ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1507/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1507/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la 4 mai 1998, reclamantul, T.A., a chemat în judecată pe pârâta, SC R.I. SRL Craiova, pentru a se dispune evacuarea acesteia din spațiul situat în Craiova. Prin sentința civilă nr. 504 din 14 mai 1998, Tribunalul Dolj a admis cererea reclamantului și a dispus evacuarea societății comerciale pârâtă, dar, soluționând apelul acesteia, prin decizia nr. 609 din 8 iunie 1998, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul și a schimbat în tot sentința respingând cererea de ordonanță președințială. Hotărârea instanței de apel a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului declarat de reclamant, în baza deciziei nr. 2059 din 25 mai 1999, a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.
La data de 22 ianuarie 2003, reclamantul, T.A. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în decizia nr. 609 din 8 iunie 1998, dar, prin încheierea din 31 ianuarie 2003, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondată această cerere, cu motivarea că petentul a solicitat schimbarea sentinței și nu îndreptarea unor erori materiale, în sensul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. Cu actul înregistrat la 18 februarie 2003, reclamantul, T.A., a declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără a-l încadra în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., și susținând, în esență, faptul că în decizia nr. 609/1998, a Curții de Apel Craiova, s-a strecurat o eroare materială pe care instanța a refuzat s-a îndrepte.
Recursul reclamantului este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 281 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Din examinarea conținutului cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamant (dos.688/C/1998 al Curții de Apel Craiova), rezultă că petiționarul a solicitat instanței schimbarea soluției ca urmare a unei comparări a titlurilor de proprietate deținute de părțile din proces, situație ce nu poate fi remediată pe calea prevăzută de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, încheierea instanței este legală și temeinică, iar recursul declarat de reclamant va fi respins conform art. 312 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul, T.A., împotriva deciziei nr. 609 din 8 iunie 1998, a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.