ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3913/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată inițial Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, și ulterior declinată, prin sentința civilă nr. 2472 din 3 aprilie 2015, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină, anularea Hotărârii Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România nr. 6 din 27.05.2014 și suspendarea aplicării consecințelor acestui act administrativ.

În ședința publică din 21.05.2015 s-a dispus introducerea în cauză a pârâtei B., conform dispozițiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 și art. 78 și urm. C. proc. civ. cu motivarea că aceasta a fost parte în procedura administrativă.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și inadmisibilitatea acțiunii cu privire la motivele care nu au fost invocate in fata Comisiei Naționale de Disciplina și, pe cale de consecința, nu au făcut nici obiectul analizei și al considerentelor Hotărârii nr. 6/2014, iar, pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Comisiei Naționale de Disciplină, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală, excepția inadmisibilității acțiunii și respingerea acțiunii ca inadmisibila pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei capacității procesuale a Comisiei Naționale de Disciplina a Ordinului Arhitecților din România și excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile au fost analizate și respinse, ca neîntemeiate, la termenul din 03.09.2015, pentru motivele indicate în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin sentința civilă nr. 2180 din 10 septembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință a Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România și a inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, ca neîntemeiate; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ordinul Arhitecților din România, Comisia Națională de Disciplină, și B., a anulat Hotărârea Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România nr. 6 din 27.05.2014 și a obligat pârâții, în solidar, la 500 RON, cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței civile nr. 2180 din 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pârâta B. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar la data de 1 octombrie 2015 a depus completare la motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Primele motive de casare invocate au fost cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pentru că s-au încălcat regulile de procedură și violarea unor principii generale de drept.

S-a invocat faptul că la 3.09.2015, când cauza s-a judecat în fond, recurenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, dar a fost respinsă de către instanță, cu toate acestea, la pronunțarea soluției instanța de fond a avut în vedere înscrisurile noi depuse la dosar de către reclamant odată cu cererea de chemare în judecată și care nu au făcut obiectul cercetării disciplinare în baza căreia s-a pronunțat Hotărârea nr. 6 din 27.05.2014 a Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil și cel al imparțialității și egalității de tratament juridic.

Referitor la cele trei hotărâri judecătorești invocate de instanța de fond s-a spus că acestea nu existau la dosarul cauzei, fiind menționate în Concluziile scrise depuse de către reclamant și sunt irelevante din perspectiva soluției.

Al doilea motiv de casare a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și s-a invocat faptul că instanța de fond a calificat motivele reclamantului fără ca acest aspect să fie pus în prealabil în discuția părților, iar excepția inadmisibilității acțiunii invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare, nu a fost discutată.

A fost invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta a susținut că instanța de fond trebuia să se rezume în motivarea hotărârii exclusiv la aspecte care și de încălcarea de către arhitect a principiilor și normelor deontologice ale profesiei, stabilind dacă astfel s-a adus atingere prestigiului și onoarei profesiei de arhitect.

Curtea a reținut greșit, în opinia recurentei, faptele în raport cu exigențele textelor de lege și a dezvoltat argumentele care au stat la baza aplicării sancțiunii disciplinare și a motivării hotărârii Comisiei de disciplină.

Mai mult, instanța de fond a încălcat o normă incidentă în cauză, respectiv dispozițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire deoarece art. 27 din această lege, care stabilește că recurenta-pârâtă nu avea nevoie de acordul reclamantului, acesta fiind necesar numai în caz de subzidire, iar între casa pârâtei și cea a reclamantului este o distanță de 5-10 metri.

Se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. întrucât motivarea soluției prin raportare la planșele foto aflate la filele 51, 53 dosar fond vol. I s-a făcut cu încălcarea legii, aceste planșe foto nu au făcut obiectul analizei în etapa administrativă, dar și pentru că s-a depășit limita învestirii când s-a motivat soluția cu referire la raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul C., în condițiile în care motivele de fapt și de drept care au stat la baza aplicării sancțiunii disciplinare nu au avut în vedere expertiza extrajudiciară, ci doar actele de cadastru intabulate/existente la Cartea Funciară.

Au fost încălcate de către instanța de fond, când a motivat că în mod nejustificat s-a înlăturat apărarea reclamantului, chiar prin aparenta nelegalitate a autorizației de construire a pârâtei, conform procesului-verbal de control nr. x din 29.05.2013 întocmit de ISC următoarele dispoziții legale: art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 1 alin. (2) C. proc. civ., art. 20 C. proc. civ., art. 1 alin. (3) din Hotărârea nr. 387 din 22.09.2005 pentru aprobarea ROI, art. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 2 din Legea nr. 50/1991.

A fost criticată soluția instanței de fond ca insuficient motivată pentru că nu s-au prezentat argumente clare și fără echivoc care ar exclude aplicarea sancțiunii disciplinare, fiind încălcat astfel art. 6 parag. (1) din CEDO.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a vizat interpretarea greșită a dispozițiilor legale și, totodată, fapta a fost reținută greșit în raport cu exigența textului.

A fost invocată încălcarea prevederilor art. 7 alin. (21) și (22) din Legea nr. 50/1991 și faptul că reclamantul "a studiat AC 192/2013 la data de 27.05.2013", dar la dosar a fost depus un înscris semnat "conform cu originalul" de către reclamant.

În opinia recurentei instanța de fond avea obligația să cerceteze dacă faptele reținute de Comisia de disciplină se încadrează în dispozițiile legale pe care le-a enunțat în vederea pronunțării hotărârii, respectiv Legea nr. 184/2001 și Codul deontologic și este lipsit de importanță modul în care actele au ajuns în posesia reclamantului.

Invocarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiilor art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. a avut legătură cu cea de-a treia faptă cercetată de instanța de fond, soluția fiind apreciată ca nelegală întrucât avea obligația, pe de o parte, de a cerceta în ce mod și această faptă încalcă obligațiile înscrise în Legea nr. 184/2001 și ale Codului deontologic, iar, pe de altă parte, de a pune în balanță și protecția interesului recurentei garantat prin Constituție și legile speciale.

Deși instanța de fond a fost învestită cu soluționarea modului în care a fost emisă Hotărârea nr. 6/2014 a Comisiei Naționale de Disciplină, respectiv de a stabili dacă faptele reținute în sarcina reclamantului se înscriu în dispozițiile Codului deontologic, instanța emite judecăți fără valoare și, deci, nelegale, respectiv a recurs la analiza pe fond a unor înscrisuri, fiind scoase din contextul în care au fost emise.

Un alt motiv de casare are în vedere lipsa de încadrare a faptelor în textele de lege care au stat la baza aplicării sancțiunii disciplinare de către Comisia de Disciplină pentru că instanța de fond trebuia să cerceteze faptele reclamantului, nicidecum pretinsele acțiuni ale recurentei față de aceasta, or, faptele săvârșite de către reclamant, dată fiind calitatea și pregătirea acestuia de arhitect, precum și utilizarea calității sale profesionale pentru a influența terțe persoane și/sau pentru a obține un anumit tratament ori informații din partea instituțiilor statului, sunt suficiente pentru a contura încălcarea principiilor și normelor deontologice ale profesiei.

La 05.10.2015 recurenta a depus o completare a motivelor de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. referitoare la încheierea de ședință din 3.09.2015 prin care instanța a soluționat excepțiile lipsei capacității Comisie Naționale de Disciplină și excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Comisia Națională de Disciplină, instanța de fond a pus în discuția părților calificarea acesteia ca fiind una a lipsei calității procesuale pasive și, de aceea, recurenta apreciază că se impune motivarea soluției exclusiv din perspectiva excepției invocate și nu prin raportare la legitimarea calității procesuale pasive.

Referitor la excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, deși instanța a înlăturat de la aplicabilitate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, considerând că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (3) din aceeași lege, recurenta susține că hotărârea contestată nu are caracterul unui act administrativ-jurisdicțional, iar termenul în care a fost contestat actul este de 30 de zile, conform art. 39 alin. (6) din Legea nr. 184/2001.

Intimatul A. a formulat întâmpinare la recursul declarat și a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului formulat de pârâta B., menținerea sentinței civile nr. 2180/2015, prin care a fost anulată Hotărârea nr. 6/2014 emisă de Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România și anularea completării motivelor de recurs formulate de recurentă la 01.10.2015 ca fiind tardiv formulate, respectiv cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Recurenta a răspuns la întâmpinarea formulat de intimat.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 30.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus comunicarea acestuia către părțile din litigiu.

Prin încheierea din 29.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen pentru judecata acestuia, cu citarea părților.

La solicitarea recurentei-reclamante și a intimatului-pârât a fost încuviințată proba cu înscrisuri ce au fost depuse și comunicate celorlalte părți.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a apărărilor formulate, a probelor administrate, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente.

Prealabil, va fi analizată solicitarea intimatului-pârât de respingere a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2180/2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil și ca tardiv depuse completările la motivul de recurs.

Inadmisibilitatea invocată a vizat faptul că, de fapt, recurenta, prin motivele de recurs, nu a indicat motive de nelegalitate a hotărârii atacate, ci de netemeinicie, dar aceste susțineri sunt nefondate.

Recursul a fost motivat prin indicarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., fiind dezvoltate aceste critici, astfel că nu se poate susține că acesta ar cuprinde numai critici de netemeinicie.

Tardivitatea completării motivelor de recurs nu poate fi reținută deoarece, deși intimatul a susținut că acestea au fost depuse cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, din analiza probelor depuse la dosar rezultă că sentința în dispozitivul căreia a fost respinsă și soluția cu privire la cele două excepții, a fost comunicată pârâtei B. la data de 16.09.2015, iar completarea la motivele de recurs a fost depusă la 1.10.2015, astfel că acestea au fost depuse cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

De altfel, pentru aceste argumente a și fost admis în principiu recursul, astfel cum a fost completat, prin încheierea din 29.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Referitor la fondul recursului declarat de pârâta B.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii reclamantului A., de anulare a Hotărârii CNDOAR nr. 6 din 27.05.2014 și suspendarea aplicării consecințelor acestui act administrativ.

Această hotărâre a fost emisă ca urmare a reclamației pe care pârâta B. a formulat-o împotriva reclamantului la Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România în considerarea calității sale membru al acestei organizații.

Prin Hotărârea nr. 51 din 14 ianuarie 2014 Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România a respins sesizarea, cu motivarea ca faptele reclamate sunt de altă natura și nu țin de exercitarea profesiei de arhitect.

Împotriva acesteia, partea reclamantă a formulat recurs, iar Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților l-a admis prin Hotărârea nr. 38 din 08.05.2014, dispunând casarea și procedând la rejudecare, în urma acesteia fiind pronunțată Hotărârea nr. 6 din 27.05.2014, prin care a fost sancționat cu vot de blam pentru următoarele motive:

- pentru faptul ca a tăiat sârmele ce susțineau cofrajele în vederea turnării betonului;

- pentru faptul ca a procurat fara temei legal proiectul locuinței doamnei B., de la Primăria Sectorului 2, uzitând de relații personale;

- pentru faptul ca a folosit proiectul tehnic și Autorizația de Construire a doamnei Dobrescu ca suport tehnic în formularea unor reclamații împotriva acesteia.

Pe parcursul soluționării cauzei, a fost introdusă ca pârâtă B. și au fost invocate excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință a Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România și cea a inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile.

Prin sentința atacată au fost respinse excepțiile invocate și admisă cererea reclamantului, fiind anulată Hotărârea Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România nr. 6/2014.

Pentru că criticile din completarea la motivele de recurs sunt aduse unor excepții soluționate de către instanța de fond, excepții care pot influența soluția adoptată în prezenta cauză, conform art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța de recurs va analiza, mai întâi aceste critici ce se referă la excepții ce au fost respinse de instanța de fond.

Excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Comisia Națională de Disciplină a fost respinsă de către instanța de fond în mod corect.

Așa cum a reținut și instanța de fond, în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță existența sau nu a capacității de folosință a unei autorități sau instituții publice, ci se analizează numai calitatea procesuală pasivă raportat la abilitarea acesteia de a emite acte administrative, astfel că, fiind emitenta actului ce se contestă în prezenta cauză aceasta are capacitate administrativă ce îi conferă dreptul de a sta în proces și, deci, capacitate juridică în sensul civil al noțiunii.

Excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile a fost respinsă cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă nu este necesară pentru anularea actelor administrativ-jurisdicționale, cum este și cazul deciziei contestate în prezenta cauză, iar soluția a fost criticată de recurenta-pârâtă pentru că a considerat că actul contestat nu este unul administrativ jurisdicțional și ar fi aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și, deci, necesară parcurgerea procedurii prealabile anterior formulării acțiunii în fața instanței de contencios administrativ.

Pentru a putea stabili dacă este necesară sau nu procedura prealabilă este important de stabilit dacă hotărârea atacată este un act administrativ sau un act administrativ jurisdicțional.

Art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 definește actul administrativ ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ", iar la lit. d) din același act normativ este definit actul administrativ-jurisdicțional ca fiind "actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială". La lit. e) se prevede că jurisdicția administrativă specială este "activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale".

În calificarea unui act emis sau a activității desfășurate de o autoritate sau instituție publică este esențială prevederea din legea care reglementează aceasta.

Conform art. 39 alin. (1) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, cu modificările și completările ulterioare, Comisiile de disciplină ale Ordinului Arhitecților din România sunt organe cu activitate jurisdicțională și se organizează "la nivel național și teritorial pentru fiecare filială", iar potrivit art. 39 alin. (5):

"procedura judecării abaterilor este prevăzută în Registrul Ordinului Arhitecților din România și se completează cu prevederile Codului de procedură civilă".

Este relevant, de asemenea, de amintit, prevederile art. 38 alin. (5) din același act normativ (împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), se poate formula contestație la Comisia națională de disciplină în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii) și art. 38 alin. (6) (împotriva hotărârii Comisiei naționale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară prevăzută la alin. (2), se poate formula contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii).

De aceea, față de aceste prevederi rezultă că, în cazul în care se contestă o hotărâre a Comisiei naționale de disciplină prin care s-a aplicat o sancțiune administrativă, partea vătămată formulează "contestația" la instanța de contencios administrativ competentă și nu este necesară formularea plângerii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și soluția instanței de fond sub acest aspect, este legală, iar criticile recurentei sunt nefondate.

Criticile recurentei ce vizează fondul cauzei sunt fondate pentru următoarele considerente:

În hotărârea Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților, prin Hotărârea nr. 38 din 8.05.2014 s-a reținut că intimatul-reclamant a săvârșit următoarele fapte:

- a tăiat legăturile de sârmă ce susțineau scândurile instalate în vederea turnării betonului și a distrus cofrajul instalat pentru turnarea sâmburilor de beton din zidăria casei Ștefaniei Dobrescu. Arhitectul a recunoscut că a făcut acest lucru în deplină cunoștință de cauză, prin natura profesiei sale (…). Acest act făcut cu bună-știință a avut efecte nocive nu doar asupra rezistenței (…). Arh. a motivat acest gest ca fiind întemeiat pe faptul că acel zid se afla pe terenul său, afirmație care nu a rezultat, însă, din documentele cadastrale prezentate în timpul audierilor;

- a procurat fara temei legal proiectul locuinței doamnei Dobrescu Stefania de la Primaria Sectorului 2, uzitând de relații personale;

- a folosit proiectul tehnic și documentația supusă autorizării de construcție aparținând doamnei Ștefania Dobrescu ca suport tehnic in formularea unor reclamații împotriva acesteia;

- pentru faptele constatate, ce au reprezentat în opinia Comisiei dovezi de indisciplină și de lipsă de etică în raport cu Codul deontologic al profesiei de arhitect, putând fi încadrate la art. 10 și art. 18, membrii Comisiei i-au aplicat părții reclamate sancțiunea votului de blam, conform art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură jurisdicțională al comisiilor de disciplină ale OAR și art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001.

Instanța de fond a analizat fiecare dintre aceste abateri și a considerat că au fost fondate criticile reclamantului, anulând hotărârea contestată.

Primul motiv de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.) și care s-a referit la încălcarea regulilor de procedură și violarea unor principii generale de drept, este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este incident când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sancțiunea nulității este definită în art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru că se prevede că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acesteia.

