ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 50/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2003, la Curtea de Apel Timișoara, K.M. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 78 din 18 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond, respingându-i acțiunea de obligare a Ordinului Arhitecților din România să-l înscrie pe lista Ordinului arhitecților cu drept de semnătură, a impus obligația suplimentară de efectuare a stagiului de 2 ani, interzicându-i intrarea în circuitul profesional. Prin aceasta a pretins recurentul, i s-ar fi adus atingerea dreptului prevăzut de art. 38 alin. (1) din Constituția României, potrivit căreia „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit”, alegerea profesiei și alegerea locului de muncă fiind libere.

S-a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a invocat o interpretare logică a legii, cu referire și la situația altor profesii liberale. De asemenea, s-a precizat că atestarea petentului s-a făcut o dată cu obținerea diplomei de arhitect diplomat, în baza examenului de licență și a unui portofoliu de lucrări. Întrucât afirmă recurentul, Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, nu prevede expresis vertis , obligativitatea efectuării stagiului pentru obținerea atestării ca arhitect cu drept de semnătură a absolvenților instituțiilor de învățământ superior de arhitectură recunoscute de statul român, cu o dovadă a studiilor de minimum 5 ani, s-a cerut admiterea recursului de față.

Sub acest aspect, recurentul a avansat ipoteza că intenția legiuitorului de a recomanda o perioada de stagiu de 2 ani, se referă numai absolvenților din străinătate și că diploma de arhitect îi conferă un statut, diferit de cel pe care-l au cei din alte profesii liberale (avocat, notar)și că acesta este actul doveditor al atestării sale. Recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins conform art. 312 145 alin. (1) C. proc. civ. Din actele cauzei se reține că prin sentința nr. 78 din 18 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată, acțiunea precizată, formulată de reclamantul K.M. împotriva Ordinului Arhitecților din România - București.

S-a reținut de instanța de fond, că nu este îndeplinită cerința art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, se prevede că primesc titlul de arhitect, cetățenii români, absolvenți cu diplomă de licență sau asimilată, ai instituțiilor de învățământ superior de arhitectură, recunoscute de statul român, cu durata studiilor de minimum 5 ani. S-a mai constatat că secțiunea I din cap. II din Legea nr. 184/2001, privind dobândirea și exercitarea dreptului de semnătură, dispune expres în art. 8 alin. (1), că arhitectul dobândește drept de semnătură, dacă a fost atestat și dacă are capacitatea drepturilor civile, iar dobândirea dreptului de semnătură atrage înscrierea în Tabloul Național al Arhitecților.

Art. 9 alin. (2) din aceeași lege dispune că la îndeplinirea a 2 ani de desfășurare efectivă a profesiei în domeniul arhitecturii sau urbanismului, pentru obținerea dreptului de semnătură, arhitectul stagiar trebuie să promoveze examen privind legislația specifică domeniului, care va fi organizat anual de Ordinul Arhitecților din România. Instanța de fond a concluzionat față de dispozițiile legale sus-citate, că legiuitorul a înțeles să reglementeze obligativitatea efectuării stagiului, pentru arhitectul care dorește să dobândească calitatea de arhitect cu drept de semnătură, urmând ca la sfârșitul acestuia să promoveze un examen organizat de Ordinul Arhitecților din România, persoană juridică de drept privat, înființată prin Legea nr. 184/2001.

Potrivit art. 20 alin. (5) din lege, Ordinul Arhitecților are obligația de a publica anual Tabloul Național al Arhitecților, în care sunt înscriși numai arhitecți cu drept de semnătură, conform art. 7 din lege și care are abilitatea de a atesta arhitecților, dreptul de semnătură, conform art. 21 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 184/2001. Instanța a reținut, deci, că nu a fost încălcat un drept al petentului, prevăzut de lege, astfel încât invocarea art. 9 alin. (1), raportat la art. 4 alin. (2) și art. 8 din Legea nr. 184/2001, rupte din contextul logic normativ al legii, nu este de natură a justifica vătămarea pretinsă prin acțiune.

Instanța a invocat interpretarea logică a dispozițiilor art. 9 - 10 din lege, în sensul că perioada de stagiatură este o perioadă obligatorie pentru obținerea statutului de arhitect cu drept de semnătură, perioadă în care arhitectul stagiar poate executa diferite lucrări de specialitate, dar care nu presupune eliberarea unei autorizații sau pentru cele care duc la obținerea unei astfel de autorizații, sub condiția ca semnătura proprie să fie dublată de cea a unui arhitect cu drept de semnătură. S-a precizat, de asemenea, că referirea la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, la art. 4 alin. (1) din lege, privitor la absolvenții cu diplomă din străinătate, nu restrânge obligativitatea stagiaturii numai la această categorie de absolvenți, și este de natură să concretizeze locul unde respectivii absolvenți își pot desfășura stagiatura și anume, în baza unui contract individual de muncă sau al unei convenții civile, sub îndrumarea unui arhitect cu drept de semnătură.

Hotărârea atacată cu recurs este legală și temeinică. Din recursul declarat în cauză rezultă că petentul este nemulțumit de faptul că este obligat să efectueze un stagiu de 2 ani, după care poate fi atestat ca arhitect cu drept de semnătură, ce poate fi trecut pe lista Ordinului Arhitecților din România. Interpretarea Legii nr. 184/2001 a fost făcută corect de instanța de fond, întreaga economie a legii, a principiilor ce guvernează această lege, a scopului ei, cât și a atribuțiilor ce revin arhitectului, esența și specificul acestei profesii impunând parcurgerea de absolvenți, a unei perioade de stagiu. Fiind necesar acest stagiu pentru obținerea atestării ca arhitect cu drept de semnătură, petentul nu poate susține că i-a fost vătămat un drept, prin emiterea Hotărârii B2 din 14 octombrie 2002 a Consiliului de Conducere al Ordinului Arhitecților din România și a actului nr. 16 din 9 ianuarie 2002, emis de intimatul-pârât Ordinul Arhitecților din România.

Recursul fiind neîntemeiat, va fi respins, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată către intimat, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de K.M. împotriva sentinței civile nr. 78 din 18 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă pe recurentul K.M., la plata sumei de 6.512.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2004.