ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5218/2020

Prin acțiunea înregistrată inițial la data de 14.12.2016 pe rolul Tribunalului Maramureș, ulterior modificată, declinată în favoarea Curții de Apel Cluj, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ordinul Arhitecților din România, Comisia națională de disciplină și Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România, a solicitat în principal anularea hotărârii nr. 13/11.11.2016 a Comisiei naționale de disciplină din cadrul Ordinului arhitecților din România și a Hotărârii nr. 1/7/14 iulie 2016 a Comisiei teritoriale de disciplină, iar în subsidiar reindividualizarea sancțiunii și, raportat la faptele ce i se impută, aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, respectiv avertisment, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj a respins excepția inadmisibilității acțiunii în privința Hotărârii 1/7/14.07.2016 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România, cu motivarea că instanța de contencios administrativ este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului suspus judecății, precum și excepția inadmisibilității cererii prin care se solicită anularea aceleiași hotărâri pentru lipsa procedurii prealabile, cu motivarea că, fiind vorba de o operațiune administrativă, nu este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile.

Prin sentința nr. 74 din 21 martie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ordinul Arhitecților din România, Comisia națională de disciplină din cadrul Ordinul Arhitecților din România și Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România, a anulat în parte Hotărârea nr. 13/11.11.2016 a Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, în sensul că înlocuiește sancțiunea aplicată reclamantului A. cu sancțiunea suspendării pe o perioada de 6 luni a dreptului de semnătură, a respins ca neîntemeiate restul capetelor de cerere. A obligat pârâții Ordinul Arhitecților din România, Comisia națională de disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. A obligat reclamantul A. la plata către pârâta Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România a sumei de 2.517 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 74 din 21 martie 2018, a solicitat casarea în tot a sentinței și admiterea contestației formulate.

În motivarea recursului, a prezentat considerentele sentinței, a arătat că sentința este nelegală, instanța de fond nu a avut in vederea dispozițiile legale care reglementează întocmirea proiectelor tehnice, și anume Legea nr. 51/1991 privind autorizarea construcțiilor și normele de aplicare a acesteia precum și reglementarea măsurile disciplinare în cadrul profesiei, nu a ținut seama de apărările formulate pe baza probelor de la dosar, menținând sancțiunea propusă de comisia teritoriala, anulând în parte hotărârea comisiei naționale, respectiv a redus sancțiunea la 6 luni.

A arătat că interdicția de a practica semnătura de complezență este prevăzută la cap. III, secț. l, art. 13 alin. (2) pct. a, b, alin. (3) din Codul deontologic, dar acuzațiile aduse nu au fost dovedite. Motivarea instanței de fond privind practicarea semnăturii de complezență este combătută de planșele din proiecte depuse la dosar semnate în calitate de arhitect și executate în această calitate. Un arhitect întocmește proiectul, dar partea de rezistență și instalații din cadrul proiectului se face in colaborare cu ingineri constructori și instalatori, aceasta nu înseamnă că practică semnătura de complezență. Semnătura unui arhitect nu este "de complezență", este o acțiune care îi implică întreaga responsabilitate în fața autorităților, fiind direct răspunzător pentru proiectele realizate și semnate.

Recurentul a arătat prevederile din Codul deontologic care prevăd că arhitectul are obligația ca pe proiectele pe care le-a elaborat și/sau le-a coordonat să își menționeze explicit titlul, numele și calitatea în care le-a întocmit, a invocat faptul că nu este definită semnătura de complezență în legislație, astfel că acuzațiile aduse de intimați nu pot fi considerate abateri disciplinare în condițiile în care toate proiectele au fost realizate sub responsabilitatea sa ca arhitect.

Cu privire la neînregistrare a 7 proiecte, a mai arătat recurentul, instanța de fond a reținut că a invocat fapta unui terț în privința neînregistrării, susținând că neînregistrarea a fost urmarea unei neglijențe a persoanei pe care a desemnat-o care nu l-a informat, iar după ce i s-a semnalat acest aspect a achitat suma de 350 RON reprezentând taxa de înregistrare și a acoperit neregularitatea. Desigur că art. 10 lit. d) din Regulamentul cadru privind înființarea, organizarea și funcționarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România instituie obligația de a solicita înregistrarea proiectelor de arhitectură, iar conform art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România neînregistrarea proiectelor de arhitectură elaborate în vederea emiterii autorizației de construire, demolare sau organizare de șantier constituie abatere disciplinară, dar a arătat că neregularitatea a fost imediat corectată, nu a avut consecințe, astfel că sancțiunea este disproporționată raportat la fapta acuzatoare, sunt prevăzute sancțiuni mai ușoare care conduc la realizarea scopului pentru care au fost instituite.

Exercitarea dreptului de semnătură în numele altor firme este o acuzație nefondată, nedovedită. Curtea a reținut că prin nota explicativă dată în cursul cercetării disciplinare, înregistrată sub nr. x/12.10.2016, a recunoscut faptele, or, el a arătat că foști studenți-ingineri constructori au solicitat în ultimii ani să le coordoneze puțin proiectele pentru partea de arhitectură și să le verifice proiectele proprii, a colaborat cu foști studenți-ingineri constructori, făcând împreună proiecte, el partea de arhitectură și ei partea de rezistență, verifică ce fac ei și finalizează proiectul care îi aparține. Niciun arhitect nu poate realiza singur un proiect pentru că sunt chestiuni de specialitate ce exced profesiei, fiind nevoie de ingineri constructori si instalatori. Are contracte de colaborare pentru fiecare componentă a proiectului, dar proiectul general îi aparține in calitate de arhitect, semnând in această calitate, iar cei care au executat partea de rezistență și instalații au semnat pentru partea ce le revine.

Recurentul a invocat Normele Metodologice din 12 octombrie 2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, art. 29, și a arătat că, potrivit legislației în domeniul construcțiilor, realizarea proiectelor tehnice pentru obținerea autorizației de construire/desființare presupune specialitate în domeniul arhitecturii, construcțiilor și instalațiilor, fiind interzisă întocmirea acestora fără semnătura specialiștilor din cele 3 domenii.

Raportat la aceste dispoziții, soluția instanței este vădit nelegală, întrucât consideră că proiectele întocmite împreună cu specialiști din domeniul construcțiilor și instalațiilor constituie semnătură de complezență și exercitarea dreptului de semnătură în numele altor firme decât cele proprii, în condițiile în care este obligatoriu ca documentațiile tehnice să fie realizate împreună cu aceștia, deoarece arhitecții au cunoștințe de arhitectură și nu se pot substitui celor două domenii, construcții și instalații.

Din documentele depuse, respective planșe și elemente din proiecte, se poate observa că toate au fost semnate în calitate de arhitect-șef de proiect, persoanele care semnează alături de el sunt ingineri constructori care au contribuție la partea de rezistență și structura în cadrul proiectelor, organizați în diferite forme de exercitare a profesiei. În opinia pârâților intimați, respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și a normelor de aplicare constituie abatere disciplinară și este aplicată sancțiunea suspendării dreptului de semnătură.

Abaterile reținute în decizia de sancționare, și anume motivul că a semnat 4 proiecte de arhitectură în cadrul unor alte persoane juridice decât cele declarate ca fiind propria forma proprie de exercitare a profesiei, concluzie la care s-a ajuns motivând că nu sunt cronologice numerele proiectelor, ceea ce ar indica practicarea semnăturii de complezență, nu sunt dovedite.

Cu privire la încălcarea interdicției de a denigra un coleg, art. 76, 83 din Codul deontologic, acuzația este nefondată, nu a adus acuzații nefondate în scopul de a denigra, ci și-a exprimat indignarea față de maniera abuzivă în care este supus unor cercetări disciplinare de către propria structură profesională care și-a făcut un scop din sancționarea sa pentru fapte care nu sunt dovedite. Dispozițiile art. 76 din Codul deontologic sancționează calomnierea și denigrarea publică a unui coleg, or, apărările sale cu ocazia cercetării disciplinare nu pot să fie considerate ca întrunind aceste condiții, ele nu au fost făcute public, ci doar invocate ca și apărări la comisie.

Pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Comisia națională de disciplină a formulat recurs împotriva sentinței nr. 74/21.03.2018 și a încheierii din 13.11.2017, a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în privința Hotărârii nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în privința acestei hotărâri, casarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii în tot a acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată, precum și în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a invocat greșita respingere a excepției inadmisibilității. A arătat că Legea nr. 184/2001 nu prevede posibilitatea contestării hotărârii comisiei teritoriale în fața instanțelor de contencios administrativ, hotărârea nu este act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

În primul rând, inadmisibilitatea acțiunii in privința Hotărârii nr. 1/7 din 14.07.2016 este justificată prin raportare la normele speciale ce guvernează răspunderea disciplinară a arhitecților, precum art. 39 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, art. 39 alin. (3) și (4), art. 101 alin. (2) din Regulamentul de organizare si funcționare a OAR, art. 101 alin. (3), art. 113 alin. (2) din Regulamentul de organizare si funcționare a OAR, din coroborarea cărora rezultă că sancțiunile "avertisment" și "vot de blam" prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. a) si b) se dispun de către Comisiile teritoriale de disciplină, iar suspendarea dreptului de semnătură și suspendarea calității de membru prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. c) și d) se dispun de către Comisia națională de disciplină, la propunerea comisiilor teritoriale de disciplină. De asemenea, reglementările cu caracter special în materia răspunderii disciplinare a arhitectului stabilesc și căile de atac împotriva hotărârilor prin care s-au aplicat sancțiuni disciplinare, art. 39 alin. (5) din Legea nr. 184/2001, art. 39 alin. (6) din Legea nr. 184/2001. În consecință, reglementând căile de atac împotriva hotărârilor comisiilor de disciplină, legea specială recunoaște posibilitatea de a formula contestație împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină la Comisia națională de disciplină doar dacă este o hotărâre prin care s-a aplicat una din sancțiunile prevăzute la art. 39 alin. (2) lit. a) și b), nu și împotriva hotărârilor prin care s-a propus aplicarea de către Comisia națională de disciplină a sancțiunilor prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. c) și d).

În al doilea rând, a arătat recurentul, acțiunea vizând Hotărârea nr. 1/7/14.07.2016 este inadmisibilă și dacă se raportează la dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, întrucât nu este un act administrativ în înțelesul acestei legi, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, raportul juridic în planul răspunderii disciplinare a reclamantului nu s-a născut prin această hotărâre, ci în baza Hotărârii nr. 13/11.11.2016 a Comisiei naționale de disciplină.

Respingerea excepției inadmisibilității apare ca neîntemeiată față de modalitatea contradictorie în care instanța a soluționat cauza prin lărgirea cadrului procesual pasiv și prin soluționarea acțiunii în privința acestei hotărâri în contradictoriu cu emitentul acesteia. În realitate, instanța a apreciat că hotărârea comisiei teritoriale este în fapt un act administrativ, motiv pentru care a dispus introducerea in cauză a emitentului actului (soluție complet nefundamentată dacă e vorba despre o operațiune administrativă, premergătoare emiterii actului administrativ) și a soluționat cererea în contradictoriu cu această entitate.

Or, în acest context al soluționării acțiunii referitoare la Hotărârea nr. 1/7/14.07.2016, dacă este vorba despre un act administrativ, instanța era ținută să observe că în privința acestei hotărâri nu a fost urmată procedura plângerii prealabile impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină.

În egală măsură, dacă s-a reținut caracterul de operațiune administrativă, instanța era ținută să constate că aceasta poate fi supusă controlului în contencios administrativ numai odată cu actul administrativ emis având la bază operațiunea administrativă respectivă și fără ca analiza legalității acestei operațiuni să implice introducerea în cauză a emitentului operațiunii.

Cu privire la anularea Hotărârii nr. 13/11.11.2016, a arătat că sentința este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 184/2001 si a prevederilor complementare în materie, sub aspectul competențelor și limitelor legale ale Comisiei naționale de disciplină în soluționarea propunerilor primite din partea comisiilor teritoriale de disciplină. Reclamantul nu a invocat "extinderea" perioadei suspendării dreptului de semnătură de la 6 luni la 12 luni ca motiv de nelegalitate a hotărârii Comisiei naționale de disciplină, ci sub aspectul netemeiniciei. Or, dincolo de faptul că a reținut săvârșirea faptei și, mai mult, chiar și proporționalitatea sancțiunii prin raportare la Hotărârea Comisiei naționale de disciplină, instanța s-a pronunțat asupra unui motiv neinvocat și reținut eronat ca fiind de pretinsa nelegalitate.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că, în realitate, Comisia națională de disciplină nu este ținută a respecta propunerea comisiei teritoriale de disciplină, aceasta putând să admită sau să respingă propunerea și, de asemenea, să procedeze la individualizarea sancțiunii, întrucât, în soluționarea propunerii comisiei teritoriale, Comisia națională analizează și soluționează pe fond cauza. În acest sens sunt relevante prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 184/2001, art. 113 din Regulamentul OAR, art. 2 din Codul de procedură privind activitatea jurisdicțională a comisiilor de disciplină ale filialelor teritoriale și cea a ordinului, aprobat prin Hotărârea Consiliului național nr. 551 din 24.02.2006.

În cauza de față, chiar instanța de fond a reținut că sancțiunea suspendării dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni, astfel cum a fost aplicată prin Hotărârea nr. 13/11.11.2016, este prevăzută de lege și este proporțională cu gravitatea faptelor reținute, analiza și soluția instanței referitoare la critica privind proporționalitatea faptei, astfel cum este reținută în considerentele hotărârii recurate, făcând în mod expres trimitere la Hotărârea Comisiei naționale de disciplină.

Recurentul a mai arătat că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, având în vedere nelegalitatea anulării în parte a Hotărârii nr. 13/11.11.2016, pentru considerentele anterior expuse.

Ordinul Arhitecților din România - Comisia națională de disciplină a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, întrucât instanța de fond a reținut în mod corect, legal și întemeiat, că reclamantul a săvârșit faptele care au fost reținute în sarcina sa ca abateri disciplinare și pentru care a fost angajată răspunderea disciplinară.

A prezentat aspectele reținute în hotărârea contestată și, nu în ultimul rând, așa cum a reținut în mod just și instanța de fond, în fața comisiei teritoriale, dar și in fata Comisiei naționale de disciplină, prin poziția scrisă transmisă de reclamant, acesta a recunoscut în esență practicarea semnăturii de complezență, arătând care este modul său de lucru cu "colaboratorii săi ingineri" cărora le semnează proiectele, pretinzând că le verifică ciorne ale proiectelor. Practic, în această modalitate de lucru aplicată de reclamant, soluțiile de arhitectură sunt deja schițate de către ingineri la data înaintării ciornelor către reclamant, acesta recunoscând că nu el elaborează proiectele. Modalitatea de lucru descrisă de reclamant, dincolo de recunoașterea expresă din partea acestuia a practicării semnăturii de complezență, susține pe deplin săvârșirea acestei abateri disciplinare.

A arătat că din probele administrate în fața comisiilor de disciplină rezultă că reclamantul și-a exercitat în mod formal dreptul de semnătură pe toate cele 4 proiecte de arhitectură ce au făcut obiectul sesizării de cercetare disciplinară a acestuia, pentru societăți care nu au fost declarate ca forme de exercitare a profesiei, practicând astfel semnătura de complezență interzisă în mod expres de reglementările speciale în materie. În mod just instanța de fond a reținut săvârșirea faptelor pentru care recurentul-reclamant a fost sancționat disciplinar și, de asemenea, în mod just au fost înlăturate și susținerile acestuia în sensul că apărările sale nu ar fi fost analizate de comisiile de disciplină.

Cu privire la sancțiunea disciplinară aplicată, sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea și importanța faptelor săvârșite de reclamant, iar reducerea acestei perioade, dincolo de nelegalitatea acestei măsuri prin raportare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale (potrivit argumentelor expuse in cadrul recursului), nu asigură proporționalitatea sancțiunii.

Cu atât mai puțin nu este justă aplicarea unei sancțiuni mai ușoare decât cea a suspendării dreptului de semnătură, așa cum solicită recurentul-reclamant, în contextul in care reglementările în materie stabilesc cu titlu expres sancțiunile ce se aplică faptelor, sau cel puțin unora din faptele săvârșite de reclamant.

Comisia teritorială de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului declarat de către recurentul reclamant, în subsidiar respingerea recursului, în ce privește cererea de recurs declarată de Ordinul Arhitecților din România - Comisia națională de disciplină, a arătat că nu se opune admiterii acestuia. A solicitat obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Cu privire la nulitatea recursului, a arătat că reclamantul nu numai că nu a invocat în mod expres vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu a adus în concret critici de nelegalitate împotriva sentinței nr. 74/21.03.2018.

Cu titlu subsidiar, a arătat că recursul se impune a fi respins, niciuna din susținerile recurentului regăsite în cererea de recurs nefiind întemeiată și nici confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în cauză, instanța de fond realizând o corectă stabilire a situației de fapt, prin aprecierea probațiunii administrare și prin raportare la aceasta, o corectă aplicare a normelor legale incidente, pronunțând o hotărâre justă, întemeiată și în afara oricăror critici.

A prezentat aspectele reținute în hotărârile contestate, subliniind faptul că în fața comisiei teritoriale și ulterior și în fața Comisiei Naționale de Disciplină, recurentul a recunoscut practicarea semnăturii de complezență, modalitatea de lucru descrisă probând pe deplin săvârșirea acestei abateri disciplinare; cu privire la neînregistrarea proiectelor pentru care recurentul și-a exercitat dreptul de semnătură, a recunoscut în mod expres și această faptă, atât in fața comisiilor de cercetare cât și prin cererea de chemare în judecată, argumentul invocat nefiind de natură a înlătura existența faptei, în condițiile în care responsabilitatea înregistrării proiectelor în vederea luării lor în evidenta aparține arhitectului, chiar dacă acesta ar fi delegat o altă persoană care să îndeplinească această procedură.

Asupra excepției nulității recursului formulat de reclamant, invocată prin întâmpinare de intimata pârâtă Comisia teritorială de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România, în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", examinând cererea de recurs, se rețin următoarele:

Prin cererea de recurs nu se precizează vreunul din motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Unele din criticile formulate privesc stabilirea de către instanța de fond a situației de fapt, aprecierea necorespunzătoare a materialului probator, vizează netemeinicia și nu constituie motiv de casare în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., alte critici se referă la fapte care nu au fost reținute prin hotărârea de sancționare și nu au fost analizate de instanța de fond. Sunt invocate, însă, și critici care pot fi circumscrise în concret, potrivit conținutului acestora, raportat la considerentele sentinței recurate, cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., care privește încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, considerente pentru Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului formulat de reclamant.

Examinând motivele de recurs care se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ. și se referă la nelegalitatea hotărârii, raportat la raportat la situația de fapt reținută din probele administrate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Situația de fapt reținută este următoarea:

Prin Hotărârea nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România s-au admis sesizările nr. 2526/24.05.2016 și nr. 2540/07.06.2016 și s-a propus Comisiei naționale de disciplină a Ordinului Arhitecților din România sancționarea reclamantului cu suspendarea dreptului de semnătură pentru o perioadă de 6 luni pentru patru fapte, și anume: practicarea semnăturii de complezență, denigrarea publică a unui coleg, nesolicitarea luării în evidență a 7 proiecte de arhitectură și interdicția de a exercita dreptul de semnătură în numele altor firme decât formele proprii de exercitare a profesiei.