Recurenta invocă faptul că instanța de fond a respins solicitarea acesteia de a depune înscrisuri la dosar, dar prin acestea nu se poate considera că i-a fost produsă o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii atacate cu recurs și, de aceea, nu se impune casarea hotărârii atacate sub acest aspect. De altfel, recurenta a putut depune înscrisuri în fața instanței de recurs și care vor putea fi analizate în contextul analizei criticilor formulate în prezenta cauză în raport cu probele la care a făcut trimitere instanța de fond, probe administrate în fond.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la atitudinea instanței de fond care a calificat argumentele reclamantului ca unele care țin de netemeinicia sancțiunii ce i-a fost aplicată și respingerea excepției inadmisibilității invocată de pârâta B. nu este fondat.

Excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului invocată de pârâtă a fost motivată pe neinvocarea motivelor din acțiune și în fața Comisiei Naționale de Disciplină și nu au făcut obiectul analizei și al considerentelor Hotărârii nr. 6/2014.

În fapt, într-adevăr, reclamantul în cererea sa de chemare în judecată a susținut că se impune anularea pentru că emitenta actului contestat nu ar avea competența de analiză, constatare și judecare a cauzelor, totuși, așa cum a arătat și instanța de fond, criticile subsumate acestui motiv de anulare reprezintă aspecte de netemeinicie a sancțiunii aplicate și s-au făcut trimiteri la aspecte de fapt, iar concluzia reclamantului a fost aceea că nu a adus atingere în niciun fel Codului Deontologic din 27.11.2011 al profesiei de arhitect.

Se poate considera că prin respingerea excepției inadmisibilității, sub acest aspect, soluția instanței de fond nu este nelegală, așa cum susține recurenta și nu se impunea punerea în discuția părților a modului în care este redactată acțiunea reclamantului.

Recurenta a invocat ca motiv de casare și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a apreciat că instanța de fond nu ar fi motivat suficient, însă, din analiza considerentelor sentinței atacate rezultă că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor legale, respectiv art. 425 C. proc. civ., pentru că au fost prezentate argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Faptul că instanța de fond nu a răspuns la toate argumentele invocate de reclamant sau în apărare de către pârâți, nu echivalează cu nemotivarea sentinței atacate cu recurs și, de aceea, acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Este fondat, însă, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește soluția instanței de fond de anulare a hotărârii contestate.

Membrii Ordinului Arhitecților din România răspund disciplinar, potrivit Legii nr. 184/2001 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 184/2001, republicata, cu modificările și completările ulterioare, ale prezentului regulament, ale Codului deontologic al profesiei de arhitect, ale hotărârilor adoptate de forurile de conducere abilitate ale Ordinului, precum și pentru orice abateri săvârșite in legătura cu profesia ori in afara acesteia care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului", iar art. 96 din Codul deontologic al profesiei de arhitect prevede in mod expres ca "nerespectarea prevederilor prezentului cod se sancționează conform art. 38 din Legea nr. 184/2001, republicata, cu modificările și completările ulterioare".

Codul deontologic al profesiei de arhitect dispune, în art. 10, că "Orice arhitect trebuie să se abțină, inclusiv în afara vieții profesionale, de la acte de natură să ducă la desconsiderarea sa și a profesiei de arhitect";

Art. 18:

"Arhitectul nu va folosi relațiile personale sau de rudenie pentru a influența deciziile autorităților cu activitate în domeniul arhitecturii, în folosul personal și în detrimentul interesului public".

Cu privire la prima abatere reținută, potrivit căreia persoana reclamată/reclamantul din acțiunea adresată instanței de fond, ar fi tăiat legăturile de sârmă ce susțineau scândurile instalate în vederea turnării betonului și a distrus cofrajul instalat pentru turnarea sâmburilor de beton din zidăria casei numitei Ștefania Dobrescu, instanța de fond a arătat că, deși a recunoscut că a făcut acest lucru în deplină cunoștință de cauză, prin natura profesiei sale și cu bună-știință, aceste afirmații au fost scoase din context și folosite trunchiat.

