ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1559/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 5343 din 9 aprilie 2002 la Tribunalul Prahova

reclamanții P.N., H.C., R.M., P.G.E., I.C.R., R.V. și P.G. au chemat în

judecată S.C. P.L. S.A. Ploiești SA și Sindicatul Salariaților din S.C. P.L. S.A.

solicitând să se constate nulitatea absolută a protocolului încheiat la data de

3 mai 1999 între pârâți și obligarea societății comerciale pârâte la plata

echivalentului a nouă salarii actualizate la zi.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că la data de 10 mai 1999 le-a fost desfăcut contractul de muncă în

temeiul art. 130 lit. a) C. muncii, prin disponibilizare.

Au mai arătat că pârâții în frauda

drepturilor salariaților au modificat la data de 3 mai 1999, prin protocol,

contractul colectiv de muncă din 27 ianuarie 1998 prin care au limitat la 1 – 3

salarii valoarea sumelor cuvenite ca urmare a disponibilizării.

Tribunalul Prahova, secția civilă,

prin sentința nr. 284 din 17 iunie 2002 a admis excepția autorității de lucru

judecat și a respins, din acest motiv acțiunea .

Curtea

de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, prin decizia

nr. 3051 din 7 octombrie 2002 a admis recursul declarat de reclamanții P.N., H.C.,

R.M., S.E., P.G.E., I.C.R., R.V. și P.G. împotriva sentinței civile nr. 284 din

18 iunie 2002 a Tribunalului Prahova, secția civilă, pe care a casat-o și a

trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal cu motivarea că greșit prima

instanță a reținut existența autorității de lucru judecat.

După

casare, prin sentința civilă nr. 785 din 12 decembrie 2002 Tribunalul Prahova,

secția civilă, a admis excepția de necompetență și a declinat soluționarea

cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești reținând că litigiul este de natură

civilă și se aplică dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria

Ploiești prin sentința civilă nr. 1425 din 25 februarie 2003 a admis excepția

de necompetență, a declinat în favoarea tribunalului soluționarea cauzei, a

constatat ivit conflict negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel

pentru soluționarea acestuia.

S-a

considerat că pricina reprezintă litigiul de muncă aflat în competența de

soluționare a tribunalului în primă instanță potrivit art. 2 pct. 1 lit. b

1

)

C. proc. civ.

Prin

sentința civilă nr. 49 din 20 martie 2003 Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, a stabilit competența soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului Prahova reținând că litigiul reprezintă un

conflict de drepturi în sensul art. 5 art. 67 și art. 68 din Legea nr. 168/1999

și, referitor la competența materială, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. b

1

)

C. proc. civ.

În

termen legal, împotriva sentinței civile nr. 49 din 20 martie 2003 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, au declarat

recurs S.C. P.L. S.A. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând că litigiul reprezintă „neînțelegeri rezultate din executarea

contractului colectiv de muncă” și revine, potrivit art. 34 din Legea nr.

130/1996 în competența de soluționare a judecătoriei în primă instanță.

Recursul

urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 3 din Legea nr. 168 din 29 noiembrie 1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt

încadrați, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau

economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă,

sunt conflicte de muncă.

Conflictele

de muncă ce au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii

contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele cu

caracter profesional, social sau economic ale salariaților denumite conflicte

de interese (art. 4).

Conflictele

de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor

obligații decurgând din legi sau din alte acte normative precum și din

contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la

drepturile salariaților, denumite conflicte de drepturi (art. 5).

Potrivit

art. 34 din Legea nr. 130/1996 litigiile în legătură cu executarea,

modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă sunt

litigii de muncă și se soluționează în primă instanță de judecătorie.

În

conformitate cu art. 70 și art. 71 din Legea nr. 168/1999 conflictele de

drepturi se soluționează de către instanțele judecătorești; instanțele

competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de

drepturi se stabilesc prin lege.

„Legea”

este reprezentată de art. 2 lit. b

1

) introdus prin art. 1 pct. 3 din

O.U.G. nr. 138/2000 care dispune că tribunalele judecă în primă instanță

conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor

instanțe.

Curtea

de apel a stabilit corect că în speță instanța a fost investită cu soluționarea

unui conflict de drepturi.

Obiectul

principal al cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea S.C. P.L.

S.A. la plata echivalentului a 9 salarii actualizate la zi; reclamanții au

invocat drept temei al acțiunii prevederile art. 19 din contractul colectiv de

muncă din anul 1998.

Față

de considerentele menționate, Curtea va respinge recursul ac nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de S.C. P.L. S.A. Ploiești împotriva sentinței nr. 49 din 20 martie

2003 a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2004.