ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4635/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România - Filiala Transilvania și Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină, a solicitat anularea Hotărârii nr. 4/05.03.2019 pronunțate de Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România și a Hotărârii nr. 10/27.02.2018 pronunțate de Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România - Filiala Transilvania, prin care s-a admis sesizarea formulată de Consiliul Teritorial al Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecților din România și s-a propus sancționarea reclamantului cu "vot de blam", cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 153 din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității petitului 2 al acțiunii, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România - Filiala Transilvania și Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină, și a fost respinsă cererea pârâtei Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 153 din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în baza cărora s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de casare mai sus menționat, au fost formulate, în esență, următoarele critici de nelegalitate în privința sentinței recurate:

Soluția primei instanțe, prin care s-a dispus respingerea cererii în anulare a Hotărârii nr. 4/05.03.2019, pronunțate de Comisia Națională de Disciplină, este nelegală.

În mod eronat instanța de fond a constatat că singura neregularitate procedurală a survenit cu ocazia motivării hotărârii de către pârâta Comisia Națională de Disciplină și reținerii altor considerente de drept în raport cu cele care au fost invocate în sesizarea ce a stat la baza procedurii disciplinare, și reținute în hotărârea pârâtei Comisia Teritorială de Disciplină.

În realitate, neregularitatea procedurală vizează întreaga judecată a Comisiei Naționale de Disciplină, care s-a realizat cu depășirea vădită a limitelor învestirii instanței disciplinare și cu încălcarea principiului contradictorialității și a disponibilității părților, stând dovadă în acest sens actele de procedură întocmite în dosar și hotărârea pronunțată de Comisia Națională de Disciplină.

Contrar celor reținute de prima instanță, în ipoteza în care o hotărâre încalcă principiul contradictorialității și disponibilității, dreptul la apărare al părților, precum și dispozițiile legale invocate în acțiunea introductivă, această hotărâre este sancționată cu nulitatea absolută, vătămarea fiind prezumată.

Deși instanța de fond a reținut în mod corect depășirea limitelor învestirii și încălcarea principiilor și a normelor de drept aplicabile, considerentele pentru care s-au reținut aceste aspecte sunt eronate, susținându-se că ar fi trebuit să fie soluționată cauza strict prin raportare la dispozițiile art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, fără a se avea în vedere dispozițiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 (deși acestea au fost redate în sesizare și au fost invocate în apărările formulate de reclamant).

Instanța de judecată este chemată să analizeze legalitatea hotărârii pronunțate de către Comisia Națională de Disciplină, prin prisma normelor legale incidente în cauză și să dispună în consecință, fără a fi îndrituită să condiționeze anularea hotărârii de finalitatea practică a sancțiunii aplicate.

Sunt nefondate reținerile instanței de fond privind netemeinicia criticilor formulate la pct. II.2 din acțiune, ce vizează existența unor motive contradictorii în cuprinsul Hotărârii nr. 4/2019 a Comisiei Naționale de Disciplină.

Acest fapt rezultă chiar din considerentele sentinței recurate în care s-a reținut că în cuprinsul hotărârii Comisiei Naționale de Disciplină au fost expuse și analizate prevederile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 161/2003, dar că aceste prevederi nu au fundamentat concluzia referitoare la existența stării de incompatibilitate.

Or, în hotărârea Comisiei Naționale de Disciplină, deși s-a reținut că nu se va soluționa contestația prin prisma incompatibilităților reglementate de Legea nr. 188/1999, ci a dispozițiilor Legii nr. 184/2001, acest deziderat nu a fost respectat, fiind făcute trimiteri repetate la dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 161/2003.

De asemenea, instanța de fond a reținut interpretarea și aplicarea eronată de către Comisia Națională de Disciplină a dispozițiilor art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, dar a apreciat în mod eronat că aceste aspecte nu pot conduce la anularea hotărârii, în condițiile în care legalitatea hotărârii Comisiei Naționale de Disciplină trebuie să fie analizată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate în acțiune, iar în măsura în care s-a constatat că hotărârea este nelegală, se impune sancționarea acesteia cu nulitatea.

Soluția primei instanțe, prin care s-a dispus respingerea cererii în anulare a Hotărârii nr. 10/27.02.2018, pronunțate de Comisia Teritorială de Disciplină, este nelegală.

Chiar dacă există obligația respectării hotărârilor și a deciziile forurilor de conducere, această obligație subzistă doar în măsura în care prevederile acestora sunt în acord cu dispozițiile Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect.