Fără a se contesta starea de conflict existentă între părți și care este dovedită de probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că nu a fost săvârșită această faptă, deoarece, cel puțin în aparență, această atitudine a fost una prin care acesta a încercat să-și apere proprietatea, putând fi sancționat civil, penal, constituțional dar nu disciplinar.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat că a lipsit acordul reclamantului pentru montarea cofrajelor, pătrunderea fără drept a lucrărilor pârâtei pe terenul proprietatea reclamantului și chiar aparența de nelegalitate a autorității de construire a pârâtei conform procesului-verbal de control nr. x/29.,05.2013. întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții.

Criticile recurentei în privința acestor susțineri sunt fondate.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 50/1991:

"(1) Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și post utilizarea construcțiilor. (2) Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii".

Fiind un act administrativ aceasta se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, astfel că acestea nu pot fi răsturnate decât prin anularea actului administrativ printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, prin obținerea suspendării acesteia.

În raport de aceste argumente nu pot fi reținute susținerile instanței de fond referitoare la "aparenta nelegalitate a autorizației de construire" emisă pârâtei. Mai mult, acțiunea formulată de intimatul-reclamant ce a avut ca obiect anularea autorizației de construire nr. 192 din 3.04.2013 emisă de Primăria Sector 3 București a fost respinsă, în primă instanță, prin sentința civilă nr. 6274 din 25.10.2017 a Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, conform înscrisului depus la fila 214, dos. recurs ICCJ, iar cererea de suspendare a fost și ea respinsă.

Aparenta nelegalitate a autorizației de construire nu poate fi dedusă din procesul-verbal de control nr. x din 29.05.2013 al Inspectoratului de Stat în Construcții, așa cum susține instanța de fond, întrucât la solicitarea acestuia, Primăria Sector 3 București a comunicat că nu-și însușește acest proces-verbal și a comunicat aceasta cu adresa nr. x/10.06.2013, adresă în care s-a precizat că autorizația de construire s-a emis în baza documentațiilor tehnice, avizelor și acordurilor favorabile cu respectarea legislației în vigoare.

Pentru că autorizația de construire se emite în baza unei documentații cadastrale nu poate fi reținută nici motivarea instanței de fond care susține că "distanța" dintre cele două imobile se pare că există numai în acte, iar nu în fapt, pe teren, pentru că nici această documentație cadastrală nu poate fi ignorată de simple supoziții, așa cum a procedat instanța de fond.

Existența documentației cadastrale ce dovedește că prin montarea cofrajelor nu s-a încălcat proprietatea reclamantului, așa cum a reținut și Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, a autorizației de construire emisă pe numele recurentei-pârâte precum și recunoașterea faptei și chiar având reprezentarea faptelor sale dovedesc că această faptă constituie o abatere care aduce prejudicii profesiei de arhitect.

Cea de-a doua faptă reținută a constat în procurarea fără temei legal a proiectului locuinței doamnei B. de la Primăria Sectorului 3 București.

Instanța de fond a apreciat că nu se poate reține săvârșirea acestei fapte pentru că nu există dovezi asupra modului în care documentele respective ar fi ajuns în posesia acestuia.

Sentința atacată în prezenta cauză a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale, sub acest aspect.

Potrivit art. 7 alin. (21) din Legea nr. 50/1991:

"Autorizația de construire și anexele acesteia au caracter public și se pun la dispoziția publicului spre informare pe pagina proprie de internet a autorității administrației publice emitente sau prin afișare la sediul acesteia, după caz".

Reclamantul a făcut cerere înregistrată din 23.05.2013, prin care a solicitat Primăriei sector 3 punerea la dispoziție a autorizației de construire emisă pe numele pârâtei, dar în baza acesteia nu se putea dispune emiterea copiei după autorizație sau a anexelor sale. Reclamantul a recunoscut că a intrat în posesia acestora ca urmare a cererii formulate, însă, în baza ei se putea, potrivit legii, să se permită numai accesul la autorizație și anexele sale și nu eliberarea unei copii, care nici nu a fost solicitată, solicitarea vizând numai punerea la dispoziție.

Ca o dovadă că textul art. 7 alin. (21) din Legea nr. 50/1991 permite numai punerea la dispoziție a autorizației și anexelor este și răspunsul înregistrat din 2.10.2013 la Primăria sector 3 București și comunicat recurentei atunci când aceasta a solicitat copii xerox după actele care au stat la baza emiterii autorizației de construire din 26.01.2009 .

