ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal - la data de 8 februarie 2016, înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Ordinul Arhitecților din România - (OAR) - Comisia Națională de Disciplină București anularea Hotărârii nr. 13 din 17 decembrie 2015 a Comisiei Naționale de Disciplină din cadrul OAR, dată în Dosarul nr. x din 20 mai 2015, prin care i s-a respins contestația împotriva Hotărârii Comisiei Teritoriale de Disciplină a OAR, filiala NE, dată în Dosarul nr. x din 14 mai 2015, respectiv s-a admis în parte propunerea de sancționare a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei NE a OAR prin care s-a dispus sancționarea cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni, potrivit art. 39 lit. c) din Legea nr. 154/2001 și, pe cale de consecință, admiterea contestației împotriva Hotărârii Comisiei Teritoriale de Disciplină a OAR, filiala NE, dată în Dosarul nr. x din 14 mai 2015, desființarea în totalitate și respingerea propunerii de sancționare formulată de Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei NE a OAR, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că data de 14 ianuarie 2016 i s-a comunicat Hotărârea nr. 13 din 17 decembrie 2015 a Comisiei Naționale de Disciplină din cadrul OAR, dată în Dosarul nr. x din 20 mai 2015, prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva Hotărârii Comisiei Teritoriale de Disciplină a OAR, filiala NE dată în Dosarul nr. x din 14 mai 2015, respectiv s-a admis în parte propunerea de sancționare a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei NE a OAR și s-a dispus sancționarea cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni, potrivit art. 39 lit. c) din Legea nr. 184/2001.

Hotărârea Comisiei naționale de disciplină prin care s-a dispus o sancțiune disciplinară prevăzută la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

Prin Sentința nr. 175 din data de 28 iunie 2016 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină București, precum și cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentințe nr. 175 din data de 28 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât reclamanta A. cât și pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină București.

3.1. Reclamanta a solicitat desființarea, în totalitate, a sentinței recurate și respingerea propunerii de sancționare formulată de Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei NE a OAR, urmare a admiterii acțiunii.

Consideră că sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, și anume a dispozițiilor legale care reglementează răspunderea disciplinară a membrilor OAR.

Instanța de fond reține că unica apărare a reclamantei din acțiune și din răspunsul la întâmpinare privește nesemnarea proiectelor presupus a fi întocmite în colaborare cu întreprinderea Individuală B.

În realitate, având în vedere datele care rezultau din Sesizarea Consiliului de conducere teritorial adresată Comisiei teritoriale de disciplină a filialei teritoriale Nord Est, în raport de care a fost construită apărarea intimatei potrivit deciziei de sancționare disciplinară contestată în cauza de față (cu precizarea că nici Hotărârea 42/2015 - fila x, nici Hotărârea 19/1015 - fila x nu precizează, punctual și concret, care sunt proiectele în raport de care s-au constatat neluarea în evidență, calitatea neadecvată a prezentării acestora din punct de vedere profesional, lipsuri majore din punct de vedere tehnic), pentru că nu avea cunoștință de modalitatea de întocmire a proiectelor în legătură cu care i s-au imputat neluarea în evidență, respectiv practicarea semnăturii de complezență, în acțiunea inițial formulată și-a axat apărarea pe împrejurarea că nu are calitatea de titular al proiectelor presupus a fi întocmite în colaborare cu întreprinderea Individuală B., pe care nu le-a semnat olograf, pe care nu a aplicat parafa profesională și pe care nu le-a semnat de complezență.

De asemenea, pentru că i s-a reproșat că a depășit media de proiecte pe filială (pagina 4 a Sesizării, ultimul alineat), a înțeles să se ap ere invocând dreptul la muncă.

Iar prin răspunsul la întâmpinare, cu privire la faptul că cele 63 de proiecte pretins purtând semnătura reclamantei nu provin doar de la I.I. B. și că mai există un număr de 11 proiecte elaborate în cadrul acestei societăți și autorizate în Com. Rașca și Bogdănești, a învederat instanței că acestea nu au fost înregistrate la Filiala teritorială a OAR, motivat de faptul că la data întocmirii documentației nu erau emise certificatele de urbanism, încât pentru aceste proiecte nu poate fi angajată răspunderea sa disciplinară, de vreme ce neluarea în evidența OAR este justificată.

Apoi, reține instanța de fond că abaterea disciplinară constând în elaborarea sumară a unor proiecte (apărare cu care nu ar fi învestit prin acțiunea introductivă instanța) poate fi, totuși, reținută în sarcina petentei ("susținerile referitoare la elaborarea sumară a proiectelor sunt lipsite de suport probator") cu precizarea că abia la momentul la care au fost solicitate de instanță toate proiectele în raport de care a fost atrasă răspunderea disciplinară a putut face apărări legate de semnarea sau nu a acestora, recunoscând, de bună-credință fiind, că Proiectele 2/2015 depus la Primăria Dornești, 44/2015 depus la Primăria Bălcăuți și 5/2015 depus la Primăria Șiret sunt semnate de reclamantă.

Și Proiectul 52/2015 - proiectant Comunitatea prestări Servicii Fălticeni, este semnat de reclamantă însă nu de complezență, așa cum i s-a imputat de intimată (căreia îi revenea sarcina probei caracterului temeinic al sancțiunii disciplinare aplicate) și cum a reținut (fără temei) instanța de fond.