Aceasta deoarece, conform normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție.

În cauză, neconcordanța legislativă între prevederile art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România și dispozițiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, se impune a fi tranșată în favoarea Legii nr. 184/2001, raportat la prevederile art. 4, art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Ca atare, prevederile art. 67 lit. b) din Regulament, care vin în contradicție cu dispozițiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, se impun a fi înlăturate de la soluționarea prezentei cauze, ca efect al ierarhiei legislative.

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat, și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, în ceea ce privește soluția dată cererii în anulare a Hotărârii nr. 4/05.03.2019 pronunțate de Comisia Națională de Disciplină, în procedura desfășurată în fața Comisiei Naționale de Disciplină și a Comisiei Teritoriale de Disciplină, nu au fost încălcate principiile contradictorialității și a disponibilității părților, instanțele disciplinare analizând sesizarea prin prisma actelor invocate în sesizare/contestație. De asemenea, recurentul-reclamantul a fost citat, dar a ales să nu se prezinte, instanțele disciplinare soluționând sesizarea/contestația, având în vedere întâmpinarea și notele de ședință depuse de reclamant.

Faptul că în cuprinsul Hotărârii nr. 4/05.03.2019 a Comisiei Naționale de Disciplină există mențiuni referitoare la Legea nr. 188/1999, mențiuni cărora Comisia Națională de Disciplină nu le-a dat curs, argumentând situația de incompatibilitate pentru care a menținut sancțiunea aplicată, nu reprezintă o motivare contradictorie, și cu atât mai mult, nu constituie un motiv de nelegalitate care să conducă la anularea hotărârii.

Comisia Națională de Disciplină a analizat și soluționat contestația prin prisma motivelor invocate de recurent, în limitele învestirii, reținând parțial susținerile recurentului, în sensul că există o neconcordanță între art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 și art. 69 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecților, însă contestația a fost soluționată conform Legii nr. 184/2001,

Referitor la soluția dată cererii în anulare a Hotărârii nr. 10/27.02.2018 pronunțate de Comisia Teritorială de Disciplină, în mod corect prima instanță a reținut că motivele de nelegalitate invocate în privința acestei hotărâri, sunt nefondate.

Regulamentul Ordinului Arhitecților din România nu intră în contradicție cu Legea nr. 184/2001, ci alături de această lege, instituie cadrul legal pentru reglementarea și exercitarea profesiei de arhitect, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că recurentul-reclamant are obligația să respecte hotărârile și deciziile forurilor de conducere, inclusiv Regulamentul menționat.

Analizarea compatibilității dintre Regulamentul Ordinului Arhitecților din România și Legea nr. 184/2001, nu se poate realiza în cadrul procesual în care se analizează legalitatea aplicării sancțiunii disciplinare, de către instanța de fond învestită cu acțiunea în anulare a celor două hotărâri.

4.2 Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România - Filiala Transilvania a solicitat, în principal, respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat, iar în subsidiar, în situația în care urmează a fi anulată hotărârea Comisiei Naționale de Disciplină, să se dispună menținerea soluției de respingere a cererii în anulare a hotărârii pronunțate de Comisia Teritorială de Disciplină.

Intimata-pârâtă a susținut, în esență, că în mod corect instanța de fond a reținut că neregularitățile vizând pronunțarea de către Comisia Națională de Disciplină a unei hotărâri cu depășirea limitelor învestirii, nu pot conduce la anularea hotărârii, întrucât neregularitățile sesizate, fiind intrinseci actului de procedură, presupun și existența unei vătămări, care nu există în cauză.

Analiza existenței stării de incompatibilitate a fost realizată atât de către Comisia Teritorială de Disciplină, cât și de către Comisia Națională de Disciplină, din perspectiva reglementărilor care guvernează profesia de arhitect, respectiv Legea nr. 184/2001 și Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, aspecte care reies din considerentele ambelor hotărâri atacate.

Ca atare, chiar și în condițiile în care Comisia Națională de Disciplină a analizat starea de incompatibilitate și din perspectiva Legii nr. 188/1999 sau a Legii nr. 161/2003, este evident că validarea aplicării sancțiunii "vot de blam" nu s-a întemeiat pe prevederile acestor legi, ci s-a întemeiat strict pe prevederile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, raportat la starea de fapt expusă în hotărârea Comisiei Naționale de Disciplină, dar neregăsită în hotărârea Comisiei Teritoriale de Disciplină.

Propunerea de sancționare a recurentului-reclamant luată de către Comisia Teritorială de Disciplină s-a întemeiat pe prevederile art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, care reprezintă un act administrativ cu caracter normativ aflat în vigoare, aplicabil tuturor membrilor Ordinului Arhitecților din România, regulament prin care sunt stabilite obligațiile pe care le au membrii ordinului, potrivit art. 51 lit. b) din Regulament și art. 5 din Codul deontologic al profesiei de arhitect.

Spre deosebire de Legea nr. 184/2001, care are un caracter general, prevederile acesteia fiind obligatorii față de toate persoanele fizice sau juridice, indiferent de calitatea sau pregătirea lor profesională, Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, și în special Codul Deontologic al profesiei de arhitect, au un caracter special și se adresează în mod expres persoanelor fizice care au dobândit sau doresc să dobândească calitatea de membri ai ordinului.

Prevederile art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000, nu au aplicabilitate în speță, în condițiile în care recurentul-reclamant nu a solicitat anularea prevederilor regulamentare care sunt contrare prevederilor legii speciale în materie.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat.

Criticile recurentului-reclamant circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

Cu titlu preliminar, analizând contextul factual care a condus la pronunțarea hotărârilor atacate în cauză, se constată că prin sesizarea nr. 269/20.10.2017, formulată de Consiliul Teritorial al Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecților din România și înaintată Comisiei Teritoriale de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România - Filiala Transilvania, s-a reținut că recurentul-reclamant se află în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 67 lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România.

În ceea ce privește situația de fapt care ar fi determinat incompatibilitatea recurentului-reclamant, în cuprinsul sesizării s-a arătat că Primăria Municipiului Cluj - Napoca a eliberat mai multe autorizații de construire în baza unor documentații tehnice elaborate de către reclamant, în calitate de arhitect. Totodată, s-a constatat că la data la care au fost eliberate autorizațiile de construire, precum și la data la care documentațiile au fost înregistrate la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, recurentul-reclamant exercita funcția de arhitect șef în cadrul Primăriei comunei Florești, județul Cluj.

De asemenea, în conținutul sesizării au fost redate dispozițiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 și s-a făcut trimitere la adresa nr. x/26.10.2012 emisă de Agenția Națională de Integritate, autorul sesizării precizând că își însușește poziția exprimată prin adresa respectivă, în sensul că nu înțelege să facă distincție în privința autorităților publice în raport de care intervine starea de incompatibilitate a arhitectului care deține calitatea de funcționar public, opinându-se că starea de incompatibilitate este una generală și nu limitată la administrația publică angajatoare.

Prin Hotărârea nr. 10/27.02.2018 pronunțată de Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România - Filiala Transilvania, contestată în cauză, a fost admisă sesizarea formulată de Consiliul Teritorial al Filialei Transilvania și s-a propus sancționarea recurentului-reclamant cu "vot de blam", în temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 184/2001 și a prevederilor art. 101 alin. (2) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România.

Împotriva Hotărârii nr. 10/27.02.2018, recurentul-reclamant a formulat contestație, solicitând desființarea acestei hotărâri și respingerea, ca neîntemeiată, a sesizării.

Prin Hotărârea nr. 4/05.03.2019, contestată în prezentul litigiu, Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România a respins contestația formulată de recurentul-reclamant și a menținut aplicarea sancțiunii cu "vot de blam", conform dispozitivului Hotărârii nr. 10/27.02.2018 a Comisiei Teritoriale de Disciplină, și potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 184/2001.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii în anulare a Hotărârii nr. 4/05.03.2019, pronunțate de Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, criticile recurentului-reclamant sunt fondate.

Instanța de control judiciar nu împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului, potrivit căreia singura neregularitate procedurală a survenit cu ocazia motivării hotărârii de către pârâta Comisia Națională de Disciplină, prin reținerea unui alt temei de drept față de cel invocat în sesizare și reținut, de asemenea, și în motivarea hotărârii Comisiei Teritoriale de Disciplină.

Înalta Curte apreciază că verificarea legalității celor două hotărâri contestate, din perspectiva respectării normelor procedurale, se impune a fi analizată în mod distinct în raport cu fiecare hotărâre. În aceste condiții, în dezacord cu judecătorul fondului, nu se poate reține că în măsura în care recurentului-reclamant i-au fost respectate drepturile procesuale în procedura desfășurată în fața Comisiei Teritoriale de Disciplină, ar fi acoperite și viciile de procedură produse pe parcursul soluționării contestației de către Comisia Națională de Disciplină, pentru simplul motiv că prin hotărârea pronunțată de această Comisie s-a menținut soluția pronunțată de Comisia Teritorială de Disciplină.

Instanța de recurs constată că neregularitatea de ordin procedural reținută de prima instanță în raport cu motivarea hotărârii Comisiei Naționale de Disciplină, afectează, în realitate, întreaga procedură disciplinară desfășurată în fața acestei comisii de disciplină.

Astfel, soluționarea sesizării și implicit a contestației, trebuie să se limiteze la obiectul sesizării cu care a fost învestită comisia de disciplină, obiect definit la art. 123 alin. (3) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, respectiv la situația de fapt și de drept din cuprinsul sesizării și la probele pe care se întemeiază sesizarea, elemente indicate de alin. (3) lit. c) și d) ale art. 123, comisia de disciplină având obligația de a analiza temeinicia sesizării prin prisma temeiurilor de fapt și de drept expuse în sesizare, precum și a apărărilor formulate, și de a se pronunța în consecință.

Aceste exigențe procedurale se impun a fi respectate pe tot parcursul procedurii disciplinare, inclusiv cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva hotărârii pronunțate de comisia teritorială de disciplină, ceea ce înseamnă că în calea de atac a contestației nu se poate pronunța o hotărâre care să se întemeieze pe elemente noi, invocate din oficiu, care exced cadrului fixat prin sesizare și apărărilor formulate în procedura disciplinară.

Or, în speță, sunt fondate argumentele recurentului-reclamant potrivit cărora prin Hotărârea nr. 4/05.03.2019, Comisia Națională de Disciplină nu a respectat cerințele procedurale mai sus menționate, procedând la modificarea obiectului sesizării, sub aspectul temeiului de drept expus în sesizare.

Astfel, din conținutul Hotărârii nr. 4/05.03.2019, rezultă că deși inițial Comisia Națională de Disciplină a reținut a fi corectă împrejurarea că există neconcordanță între prevederile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 și cele ale art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, apreciind că Legea nr. 184/2001 se aplică prioritar, în continuarea motivării hotărârii, Comisia Națională de Disciplină a precizat că statutul funcționarului public este reglementat de Legea nr. 188/1999 iar legea organică se aplică cu prioritate în fața legii ordinare, susținând că din perspectiva Legii nr. 188/1999 și a Legii nr. 161/2003, recurentul-reclamant, în calitate de arhitect, este incompatibil cu exercitarea dreptului de semnătură, fiind funcționar public în cadrul Primăriei comunei Florești, județul Cluj.

Totodată, analizând situația unității administrativ-teritoriale a comunei Florești în raport cu cea a municipiului Cluj-Napoca, Comisia Națională de Disciplină a reținut că depunerea unor documentații tehnice de proiectare la Primăria municipiului Cluj-Napoca de către recurentul-reclamant (prin exercitarea dreptului de semnătură), induce o situație de incompatibilitate, chiar dacă competența de avizare/autorizare a respectivelor documentații nu îi revine direct reclamantului, în calitate de arhitect șef, invocându-se existența B., din care fac parte ambele unități administrativ-teritoriale. În acest context, Comisia Națională de Disciplină a susținut că reclamantul, în calitate de arhitect cu drept de semnătură care solicită Primăriei Cluj-Napoca o autorizație de construcție, este incompatibil cu poziția de arhitect șef al comunei Florești, putând dobândi preferențial avize/autorizații în contrapartidă cu diligențele personale din cadrul înțelegerilor parafate sau nu din cadrul zonei metropolitane, rezultând un conflict de interese potențial determinat de grupul economic reprezentat de zona metropolitană.

De asemenea, în cuprinsul aceleiași hotărâri, Comisia Națională de Disciplină a făcut trimitere la Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, care, la art. 94 din Secțiunea a 5-a, prevede că funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, în calitate de membri ai unui grup de interes economic.

Din parcurgerea considerentelor Hotărârii nr. 4/05.03.2019, redate anterior, rezultă, cu evidență, depășirea limitelor învestirii comisiei de disciplină față de obiectul sesizării care a stat la baza procedurii disciplinare, sub aspectul temeiului de drept, care a vizat cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, raportat la art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001.

