ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 340/2004

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 670 din 10 iulie 2003, pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.D.C., la 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani. S-a făcut aplicarea art. 67 C. pen. S-a luat act că părțile vătămate R.F.N. și R.A. nu s-au constituit părți civile. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 52.869 lei, plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgență Universitar București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În seara zilei de 18 ianuarie 1997, inculpatul L.D.C., împreună cu A.D. și I.S., au intrat în localul N.C.I. SRL, în care se aflau mai multe persoane, printre care și R.M. în vârstă de 60 de ani, angajat în calitate de paznic și care, pe timpul nopții, îndeplinea și funcția de vânzător. În jurul orei 23,30, consumatorii aflați la o masă din apropierea inculpatului au plecat, în local rămânând inculpatul și cei doi martori, A.D., I.S., precum și numitul R.M. În jurul orei 24,00, inculpatul a mai comandat o bere, dar victima R.M., observând că inculpatul și persoanele ce-l însoțeau se află sub influența băuturilor alcoolice i-a refuzat.

Răspunsul ferm primit din partea victimei, l-a determinat pe inculpat să se ridice de la masă și să-i aplice o lovitură de cuțit în zona subcostală dreaptă, lovitură care a dus la decesul victimei în noaptea de 18 ianuarie 1997. Din raportul de expertiză medico legală efectuat asupra victimei R.M. a reieșit că moartea acestuia a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic, consecință unei plăgi înjunghiate abdominale, penetrante cu interesarea lobului stâng hepatic și hemiperitoneu masiv, lovitură care a fost produsă cu un corp tăietor înțepător, care a acționat în profunzimea parechimului hepatic pe circa 8 cm. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul L.D.C., criticând-o sub aspectul greșitei condamnări, solicitând a se constata că nu este autorul faptei de omor.

Prin decizia penală nr. 547 din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat reținând că, instanța de fond a stabilit o corectă stare de fapt și încadrare juridică a faptei printr-o corectă apreciere a materialului probator administrat. În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul. Prin motivele scrise, cât și oral, recurentul inculpat a susținut, în esență următoarele: - restituirea cauzei la parchet, în conformitate cu art. 333 C. proc.

pen., pe de o parte, pentru completarea probatoriului administrat, în ce privește concluziile neconcordante ale raportului medico – legal, privind arma crimei cu cuțitul corp delict prezentat în planșa fotografică, precum și necesitatea completării probatoriului față de declarațiile unor martori care nu au asistat la săvârșirea faptei, dar au relatat aspecte esențiale, menținute la urmărirea penală și nici de instanțe și care conduc la ipoteza săvârșirii faptei de alte persoane: pe de altă parte, completarea probatoriului și refacerea urmăririi penale se impune, mai ales, pentru a face probe cu privire la condițiile legitimei apărări, existând indicii că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. e) C. proc.

pen.; - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii formulată de inculpat, privind reținerea legitimei apărări, invocând în acest sens, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. - hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice, cazul de casare, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., prin greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat în contextul în care din materialul probator nu rezultă că inculpatul este autorul infracțiunii. - o ultimă critică, fondată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., privește pedeapsa aplicată, solicitându-se a se acorda o eficiență sporită art. 74 și art. 76 C. pen.

Examinând hotărârile atacate, în raport de aceste critici, dar și de dispozițiile legale invocate se constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru cele ce urmează. În cauză au fost administrate toate probele identificate cu ocazia cercetării penale și judecătorești a cauzei. Existența unor eventuale contradicții nu se datorează lipsei rolului activ în administrarea unor probatorii, ci conduitei procesuale nesincere și oscilante a inculpatului pe parcursul procesului penal, a modului în care a încercat să-și construiască apărarea și să influențeze declarațiile martorilor, care l-au însoțit în seara crimei.

Este evident în raport de declarațiile inculpatului date în prezența apărătorului său că, este autorul crimei comisă împotriva părții vătămate R.M., în noaptea de 18 ianuarie 1997; prin aceleași declarații, inculpatul descrie arma crimei, respectiv un cuțit pe care-l purta asupra sa din teribilism și care a fost descris în felul următor: „cuțit greu (gen Fluturaș) a cărei lamă era de circa 8 – 10 cm., iar lățimea lamei de maxim 1,5 cm, cu un singur tăiș și un vârf ascuțit”. În declarație, inculpatul a precizat că a abandonat acest cuțit, pentru că i se rupsese una din lamele mânerului. Aceste declarații au fost retractate ulterior, fără o justificare credibilă, dar se coroborează în totul cu susținerile celor doi martori, care l-au însoțit pe inculpat.

Prin declarațiile martorul I.S. afirmă că autorul infracțiunii de omor este inculpatul L.D.C. În același sens, prin declarațiile, martorul A.D. face aceleași afirmații privind autorul și împrejurarea în care victima a fost lovită. Referitor la arma crimei, cei doi martori care au observat în mod nemijlocit incidentul, au relatat, fără dubiu, că a aparținut inculpatului și acesta a intenționat, după comiterea faptei, să o plaseze martorului A.D., care însă a refuzat primirea. Martorii au descris cuțitul folosit de inculpat și în același timp au făcut referiri și la obiectul sau cuțitul, cu care victima a încercat să se apere de agresiunea inculpatului. Oricum, cuțitul desenat și descris, a fost ridicat de la locul faptei (așa cum rezultă din procesul verbal de cercetarea locului faptei și a fost identificat, ca aparținând barului în care s-a comis infracțiunea de către martora P.S., directoarea firmei.

Atât actul medico – legal de autopsie, cât și completarea la raportul de necropsie medico legal, stabilește fără dubiu că, leziunea traumatică abdominală a putut fi produsă, cu un corp tăietor – înțepător. Mențiunea referitoare la posibilitatea producerii leziunii cu cuțitul desenat și descris, are valoare de probabilitate, orientativă, având la bază o apreciere comparativă între lama acestui cuțit (în zona în care a fost acoperit cu pete de sânge) și rupturile de la nivelul vestimentației victimei. Ori, în acest context probator este evident că autorul infracțiunii este numai inculpatul, nefiind indicate de apărare și nici necesar pentru a fi probate alte împrejurări de natură a stabili o situație de fapt contrară celei reținută, prin hotărârile atacate.

În consecință, nu se justifică nici achitarea inculpatului și nici restituirea cauzei la parchet, pentru refacerea urmăririi penale. Tot astfel, nu se justifică nici reținerea, în favoarea inculpatului, a legitimei apărări. Mai întâi, pentru că inculpatul a respins orice agresionare a victimei, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 C. pen., potrivit cărora, este în legitimă apărare acela care săvârșește fapta, pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa. Dacă însă, în invocarea acestei apărări, se au în vedere declarațiile prin care inculpatul a recunoscut lovirea victimei în abdomen cu un cuțit se impune, în aceiași măsură, a fi apreciată și împrejurarea relatată de inculpat și cei doi martori în aceiași ocazie, potrivit căreia, victima a apucat un cuțit de la bar, pentru a se apăra de inculpat, obiect cu care însă nu a lovit.

Examinată această conduită prin prisma dispozițiilor art. 44 C. pen., se poate spune că nu întrunește condițiile unui atac injust și imediat, în sensul legii, pentru ca fapta comisă în aceste condiții să fie exoneratoare de răspundere penală. Nefondată este și critica vizând omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra motivului, privind existența legitimei apărări. Pe de o parte, instanța de apel a motivat în considerente că, în cauză nu sunt incidente, prevederile art. 44 C. pen., deoarece nu sunt îndeplinite condițiile legii, atâta timp cât, inculpatul nu s-a apărat de un atac material, direct, injust din partea victimei, care numai a refuzat celor doi martori și inculpatului consumul de băuturi alcoolice; pe de altă parte, instanța de apel a examinat și din oficiu hotărârea atacată și nu a constatat motive de desființare.

În ce privește greșita individualizare a pedepsei nu se constată motive, care să justifice o altă coborâre a pedepsei aplicate inculpatului sub limita legală, având în vedere atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, gravitatea faptei comisă, împrejurările concrete în care a fost comisă. În consecință, fiind respectate dispozițiile art. 72 C. pen., cât și ale art. 52 C. pen., critica formulată este nefondată. Pentru totalitatea considerentelor expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.D.C. împotriva deciziei penale nr. 547 din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului de la 2 august 2001, la 21 ianuarie 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.