În aceeași adresă s-a precizat că la cererea instanței de judecată, Primăria Sector 3 prin Direcția Juridică, dacă este parte într-un proces are obligația, în calitate de emitent, să depună actele în copie conformă cu originalul la instanța de judecată.

Este adevărat că răspunderea pentru fapta de a-i fi înmânate copii după autorizația de construire și anexele sale este a persoanei care a săvârșit-o, dar aceasta nu înseamnă că nu poate constitui abaterea în sensul Legii nr. 184/2001 al Codului deontologic modalitatea în care reclamantul a intrat în posesia copiilor, fără respectarea prevederilor legale, mai ales că, fiind de profesie arhitect, cunoștea modalitatea legală în care ar fi putut obține copii ale autorizației de construire.

Chiar dacă nu se analizează răspunderea penală pentru această faptă, aceasta constituie abatere pentru care poate fiu antrenată răspunderea disciplinară, mai ales că art. 18 din Codul deontologic al profesiei de arhitect prevede că "Arhitectul nu va folosi relațiile personale sau de rudenie pentru a influența deciziile autorităților cu activitate în domeniul arhitecturii, în folosul personal și în detrimentul interesului public".

Cea de-a treia faptă pentru care a fost aplicată sancțiunea a fost aceea că reclamantul a folosit proiectul tehnic și documentația supusă autorizării de construcție aparținând lui B. ca suport tehnic pentru formularea unor reclamații împotriva acesteia.

Instanța de fond a anulat sancțiunea cu motivarea că prin aceasta se sancționează nelegal dreptul reclamantului, ca de altfel, al oricărei persoane de a se adresa instituțiilor abilitate pentru a sesiza încălcări ale normelor legale, iar plângerile reclamantului cu privire la construcția edificată de pârâtă nu apar ca "simple reclamații", pentru că acestea s-au confirmat, așa cum rezultă din procesul-verbal de control nr. x din 29.05.2013 întocmit de Inspectoratul de Stat în Constraucții.

Tot instanța de fond a făcut referiri la mai multe soluții ale instanțelor în legătură cu sesizările recurentei-pârâte la adresa reclamantului.

Însă, sancțiunea a fost aplicată tocmai având în vedere faptul că profesia de arhitect impune o anumită conduită, inclusiv în afara vieții profesionale.

Într-adevăr, între intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă există o relație tensionată, dar reclamantul nu putea folosi, inclusiv în sesizările pe care le-a adresat diferitelor autorități, documentele în posesia cărora a intrat și, de aceea, nu se poate considera că aceasta reprezintă o manifestare a dreptului de sesizare a oricărei persoane.

În această cauză nu se analizează dacă plângerile și sesizările reclamantului cu privire la construcția edificată de pârât sunt sau nu șicanatoare, abuzive ori de rea-credință ci se verifică dacă reclamantul a avut un comportament conform prevederilor legale și ale Codului deontologic atunci când a folosit pentru formularea unor sesizări documente obținute în calitatea sa de arhitect.

De altfel, celelalte litigii dintre recurenta-pârâtă și intimatul-reclamant au continuat și după soluționarea cauzei în primă instanță și, din probele depuse la dosar în fața instanței de recurs, rezultă că cele mai multe nu s-au finalizat.

Nu se poate vorbi de o "confirmare" a plângerilor reclamantului cu privire la construcția edificată de pârâtă și că aceasta ar rezulta din adresa din 29.05.2013 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții deoarece, așa cum s-a arătat anterior, acest proces-verbal nu a fost însușit de Primăria Sector 3 București, iar acțiunea formulată împotriva autorizației de construire emisă pe numele recurentei-pârâte, în primă instanță, de către Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă.

Toate aceste aspecte dovedesc că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale, deoarece actul contestat - Hotărârea nr. 6 din 27.05.2013 a Comisiei Naționale de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România este legal și temeinic și nu se impune anularea acestuia, iar probele dovedesc că intimatul-reclamant se face vinovat de faptele reținute și care atrag sancțiunea disciplinară a acestuia.

În raport de aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, casată sentința și, rejudecând, va fi respinsă acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 2180 din 10 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2017.