Astfel, depășirea limitelor învestirii se constată în ceea ce privește considerentele hotărârii Comisiei Naționale de Disciplină, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 161/2003, în condițiile în care, în cuprinsul sesizării nu s-a invocat starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant raportat la dispozițiile acestor legi.

În contextul evidențiat, Comisia Națională de Disciplină a pronunțat Hotărârea nr. 4/05.03.2019 cu depășirea limitelor învestirii, contrar dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., aplicabile în procedura judecării abaterilor disciplinare, astfel cum stabilesc în mod expres dispozițiile art. 40 alin. (5) din Legea nr. 184/2001 și prevederile art. 108 alin. (2) și art. 134 din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România.

Modalitatea în care a procedat Comisia Națională de Disciplină încalcă, în condițiile arătate, atât principiul dreptului de dispoziție al părților, cât și principiile contradictorialității și a dreptului la apărare, reglementate de art. 14 și art. 13 din C. proc. civ.

Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat anterior, comisia de disciplină, inclusiv în calea de atac a contestației, are obligația de a se pronunța numai asupra situației de fapt și de drept expuse în sesizare, și în privința cărora au fost formulate apărări în procedura disciplinară.

Totodată, față de considerentele reținute în motivarea hotărârii pronunțate de Comisia Națională de Disciplină, total diferite în raport de obiectul sesizării și de considerentele reținute în cuprinsul hotărârii Comisiei Teritoriale de Disciplină, se constată că recurentului-reclamant i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât aspectele reținute de Comisia Națională de Disciplină nu au fost puse în discuția contradictorie a părților și reclamantul nu a avut posibilitatea să formuleze apărări în privința acestora.

În acord cu susținerile recurentului-reclamant, instanța de control judiciar constată că nerespectarea principiilor mai sus enunțate, care guvernează dreptul procesual civil, a produs o vătămare a drepturilor reclamantului, care se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții, nulitate care intervine fără ca partea să fie obligată să facă dovada vătămării.

Instanța de recurs apreciază că sunt fondate și criticile recurentului-reclamant referitoare la aprecierile instanței de fond vizând inexistența unor motive contradictorii în cuprinsul Hotărârii nr. 4/05.03.2019, pronunțate de Comisia Națională de Disciplină.

Contrar judecătorului fondului, se constată că, deși inițial Comisia Națională de Disciplină a reținut că nu va proceda la soluționarea contestației prin prisma incompatibilităților prevăzute de Legea nr. 188/1999, ci numai a celor prevăzute de Legea nr. 184/2001, ulterior, în motivarea hotărârii există trimiteri la dispozițiile Legii nr. 161/2003 și ale Legii nr. 188/1999, considerente care, așa cum s-a arătat anterior, exced limitelor învestirii comisiei de disciplină și prezintă un caracter contradictoriu, împrejurare de natură a atrage caracterul nelegal al hotărârii în litigiu.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că este greșit raționamentul primei instanțe, care, deși a constatat că hotărârea Comisiei Naționale de Disciplină nu respectă temeiul de drept ce a reprezentat fundamentul legal al sesizării, ulterior, a apreciat că această neregularitate de ordin procedural nu poate conduce la anularea hotărârii, opinându-se că în măsura în care hotărârea Comisiei Teritoriale de Disciplină este legală, același caracter îl prezintă și hotărârea Comisiei Naționale de Disciplină, prin care a fost respinsă contestația și a fost menținută sancțiunea aplicată de către Comisia Teritorială de Disciplină.

Înalta Curte constată că în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ., aplicabile în procedura judecării abaterilor disciplinare, hotărârea pronunțată de Comisia Națională de Disciplină cuprinde atât considerentele hotărârii, cât și dispozitivul acesteia, iar caracterul fondat al motivelor de nelegalitate invocate de recurentul-reclamantul afectează hotărârea în întregul său, neputându-se reține că dispozitivul hotărârii comisiei de disciplină corespunde cerințelor legale, în contextul în care acesta este rezultatul unei proceduri de judecată efectuate cu depășirea limitelor învestirii și cu nerespectarea principiilor care guvernează dreptul procesual civil.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii în anulare a Hotărârii nr. 10/27.02.2018 pronunțate de Comisia Teritorială de Disciplină, este fondată critica recurentului-reclamant privind neexaminarea de către instanța de fond a concordanței prevederilor art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, cu dispozițiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, act normativ cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea căruia au fost emise prevederile regulamentare mai sus menționate.

Necesitatea examinării legalității normei prevăzute la art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, prin raportare la actul normativ de rang superior în aplicarea căruia a fost emisă norma contestată, rezultă din principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Astfel, în cauză, prevederile art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, stabilesc: "Exercitarea dreptului de semnătură, potrivit legii, este incompatibilă cu situațiile în care: (...) b) arhitectul este funcționar public."

Distinct de aceste prevederi regulamentare, dispozițiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, stipulează: "Exercitarea dreptului de semnătură, potrivit prezentei legi, este incompatibilă cu situațiile în care: (...) b) arhitectul este funcționar public în cadrul autorității administrației publice centrale sau locale care are în competență avizarea, autorizarea și controlul lucrării în cauză."

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 24/2000: "(1) Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă."

De asemenea, conform art. 77 din legea menționată, "Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)."

Totodată, art. 78 din aceeași lege prevede: "Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora."

Or, în cauză, prin Regulamentul Ordinului Arhitecților din România, emis de Conferința națională extraordinară a ordinului menționat în temeiul art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 184/2001, nu se poate modifica conținutul acestei legi.

Instanța de control judiciar reține că dispozițiile art. 16 din Legea nr. 184/2001 reglementează expres și limitativ cazurile de incompatibilitate, fără a se indica că acestea sunt cu titlu exemplificativ și că pot fi completate prin acte normative de punere în aplicare a legii respective. În măsura în care legiuitorul a stabilit cu titlu general anumite aspecte ale organizării profesiei de arhitect, a precizat expres faptul că procedura este prevăzută prin Regulamentul Ordinului Arhitecților din România (a se vedea în acest sens, art. 40 alin. (5) din Legea nr. 184/2001), ipoteză care nu se regăsește în privința cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 16 din Legea nr. 184/2001.

În consecință, întrucât prevederile art. 67 lit. b) din Regulament vin în contradicție cu dispozițiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, act normativ de rang superior în baza căruia au fost emise prevederile regulamentare în discuție, urmează ca acestea din urmă să fie înlăturate de la soluționarea prezentei cauze, ca efect al principiului ierarhiei și forței juridice superioare a legii cu care respectivele prevederi regulamentare vin în contradicție.

Astfel, analizând fapta imputată recurentului-reclamant raportat la situația de fapt descrisă în sesizare și la temeiul de drept reprezentat de art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de incompatibilitate reglementat de aceste dispoziții legale.

Împrejurarea că recurentul-reclamant, în calitate de arhitect șef în cadrul Primăriei comunei Florești, județul Cluj, a întocmit documentații tehnice care au stat la baza eliberării unor autorizații de construire de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca, nu conduce la reținerea în sarcina recurentului-reclamant a stării de incompatibilitate prevăzute de art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, având în vedere că dreptul de semnătură a fost exercitat într-o anumită localitate, iar competența de avizare, autorizare și control a lucrării în cauză a aparținut unei alte autorități administrative.

Poziția exprimată de Agenția Națională de Integritate prin adresa nr. x/26.10.2012, la care se face referire în motivarea Hotărârii nr. 10/27.02.2018, pronunțate de Comisia Teritorială de Disciplină, nu prezintă forță probantă în soluționarea cauzei, în condițiile în care conținutul acestei adrese a fost invocat de către Comisia Teritorială de Disciplină în susținerea incidenței în speță a prevederilor art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecților din România.

Distinct de argumentele arătate anterior, se constată că sentința civilă nr. 7 din 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, nu este de natură a infirma aspectele de nelegalitate reținute în privința hotărârilor contestate în litigiul de față, întrucât în cauza invocată de intimați a fost examinată o situație de fapt diferită, comparativ cu starea de fapt expusă în sesizarea care face obiectul prezentei analize.

Față de argumentele de fapt și de drept reținute în cuprinsul prezentei decizii, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei, motiv pentru care se impune casarea, în parte, a sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea, în parte, a sentinței atacate și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamant, va anula Hotărârea nr. 4/05.03.2019 pronunțată de pârâta Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România și Hotărârea nr. 10/27.02.2018 pronunțată de pârâta Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România - Filiala Transilvania, urmând a fi menținută soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității petitului doi al acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 153 din 26 iunie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A. și anulează hotărârea nr. 4/05.03.2019 pronunțată de pârâta Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România și hotărârea nr. 10/27.02.2018 pronunțată de pârâta Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România - Filiala Transilvania.

Menține soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM