ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2014

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 aprilie 2014, petentul A.N.M. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 4 din 28 februarie 2014 a Ordinului Arhitecților din România, prin care a fost respinsă contestația formulată de acesta împotriva Hotărârii nr. 6 din 16 aprilie 2013 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei București, prin care s-a respins sesizarea formulată de petent împotriva doamnei arhitect M.B. având ca obiect o posibilă încălcare a dreptului de autor în ceea ce privește realizarea unui proiect de arhitectură. Hotărârea atacată a fost pronunțată de Completul Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România în temeiul dispozițiilor Regulamentului de Organizare și Funcționare a Ordinului Arhitecților din România.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din Noul C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată de intimații Ordinul Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină și M.B., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 131 și art. 132 din Noul C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 123 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Ordinului Arhitecților din România, publicat în M. Of.

nr. 342 din 21 mai 2012, „Sesizarea împotriva unui arhitect se adresează comisiei teritoriale de disciplină a filialei din care face parte arhitectul.

În cazul arhitecților care fac parte din forurile de conducere ale Ordinului sau filialelor, sesizarea se face la Comisia națională de disciplină.” Conform prevederilor art. 135 alin. (1) din Regulament: „Prezentul Regulament se completează cu prevederile Legii nr. 184/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare … ”. Art. 38 din Legea nr. 184/2001, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, prevede că: „(1) Membrii Ordinului Arhitecților din România răspund disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, a codului deontologic al profesiei, a hotărârilor proprii adoptate de forurile de conducere abilitate ale Ordinului, precum și pentru orice abateri săvârșite în legătură cu profesia sau în afara acesteia care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului.

(2) Sancțiunile disciplinare sunt: a) avertismentul; b) votul de blam; c) suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a dreptului de semnătură; d) suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a calității de membru al Ordinului Arhitecților din România. (3) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) se aplică de către colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplină. (4) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d) se aplică de Consiliul național al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel național. (5) Împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), se poate formula contestație la Comisia națională de disciplină în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

(6) Împotriva hotărârii Comisiei naționale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară prevăzută la alin. (2), se poate formula contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

(7) În condițiile neînceperii procedurii de judecare a abaterilor, aplicarea sancțiunilor se prescrie în termen de 2 ani de la săvârșirea lor.” Potrivit art. 39 alin. (1) din același Regulament: „Comisiile de disciplină ale Ordinului Arhitecților din România sunt organe cu activitate jurisdicțională și se organizează la nivel național și teritorial pentru fiecare filială”, iar potrivit alin. (5): „Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Regulamentul Ordinului Arhitecților din România și se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.” Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată prin dispozițiile art. 97 din Noul cod de procedură civilă, potrivit cărora: „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa.” De asemenea, în materie civilă, art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că „Secția I civilă,

Secția a II-a civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.” Or, față de aceste dispoziții legale care cuprind norme de competență de ordine publică, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă material să soluționeze cauza de față.

În prezenta cauză, reclamantul a formulat contestație împotriva Hotărârii Comisiei naționale de disciplină a Ordinului Arhitecților din România nr. 4 din 28 februarie 2014. Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, Ordinul Arhitecților din România este constituit ca formă de organizare a profesiei de arhitect, independentă, nonprofit, autonomă, apolitică și de interes public, organizată la nivel național, care se include așadar în categoria autorităților și instituțiilor publice la nivel central. În raport de cele învederate anterior, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare aparține curții de apel, ca instanță competentă material potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 republicată, potrivit criteriului rangului autorității pârâte, întrucât actul și operațiunile vizate de acțiune emană, respectiv sunt solicitate unei autorități publice de rang central.

Fiind contestat un act emis de o autoritate publică centrală și ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în cauză competența de soluționare în primă instanță revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială domiciliază contestatorul. În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) și (3) din Noul C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curtea va admite excepția de necompetență materială și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite contestația formulată de contestatorul A.N.M. împotriva Hotărârii nr. 4 din 28 februarie 2014 a Ordinului Arhitecților din România - Comisia Națională de Disciplină la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM