ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 50/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18

aprilie 2003, la Curtea de Apel Timișoara, K.M. a declarat recurs împotriva

sentinței nr. 78 din 18 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul

a susținut că în mod greșit instanța de fond, respingându-i acțiunea de

obligare a Ordinului Arhitecților din România să-l înscrie pe lista Ordinului

arhitecților cu drept de semnătură, a impus obligația suplimentară de efectuare

a stagiului de 2 ani, interzicându-i intrarea în circuitul profesional.

Prin aceasta a pretins recurentul, i

s-ar fi adus atingerea dreptului prevăzut de art. 38 alin. (1) din Constituția

României, potrivit căreia „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit”, alegerea

profesiei și alegerea locului de muncă fiind libere.

S-a mai susținut că în mod greșit

instanța de fond a invocat o interpretare logică a legii, cu referire și la

situația altor profesii liberale.

De asemenea, s-a precizat că

atestarea petentului s-a făcut o dată cu obținerea diplomei de arhitect

diplomat, în baza examenului de licență și a unui portofoliu de lucrări.

Întrucât afirmă recurentul, Legea nr.

184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, nu prevede

expresis

vertis

, obligativitatea efectuării stagiului pentru obținerea atestării ca

arhitect cu drept de semnătură a absolvenților instituțiilor de învățământ

superior de arhitectură recunoscute de statul român, cu o dovadă a studiilor de

minimum 5 ani, s-a cerut admiterea recursului de față.

Sub acest aspect, recurentul a

avansat ipoteza că intenția legiuitorului de a recomanda o perioada de stagiu

de 2 ani, se referă numai absolvenților din străinătate și că diploma de

arhitect îi conferă un statut, diferit de cel pe care-l au cei din alte

profesii liberale (avocat, notar)și că acesta este actul doveditor al atestării

sale.

Recursul declarat este neîntemeiat

și va fi respins conform art. 312

145

alin. (1) C. proc. civ.

Din actele cauzei se reține că prin

sentința nr. 78 din 18 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată,

acțiunea precizată, formulată de reclamantul K.M. împotriva Ordinului

Arhitecților din România - București.

S-a reținut de instanța de fond, că

nu este îndeplinită cerința art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 184/2001, privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect,

se prevede că primesc titlul de arhitect, cetățenii români, absolvenți cu

diplomă de licență sau asimilată, ai instituțiilor de învățământ superior de

arhitectură, recunoscute de statul român, cu durata studiilor de minimum 5 ani.

S-a mai constatat că secțiunea I din

cap. II din Legea nr. 184/2001, privind dobândirea și exercitarea dreptului de

semnătură, dispune expres în art. 8 alin. (1), că arhitectul dobândește drept

de semnătură, dacă a fost atestat și dacă are capacitatea drepturilor civile,

iar dobândirea dreptului de semnătură atrage înscrierea în Tabloul Național al

Arhitecților.

Art. 9 alin. (2) din aceeași lege

dispune că la îndeplinirea a 2 ani de desfășurare efectivă a profesiei în

domeniul arhitecturii sau urbanismului, pentru obținerea dreptului de

semnătură, arhitectul stagiar trebuie să promoveze examen privind legislația

specifică domeniului, care va fi organizat anual de Ordinul Arhitecților din

România.

Instanța de fond a concluzionat față

de dispozițiile legale sus-citate, că legiuitorul a înțeles să reglementeze

obligativitatea efectuării stagiului, pentru arhitectul care dorește să

dobândească calitatea de arhitect cu drept de semnătură, urmând ca la sfârșitul

acestuia să promoveze un examen organizat de Ordinul Arhitecților din România,

persoană juridică de drept privat, înființată prin Legea nr. 184/2001.

Potrivit art. 20 alin. (5) din lege,

Ordinul Arhitecților are obligația de a publica anual Tabloul Național al

Arhitecților, în care sunt înscriși numai arhitecți cu drept de semnătură,

conform art. 7 din lege și care are abilitatea de a atesta arhitecților,

dreptul de semnătură, conform art. 21 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 184/2001.

Instanța a reținut, deci, că nu a

fost încălcat un drept al petentului, prevăzut de lege, astfel încât invocarea art.

9 alin. (1), raportat la art. 4 alin. (2) și art. 8 din Legea nr. 184/2001,

rupte din contextul logic normativ al legii, nu este de natură a justifica

vătămarea pretinsă prin acțiune.

Instanța a invocat interpretarea

logică a dispozițiilor art. 9 - 10 din lege, în sensul că perioada de

stagiatură este o perioadă obligatorie pentru obținerea statutului de arhitect

cu drept de semnătură, perioadă în care arhitectul stagiar poate executa

diferite lucrări de specialitate, dar care nu presupune eliberarea unei

autorizații sau pentru cele care duc la obținerea unei astfel de autorizații,

sub condiția ca semnătura proprie să fie dublată de cea a unui arhitect cu

drept de semnătură.

S-a precizat, de asemenea, că

referirea la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, la art. 4 alin. (1) din

lege, privitor la absolvenții cu diplomă din străinătate, nu restrânge

obligativitatea stagiaturii numai la această categorie de absolvenți, și este

de natură să concretizeze locul unde respectivii absolvenți își pot desfășura

stagiatura și anume, în baza unui contract individual de muncă sau al unei

convenții civile, sub îndrumarea unui arhitect cu drept de semnătură.

Hotărârea atacată cu recurs este

legală și temeinică.

Din recursul declarat în cauză

rezultă că petentul este nemulțumit de faptul că este obligat să efectueze un

stagiu de 2 ani, după care poate fi atestat ca arhitect cu drept de semnătură,

ce poate fi trecut pe lista Ordinului Arhitecților din România.

Interpretarea Legii nr. 184/2001 a

fost făcută corect de instanța de fond, întreaga economie a legii, a

principiilor ce guvernează această lege, a scopului ei, cât și a atribuțiilor

ce revin arhitectului, esența și specificul acestei profesii impunând

parcurgerea de absolvenți, a unei perioade de stagiu.

Fiind necesar acest stagiu pentru

obținerea atestării ca arhitect cu drept de semnătură, petentul nu poate

susține că i-a fost vătămat un drept, prin emiterea Hotărârii B2 din 14

octombrie 2002 a Consiliului de Conducere al Ordinului Arhitecților din România

și a actului nr. 16 din 9 ianuarie 2002, emis de intimatul-pârât Ordinul

Arhitecților din România.

Recursul fiind neîntemeiat, va fi

respins, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată către intimat,

conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de K.M.

împotriva sentinței civile nr. 78 din 18 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă pe recurentul K.M., la plata

sumei de 6.512.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 ianuarie 2004.