S-a reținut ca fiind încălcate următoarele prevederi: interdicția de a practica semnătura de complezență - cap. III, secț. 1, art. 13 alin. (2) pct. a, b, alin. (3) din Codul deontologic al profesiei de arhitect; nesolicitarea luării în evidență a proiectelor - art. 6 pct. 2 din H.G. nr. 932/2010 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001, art. 69 lit. j), art. 2 alin. (2) lit. e), art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România; interdicția de a exercita dreptul de semnătură în numele altor firme decât formele proprii de exercitare a profesiei - art. 18 alin. (1), (4) și art. 19 alin. (1) și secț. 3, art. 37 alin. (1), (2) din Legea nr. 184/2001, art. 28, secț. 3, art. 36, secț. 4 din Codului deontologic, art. 83 pct. 5, 7, secț. 1, cap. IX din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România; interdicția de a denigra un coleg - art. 76, 83 din Codul deontologic.

Prin Hotărârea nr. 13/11.11.2016 a Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, s-a aplicat reclamantului sancțiunea suspendării dreptului de semnătură pentru o perioadă de 1 an.

Cu privire la interdicția de a exercita dreptul de semnătură în numele altor firme decât formele proprii de exercitare a profesiei, nedepunerea spre luare în evidență a lucrărilor și semnătura de complezență, s-a reținut că reclamantul a semnat și parafat patru proiecte de arhitectură în cadrul unor alte persoane juridice decât forma proprie de exercitare a profesiei, respectiv nu a depus spre luare în evidență proiectele realizate; s-a reținut că practicarea semnăturii de complezență se confirmă prin probele depuse, respectiv cartușele proiectelor nu conțin precizarea responsabilității celor care le-au întocmit, au cartuș comun, la rubrica "proiectant" sunt trecuți diverși ingineri, precum și prin recunoașterea reclamantului; s-a mai reținut reține că reclamantul și-a însușit proiecte pentru persoane juridice pentru care nu este înregistrat, și anume S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L..

În drept, au fost reținute prevederile cap. III, secț. 1, art. 13 alin. (2) pct. a, b, alin. (3) din Codul deontologic al profesiei de arhitect; art. 6 pct. 2 din H.G. nr. 932/2010 - Normele metodologice ale Legii nr. 184/2001, art. 5, 7 din Codul deontologic, art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România; art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 184/2001, art. 2, 3, 4, 9, 10, 13, 24, 28, 36, 37, 47 din Codul deontologic, art. 10 lit. d), art. 97 alin. (1) lit. f), art. 69 alin. g) din Regulamentul cadru privind înființarea, organizarea și funcționarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România.

Reclamantul a solicitat în principal anularea hotărârilor, iar în subsidiar reindividualizarea sancțiunii și aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, respectiv avertismentul. Prin sentința recurată, instanța de fond a reținut că la baza emiterii hotărârii de sancționare au stat probe administrate și analizate pe larg și efectiv în cuprinsul Hotărârii nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord - Vest a Ordinului Arhitecților din România și Hotărârii Comisiei naționale de disciplină nr. 13/11.11.2016, s-a administrat proba cu înscrisuri, la dosarul disciplinar aflându-se proiectele de arhitectură analizate în cuprinsul actului de sancționare și declarația reclamantului.

Motivele de recurs referitoare la interdicția de a practica semnătura de complezență și exercitarea dreptul de semnătură în numele altor firme decât cele formele proprii sunt nefondate.

Raportat la situația de fapt reținută și la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, prin care reclamantul a arătat faptul că nu a aplicat semnătura de complezență pe proiecte, toate proiectele au fost realizate sub îndrumarea sa, iar concluziile cu modul de întocmire a cartușului pe planșe nu sunt de natură a conduce la concluzia că a încălcat normele legale, instanța de fond a constatat că prin nota explicativă dată de către reclamant în cursul cercetării disciplinare, înregistrată sub nr. x/12.10.2016, reclamantul a recunoscut faptele, a arătat că foști studenți i-au solicitat în ultimii ani să le coordoneze puțin proiectele pentru partea de arhitectură și să le verifice proiectele proprii, le-a coordonat partea de proiectare de arhitectură, având birou propriu de arhitectură, după verificare le-a semnat, la finalul notei explicative menționând "promit că îmi voi îndeplini corect sarcinile ca arhitect și nu voi semna așa cum am semnat până acum de complezență". Față de situația de fapt și activitatea descrisă ca fiind desfășurată, nu rezultă exercitarea dreptului de semnătură potrivit prevederilor legale, ci în mod formal și pentru societăți care nu au fost declarate ca forme de exercitare a profesiei.

Contrar susținerilor recurentului reclamant, dispozițiile art. 18 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect prevăd că dreptul de semnătură se poate exercita în cadrul birourilor individuale, birourilor asociate, societăților de proiectare sau altor forme de asociere constituite conform legii, iar conform art. 19 din lege, "(1) Modalitatea de exercitare a profesiei se declară de către arhitect și se înregistrează la Ordinul Arhitecților din România. (2) Birourile individuale se pot asocia prin contract. (3) Raporturile contractuale se stabilesc între biroul individual și client sau, în cazul birourilor asociate, aceste raporturi se stabilesc între unul dintre birourile individuale implicate și client".

Potrivit art. 13 din Codul Deontologic al profesiei de arhitect din 21.05.2012, adoptat de Ordinul Arhitecților din România în temeiul art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 184/2001, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 342 din 21 mai 2012, "(1) Arhitectul are obligația ca pe proiectele pe care le-a elaborat și/sau le-a coordonat să își menționeze explicit titlul, numele și calitatea în care le-a întocmit. (2) Sunt interzise: a) atribuirea de calități nereale; b) semnătura de complezență, așa cum este definită la art. 37".

De asemenea, dispozițiile art. 36 din Codul Deontologic prevăd că arhitectul cu drept de semnătură poate semna și aplica parafa profesională încredințată exclusiv pe documentațiile/proiectele în al căror cartuș se menționează explicit titlul, numele și calitatea în care arhitectul respectiv a participat la lucrare și care au fost elaborate în cadrul formei de exercitare a profesiei declarate în Tabloul Național al Arhitecților, iar art. 37 din Cod prevede imperativ că "Arhitectului cu drept de semnătură îi este interzisă semnătura de complezență, respectiv aplicarea parafei profesionale și a semnăturii olografe pe documentații/proiecte supuse autorizării și care nu au fost elaborate sub responsabilitatea sa, girând lucrarea întocmită de o persoană care nu este arhitect, de un arhitect fără drept de semnătură sau cu dreptul de semnătură suspendat și acceptând astfel foloase necuvenite". De asemenea, potrivit art. 47 din Codul deontologic, arhitectul este răspunzător ca pe proiectele elaborate/coordonate în echipă de el sau sub responsabilitatea sa să fie menționate explicit titlul, numele și calitatea tuturor celor care au întocmit și au desenat documentele respective sau, după caz, sunt coautori ai proiectului.

Dispozițiile art. 29 din Normele Metodologice din 12 octombrie 2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, invocate de recurent, nu se referă la modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură al arhitectului, reglementat de dispozițiile legale expuse, ci privesc competențele de elaborare a documentațiilor tehnice de colective tehnice de specialitate, în sensul că acestea trebuie realizate numai sub semnătura unor cadre tehnice cu pregătire superioară care au absolvit cu diplomă recunoscută de statul român instituții de învățământ superior de specialitate în domeniul arhitecturii, construcțiilor și instalațiilor pentru construcții, precizându-se faptul că aceștia trebuie să aibă drept de semnătură potrivit nivelelor de competență.

Cu privire la neînregistrarea a 7 proiecte la OAR, instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul invocă fapta unui terț, susținând că neînregistrarea a fost urmarea unei neglijențe a persoanei pe care a desemnat-o care nu l-a informat, iar după ce i s-a semnalat acest aspect a achitat suma de 350 RON reprezentând taxa de înregistrare și a acoperit neregularitatea, însă obligația de a solicita înregistrarea proiectelor de arhitectură pentru care s-a exercitat dreptul de semnătură și, corelativ, răspunderea pentru îndeplinirea acestei obligații sunt personale, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. d) din Regulamentul-cadru privind înființarea, organizarea și funcționarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România din 21.05.2012, care prevăd obligațiile membrilor filialelor teritoriale, aceștia având obligația să solicite înregistrarea la filială a tuturor proiectelor de arhitectură pentru care au exercitat dreptul de semnătură, a proiectelor aferente documentației tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor de demolare, documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor aferente organizării executării lucrărilor, după caz. Plata ulterioară a taxei de înregistrare a proiectelor nu constituie, potrivit legii, o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare.

Motivul de recurs privind încălcarea interdicției de a denigra un coleg nu vor fi analizate. Această faptă, deși a fost menționată în Hotărârea nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România, prin care s-a propus sancționarea reclamantului, nu a fost reținută și sancționată de Comisia națională de disciplină a Ordinului Arhitecților din România prin Hotărârea nr. 13/11.11.2016.

Pentru aceste motive, în raport de situația de fapt reținută din probele administrate și motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, în mod corect s-a constatat că faptele săvârșite de reclamant întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare sancționate potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. f) și g) din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România din 21.05.2012, care prevăd abaterile disciplinare privind parafa profesională, conform cărora "(1) Abaterile disciplinare, fără a fi o enumerare limitativă, pentru care se aplică sancțiunea disciplinară, stabilită de art. 39 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 184/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt: (...) f) practicarea semnăturii de complezență; g) neînregistrarea proiectelor de arhitectură elaborate în vederea emiterii autorizației de construire/demolare sau organizare de șantier".

Susținerea recurentului reclamant privind faptul că sancțiunea este disproporționată raportat la fapta acuzatoare, fiind prevăzute sancțiuni mai ușoare care conduc la realizarea scopului pentru care au fost instituite, este nefondată.

Instanța de fond a reținut că proporționalitatea sancțiunii se raportează la gravitatea faptei, respectiv la numărul faptelor comise, prin Hotărârea nr. 13/11.11.2016 a Comisiei naționale de disciplină a Ordinului Arhitecților din România fiind reținută comiterea a trei fapte de o importanță apreciabilă, vizând îndeplinirea atribuțiilor principale care revin reclamantului.

Potrivit dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 184/2001, sancțiunile disciplinare sunt expres prevăzute de alin. (2): a) avertismentul; b) votul de blam; c) suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură; d) suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a calității de membru al Ordinului Arhitecților din România.

Sancțiunea suspendării dreptului de semnătură pe o perioadă de 6-12 luni este prevăzută expres de art. 97 alin. (1) lit. f) și g) din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România din 21.05.2012 pentru practicarea semnăturii de complezență și neînregistrarea proiectelor de arhitectură. Dispozițiile art. 97 alin. (1) prevăd, astfel, fără a fi o enumerare limitativă, abaterile disciplinare privind parafa profesională pentru care se aplică sancțiunea disciplinară stabilită de art. 39 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 184/2011, printre acestea fiind abaterile disciplinare săvârșite de reclamant.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Comisia națională de disciplină împotriva sentinței nr. 74/2018 din 21.03.2018 și a încheierii din data de 13.11.2017, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs referitor la respingerea în mod greșit a excepției inadmisibilității cererii formulate împotriva Hotărârii nr. 1/7 din 14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România, atât prin raportare la normele speciale ce guvernează răspunderea disciplinară a arhitecților, cât și prin raportare la dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, este nefondat.

Susține recurenta că legea speciala nu recunoaște posibilitatea contestării directe in fața instanței de judecată a hotărârii comisiei teritoriale prin care s-a propus aplicarea uneia din sancțiunile prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 184/2001, precum și faptul că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu este un act administrativ

Înalta Curte reține că dispozițiile speciale care reglementează răspunderea disciplinară a membrilor Ordinului Arhitecților din România nu prevăd contestarea hotărârilor Comisiei teritoriale împotriva hotărârilor prin care s-a propus aplicarea de către Comisia Națională de Disciplină a sancțiunilor prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. c) si d) din Legea nr. 184/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 39, membrii Ordinului Arhitecților din România răspund disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, a codului deontologic al profesiei, a hotărârilor proprii adoptate de forurile de conducere abilitate ale Ordinului, precum și pentru orice abateri săvârșite în legătură cu profesia sau în afara acesteia care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului, "2) Sancțiunile disciplinare sunt: a) avertismentul; b) votul de blam; c) suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură; d) suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a calității de membru al Ordinului Arhitecților din România. (3) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) se aplică de către colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplină. (4) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d) se aplică de Consiliul național al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel național. (5) Împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), se poate formula contestație la Comisia națională de disciplină în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii. (6) Împotriva hotărârii Comisiei naționale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară prevăzută la alin. (2), se poate formula contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii".

Rezultă din aceste dispoziții că avertismentul și votul de blam se aplică de colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplină, iar suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură se aplică de Consiliul național al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel național. Se poate formula contestație la Comisia națională de disciplină împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină prin care s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), iar împotriva hotărârii Comisiei naționale de disciplină prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară se poate formula contestație la instanța de contencios administrativ. În același sens prevăd și dispozițiile art. 101 alin. (2) și (3) și art. 113 din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România.

Instanța de fond nu a reținut faptul că legea specială ar recunoaște posibilitatea de a formula contestație împotriva hotărârii Comisiei teritoriale de disciplină sau faptul că această hotărâre este act administrativ. A respins excepția inadmisibilității acțiunii privind anularea Hotărârii nr. 1/7/14.07.2016, având în vedere că Hotărârea nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecților din România are caracterul unei operațiuni administrative, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care a stat la baza emiterii actului administrativ prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară.

Este necontestat faptul că actul administrativ care a produs efecte în ceea ce privește sancționarea disciplinară, prin care s-a aplicat sancțiunea, este Hotărârea Comisiei naționale de disciplină nr. 13/11.11.2016.

Prin această Hotărâre, Comisia națională de disciplină a aplicat sancțiunea cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni, prin admiterea propunerii înaintate de Comisia teritorială de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest, concretizată prin Hotărârea nr. 1/7 din 14.07.2016, de sancționare a pârâtului cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni, prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 184/2001, art. 39 alin. (2) lit. c).

Potrivit Hotărârii Comisiei teritoriale de disciplină nr. 1/7 din 14.07.2016, ca urmare a audierii părților și analizării probelor, a rezultă că sunt întemeiate sesizările, s-a constatat încălcarea dispozițiilor legale și s-a dispus admiterea sesizărilor și înaintarea dosarului către Comisia națională de disciplină a Ordinului Arhitecților din România, cu propunerea de suspendare a dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni.

Față de cele reținute din cele două Hotărâri, rezultă că, deși Hotărârea nr. 1/7 din 14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest nu constituie actul administrativ de aplicare a sancțiunii administrative, prin aceasta s-a constatat temeinicia sesizărilor, încălcarea dispozițiilor legale, au fost admise sesizările și a fost înaintată propunerea de suspendare a dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni către Comisia națională de disciplină a Ordinului Arhitecților din România.

Înaintarea propunerii de către Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest către Comisia națională de disciplină a fost determinată de faptul că, potrivit art. 39 din Legea nr. 184/2001, sancțiunea disciplinară cu suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură se aplică de Consiliul național al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel național.

Nu poate fi omis, însă, faptul că prin Hotărârea nr. 1/7 din 14.07.2016 se concretizează, în vederea producerii de efecte juridice, propunerea de aplicare a sancțiunii, astfel că această hotărâre se află la baza emiterii hotărârii de aplicare a sancțiunii disciplinare, împrejurare în raport de care în mod corect instanța de fond a reținut dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Contrar susținerilor din recurs, instanța de fond nu a apreciat că hotărârea comisiei teritoriale este în fapt un act administrativ. Faptul că a pus în discuție cadrul procesual, iar reclamantul a precizat că înțelege să cheme în judecată și Comisia teritorială de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest, nu conduce la această concluzie, în condițiile în care instanța nu a calificat actul ca fiind act administrativ, precizând că este o operațiune administrativă.

Problema calității procesuale pasive a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest nu va fi analizată, aceasta neformulând recurs în cauză, iar în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii împotriva Hotărârii nr. 1/7 din 14.07.2016, motivată de faptul că nu a fost urmată procedura plângerii prealabile impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, motivul de recurs este nefondat, întrucât dispozițiile invocate prevăd efectuarea procedurii prealabile în cazul actului administrativ individual.

Susținerile din recurs referitoare la faptul că, dacă s-a reținut caracterul de operațiune administrativă, instanța era ținută să constate că aceasta poate fi supusă controlului in contencios administrativ numai odată cu actul administrativ emis având la bază operațiunea administrativă respectivă, sunt nefondate, în condițiile în care nelegalitatea Hotărârii Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a fost invocată în cadrul acțiunii formulate împotriva actului administrativ, Hotărârea Comisiei naționale de disciplină de aplicare a sancțiunii disciplinare.

În ceea ce privește motivul de recurs privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 39 alin. (4) (indicarea alin. (3) fiind eronată, atât în sentința recurată, cât și în cererea de recurs) din Legea nr. 184/2001, întrucât reclamantul nu a invocat "extinderea" perioadei suspendării dreptului de semnătura de la 6 luni la 12 luni ca motiv de nelegalitate a hotărârii Comisiei Naționale de Disciplină, astfel că instanța s-a pronunțat asupra unui motiv neinvocat și reținut eronat ca fiind de nelegalitate, este fondat.

Instanța de fond a reținut ca întemeiat argumentul privind nelegalitatea hotărârii de sancționare în sensul că, deși s-a propus suspendarea dreptului de semnătură pentru 6 luni, comisia națională a dispus suspendarea pentru 1 an, cu nesocotirea propunerii comisiei teritoriale de disciplină, motive pentru care a anulat în parte Hotărârea Comisiei Naționale de Disciplină nr. 13/11.11.2016 și a înlocuit sancțiunea aplicată reclamantului cu sancțiunea suspendării pe o perioada de 6 luni a dreptului de semnătură.

Reclamantul nu a invocat faptul că sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 184/2001, care prevăd că "(4) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d) se aplică de Consiliul național al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel național", în sensul că, deși Comisia teritorială de disciplină a propus sancționarea reclamantului cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni, Comisia națională de disciplină a dispus suspendarea dreptului de semnătură pentru o perioadă de 1 an.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat faptul că, deși s-a propus suspendarea semnăturii pentru 6 luni, Comisia Națională extinde durata la 1 an, exagerând faptele și făcând să pară că a participat la proiecte neconforme, cu toate că autoritățile locale competente să emită autorizațiile le-au considerat ca fiind conforme. Motivele din cererea de chemare în judecată se referă, așadar, la extinderea duratei sancțiunii la 1 an, deși s-a propus sancțiunea pentru 6 luni, prin prisma unor aspecte de temeinicie referitoare la faptele constatate, apreciate de reclamant ca fiind exagerate de Comisia națională, cu toate că au fost reținute ca fiind conforme de autoritățile competente, nefiind formulate motive de nelegalitate în sensul reținut de instanța de fond.

În mod greșit instanța de fond a analizat și a reținut nelegalitatea hotărârii de sancționare pentru nesocotirea propunerii comisiei teritoriale de disciplină, raportat la împrejurarea că, deși s-a propus suspendarea semnăturii pentru 6 luni, comisia națională a dispus suspendarea dreptului de semnătură pentru un an.

Sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 39 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 184/2001 este "suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură" și se aplică de Consiliul național al Ordinului la propunerea comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel nați