ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 13 noiembrie 2000, reclamantul M.D. a solicitat, pe cale de contencios administrativ,

în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului

Galați, a cărei calitate procesuală a fost preluată de Casa Județeană de Pensii

și alte Drepturi de Asigurări Sociale Galați, din 22 septembrie 2000 – anularea

deciziei pârâtei nr. 37 din 22 septembrie 2000.

Motivându-și cererea, reclamantul a

arătat că prin decizia atacată s-a respins contestația pe care a formulat-o

împotriva deciziei de pensionare nr. 119.536/1999, privind trecerea de la

pensia de invaliditate, la pensia pentru limita de vârstă, în condițiile Legii nr.

57/1992 și ale O.G. nr. 102/1999, pe baza certificatului de handicapat pentru

grupa a II-a de invaliditate. Decizia contestată este, în opinia sa, nemotivată,

astfel că din conținutul său nu rezultă dacă drepturile de pensie au fost

corect stabilite și calculate.

Curtea de Apel Galați, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 40 din 1

aprilie 2002, a respins acțiunea, ca nefondată, însușindu-și concluziile raportului

de expertiză contabilă administrat în cauză și reținând că trecerea

reclamantului de la un tip de pensie, la altul, ca și stabilirea cuantumului

pensiei și modul de calcul al acesteia, s-au făcut cu respectarea

reglementărilor legale incidente.

Împotriva sentinței astfel pronunțate

a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Prin decizia nr. 472 din 5 februarie

2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins

recursul, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut că soluția primei instanțe este legală și că argumentele

expuse de aceasta în susținerea hotărârii adoptate, sunt corecte, în sensul că

prin acestea s-au lămurit toate aspectele pe care le-a ridicat soluționarea

justă a cauzei, nelăsând loc de interpretare.

La data de 25 martie 2003, M.D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei menționate, în temeiul dispozițiilor art.

318 C. proc. civ.

Ca motive, în susținerea cererii

sale, contestatorul a arătat că instanța de recurs a săvârșit greșeala

materială de a considera legală expertiza și soluția instanței de fond, fără a observa

că valorile salariului tarifar consemnate în cartea de muncă se situează sub

valoarea salariului minim legal pe economie; nu s-a pronunțat cu privire la motivul

de recurs, referitor la aplicarea art. 11 alin. (1) și (2) din H.G. nr.

565/1996 și nici în ceea ce privește deducerile care privesc și compensarea

fixă lunară, de 2825 lei.

De asemenea, instanța de recurs nu a

observat că s-au aplicat deduceri pentru sume neacordate și ceea ce ar

reprezenta tot o eroare materială.

Analizând susținerile contestatorului

în raport cu textele care reglementează limitativ cazurile în care se poate

exercita această cale de atac, toate de strictă interpretare, Curtea reține că

motivele contestației nu se încadrează în nici una dintre situațiile expres

prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanței de

recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

În sensul acestui text de lege,

greșeala materială reprezintă neregularități evidente privind actele de

procedură și care au fost determinate pentru soluția dată recursului.

Prevederile art. 318 C. proc. civ., nu vizează greșeli de apreciere a probelor (expertiză, înscrisuri etc.), de

interpretare a unor dispoziții legale.

A da posibilitatea părților de a se

plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea, de modul în care a

apreciat probele și a stabilit raporturile între părți, ar echivala cu o nouă

cale ordinară de atac, ceea ce este ilegal.

De asemenea, nici susținerea

potrivit cărora nu s-a pronunțat asupra unor motive de recurs invocate, nu

poate fi reținută, atâta vreme, cât ele au fost analizate la pronunțarea

soluției.

Față de considerentele expuse,

rezultă că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art.

318 C. proc. civ. și contestația în anulare urmează a fi respinsă ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de M.D. împotriva deciziei nr. 472 din 5 februarie 2003, a Curții

Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 martie 2004.