ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 340/2004

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 670 din 10

iulie 2003, pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 174 și art. 175 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost

condamnat inculpatul L.D.C., la 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 4 ani.

S-a făcut aplicarea art. 67 C. pen.

S-a luat act că părțile vătămate R.F.N.

și R.A. nu s-au constituit părți civile.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 52.869 lei, plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgență

Universitar București.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 18 ianuarie 1997,

inculpatul L.D.C., împreună cu A.D. și I.S., au intrat în localul N.C.I. SRL,

în care se aflau mai multe persoane, printre care și R.M. în vârstă de 60 de

ani, angajat în calitate de paznic și care, pe timpul nopții, îndeplinea și

funcția de vânzător.

În jurul orei 23,30, consumatorii

aflați la o masă din apropierea inculpatului au plecat, în local rămânând

inculpatul și cei doi martori, A.D., I.S., precum și numitul R.M.

În jurul orei 24,00, inculpatul a

mai comandat o bere, dar victima R.M., observând că inculpatul și persoanele

ce-l însoțeau se află sub influența băuturilor alcoolice i-a refuzat.

Răspunsul ferm primit din partea

victimei, l-a determinat pe inculpat să se ridice de la masă și să-i aplice o

lovitură de cuțit în zona subcostală dreaptă, lovitură care a dus la decesul

victimei în noaptea de 18 ianuarie 1997.

Din raportul de expertiză medico

legală efectuat asupra victimei R.M. a reieșit că moartea acestuia a fost

violentă și s-a datorat șocului hemoragic, consecință unei plăgi înjunghiate abdominale,

penetrante cu interesarea lobului stâng hepatic și hemiperitoneu masiv,

lovitură care a fost produsă cu un corp tăietor înțepător, care a acționat în

profunzimea parechimului hepatic pe circa 8 cm.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul L.D.C., criticând-o sub aspectul greșitei condamnări,

solicitând a se constata că nu este autorul faptei de omor.

Prin decizia penală nr. 547 din 16

septembrie 2003, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat reținând că, instanța de fond a stabilit o corectă stare

de fapt și încadrare juridică a faptei printr-o corectă apreciere a

materialului probator administrat.

În termen legal, împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs inculpatul.

Prin motivele scrise, cât și oral, recurentul

inculpat a susținut, în esență următoarele:

- restituirea cauzei la parchet, în

conformitate cu art. 333 C. proc. pen., pe de o parte, pentru completarea

probatoriului administrat, în ce privește concluziile neconcordante ale

raportului medico – legal, privind arma crimei cu cuțitul corp delict prezentat

în planșa fotografică, precum și necesitatea completării probatoriului față de

declarațiile unor martori care nu au asistat la săvârșirea faptei, dar au

relatat aspecte esențiale, menținute la urmărirea penală și nici de instanțe și

care conduc la ipoteza săvârșirii faptei de alte persoane: pe de altă parte,

completarea probatoriului și refacerea urmăririi penale se impune, mai ales,

pentru a face probe cu privire la condițiile legitimei apărări, existând

indicii că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. e) C. proc. pen.;

- instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra cererii formulată de inculpat, privind reținerea legitimei apărări,

invocând în acest sens, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 10 C. proc. pen.

- hotărârile atacate sunt nelegale

și netemeinice, cazul de casare, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

17

1

C. proc. pen., prin greșita condamnare a inculpatului pentru

infracțiunea de omor calificat în contextul în care din materialul probator nu

rezultă că inculpatul este autorul infracțiunii.

- o ultimă critică, fondată pe cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

privește pedeapsa aplicată, solicitându-se a se acorda o eficiență sporită art.

74 și art. 76 C. pen.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de aceste critici, dar și de dispozițiile legale invocate se constată că

recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru cele ce urmează.

În cauză au fost administrate toate

probele identificate cu ocazia cercetării penale și judecătorești a cauzei.

Existența unor eventuale

contradicții nu se datorează lipsei rolului activ în administrarea unor

probatorii, ci conduitei procesuale nesincere și oscilante a inculpatului pe

parcursul procesului penal, a modului în care a încercat să-și construiască

apărarea și să influențeze declarațiile martorilor, care l-au însoțit în seara

crimei.

Este evident în raport de

declarațiile inculpatului date în prezența apărătorului său că, este autorul

crimei comisă împotriva părții vătămate R.M., în noaptea de 18 ianuarie 1997;

prin aceleași declarații, inculpatul descrie arma crimei, respectiv un cuțit pe

care-l purta asupra sa din teribilism și care a fost descris în felul următor: „cuțit

greu (gen Fluturaș) a cărei lamă era de circa 8 – 10 cm., iar lățimea lamei de

maxim 1,5 cm, cu un singur tăiș și un vârf ascuțit”.

