ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 noiembrie 2000, reclamantul M.D. a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Galați, a cărei calitate procesuală a fost preluată de Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale Galați, din 22 septembrie 2000 – anularea deciziei pârâtei nr. 37 din 22 septembrie 2000. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că prin decizia atacată s-a respins contestația pe care a formulat-o împotriva deciziei de pensionare nr. 119.536/1999, privind trecerea de la pensia de invaliditate, la pensia pentru limita de vârstă, în condițiile Legii nr. 57/1992 și ale O.G.

nr. 102/1999, pe baza certificatului de handicapat pentru grupa a II-a de invaliditate. Decizia contestată este, în opinia sa, nemotivată, astfel că din conținutul său nu rezultă dacă drepturile de pensie au fost corect stabilite și calculate. Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 40 din 1 aprilie 2002, a respins acțiunea, ca nefondată, însușindu-și concluziile raportului de expertiză contabilă administrat în cauză și reținând că trecerea reclamantului de la un tip de pensie, la altul, ca și stabilirea cuantumului pensiei și modul de calcul al acesteia, s-au făcut cu respectarea reglementărilor legale incidente. Împotriva sentinței astfel pronunțate a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 472 din 5 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins recursul, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că soluția primei instanțe este legală și că argumentele expuse de aceasta în susținerea hotărârii adoptate, sunt corecte, în sensul că prin acestea s-au lămurit toate aspectele pe care le-a ridicat soluționarea justă a cauzei, nelăsând loc de interpretare. La data de 25 martie 2003, M.D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei menționate, în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

Ca motive, în susținerea cererii sale, contestatorul a arătat că instanța de recurs a săvârșit greșeala materială de a considera legală expertiza și soluția instanței de fond, fără a observa că valorile salariului tarifar consemnate în cartea de muncă se situează sub valoarea salariului minim legal pe economie; nu s-a pronunțat cu privire la motivul de recurs, referitor la aplicarea art. 11 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 565/1996 și nici în ceea ce privește deducerile care privesc și compensarea fixă lunară, de 2825 lei. De asemenea, instanța de recurs nu a observat că s-au aplicat deduceri pentru sume neacordate și ceea ce ar reprezenta tot o eroare materială. Analizând susținerile contestatorului în raport cu textele care reglementează limitativ cazurile în care se poate exercita această cale de atac, toate de strictă interpretare, Curtea reține că motivele contestației nu se încadrează în nici una dintre situațiile expres prevăzute de art. 318 C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanței de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. În sensul acestui text de lege, greșeala materială reprezintă neregularități evidente privind actele de procedură și care au fost determinate pentru soluția dată recursului. Prevederile art. 318 C. proc. civ., nu vizează greșeli de apreciere a probelor (expertiză, înscrisuri etc.), de interpretare a unor dispoziții legale. A da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea, de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile între părți, ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac, ceea ce este ilegal.

De asemenea, nici susținerea potrivit cărora nu s-a pronunțat asupra unor motive de recurs invocate, nu poate fi reținută, atâta vreme, cât ele au fost analizate la pronunțarea soluției. Față de considerentele expuse, rezultă că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.D. împotriva deciziei nr. 472 din 5 februarie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2004.