ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1559/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5343 din 9 aprilie 2002 la Tribunalul Prahova reclamanții P.N., H.C., R.M., P.G.E., I.C.R., R.V. și P.G. au chemat în judecată S.C. P.L. S.A. Ploiești SA și Sindicatul Salariaților din S.C. P.L. S.A. solicitând să se constate nulitatea absolută a protocolului încheiat la data de 3 mai 1999 între pârâți și obligarea societății comerciale pârâte la plata echivalentului a nouă salarii actualizate la zi. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că la data de 10 mai 1999 le-a fost desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 130 lit. a) C. muncii, prin disponibilizare. Au mai arătat că pârâții în frauda drepturilor salariaților au modificat la data de 3 mai 1999, prin protocol, contractul colectiv de muncă din 27 ianuarie 1998 prin care au limitat la 1 – 3 salarii valoarea sumelor cuvenite ca urmare a disponibilizării.

Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 284 din 17 iunie 2002 a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins, din acest motiv acțiunea . Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, prin decizia nr. 3051 din 7 octombrie 2002 a admis recursul declarat de reclamanții P.N., H.C., R.M., S.E., P.G.E., I.C.R., R.V. și P.G. împotriva sentinței civile nr. 284 din 18 iunie 2002 a Tribunalului Prahova, secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal cu motivarea că greșit prima instanță a reținut existența autorității de lucru judecat. După casare, prin sentința civilă nr. 785 din 12 decembrie 2002 Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis excepția de necompetență și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești reținând că litigiul este de natură civilă și se aplică dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc.

civ. Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 1425 din 25 februarie 2003 a admis excepția de necompetență, a declinat în favoarea tribunalului soluționarea cauzei, a constatat ivit conflict negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel pentru soluționarea acestuia. S-a considerat că pricina reprezintă litigiul de muncă aflat în competența de soluționare a tribunalului în primă instanță potrivit art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 49 din 20 martie 2003 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova reținând că litigiul reprezintă un conflict de drepturi în sensul art. 5 art. 67 și art. 68 din Legea nr. 168/1999 și, referitor la competența materială, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. b 1 ) C. proc.

civ. În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 49 din 20 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, au declarat recurs S.C. P.L. S.A. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că litigiul reprezintă „neînțelegeri rezultate din executarea contractului colectiv de muncă” și revine, potrivit art. 34 din Legea nr. 130/1996 în competența de soluționare a judecătoriei în primă instanță. Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 3 din Legea nr. 168 din 29 noiembrie 1999 privind soluționarea conflictelor de muncă conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă.

Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaților denumite conflicte de interese (art. 4). Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite conflicte de drepturi (art. 5). Potrivit art. 34 din Legea nr. 130/1996 litigiile în legătură cu executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă sunt litigii de muncă și se soluționează în primă instanță de judecătorie.

În conformitate cu art. 70 și art. 71 din Legea nr. 168/1999 conflictele de drepturi se soluționează de către instanțele judecătorești; instanțele competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege. „Legea” este reprezentată de art. 2 lit. b 1 ) introdus prin art. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 138/2000 care dispune că tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Curtea de apel a stabilit corect că în speță instanța a fost investită cu soluționarea unui conflict de drepturi. Obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea S.C. P.L. S.A. la plata echivalentului a 9 salarii actualizate la zi; reclamanții au invocat drept temei al acțiunii prevederile art. 19 din contractul colectiv de muncă din anul 1998. Față de considerentele menționate, Curtea va respinge recursul ac nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. P.L. S.A. Ploiești împotriva sentinței nr. 49 din 20 martie 2003 a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2004.