Proiectul 6/2015 realizat pe raza comunei Zamostea este semnat de reclamantă, dar nu de complezență, urmând a fi avute în vedere aceleași apărări ca în precedent.

În privința Proiectelor 42/2014, 43/2015, 24/2015, 126/2015, 552/2015, 92/2015, 75/2015, 73/2015, pe care nu și le însușește, nu înțelege în raport de ce elemente au fost reținute de prima instanță ca fiind semnate de ea - de complezență, respectiv întocmite sumar.

A reținut apoi instanța de fond că din cele 63 de proiecte în discuție doar 21 sunt semnate de reclamantă, încât îi revenea sarcina de a le înregistra.

Răspunderea disciplinară a fost atrasă potrivit hotărârii contestate în raport de un număr de 63 de proiecte din cele 140 depuse în 2014, pentru care s-ar fi emis în 2014 AC (9 proiecte în Comuna Rașca, 10 proiecte în Comuna Mușenița, 14 proiecte în comuna Frătăuții Noi, 6 proiecte în Comuna Bogdănești, 17 proiecte în Orașul Șiret), proiecte a căror realizare ar fi presupus încălcarea art. 97 lit. g) din Regulamentul de organizare și funcționare a OAR și a art. 10 lit. d) Regulamentul de organizare și funcționare a Filialei NE a OAR privind obligațiile membrilor filialei, deoarece nu ar fi fost luate în evidență Ia OAR. S-a mai reținut de intimată prin aceeași hotărâre că prin semnarea de complezență a proiectului 52/2015 a încălcat art. 97 lit. f) din Regulamentul de organizare și funcționare a OAR și art. 13 lit. b) Codul deontologic al profesiei de arhitect; prin semnarea ca "arhitect" pe planșele din Proiectele 6/2015, 42/2014, am încălcat art. 13 lit. a) Codul deontologic al profesiei de arhitect; prin elaborarea sumară a proiectelor (planuri de situație din Proiectele 6/2015, 52/2015, 42/2014, 43/2015, 2/2015, 44/2015, 5/2015 - din care îmi aparțin doar proiectele 5/2015 Șiret, semnat potrivit înscrisului de la fila x, 44/2015 Bălcăuți, semnat potrivit înscrisului de la fila x și 2/2015 Dornești, semnat potrivit înscrisului de la fila x) și a proiectelor 24/2015, 126/2015, 552/2015, 92/2015, 75/2015, 73/2015 (planșe incomplete în ceea ce privește reprezentarea și cotarea; lipsă indicare finisaje; neconcordanțe între ceea ce se menționează în memoriu și în planșe; denumiri greșite ale materialelor; apare expresia "etaj mansardat" pentru o mansardă; aceste proiecte nu și le-a însușit potrivit apărărilor formulate în cauză) a încălcat Legea nr. 50/1991 și Codul deontologic al profesiei de arhitect, art. 5.

Or, cele 11 proiecte întocmite de proiectant Comunitatea Prestări Servicii SRL Fălticeni, potrivit dovezilor aflate la filele x, nu au fost înregistrate pentru că la data întocmirii documentației nu erau emise certificatele de urbanism. Ulterior, s-a solicitat luarea acestora în evidență (la 22 iunie 2015) -anterior Hotărârii nr. 13/2015, dar răspunsul OAR a fost negativ.

Celelalte 52 de proiecte pretins neluate în evidență au ca titular al activității de depunere a acestora la Primării pe I.I. B.

Numai că din cele 52 de proiecte doar o parte nesemnificativă a fost semnată de reclamantă (4 proiecte, și nu 10, cum reține instanța de fond).

În orice caz, B. a achitat către OAR contravaloarea depunerii proiectelor, sens în care i-a remis copii după dovezile achitării unor sume de bani în contul OAR Filiala NE, datate 22 decembrie 2015 și 28 ianuarie 2016 (1.200 RON, respectiv 1.100 RON, total 2.300 RON). între timp, s-a achitat de B. și diferența până la 3.150 RON - contravaloarea taxei de luare în evidență a proiectelor.

Prin aceasta, s-a recunoscut implicit de această persoană că s-a folosit fără știrea reclamantei de semnătura sa și de amprenta ștampilei sale.

De altfel, audiat fiind la termenul de judecată din data de 12 iunie 2016, B. a arătat că pe parte din proiectele aferente anului 2014 nu se regăsește semnătura reclamantei.

În privința proiectelor referitor la care nu are calitatea de titular și pe care nu le-a semnat olograf, respectiv pe care nu a aplicat parafa profesională, este exclus a le fi semnat de complezență, de vreme ce nu a avut cunoștință de întocmirea și depunerea lor în numele și pe seama sa de I.I. B., acesta falsificându-i semnătura și aplicând o ștampilă scanată sau aplicată prin xeroxare, menită să "certifice" legalitatea întocmirii acestora.

Implicit, omisiunea luării acestora în evidență la OAR nu-i poate fi imputată, după cum nu i se poate reproșa calitatea îndoielnică din punct de vedere științific a lucrărilor întocmite pe seama sa, fără a-i aparține semnătura olografă.

Ca atare, privitor la aceste proiecte, nu a încălcat nici art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare și funcționare a OAR, nici art. 10 lit. d) Regulamentul de organizare și funcționare a Filialei NE a OAR privind obligațiile membrilor filialei, deci nu sunt întrunite elementele răspunderii disciplinare la nivelul laturii obiective și a celei subiective.

I.I. B. s-a folosit de încheierea CIM x din 22 ianuarie 2013 pentru a realiza obiectul de activitate, însă în detrimentul drepturilor reclamantei, iar marea majoritate a proiectelor nu sunt consecința exercitării dreptului său de semnătură (a recunoscut că a semnat proiectul întocmit pentru C. - înregistrat la Primăria Dornești; proiectul întocmit pentru D. - înregistrat la Primăria Mușenița; proiectele nr. 10 din aprilie 2014 și nr. 34/2014 - înregistrate la Primăria Șiret; restul proiectelor nu sunt semnate de reclamantă de complezență, neavând cunoștință de întocmirea acestora în numele și pe seama sa și de semnarea acestora în fals de către B. în locul meu).

Iar referitor la proiectele semnate de reclamantă, este excesivă sancțiunea aplicată. Semnarea lor de complezență este exclusă. întocmirea lor pretins deficitară nu are legătură cu obiectul cercetării disciplinare (care a vizat doar aplicarea semnăturii de complezență și neluarea proiectelor în evidența OAR). Iar referitor la neînregistrarea acestora, care este prejudiciul cauzat OAR, element care circumstanțiază din punct de vedere obiectiv abaterea imputată, cât timp B. a achitat contravaloarea luării proiectelor în evidență?

Iar privitor la cele 11 proiecte elaborate în cadrul firmei "Comunitatea Prestări Servicii Fălticeni" și autorizate în Com. Rașca și Bogdănești, acestea nu au fost înregistrate la Filiala teritorială Suceava a OAR motivat de faptul că la data întocmirii documentației nu erau emise certificatele de urbanism, încât pentru aceste proiecte nu poate fi angajată răspunderea disciplinară, de vreme ce neluarea în evidența OAR este justificată. S-a solicitat, de altfel, luarea în evidență a acestor proiecte ulterior emiterii certificatelor de urbanism, răspunzându-se (potrivit Adresei x din 1 iunie 2016) că nu ar mai fi posibilă luarea acestora în evidență deoarece ar face obiectul dosarului de cercetare disciplinară.

Așa fiind, elaborarea "sumară" a 3 proiecte (din cele invocate de intimată), termen mult prea vag și generic pentru a se putea astfel contura latura obiectivă a abaterii, neluarea în evidență a celor 11 proiecte elaborate în cadrul firmei "Comunitatea Prestări Servicii Fălticeni" și autorizate în Com. Rașca și Bogdănești și care nu au fost înregistrate la Filiala teritorială Suceava a OAR motivat de faptul că la data întocmirii documentației nu erau emise certificatele de urbanism, ulterior făcându-se demersuri în acest sens și neluarea în evidență a celor 52 de proiecte elaborate în cadrul firmei "I.I. B.", în condițiile în care doar proiectul întocmit pentru C. - înregistrat la Primăria Dornești; proiectul întocmit pentru D. - înregistrat la Primăria Mușenița; proiectele nr. 10 din aprilie 2014 și nr. 34/2014 - înregistrate la Primăria Șiret sunt întocmite și semnate de reclamantă, nu justifică aplicarea sancțiunii disciplinare contestate-suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni, potrivit art. 39 lit. c) Legea nr. 184/2001.

În fine, nimic nu împiedica instanța să reindividualizeze sancțiunea disciplinară aplicată, în condițiile în care cea mai mare parte a imputărilor care i se aduc nu s-a confirmat în raport de probatoriul administrat: pentru proiectele întocmite de proiectant Comunitatea de Prestări Servicii Fălticeni s-au făcut demersuri, ulterior obținerii certificatelor de urbanism, în vederea luării acestora în evidență anterior hotărârii contestate în cauza de față; pentru toate proiectele întocmite de proiectant B. acesta a achitat contravaloarea înregistrării acestora la OAR; dintre aceste proiecte, doar 4 sunt semnate de reclamantă; în privința celorlalte proiecte nu există dovezi privind semnarea de complezență.

3.2 Recursul pârâtului vizează soluția de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitându-se admiterea recursului și casarea în parte a sentinței civile recurate sub aspectul neacordării onorariului de avocat.

Instanța a reținut vocația pârâtului la soluționarea pozitivă a acestei cereri potrivit art. 453 noul C. proc. civ. respingând însă cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, reținând că nu s-ar fi făcut dovada plății onorariului de avocat față de depunerea la dosar a unui extras de cont în copie și nu a ordinului de plată în original.

Hotărârea primei instanțe de respingere a cererii pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea principiilor esențiale care guvernează procesul civil și cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 452 noul C. proc. civ.

Încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității

Instanța de fond a soluționat cererea formulată de Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină de obligare a reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, respingând-o față de depunerea în copie a unui extras de cont în dovedirea plății onorariului, fără a pune în discuția părților necesitatea depunerii ordinului de plată în original și fără a acorda posibilitatea ca pârâtul să-și formuleze apărarea pe acest aspect considerat relevant de către instanța în soluționarea cererii cu care a fost învestită.

Soluționând cererea fără a pune în discuția părților necesitatea depunerii altor înscrisuri în susținerea cererii, instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, precum dreptul la apărare reglementat de art. 13 noul C. proc. civ. și principiul contradictorialității în condițiile art. 14 noul C. proc. civ.

Interpretarea și aplicarea greșită a art. 425 noul C. proc. civ.

Potrivit art. 453 alin. (1) noul C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În ceea ce privește dovada cheltuielilor de judecată, art. 452 noul C. proc. civ. prevede că "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Soluția instanței de fond de a respinge cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat față de depunerea în copie a unui extras de cont doveditor al plății, și nu a originalului ordinului de plată, este nelegală, câtă vreme:

i) Art. 425 noul C. proc. civ. nu prevede și nu impune condiția efectuării plații onorariului de avocat pentru acordarea acestuia cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părții care a câștigat procesul

Art. 425 noul C. proc. civ. statuează asupra necesitații dovedirii existenței și întinderii cheltuielilor de judecată, nu prevede și nu impune condiția probării plății efective a onorariului de avocat pentru acordarea acestuia cu titlu de cheltuieli, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă, soluția instanței de respingere a cererii față de actele doveditoare ale plății fiind lipsită de temei juridic.

Existența și întinderea onorariului de avocat potrivit art. 452 noul C. proc. civ. se probează potrivit legislației specifice materiei, respectiv Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat, coroborat cu legislația fiscală. Astfel, onorariul cuvenit avocatului este unul din elementele esențiale ale contractului de asistență juridică, menționarea sa în cuprinsul contractului fiind obligatorie potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) din Statutul profesiei de avocat.

"Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu", iar "contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu ...", astfel cum dispune art. 31 din Legea nr. 51/1995. De asemenea, Codul fiscal reglementează termenul de emitere a unei facturi fiscale față de data nașterii faptului generator, fără a exista norme legale care să impună părților, dincolo de voința acestora, un termen de încasare a contravalorii facturii fiscale.

În consecință, existența și întinderea onorariului de avocat rezultă din existența unei obligații de încheiere a contractului de asistență juridică în forma scrisă, prin cuprinderea expresă a onorariului, dar și prin emiterea unei facturi fiscale - ambele înscrisuri doveditoare în acest sens fiind depuse la dosar (contract de asistență juridică și factură fiscală).

În acest context, instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii, reținând necesitatea îndeplinirii unei condiții pe care legea nu o prevede și ignorând cu desăvârșire dovedirea în cauză a celor două condiții prevăzute de lege - existența și întinderea onorariului de avocat, proba făcută independent de plata efectivă a onorariului.

De altfel, în raport și de dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală sub egida căreia partea care a pierdut procesul este ținută la acoperirea cheltuielilor de judecată ale părții căzute în pretenții, prejudiciul Ordinului Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină sub forma onorariului de avocat solicitat este cert încă de la momentul încheierii contractului de asistență juridică, neputând fi reținute existența și caracterul cert al acestuia doar dacă ar fi fost dovedit prin ordin de plată în original.

Aceasta argumentare este confirmată și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că acordarea cheltuielilor sub forma onorariului de avocat nu poate fi limitată doar la sumele ce au fost achitate deja.

Ceea ce a avut în vedere Curtea este în esență, existența obligației de plată a onorariului de avocat care semnifică chiar existența cheltuielii; a face o interpretare contrară, înseamnă a face abstracție de existența unei obligații care se bucură de prezumția executării acesteia, impunând părții care a câștigat procesul să urmeze o altă procedură și să suporte demersuri și costuri suplimentare pentru a-și acoperi această cheltuială după plata efectivă a onorariului.

Momentul achitării onorariului de avocat este lăsat la aprecierea părților contractante, avocatul angajat fiind singurul în măsură să decidă când primește în mod efectiv onorariul, respectiv dacă prestează serviciul anterior sau ulterior achitării onorariului, iar prestarea serviciului juridic cu încasarea ulterioară a onorariului nu poate limita în niciun fel dreptul părții care a câștigat procesul de a-i fi plătite cheltuielile de către partea ce a pierdut procesul, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniind de altfel că o astfel de interpretare nu poate fi acceptată.

De asemenea, acest drept trebuie recunoscut în chiar litigiul care a determinat aceste cheltuieli, neexistând niciun motiv legal și rezonabil pentru a impune părții care a câștigat procesul să urmeze o nouă procedură în fața instanței de judecată pentru a obține acordarea acestor cheltuieli printr-o acțiune separată, cu costuri suplimentare (cerere supusă taxelor de timbru), după plata efectivă a onorariului.

În acest context, analiza efectuării efective a plății onorariului de avocat excede limitele prevăzute de art. 452 noul C. proc. civ. în dovedirea cheltuielilor de judecată, soluția instanței de fond de respingere a cererii față de pretinsa nedovedire a plății onorariului fiind nelegală, rezultatul unei adăugări la lege.

ii) Nu există nicio prevedere legală care să impună obligația justițiabililor persoane juridice de a depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată în original.

Potrivit art. 452 noul C. proc. civ., dovada cheltuielilor de judecată se face în condițiile legii, fără ca textul de lege să prevadă în mod expres care sunt înscrisurile doveditoare și în ce formă trebuie depuse acestea pentru a face o atare dovada cheltuielilor: în original sau în copie. Dimpotrivă, noul C. proc. civ. reglementează modalitatea depunerii documentelor în instanța, regimul copiilor și administrarea probei cu înscrisuri, statuând după cum urmează:

• La fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înțelege a se folosi în proces [art. 150 alin. (1) - înscrisurile anexate);

• Copia, chiar legalizată, de pe orice înscris autentic sau sub semnătură privată nu poate face dovada decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original (art. 286 alin. (1) - Regimul copiilor);

• Dacă prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care înțelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate (art. 292 alin. (1) Depunerea înscrisurilor - Cap. Administrarea probei cu înscrisuri).

