ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3633/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 651 din 16

decembrie 2002, Tribunalul Constanța i-a condamnat pe inculpații:

- D.V. și

- S.M.N., în baza art. 211 alin. (1)

și alin. (2

1

) lit. a), b) și c) C. pen., la câte 7 ani închisoare,

cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

Au fost deduse din pedepse, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 4 august 2002 la zi, menținându-se

măsura privativă de libertate.

S-a constatat că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă pentru suma de 7.000.000 lei, prejudiciu recuperat.

A fost respinsă ca nefondată pretenția

părții civile la daune morale.

S-a dispus confiscarea sumelor de

1.600.000 lei și 200.000 lei de la inculpați, care au fost obligați și la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că la

data de 26 iunie 2002, partea vătămată N.I. din municipiul Constanța,

întâlnindu-se cu cunoștințele sale inculpații D.V. și S.M.N. la un bar în oraș,

a acceptat propunerea acestora ca a doua zi să vină la el la domiciliu pentru a

urmări un meci de fotbal la televizor.

În după-amiaza zilei de 27 iunie

2002, inculpații au venit în apartamentul părții vătămate, aducând băuturi și

mâncare.

Pe fondul consumului de alcool au

survenit discuții contradictorii între inculpați și partea vătămată.

De urmare, inculpatul D.V. a luat un

cuțit de pe masă pe care l-a pus la gâtul părții vătămate, iar inculpatul

S.M.N. a legat-o la gură cu un fular, de mâini cu o cravată și cu o curea de

picioare.

După imobilizarea părții vătămate,

inculpații au sustras televizorul color marca Daewoo și un flex marca Bosch,

după care au părăsit locuința, încuind-o pe partea vătămată în interior și

aruncând cheile.

Inculpații au mers la martorul B.D.,

căruia i-au oferit spre cumpărare televizorul, însă cum acesta nu avea bani,

l-au solicitat să-i însoțească la o casă de amanet pentru a depune televizorul

pe numele lui, întrucât niciunul dintre făptuitori nu avea asupra sa vreun act

de identitate.

De la casa de amanet, inculpații au

primit suma de 1.600.000 lei, au părăsit municipiul Constanța, deplasându-se în

București, unde, în Piața Obor, au vândut flexul cu suma de 200.000 lei.

Inculpații au fost depistați abia la 3 august 2002.

Prejudiciul cauzat, în valoare de

7.000.000 lei, a fost recuperat prin achitarea acestei sume de către familiile

inculpaților.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpații D.V. și S.M.N., solicitând schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen. și reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 45 din 21

februarie 2003, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondate apelurile

inculpaților.

S-a constatat că varianta faptică

invocată în apărare, în sensul că ar fi avut acordul părții vătămate să ia

televizorul și flexul pentru a le vinde, însă ei nu i-au mai dat banii

proprietarului, așa cum s-au înțeles, deși parțial confirmată în instanță chiar

de partea vătămată, nu are suport probator.

Decizia penală sus-arătată a fost

atacată cu recurs de către inculpatul D.V., care a criticat-o pentru

neconstatarea încălcării dreptului său la apărare de către instanța de fond

prin nepunerea în discuția părților a cererii de probe formulată de recurent,

solicitând, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată pe baza

materialului probator de la dosar, Curtea constată că motivele invocate de

către recurent se întemeiază pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 și art. 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.

Situația de fapt a fost corect

reținută de instanțe pe baza mijloacelor de probă legal administrate în cursul

procesului penal.

Astfel, plângerea părții vătămate

prin care la data de 28 iunie 2002 a adus la cunoștința organelor de urmărire

penală fapta comisă de inculpați, așa cum rezultă din actul de sesizare și cum

a fost reținută de instanțe, se coroborează cu celelalte mijloace de probă,

respectiv procesul-verbal de cercetare a locului faptei din aceeași dată,

conform căruia în locuința părții vătămate, pe lângă dezordine, au fost găsite

pe recamier un cearceaf rupt la un capăt, un fular, o cravată și o bucată de

cearceaf cu nod dublu la mijloc.

Partea vătămată a confirmat aceeași

situație de fapt și prin declarația dată la procuror, după cum și inculpații

și-au recunoscut vinovăția în cursul urmăririi penale.

Rapoartele de constatare

tehnico-științifică confirmă existența urmelor digitale ale inculpaților pe un

pahar și o sticlă, aflate în locuința părții vătămate.

Deși în fața instanței părțile nu au

mai susținut declarațiile din cursul urmăririi penale, inculpatul S.M.N.

recunoaște totuși că a îmbrâncit-o pe partea vătămată, aceasta căzând pe pat.

Graba cu care inculpații au

valorificat televizorul la un preț modic, urmată de dispariția acestora,

atestată de procesele-verbale de căutare întocmite de agenții de poliție,

constituie elemente de fapt care alături de celelalte mijloace de probă,

conferă temeinicia situației de fapt reținute.

Încadrarea juridică dată faptei

inculpaților este legală.

Critica privind încălcarea dreptului

la apărare al inculpatului D.V. de către instanța de fond prin nepunerea în

discuția părților a cererii de probe formulată de acesta, nu este susținută de

actele și lucrările de la dosar.

Dimpotrivă, potrivit încheierii din

9 decembrie 2002, apărătorul inculpatului a depus la dosar copie de pe biletul

de ieșire din spital a inculpatului-recurent, arătând că nu mai are alte probe

sau cereri de formulat.

Cererea apărătorului referitoare la

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de abuz de

încredere a fost discutată în ședința publică din 9 decembrie 2002 și

soluționată de instanța de fond prin hotărâre, respingând-o.

În ce privește al doilea motiv de

recurs, rezultă că pedeapsa aplicată este de natură să asigure prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, dar și realizarea funcțiilor acesteia, de

constrângere și reeducare.

La aplicarea pedepsei s-a ținut

seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., aceasta

fiind egală cu minimul special prevăzut de lege, astfel încât, o reducere a

acesteia nu s-ar putea face decât prin acordarea de circumstanțe atenunate,

împrejurări care însă nu se regăsesc în cauză.

Neconstatând nici din examinarea din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., existența vreunui

caz de casare a hotărârilor pronunțate, recursul inculpatului urmează să fie

respins ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

17

alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C.

proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a

inculpatului de la 4 august 2002 la 10 septembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 45/ P din 21

februarie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 4 august 2002, la 10 septembrie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 septembrie 2003.