după expirarea duratei de valabilitate
a contractului, fără rambursarea cheltuielilor făcute de către chiriaș”.
Evident că interpretarea textului
obligă la examinarea și a altor clauze, în acord cu scopul și obiectul
contractului, cum este art. 3, care prevede că durata contractului este „pe o
durată de 8 ani, începând de la data de 1 ianuarie 1999 (...)”.
Rezultă clar că dreptul de
proprietate asupra „modificărilor și amenajărilor” se dobândește de către
locator, „după expirarea duratei de valabilitate a contractului” și nu de la data
încetării acestuia din alte cauze, cum ar fi rezilierea voluntară.
Or, contractul expira la 1 ianuarie
2007, iar locațiunea a fost existentă numai până la data de 15 ianuarie 2001,
timp de 24 de luni și jumătate, astfel că cererea de obligare a locatorului
proprietar la plata contravalorii lucrărilor efectuate „în condițiile prezentului
contract de către locatar” este îndreptățită.
Drept consecință, decizia recurată
va fi casată, iar cauza trimisă instanței de apel, pentru soluționarea cererii reconvenționale,
în limitele relevate prin considerentele anterioare, instanța de trimitere urmând
a-și recalifica gradul de jurisdicție (calea de atac) în raport cu dispozițiile
art. 725 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de pârâta SC B.I.R. SA, prin lichidator SC R.V.A. SA
București, împotriva deciziei nr. 861 din 5 septembrie 2001 a Curții de Apel
Craiova, casează decizia recurată și trimite cauza, pentru judecarea apelului, aceleiași
instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi, 1 aprilie 2003.