Așadar, instanța învestită cu cererea principală, urmează a analiza și cererea referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată întocmai ca pe un capăt de cerere obișnuit, adică prin raportare la probele existente și prin raportare la prevederile legale aplicabile interpretării probelor, neexistând nicio prevedere expresă care să impună obligația depunerii cheltuielilor de judecată în original.

iii) Dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată se face, potrivit art. 452 C. proc. civ., "în condițiile legii" - sintagma al cărei conținut se stabilește în raport de legislația aplicabilă înscrisurilor doveditoare din care rezultă că nu puteau fi depuse înscrisurile în original

Or, potrivit art. 25 din Legea nr. 82/1991, registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 (societăți comerciale, societăți/companii naționale, regii autonome, institute naționale de cercetare-dezvoltare, societăți cooperatiste, instituții publice, celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial) timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.

Punctul 41 din Ordinul nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile prin care au fost aprobate Normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, prevede în mod expres că pentru a putea fi înregistrate în contabilitate, operațiunile economico-financiare trebuie să fie justificate cu documente originale, întocmite sau reconstituite potrivit prezentelor norme metodologice.

Așadar, documentele originale sunt obligatorii pentru înregistrarea în contabilitate a operațiunilor pe care acestea le atestă, potrivit dispozițiilor exprese în acest sens în legislația contabilității.

Același text de lege prevede și ca pentru acele situații în care prin alte reglementări speciale se prevede că formularul original trebuie să fie păstrat la altă unitate, atunci la înregistrarea în contabilitate este folosită copia documentului respectiv. Partea finală a pct. 41 menționează că posibilitatea utilizării unui document justificativ în copie pentru înregistrarea în contabilitate, exclusiv în cazul în care prin reglementări speciale se prevede că originalul trebuie să fie păstrat la altă unitate; or, raportat la cheltuielile de judecată nu există nicio dispoziție legala care să prevadă faptul că originalul trebuie depus în mod obligatoriu la dosarul pentru care au fost avansate respectivele cheltuieli.

Așadar, în conformitate cu prevederile enunțate anterior, în cazul persoanelor juridice este necesară depunerea documentelor originale în vederea înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico-financiare. Pe cale de consecință, atâta timp cât în conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoanele juridice au obligația de a înregistra în contabilitate documentele justificative în original, este evident că nu pot depune aceleași documente în original și pentru dovedirea cheltuielilor de judecată în fața instanțelor, dovada existenței și întinderii acestora urmând a fi făcută prin raportare la conținutul înscrisurilor depuse chiar și în copie.

Așadar, nu exista niciun text de lege care să impună dovedirea cheltuielilor de judecată în fața instanțelor cu înscrisuri în original și mai mult decât atât, în condițiile legii aplicabile în cauză, Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină, persoană juridică română, nici nu putea să facă dovada cheltuielilor cu înscrisul doveditor al plății în original, acesta fiind obligatoriu în întocmirea și ținerea evidențelor contabile.

Reținând că în cauză nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată față de nedepunerea ordinului de plată în original, instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a art. 452 noul C. proc. civ., adăugând în mod nepermis la lege, cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale.

Îndeplinirea condițiilor legale impuse de art. 452 noul C. proc. civ. Dovada cheltuielilor de judecată pretinse

În cauza a fost făcută dovada prevăzută de art. 452 noul C. proc. civ. în ceea ce privește existența și întinderea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat, fiind făcută de asemenea și dovada plății onorariului de avocat.

Existența și întinderea onorariului de avocat potrivit art. 452 noul C. proc. civ. se probează potrivit legislației specifice materiei, respectiv Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat, coroborat cu legislația fiscală, care prevăd încheierea contractului de asistență juridică și emiterea facturii fiscale pentru serviciile prestate (inclusiv pentru serviciile juridice în baza contractului de asistență juridică).

În contextul în care instanța a apreciat necesar ca în limitele prevăzute de art. 425 noul C. proc. civ. să analizeze dacă onorariul a fost în mod efectiv plătit este dincolo de orice evidență ca un extras de cont emis de bancă beneficiarului plății atestând încasarea de către SCA E. a onorariului de avocat de la Ordinul Arhitecților din România face pe deplin această probă, interpretarea instanței de fond în sensul nedovedirii plații în lipsa prezentării ordinului de plată în original fiind nelegală, nefondată și excesivă.

Prin soluția dispusă de instanța de fond nu numai că a fost în mod grav vătămat dreptul Ordinului Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină la acoperirea cheltuielilor de judecată efectuate în dosar, dar în același timp, s-a adus atingere unui element esențial al rolului și funcției Ordinului - acela de a sta în instanța și de a-și formula apărări care impun a beneficia de o apărare calificată, pentru susținerea legalității actelor proprii și menținerea acestora în circuitul civil.

În acest context, respingerea Ordinul Arhitecților din România a beneficiat de asistență și reprezentare juridică în cauza de față, servicii juridice a căror contravaloare a fost suportată potrivit înscrisurilor doveditoare depuse la dosar care atesta fără nicio urma de îndoială atât existența, cât și întinderea acestora, dar și plata efectivă a onorariului solicitat cu titlu de cheltuieli.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de către pârât, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat, în principal, constatarea nulității și în subsidiar, respingerea recursului declarat de către reclamantă, ca nefondat.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 mai 2019.

5.2. Aspecte de fapt și de drept relevante

În urma verificării informațiilor comunicate de autoritățile locale cu privire la proiectele pentru care s-au solicitat autorizații de construire coroborat cu registrele de evidenta ale Filialei Teritoriale Nord-Est a Ordinului Arhitecților din România, Consiliul de Conducere al Filialei NE a OAR a constatat că reclamanta nu a înregistrat la filială 63 de proiecte realizate în anul 2014 pentru care și-a exercitat dreptul de semnătură și pentru care s-au emis autorizații de construire.

Astfel, s-a reținut că au fost eliberate autorizații de construire pentru proiecte în care reclamanta figurează ca exercitându-și dreptul de semnătura, în cadrul societăților unde este angajată cu contracte individuale de muncă astfel: în comuna Râșca - 9 proiecte; în comuna Mușenița - 10 proiecte; în comuna Frătăuții Noi - 14 proiecte; în comuna Calafindești - 7 proiecte; în comuna Bogdănești - 6 proiecte; în orașul Siret - 17 proiecte.

De asemenea, pe lângă neînregistrarea proiectelor la Filiala teritorială în vederea luării în evidență, Consiliul de conducere al Filialei Teritoriale NE a OAR a mai sesizat și practicarea de către reclamantă a semnăturii de complezență în ceea ce privește proiectul nr. 52/2015 - construire locuința P+M în satul Pleșești, comuna Vulturești, întrucât la rubrica "proiectat" pe planșa Al este menționat o persoană având o altă calitate decât arhitect/conductor arhitect, respectiv ing. F. (A. figurând ca șef proiect); atribuirea de calități nereale, având în vedere că în Proiectele nr. 6/2015 și nr. 42/2014 reclamanta A. și-a exercitat dreptul de semnătura în calitate de "arhitect", deși aceasta are calitatea de "conductor arhitect", și nu de arhitect; deficiențe de slabă calitate a proiectelor întocmite de reclamantă, având în vedere și volumul foarte mare al lucrărilor acesteia.

În această situație, Consiliul de conducere al Filialei Teritoriale Nord-Est a sesizat Comisia Teritorială de Disciplină (Sesizarea nr. 86 din 14 mai 2015) prin care a solicitat cercetarea și sancționarea disciplinară a reclamantei pentru încălcarea prevederilor art. 97 lit. g) și art. 10 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare a filialei teritoriale.

Prin Hotărârea nr. 42 din 14 iulie 2015 dată în Dosarul nr. x/2015, Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei teritoriale NE a OAR a reținut încălcarea de reclamantă a prevederilor art. 97 lit. g), art. 10 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare a Filialei Nord Est a OAR (neînregistrarea proiectelor); art. 97 lit. f) din Regulament și art. 13 lit. b) din Codul deontologic (practicarea semnăturii de complezență); art. 13 lit. a) din Codul deontologic (atribuirea de calități nereale); art. 5 din Codul deontologic și prevederile Legii nr. 50/1991 (elaborarea sumară a proiectelor).

Ținând cont și de faptul că reclamanta a mai fost anterior sancționată disciplinar, Comisia Teritorială de Disciplină a propus sancționarea acesteia cu suspendarea dreptului de semnătura pe o perioadă de 12 luni și plata către Filială a sumei de 3.150 RON pentru prejudiciul cauzat filialei prin neluarea în evidență a 63 de proiecte la nivelul anului 2014.

Prin Hotărârea nr. 13 din 17 decembrie 2015 Comisia Națională de Disciplină a OAR a admis în parte propunerea Comisiei Teritoriale de Disciplină Finală NE și a respins contestația reclamantei, dispunând sancționarea disciplinară a acesteia cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni conform art. 39 lit. c) din Legea nr. 184/2001. A fost respinsă propunerea Comisiei Teritoriale privind obligarea la plata sumei de 3.150 RON cu titlu de prejudiciu, Comisia Națională de Disciplină reținând că nu are competențe în acest sens.

Pentru a hotărî astfel, membrii completului au reținut că reclamanta nu a înregistrat la sediul Filialei teritoriale NE a OAR al cărei membru este, un număr de 63 de proiecte realizate de aceasta și pentru care s-au emis autorizațiile de construire. Prin săvârșirea acestei fapte s-a reținut în sarcina reclamantei încălcarea prevederilor art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România și a prevederilor art. 10 lit. d) din Regulamentul cadru privind înființarea, organizarea și funcționarea filialelor teritoriale ale Ordinului, iar din cuprinsul minutei ședinței de audiere a părților din 11 noiembrie 2015 în fața Comisiei Naționale de Disciplină rezultă că reclamanta a recunoscut neînregistrarea proiectelor la filială, împrejurare față de care a susținut că are suspiciuni în privința folosirii parafei sale de către unul din angajatorii săi, aceasta refuzând să o nominalizeze, iar pentru alte proiecte a invocat lipsa certificatului de urbanism la momentul elaborării acestora.

De asemenea, a rezultat din consemnările ședinței că, în fapt, s-a reținut și practicarea semnăturii de complezență, reclamanta a arătat că doar o parte din memoriile de arhitectură sunt realizate de către aceasta, fiind recunoscut și caracterul deficitar al proiectelor analizate.

Potrivit art. 39 din Legea nr. 184/2001:

(1) Membrii Ordinului Arhitecților din România răspund disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, a codului deontologic al profesiei, a hotărârilor proprii adoptate de forurile de conducere abilitate ale Ordinului, precum și pentru orice abateri săvârșite în legătură cu profesia sau în afara acesteia care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului.

(2) Sancțiunile disciplinare sunt:

a) avertismentul;

b) votul de blam;

c) suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a dreptului de semnătură;

d) suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a calității de membru al

Ordinului Arhitecților din România.

(3) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) se aplică de către colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplină.

(4) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d) se aplică de Consiliul național al Ordinului, la propunerile Comisiilor teritoriale de disciplină, în baza Hotărârii Comisiei de disciplină la nivel național.

(5) împotriva Hotărârii Comisiei teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), se poate formula contestație la Comisia națională de disciplină în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

(6) împotriva Hotărârii Comisiei naționale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară prevăzută la alin. (2), se poate formula contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

(7) În condițiile neînceperii procedurii de judecare a abaterilor, aplicarea sancțiunilor se prescrie în termen de 2 ani de la săvârșirea lor.

Potrivit art. 96 din Regulamentul din 27 noiembrie 2011 de organizare și funcționare a OAR:

Sancțiunile disciplinare sunt:

a) avertismentul;

b) votul de blam;

c) suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a dreptului de semnătură;

d) suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a calității de membru al Ordinului.

Potrivit art. 121 alin. (1) din Regulament:

Contestațiile împotriva hotărârilor Comisiei naționale de disciplină Hotărârea Comisiei naționale de disciplină prin care s-a dispus o sancțiune disciplinară prevăzută la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poate fi atacată la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și de recurentul-pârât, a apărărilor invocate prin întâmpinările formulate, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei se impune a fi respins în vreme ce recursul pârâtului este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1. În privința recursului reclamantei

Nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Obligația de înregistrare la Filialele teritoriale ale OAR a proiectelor pentru care s-a exercitat dreptul de semnătura al arhitectului este o obligație expres prevăzută de lege, aplicabilă tuturor membrilor OAR în exercitarea profesiei de arhitect, necondiționată în niciun fel și independenta de comportamentul oricărei alte persoane fizice, juridice sau autorități publice sau private.

Prin urmare, neînregistrarea atrage răspunderea disciplinară a arhitectului sau a conductorului arhitect care și-a exercitat dreptul de semnătura pe un proiect neînregistrat dar pentru care s-a emis autorizația de construire, potrivit dispozițiilor exprese în acest sens, respectiv art. 39 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, art. 95, 97 din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, art. 10 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare a Filialei teritoriale Nord Est a OAR, art. 6 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 184/2001 aprobate prin H.G. nr. 932/2010.

Actele dosarului dovedesc că recurenta reclamanta A. a încălcat aceste prevederi legale și nu a respectat obligația de a înregistra la filiala teritorială a OAR un număr de proiectele pentru care și-a exercitat dreptul de semnătura, fiind sancționată disciplinar în acest sens prin Hotărârea nr. 13 din 17 decembrie 2015 a Comisiei Naționale de Disciplina a Ordinului Arhitecților din România cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni.

Astfel, din informările transmise de Primăriile Comunelor Râșca, Mușenița, Frătăuții Noi, Calafindești, Bogdănești și de Primăria Orașului Șiret rezultă că au fost emise autorizații de construire pentru un număr mare de proiecte elaborate sub semnătura reclamantei care nu figurează și în registrele de evidență ale Filialei NE a OAR.

Neînregistrarea proiectelor la Filiala teritorială rezultă cu certitudine din informațiile furnizate de autoritățile publice locale privind proiectele pentru care s-au emis autorizații de construire coroborate cu datele din registrele de luare în evidență a proiectelor deținute de Filiala OAR, existența faptei prevăzute de art. 97 lit. d) și art. 10 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare a OAR fiind așadar certă.

În mod judicios, în soluționarea cauzei pe fond, instanța a reținut ca, față de întregul probatoriu administrat în cauza (înscrisuri, verificare de scripte, martor), reclamantei i-a fost imputata în mod legal și temeinic săvârșirea abaterii disciplinare constând în neînregistrarea la filiala teritorială a OAR a proiectelor cu privire la care acesta și-a exercitat dreptul de semnătură.

Recurenta a susținut că toate proiectele reținute ca neînregistrate ar fi fost întocmite de angajatorul sau Întreprinderea Individuală B. care ar fi falsificat semnătura acesteia și ar fi folosit ștampila sa în formă scanată.

În primul rând, neînregistrarea proiectelor la Filiala OAR a fost reținută în sarcina reclamantei în legătura cu un număr mare de proiecte purtând semnătura acesteia și care, contrar afirmațiilor reclamantei, nu provin doar de la angajatorul întreprinderea Individuala B.

Răspunderea disciplinară intervine indiferent de numărul proiectelor neînregistrate pentru luarea în evidență, fapta fiind interzisă de lege și calificată ca abatere disciplinară, fiind lipsit de relevantă din perspectiva condițiilor acestei forme de răspundere, numărul proiectelor neînregistrate sau anumite proiecte în special.

Legiuitorul a urmărit să sancționeze fapta membrilor OAR de a nu înregistra proiectele pentru care au exercitat dreptul de semnătura, fără să prevadă situații de excepție ori limitări de nici un fel, iar această faptă a fost săvârșită de reclamantă, neavând nicio relevanță împrejurarea că se raportează la proiectele elaborate în cadrul unul angajator sau altul.

Proiectele au fost autorizate și își produc efecte juridice sub semnătura reclamantei, semnătura care nu este pur formală, ci este expresia asumării de către persoana care exercită dreptul de semnătură, a întregii responsabilități profesionale față de client și autoritățile publice cu privire la calitatea soluțiilor propuse, cu respectarea legislației în domeniu (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 184/2001), aceasta fiind opozabilă tuturor, inclusiv Ordinului Arhitecților din România și organelor disciplinare ale acestuia.

Apoi, în ceea ce privește împrejurarea că nu ar fi fost emis certificatul de urbanism, acest fapt nu este de natură să înfrângă reținerea și incidența abaterii disciplinare, legislația în materia răspunderii disciplinare și a exercitării profesiei de arhitect necondiționând obligația arhitectului de a înregistra proiectele la filiala teritorială de nicio altă conduită sau condiție.

Săvârșirea abaterii disciplinare nu este o chestiune de volum, ci o chestiune ce ține exclusiv de individualizarea sancțiunii, în niciun caz de însăși angajarea condițiilor răspunderii disciplinare.

Prin urmare, reclamanta a săvârșit fapta prevăzută de art. 10 lit. d) și art. 97 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare a OAR, respectiv nu a înregistrat la filială proiecte pentru care a exercitat dreptul de semnătură și pentru care au fost emise autorizații de construire, cum în mod corect a reținut și Comisia Națională de Disciplină a OAR.

De asemenea, instanța a reținut și corecta individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate reclamantei prin actul contestat, având în vedere ca reclamanta a mai fost anterior sancționată disciplinar, cu vot de blam, suspendarea dreptului de semnătura fiind de altfel prevăzuta în mod expres de lege (pe o perioadă de la 6 luni la 1 an) ca sancțiune ce se aplica pentru neînregistrarea proiectelor la filiala (art. 97 din Regulament și art. 39 din Legea nr. 184/2001).

6.2. Cu privire la recursul pârâtului, prima instanță a reținut că pârâta-recurentă are vocație la soluționarea pozitivă a cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția de respingere a cererii de chemare în judecată și disp. art. 453 C. proc. civ.

Numai că, potrivit instanței de fond, dovada efectuării cheltuielilor de judecată în cazul reprezentării prin avocat se face prin depunerea la dosar a originalului ordinului de plată, însoțit de factura fiscală care să aibă mențiunea referitoare la contractul de asistență juridică sau la dosarul cauzei.

În speță, pârâta-recurentă a depus la dosar, ca document justificativ, copia unui extras de cont (aflat la dosar fond), document care, contrar susținerilor instanței de fond, poate fi apreciat ca făcând dovada efectuării cheltuielilor de judecată.

Așa cum arată recurenta-pârâtă, în ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității de către instanța de fond, prima instanță avea obligația, în măsura în care aprecia utilitatea probei, de a pune în discuția contradictorie a părților necesitatea depunerii ordinului de plată în original, însoțit de factura fiscală care să aibă mențiunea referitoare la contractul de asistență juridica sau la dosarul cauzei, cu acordarea posibilității părții interesate de a formula apărări pe această chestiune.

Astfel, în soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pârâtei-recurente, prima instanță nu a valorificat corect probatoriul administrat în cauză cu privire la acest aspect, reținând greșit că ordinul de plată nu face dovada suportării cheltuielilor de judecată.

Este real și faptul că prima instanță a interpretat în mod excesiv disp. art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. În speță, justificarea onorariului avocatului a fost făcută prin intermediul contractului de asistență juridică, facturii fiscale și copiei unui extras de cont.

Astfel, prin aceste înscrisuri s-a făcut atât dovada existentei cheltuielii reprezentate de onorariul de avocat la care se refera art. 452 noul C. proc. civ. cât și dovada întinderii cheltuielii, atât prin contractul de asistență juridică având stipulat cuantumul onorariului convenit, cat și prin factura fiscala emisa pentru acest onorariu.

Înalta Curte apreciază că dovada impusa de art. 452 noul C. proc. civ. se poate face și cu înscrisuri prezentate la dosar în copie (instanța având posibilitatea de a solicita părții prezentarea în original pentru verificarea nemijlocita a conformității), care fac dovada în limita conținutului înscrisului original. Așadar, dovada făcuta în cauza prin înscrisurile prezentate trebuia analizată prin raportare la conținutul acestora, și nu la forma lor.

Or, analizând coroborat: contractul de asistență juridică nr. x din 7 martie 2016 încheiat intre Ordinul Arhitecților din România OAR și Societatea Civila de Avocați E., având ca obiect "asistenta și reprezentare juridica, redactare, semnare întâmpinare, cereri, note, concluzii, invocare și susținere excepții, propunere, administrare probe în fața Curții de Apel Suceava în Dosar nr. x/2016 în contradictoriu cu A." și onorariu convenit de 5.000 RON + TVA (art. 2.1. din contract), factura fiscală nr. x din 7 aprilie 2016 emisă de SCA E. către Ordinul Arhitecților din România pentru suma de 6.000 RON (5.000 RON +TVA), reprezentând "contravaloare servicii juridice conform Contract nr. x din 7 martie 2016, Dosar nr. x/2016" și extrasul de cont eliberat de G. cu mențiunea expresa a băncii cuprinsa în conținutul acestuia ca extrasul "are valoare de original fiind valabil fără semnătura și șt