ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 611/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată inițial sub Dosar nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină, a solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 4/12.06.2015 și suspendarea efectelor ei până la soluționarea cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 333 din 08.02.2016 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Maramureș și s-a declinat competența materială pentru soluționarea acțiunii în contencios formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină Consiliul Teritorial al Filialei Nord Vest al O.A.R. și Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei Nord Vest a O.A.R. în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Analizând în mod prioritar excepția de necompetență materială a Tribunalului Maramureș, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată.

În urma declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016.

Prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 aprilie 2016 instanța de fond - Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în urma deliberării, asupra excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj în soluționarea cauzei, a reținut că excepția invocată este nefondată, relevându-se că, Curțile de apel potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt competente să soluționeze o astfel de cauză, dată fiind împrejurarea că reclamantul a optat încă de la început pentru instanța de la domiciliu, astfel fiind posibilă competența acestei instanțe în soluționarea prezentei cauze.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată având în vedere dispozițiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 184/2001, împotriva hotărârii Comisiei naționale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară prevăzută la alin. (2), a reținut prima instanță că se poate formula contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, hotărârile prin care s-au aplicat sancțiuni disciplinare fiind exclusă de la aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul fiind în această situație se respinge excepția.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților chemați în judecată prin precizarea de acțiune, s-a reținut de asemenea, de prima instanță că aceștia nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză, reclamantul contestă Hotărârea nr. 4/12.06.2015 a C.N.D.O.A.R. situație în care se reține că în temeiul art. 36 noul C. proc. civ. raportul juridic litigios fiind stabilit între reclamant și organul central fată de care se reține calitatea procesuală pasivă și lipsa calității procesuale pasive a celor doi pârâți.

Prin Sentința nr. 142/2016 din data de 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, s-au dispus următoarele:

"- Admite în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții O.A.R. - Comisia Națională de Disciplină a Arhitecților din România, Consiliul Teritorial a Filialei Nord-Vest O.A.R., și Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei Nord-Vest O.A.R., și, în consecință:

Dispune anularea parțială a Hotărârii nr. 4 din 12.06.2015 emisă de C.N.D.O.A.R. în ceea ce privește abaterea disciplinată menționată la art. 48 din Codul deontologic.

Menține restul dispozițiilor hotărârii.

Obligă reclamantul să achite pârâților Consiliul Teritorial a Filialei Nord-Vest O.A.R., și Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei Nord-Vest O.A.R. 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Dispune suspendarea Hotărârii nr. 4/2015 până la soluționarea definitivă a cauzei.".

Împotriva Sentinței nr. 142/2016 din data de 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La rândul său, recurentul-pârât Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină formulează recurs atât împotriva Sentinței civile nr. 142/2016 din data de 27 aprilie 2016 cât și împotriva încheierii de amânare a pronunțării din data de 13 aprilie 2016, în privința soluției de respingere a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost invocată, invocându-se motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-reclamant A.

Motivele de recurs invocate de reclamant au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. solicitând casarea în parte a sentinței atacate și pe fond admiterea în integralitate a acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul anulării în tot a Hotărârii nr. 4/12.06.2015 privind ambele abateri reținute a fi săvârșite de către reclamant.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se invocă de reclamant faptul că prima instanță ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv nu i-a fost respectat dreptul la apărare în cadrul cercetării disciplinare aspect neanalizat de prima instanță.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă faptul că hotărârea recurată pe soluția de admitere în parte a acțiunii cuprinde motive străine de natura cauzei nefiind analizate toate probele administrate.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă greșita interpretare și aplicare a legii respectiv interpretarea greșită a normelor de drept material cu privire la recunoaștere și a efectelor acesteia față de abaterea disciplinară prevăzută de art. 37 din Codul deontologic.

Față de recursul declarat de reclamant, recurentul-pârât Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția lipsei calității de reprezentant excepția la care a renunțat să o susțină în ședința publică din 12.02.2019 și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul declarat de recurentul-pârât Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină privește Sentința de fond nr. 142/2016 criticându-se ca nelegală soluția de admitere în parte a acțiunii, încheierea de ședință din 13.04.2016 privind soluționarea excepției inadmisibilității și printr-o precizare a recursului intitulată "cerere precizatoare" se critică și sentința de completare a dispozitivului, sentința din 22.06.2016 prin care prima instanță a analizat cuantumul cheltuielilor de judecată, solicitând obligarea reclamantului la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs invocate de recurentul-pârât se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea și aplicarea greșită a legii și în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) având ca obiect pct. 6 C. proc. civ. nemotivarea, privind soluția de suspendare a deciziei de sancționare.

Critică încheierea de amânare a pronunțării din 13.04.2016 privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile. În opinia recurentei-pârâte în cauză trebuia îndeplinită de recurentul-reclamant procedura prealabilă în lipsa ei acțiunea fiind inadmisibilă.

Critica privind Sentința civilă nr. 142/27.04.2016 privește aplicarea și interpretarea greșită a legii respectiv dispozițiile Legii nr. 8/1996 în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii și de anulare a Hotărârii de sancționare nr. 4/2015 în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 48 din Codul deontologic respectiv "însușirea proprietății intelectuale" a unui alt coleg arhitect.

Se arată că prima instanță în mod nelegal a înlăturat această abatere reținând o situație ulterioară săvârșirii și făcând greșita aplicarea art. 12 și 13(1) lit. i) din Legea nr. 8/1996.

Aceasta în condițiile în care abaterea trebuia canalizată în raport de împrejurările de la data săvârșirii neavând relevanță acordul autorului sau faptul că acela nu are pretenții bănești față de reclamant. Iar în cauză manifestarea de voință iar privind eventualele pretenții materiale pentru utilizarea sferei nu reprezintă un acord pentru utilizarea în sine nu este de natură a înlătura răspunderea reclamantului pentru săvârșirea abaterii de la codul deontologic.

Recursul pe cererea completatoare privește sentința din 22.06.2016 arătându-se că reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentul-pârât de la reclamant s-a făcut de instanță cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 alin. (1) și (2) C. proc. civ. avându-se în vedere numai soluția de admitere în parte a acțiunii și nu munca efectiv prestată de avocat.

Se solicită admiterea recursului declarat de autoritatea pârâtă casarea sentinței atacate și a încheierii din 13.04.2016 în sensul respingerii acțiunii reclamantului în tot în principal ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile și în subsidiar ca nefondată și acordarea în integralitate a cheltuielilor de judecată.

Analizând recursurile declarate de părți, în raport de motivele invocate și hotărârile recurate, Curtea le apreciază ca nefondate pentru următoarele considerente, urmând a le respinge.

Recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva Sentinței civile nr. 142/2016 este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs invocate respectiv dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-reclamant critică soluția de admitere numai în parte a acțiunii și anularea în parte a Hotărârii de sancționare nr. 4/2015 doar în ceea ce privește abaterea menționată la art. 48 din Codul deontologic și menținerea abaterii disciplinare menționată la art. 37 din Codul deontologic.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este încadrat deoarece lipsa solicitării unei declarații olografe a sa în cadrul cercetării disciplinare nu se încadrează în motivul de recurs invocat acela al nerespectării unor reguli de procedură de către instanța a căror încălcare i-ar produce o vătămare de natură a justifica casarea cu trimitere a cauzei.

Aspectul invocat în cadrul acestui motiv de recurs privește aprecierea probelor de către prima instanță urmând a fi analizat în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Curtea apreciind că în cauză nu poate fi reținută existența unei motivări contradictorii de natură a nu susține soluția de admitere în parte a acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prima instanță a motivat în fapt și în drept soluția de fond dispusă prin care a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 4/2015 anulând abaterea menționată la art. 48 din Codul deontologic și menținând abaterea prevăzută la art. 37 din același cod.

Soluția pronunțată de instanța de fond este motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat instanța de fond realizând o corectă aplicare a legii și a materialului probator în ceea ce privește reținerea în sarcina reclamantului a abaterii prevăzute de art. 37 din Codul Deontologic.

În concret s-a reținut încălcarea prevederilor art. 37 din Codul deontologic privind interpretarea folosirii semnăturii de complezență apreciindu-se că reclamantul a săvârșit această faptă prin depunerea semnăturii de complezență pe proiectul în cauză nr. 69/2014.

Prima instanță a reținut cu privire la această faptă existentă recunoașterii recurentului în sensul existenței acestui act unilateral conform art. 1324 C. civ., act care a produs consecințe juridice.

În recurs recurentul-reclamant reiterează aceleași apărări din fața instanței fond invocând faptul că a făcut din eroare sau ar fi viciat în alt mod.

În mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 1324 și 1326 C. civ. și a constatat că recunoașterea recurentului a fost valabilă ca act juridic unilateral și și-a produs efectele ajunsă destinatar, nemaiputând fi retractată de către reclamant.

Instanța de contencios administrativ nu era competentă material în raport de obiect de a realiza interpretare manifestării de voință a reclamantului și eventualele vicii invocate, recunoașterea fiind un act juridic unilateral și nu un contract în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 1266 - 1268 C. civ. invocate de recurentul-recurent.

Nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Curtea urmează a respinge ca atare recursul declarat de recurentul-reclamant.

Recursul declarat de recurentul-pârât Ordinul Arhitecților din România întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. astfel cum a fost formulat și precizat pe cererea de completare este apreciat ca nefondat în cauză sentința de fond astfel cum a fost completată și încheierea de amânare a pronunțării fiind dată cu aplicarea corectă a legii. Se invocă și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocându-se faptul că soluția pe suspendare nu este motivată.

Încheierea de amânare a pronunțării din 13.04.2016 prin care prima instanță a dispus printre altele respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de recurentul-pârât pentru lipsa procedurii prealabile este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză nu era necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii, în cauză fiind aplicabilă norma specială prevăzută de Legea nr. 184/2001, normă specială care este aplicabilă cu prioritate față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care au caracter de normă generală.

În cauză au fost corect aplicate dispozițiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 184/2001 prin care se prevede calea de atac, termenul și instanța competentă - cea de contencios administrativ a soluționa contestația având ca obiect hotărârile prin care s-au aplicat sancțiunii disciplinare, respectiv în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

Sentința de fond nr. 142/27.04.2016 prin care a fost admisă în parte acțiunea reclamantului și anulată în parte Hotărârea nr. 4/12.05.2015 în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută la art. 48 din codul deontologic este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 8/1996.

Critica invocată în recurs privește faptul că punctul de vedere al arh. B., punct care a stat la baza anulării sancțiunii privind abaterea menționată la art. 48 din codul deontologic a fost dispus după data săvârșirii abaterii imputate respectiv nerespectarea dreptului de autor al unui confrate arhitect, iar abaterea se analizează în raport de data săvârșirii faptei apreciată ca abatere disciplinară.

Curtea apreciază că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 12, 13 (1) lit. "i" și art. 16 din Legea nr. 8/1996 atunci când a analizat ansamblul facturilor implicate în ceea ce privește abaterea imputată. S-a luat în considerare acest acord ulterior atât în ceea ce privește lipsa pretențiilor materiale cât și în ceea ce privește vinovăția reclamantului pentru încălcarea codului deontologic. Fără a nega existența cazului, faptul că ulterior a existat acordul autorului operei, care a arătat expres că nu are pretenții din punct de vedere al Codului deontologic sau pecuniar, în cauză în mod corect s-a apreciat că nu se poate reține săvârșirea abaterii disciplinare, autorul operei consimțind la folosirea acestuia.

Reclamantul-recurent a utilizat în calitate de terț, opera autorului, autor care în baza art. 133 alin. (1) lit. "i" din Legea nr. 8/1996 și-a dat acordul prin acest acord a ratificat dreptul de utilizare al operei sale.

Curtea nu reține ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința de fond fiind motivată în fapt și în drept pe soluția de admitere a cererii de suspendare până la soluționarea definitivă a cauzei. Iar în raport de obiect și de soluția de admitere în parte a acțiunii cererea de suspendare în baza art. 15 alin. (1) a îndeplinit condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aspectul de nelegalitate invocat prin cererea precizatoare privind hotărârea de completare în ceea ce privește neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată care au fost reduse nu este fondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reducerea cheltuielilor de judecată a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și a art. 453 alin. (1) C. proc. civ. ținându-se cont în principal de soluția de admitere în parte a acțiunii. Prin aceasta soluție ambele părți "au căzut în pretenții" în partea din acțiune care le-a fost admisă respectiv respinsă și în consecință cheltuielile de judecată au fost apreciate corespunzător de instanță în raport de complexitatea cauzei.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va respinge ambele recursuri ca nefondate, menținând ca legale și temeinice hotărârile pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 142/2016 din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul, astfel cum a fost formulat și precizat de pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină atât împotriva Sentinței civile nr. 142/2016 din 27 aprilie 2016 cât și împotriva încheierii de amânare a pronunțării din data de 13 aprilie 2016, ambele fiind pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN