- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 3 martie 2004
Decizia nr. 921/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 4062/2003 a Tribunalului București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Societatea comercială W.R.S. SRL în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București a solicitat în baza art. 9 din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ suspendarea executării procesului verbal C 5147 din 1 iulie 2002 întocmit de pârâtă. Tribunalul București, secția a VIII – a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin încheierea din 29 august 2003, a admis cererea și a dispus suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea dosarului nr.7189/CA/2003. Considerând încheierea netemeinică și nelegală, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. (9) C. proc.
civ. și a solicitat admiterea, casarea și respingerea cererii întrucât nu sunt întrunite cerințele art.9 din Legea nr.29/1990. Recursul este rămas fără obiect. Prin sentința nr. 4062 din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului București , secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, s-a admis acțiunea, s-a anulat decizia și s-a trimis pentru soluționare pe fond la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București. În consecință, recursul a rămas fără obiect și urmează a fi respins în baza art.312 Cod procedură civilă. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București împotriva încheierii din 29 august 2003 a Tribunalului București, secția a VIII - a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă ca rămas fără obiect. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2004.