ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 239/2015

Decizia nr. 239/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 3 martie 2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. solicitând instanței să constate că Hotărârea Comisiei de Disciplină nr. 4 din 24 februarie 2013 a fost adoptată cu încălcarea legii și in consecință să dispună anularea acesteia.

În esență s-a invocat nelegalitatea hotărârii in condițiile in care sancțiunea a fost aplicată de un organ necompetent, respectiv C., în locul D., încălcându-se astfel prevederile art. 38 alin. (4) din Legea nr. 184/2001; de aceea, nici sancțiunea nu poate fi legală; propunerea de sancționare a fost soluționată de o entitate nelegal constituită (din 3 membrii în loc de 5); a fost încălcat principiul ierarhiei actelor normative deoarece, în aplicarea Regulamentului B. nu au fost respectate dispozițiile art. 15 din Legea nr. 184/2001 care enumeră limitativ cazurile de incompatibilitate; în mod greșit s-a reținut că ar fi nelegală semnarea unor lucrări realizate de mai multe societăți de proiectare la care reclamantul nu este asociat sau angajat, atâta vreme cât există contracte de prestări servicii încheiate între reclamant și respectivele societăți de proiectare; precum și pentru motivul că nu poate constitui abatere disciplinară semnarea documentațiilor tehnice de un arhitect, în calitate de arhitect, chiar dacă semnătura apare alături de cele ale unor persoane aparținând altor categorii profesionale.

Prin sentința civilă nr. 2450 din data de 21 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a declinat competența de soluționare a acțiuni in favoarea Curții de Apel Timișoara.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 29 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C. pentru anulare act administrativ și a obligat reclamantul să plătească pârâtului B., 915 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a reținut cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii că reclamantul a formulat plângere administrativă împotriva Hotărârii nr. 4/24 februarie 2012 la data de 15 martie 2012 (cf. fila 66 bis dos. Tribunalul Arad) și a sesizat instanța (prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Arad) la data de 23 martie 2012, astfel că a fost îndeplinită condiția plângerii administrative prealabile

A reținut instanța de fond cu privire la competența pârâtei că prin hotărârea contestată, reclamantului A. i s-a aplicat, în calitate de membru al B., de către pârâta C., la propunerea Comisiei teritoriale de disciplină a filialei teritoriale Arad, sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 38 alin. (2) lit. d din Legea nr. 184/2001, respectiv suspendarea dreptului de semnătură pentru 12 luni.

Având in vedere dispozițiile art. 38 alin. (4) din Legea nr. 184/2001 și art. 104 alin. (1) teza I, art. 112 din Regulamentul de organizare și funcționare a B. (Regulamentul), în forma în vigoare la data emiterii Hotărârii, s-a constatat că propun comisiile teritoriale sancționarea, iar C. judecă propunerea, ceea ce în prezenta cauză s-a și întâmplat.

De asemenea, s-a reținut că în măsura în care Hotărârea Comisiei naționale rămâne definitivă (prin necontestare sau prin respingerea irevocabilă a contestației de către instanță), Consiliul național al Ordinului aplică sancțiunea hotărâtă de C.

Curtea de apel a respins prima apărare formulată de recurent deoarece din coroborarea dispozițiilor legale cu cele regulamentare rezultă o distincție între hotărârea sancțiunii (de către Comisia națională) și aplicarea ei (de către Consiliu național).

Cu privire la constituirea C. au fost avute in vedere dispozițiile art. 104 alin. (1) teza II din Regulament, astfel că, în speță, s-a apreciat că propunerea comisiei teritoriale de sancționare a reclamantului a fost legal soluționată de un complet format din 3 membrii deoarece Comisia a hotărât în fond și nu în recurs administrativ.

Cu privire la starea de fapt, la încadrarea juridică a acesteia și la presupusa încălcare a principiului ierarhiei actelor normative s-a reținut sub aspectul situație de fapt împrejurarea că reclamantul a fost sancționat disciplinar pentru că a încălcat, sub două aspecte distincte, Codul deontologic al profesiei de arhitect (forma în vigoare la data faptelor), aprobat de B. (Codul deontologic) respectiv a aplicat semnătura sa în calitate de proiectant în cartușul societăților de proiectare, în documentații întocmite în vederea eliberării autorizației de construire, deși nu are calitatea de proiectant în aceste societăți și a semnat „de complezență” în cartușul planșelor de arhitectură, în documentații întocmite în vederea eliberării autorizației de construire, alături de alte categorii profesionale decât cele prevăzute de art. 9 din Legea nr. 50/1991.

Instanța a constatat, raportat la prevederile art. 11 alin. (2) din Codul deontologic, că din actele dosarului rezultă că, în mai multe cazuri, reclamantul a semnat documentații aferente autorizațiilor de construire în calitate de realizator de proiect deși în căsuța aferentă proiectantului apare menționată o altă societate decât cea în care reclamantul își desfășoară activitatea, respectiv SC E. SRL.

A concluzionat judecătorul fondului că ori reclamantul a realizat efectiv proiectele dar, într-o astfel de situație, își exercită profesia în alte forme decât cea declarată (ca proiectant al unor societăți unde, de fapt, nu e proiectant) ori nu a realizat acele proiecte, in oricare variantă, realitatea fiind deformată prin atribuirea unei calități nereale.

Referitor la semnătura de complezență, s-a constatat că, potrivit art. 9 din Legea nr. 50/1991, proiectele tehnice ale părților de arhitectură (necesare eliberării autorizației de construire) depuse (în copie) la dosarul cauzei conțin în caseta corespunzătoare proiectantului, pe lângă numele și semnătura reclamantului, numele și semnătura unor persoane care nu au calitatea de arhitecți, fiind ingineri sau subingineri, categorii profesionale nu pot proiecta părțile de arhitectură ale unei construcții.

În consecință, s-a apreciat că semnând proiectele de arhitectură împreună cu persoane care nu sunt arhitecți, reclamantul a semnat „de complezență”, în sensul art. 11 alin. (2) din Codul deontologic.

A mai apreciat prima instanță că art. 15 din Legea nr. 184/2001 nu este incident și nu este caz de încălcare a principiului ierarhiei actelor normative.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., văzând că a căzut în pretenții, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului B. 915 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs la data de 25 februarie 2013 reclamantul recurent A.

Recursul astfel promovat a fost înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/108/2012/a1, în baza rezoluției emise de președintele secției de contencios administrativ și fiscal, cu referire la adresa din 20 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și la disp. art. 8 și 23 din Legea nr. 2/2013.

La termenul de judecată din 24 octombrie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială iar prin Decizia civilă 9972 din data de 24 octombrie 2013 s-a declinat in favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența materială de soluționare a recursului declarat de reclamantul recurent A., împotriva sentinței civile nr. 29 din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/108/2012, în contradictoriu cu pârâții intimați B. și C.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esență recurentul a arătat următoarele:

- Sancțiunea a fost aplicată de un organ necompetent prin Hotărârea C. nr. 4 din 24 februarie 2012 în condițiile în care competența pentru aplicarea unei astfel de sancțiuni a fost atribuită, exclusiv, D., în temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (4) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d) se aplică de Consiliul național al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel național").

Curtea, analizând acest aspect a apreciat fără fundament că sancțiunea urmează a fi aplicată de Consiliului Național al B. după rămânerea definitivă a Hotărârii atacate.

- Al doilea motiv de nelegalitate invocat este acela că propunerea de sancționare a fost „judecată" de o entitate nelegal constituită.

Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d) se aplică de Consiliul național al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel național. În ciuda acestor dispoziții, actul administrativ - jurisdicțional se pretinde că ar fi adoptat de către C., ori din cuprinsul lui rezultă că este adoptat de către un „complet de judecată", format din 3 (trei) membri, în condițiile în care, potrivit prevederilor art. 103 alin. (3) Regulamentul de organizare și funcționare a B., „C. este alcătuită din 5 titulari și 4 supleanți".

Faptul că propunerea comisiei teritoriale trebuia analizată de C., rezultă și din dispozițiile art. 104 din Regulamentul de organizare și funcționare a B. unde se prevede competența C.

Din textele legale expuse rezultă că doar C. în întregul ei putea analiza propunerea de sancționare, iar completele de 3 membri pot analiza doar abaterile disciplinare săvârșite de membrii forurilor de conducere ale filialelor și ale Ordinului;

Completele de 5 membri pot judeca doar recursuri, astfel că rezultă fără echivoc faptul că analiza propunerii de sancționare nu a fost analizată de comisie ci de un „Complet de 3 membri".

Curtea, față de acest motiv se mulțumește să arate că hotărârea de sancționare este luată legal fiind analizată pe fond și nu în recurs.

Curtea refuză să vadă că în complet de 3 membri, Comisia poate analiza doar abaterile disciplinare săvârșite de membrii forurilor de conducere a filialelor și ale Ordinului, acesta nu putea fi încadrabil în această prevedere.

Hotărârea „completului de 3" este nelegală, nefiind dintre cele prevăzute de dispozițiile legale.

Conform dispozițiilor B., C. avea dreptul doar de a admite propunerea Comisiei teritoriale și să înainteze hotărârea D. și doar acesta putea aplica sancțiunea disciplinara.

Competența exclusivă a „Consiliului național al Ordinului" de a aplica sancțiunile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă, fără putință de tăgadă, atât din cuprinsul art. 38 alin. (4) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și din cel al art. 35 alin. (1) lit. k) din Regulamentul de organizare și funcționare a B.

- Pe fond se arată de către recurent că analiza propunerii de sancționare s-a făcut cu nesocotirea dispozițiilor legale ce reglementează activitatea de arhitectură în România.

Prin reținerea acestor fapte ca abateri, Comisia, în compunere nelegală, a nesocotit dispozițiile art. 17 din Legea nr. 184/2001 potrivit cărora:

Alin. (1) „Dreptul de semnătură se poate exercita în cadrul birourilor individuale, birourilor asociate, societăților comerciale de proiectare sau alte forme de asociere constituite conform legii.”

Alin. (4) „Persoanele juridice prevăzute la alin. (1), care nu au în cadrul personalului un arhitect cu drept de semnătură și care desfășoară activități de proiectare, au obligația ca, pentru întocmirea documentațiilor de urbanism și a proiectelor de arhitectură supuse aprobării sau autorizării, să folosească pe baze contractuale serviciile unui arhitect cu drept de semnătură.”

- Consideră recurentul că situația a fost analizată cu rea credință atât la comisia teritorială cât și la Comisia națională (nelegal constituită), făcându-se abstracție de faptul că o societate de proiectare poate folosi pe baze contractuale serviciile unui arhitect.

Acesta a depus la comisia teritorială, copiile contractelor în baza cărora a prestat servicii către societățile de proiectare cărora le-a semnat documentațiile, astfel că nu și-a asumat calități nereale ci s-a aflat în situația reglementată de art. 17 alin. (4) din Legea nr. 184/2001.

Intimații nu au avut în vedere nici faptul că, potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, activitatea arhitectului în domeniile arhitecturii, urbanismului și amenajării teritoriului constă inclusiv în,,consilierea" în domeniile arhitecturii, urbanismului, amenajării teritoriului, construcțiilor, utilizării materialelor de construcție și tehnologiilor specifice.

- A doua abatere disciplinară reținută este aceea că recurentul a semnat partea de arhitectură în documentațiile acestor societăți alături de alte categorii profesionale decât cele prevăzute de Legea nr. 50/1991.

Codul deontologic nu prevede această abatere, în art. 11 alin. (2) se arată că se interzice semnătura de complezență, înțelegând prin această semnătură a arhitectului cu drept de semnătură în cartușul planșelor de arhitectură atunci când la rubrică "proiectat" semnează o altă categorie profesională decât arhitect sau conductor arhitect.

Arată recurentul că nu a încălcat cu nimic dispozițiile art. 9 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată cu modificările și completările ulterioare, din moment ce avea calitatea de arhitect și a semnat documentațiile tehnice în calitate de arhitect.

- Cu privire la semnătura de complezență, Curtea a omis din nou să vadă argumentele recurentului, respectiv că sancțiunea a fost aplicată pentru că acesta a semnat partea de arhitectură în documentațiile acestor societăți alături de alte categorii profesionale decât cele prevăzute de Legea nr. 50/1991.

Se arată că intimații nu au respectat principiul ierarhiei și forței actelor juridice.

Exercitarea dreptului de semnătură este incompatibilă numai cu situațiile în care:

a) arhitectul îndeplinește pentru același proiect funcția de verificator, de expert sau de consilier ales în cadrul administrației publice implicate în procesul de avizare sau de autorizare;

b) arhitectul este funcționar public în cadrul autorității administrației publice centrale sau locale care are în competență avizarea, autorizarea și controlul lucrării în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, indiferent de formele de exercitare a profesiei „arhitecții cu drept de semnătură pot dobândi calitatea de proiectant general”.

Intimatul de ordinul II a adoptat actul administrativ - jurisdicțional, cu încălcarea principiului ierarhiei actelor normative. Intimații trebuiau să cunoască că art. 1 alin. (5) din Constituția României - republicată, consacră supremația Constituției și a Legii.

Apărările intimatului;

Intimatul B. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

- În ceea ce privește necompetența C. care a sancționat recurentul disciplinar cu suspendarea dreptului de semnătură pentru o perioadă de 12 luni.

Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 4/2012 a C. - a fost emisă de un organ competent.

Conform prevederilor art. 104 alin. (1) teza a II din Regulament, C. judecă:

a) în fond, în complet de 3 membrii, abaterile disciplinare săvârșite de membrii forului de conducere al filialelor și ale Ordinului;

b) în recurs în complet de 5 membrii: - contestațiile împotriva hotărârilor comisiilor teritoriale de disciplină prin care s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 89 lit. a) și b).

- contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate în fond de C.”

Recurentul - reclamant a fost sancționat disciplinar cu suspendarea dreptului la semnătură pentru 12 luni în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (2) lit. d).

Conform art. 104 alin. (1) teza I din Regulamentul de angajare și funcționare a B. „C. judecă abaterile pentru care comisiile teritoriale de disciplină au propus potrivit art. 38 alin. (4) din Legea nr. 184/2001, aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 38 alin. (2), lit. c) și d) din aceeași lege.

Din prevederile de mai sus, rezultă că în mod corect propunerea Comisiei teritoriale de sancționare a reclamantei a fost judecată în fond de un complet de 3 membrii.

Această concluzie rezultă și din faptul că în dispozitivul Hotărârii Comisiei teritoriale de disciplină nr. 01/2011 - se arată „Conform art. 89 pct. c din Regulament, propune suspendarea dreptului de semnătură (…)”.

Este fără putință de tăgadă că în fața C. s-a judecat în fond, întrucât atât art. 104 alin. (1) teza I folosește sintagma „judecă abaterile” - pentru care s-au propus sancțiuni prevăzute de art. 38 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr 184/2001 iar în prevederile art. 104 alin. (1) teza I - pentru a fi în recurs în complet de 5 judecători trebuie să fie vorba despre o contestație - împotriva hotărârii Comisiilor teritoriale ce vizează alte sancțiuni disciplinare nu cea a reclamantului sau contestații împotriva hotărârilor de fond ale Comisiei naționale.

- Așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta - recurentă este în eroare atunci când susține că în speță C. i-a aplicat sancțiunea suspendării dreptului la semnătură, în fapt aceasta în exercitarea competențelor atribuite de lege a hotărât, judecând propunerea Comisiei Teritoriale, sancționarea arhitectului conform art. 38 alin. (2) lit. c) in Legea nr. 184/2001 (fila 6 - 9 dosar Tribunalul Arad).

- În ceea ce privește fondul cauzei și faptele imputate recurentului

În fapt s-a reținut că prin aplicarea semnării sale în calitate de proiectant în cartușul societăților de proiectare pentru care au fost emise autorizații de construire, recurentul își asumă calitatea de proiectant al societății respectiv ori acesta a declarat la B. Filiala teritorială Arad că este salariat la S.C. A. și nu asociat sau salariat în cadrul celorlalte societăți, fapt interzis de prevederile art. 11 alin. (2) din Codul Deontologic (fila 9 dosar Tribunalul Arad).

- A doua împrejurare reținută în hotărârea contestată se referă la semnarea părții de arhitectură a proiectelor în cauză, în același cartuș cu altă categorie profesională decât cele prevăzute de art. 9 din Legea nr. 50/1991, încălcându-se art. 11 alin. (2) din Codul deontologic cu referire la semnătura de complezență.

- Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat corect situația de fapt în raport de dispozițiile legale în cauză.

Înalta Curte nu va reține argumentele recurentului privind semnarea în calitate de proiectant în cartușul societăților de proiectare, întrucât în contractele de colaborare și consultanță încheiate de SC E. SRL cu alte societăți comerciale nu e specificată activitatea de proiectare (fila 238 dosar Curtea de Apel Arad atașat.) Asumarea de calități nereale a fost recunoscută de recurent în fața Comisiei teritoriale în sensul că nu el realiza proiectele, „se uita peste documentație dar nu putea să se uite la fiecare amănunt, având colaboratorii săi” (fila 7 - dosar atașat Curtea de Apel Timișoara).

- Prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 184/2001 - invocate de recurent nu pot fi susținute în favoarea acestuia, întrucât se referă la persoane juridice care desfășoară activități de proiectare și care nu au angajat arhitect cu drept de semnătură, ori recurentul nu a dovedit că în contractul de colaborare a avut ca obiect întocmirea documentațiilor de urbanism pentru care a solicitat eliberarea dovezii de luare în evidență a proiectelor tehnice depuse spre autorizare.

- Referitor la semnătura de complezență, se reține că potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) Codul deontologic se interzice semnătura arhitectului cu drept de semnătură în cartușul planșelor de arhitectură atunci când la rubrica „proiectat „ semnează o altă categorie profesională, iar art. 9 din Legea nr. 50/1991 arată celelalte categorii profesionale, altele decât arhitect sau conductor arhitect a cărui semnătură în cartușul proiectelor, atrage interdicția arhitectului de a aplica semnătura sa.

Instanța de fond în mod corect a reținut că în căsuța corespunzătoare proiectantului, apare semnătura arhitectului reclamant și a altor persoane - ingineri, subingineri care nu pot proiecta părțile de arhitectură ale unei construcții.

- Recurentul - reclamant recunoaște de asemenea faptele imputate drept abatere disciplinară însă invocă faptul că această abatere nu este reglementată și că a fost încălcat principiul ierarhiei și principiul forței actelor juridice.

Se reține că dispozițiile Legii nr. 50/1991 - sunt coroborate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Codul deontologic urmând a fi interpretate în sensul de a da eficiență juridică prevederilor care interzic semnătura de complezență.

Nici invocarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 184/2001 nu poate fi reținută deoarece face trimitere la două cazuri de incompatibilitate în care arhitectul nu-și poate exercita dreptul la semnătură, nefiind aplicabile în cauză - așa cum în mod corect a constatat și instanța de fond.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința de fond este legală și temeinică, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va obliga recurentul - reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 lei către intimatul - pârât B., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 29 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - reclamant la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 2.500 lei către intimatul - pârât B., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.