În declarație, inculpatul a precizat

că a abandonat acest cuțit, pentru că i se rupsese una din lamele mânerului.

Aceste declarații au fost retractate

ulterior, fără o justificare credibilă, dar se coroborează în totul cu

susținerile celor doi martori, care l-au însoțit pe inculpat.

Prin declarațiile martorul I.S.

afirmă că autorul infracțiunii de omor este inculpatul L.D.C.

În același sens, prin declarațiile,

martorul A.D. face aceleași afirmații privind autorul și împrejurarea în care

victima a fost lovită.

Referitor la arma crimei, cei doi

martori care au observat în mod nemijlocit incidentul, au relatat, fără dubiu,

că a aparținut inculpatului și acesta a intenționat, după comiterea faptei, să

o plaseze martorului A.D., care însă a refuzat primirea.

Martorii au descris cuțitul folosit

de inculpat și în același timp au făcut referiri și la obiectul sau cuțitul, cu

care victima a încercat să se apere de agresiunea inculpatului.

Oricum, cuțitul desenat și descris,

a fost ridicat de la locul faptei (așa cum rezultă din procesul verbal de

cercetarea locului faptei și a fost identificat, ca aparținând barului în care

s-a comis infracțiunea de către martora P.S., directoarea firmei.

Atât actul medico – legal de

autopsie, cât și completarea la raportul de necropsie medico legal, stabilește

fără dubiu că, leziunea traumatică abdominală a putut fi produsă, cu un corp

tăietor – înțepător. Mențiunea referitoare la posibilitatea producerii leziunii

cu cuțitul desenat și descris, are valoare de probabilitate, orientativă, având

la bază o apreciere comparativă între lama acestui cuțit (în zona în care a

fost acoperit cu pete de sânge) și rupturile de la nivelul vestimentației

victimei.

Ori, în acest context probator este

evident că autorul infracțiunii este numai inculpatul, nefiind indicate de

apărare și nici necesar pentru a fi probate alte împrejurări de natură a

stabili o situație de fapt contrară celei reținută, prin hotărârile atacate.

În consecință, nu se justifică nici

achitarea inculpatului și nici restituirea cauzei la parchet, pentru refacerea

urmăririi penale.

Tot astfel, nu se justifică nici

reținerea, în favoarea inculpatului, a legitimei apărări.

Mai întâi, pentru că inculpatul a

respins orice agresionare a victimei, situație în care nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 44 C. pen., potrivit cărora, este în legitimă

apărare acela care săvârșește fapta, pentru a înlătura un atac material,

direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa.

Dacă însă, în invocarea acestei

apărări, se au în vedere declarațiile prin care inculpatul a recunoscut lovirea

victimei în abdomen cu un cuțit se impune, în aceiași măsură, a fi apreciată și

împrejurarea relatată de inculpat și cei doi martori în aceiași ocazie,

potrivit căreia, victima a apucat un cuțit de la bar, pentru a se apăra de

inculpat, obiect cu care însă nu a lovit.

Examinată această conduită prin

prisma dispozițiilor art. 44 C. pen., se poate spune că nu întrunește

condițiile unui atac injust și imediat, în sensul legii, pentru ca fapta comisă

în aceste condiții să fie exoneratoare de răspundere penală.

Nefondată este și critica vizând

omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra motivului, privind existența

legitimei apărări.

Pe de o parte, instanța de apel a

motivat în considerente că, în cauză nu sunt incidente, prevederile art. 44 C.

pen., deoarece nu sunt îndeplinite condițiile legii, atâta timp cât, inculpatul

nu s-a apărat de un atac material, direct, injust din partea victimei, care

numai a refuzat celor doi martori și inculpatului consumul de băuturi

alcoolice; pe de altă parte, instanța de apel a examinat și din oficiu

hotărârea atacată și nu a constatat motive de desființare.

În ce privește greșita

individualizare a pedepsei nu se constată motive, care să justifice o altă

coborâre a pedepsei aplicate inculpatului sub limita legală, având în vedere

atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, gravitatea faptei comisă,

împrejurările concrete în care a fost comisă.

În consecință, fiind respectate

dispozițiile art. 72 C. pen., cât și ale art. 52 C. pen., critica formulată

este nefondată.

Pentru totalitatea considerentelor

expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa

aplicată timpul arestării preventive.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.D.C. împotriva deciziei penale nr. 547 din 16

septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 2 august 2001, la 21 ianuarie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 ianuarie 2004.