ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3457/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ordinul Arhitecților din România și Comisia Națională de Disciplină, a solicitat instanței să dispună anularea Hotărârii Comisiei Naționale de Disciplină nr. 10 din 21 noiembrie 2014 prin care reclamanta a fost sancționată cu "avertisment", măsura dispusă fiind netemeinică și nelegală.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1274 din 6 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ordinul Arhitecților din România și Comisia Națională de Disciplină.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că actul contestat este legal, iar autoritatea pârâtă în mod corect a reținut încălcarea normelor vizând deontologia profesiei de arhitect și implicit săvârșirea unei abateri disciplinare, sancțiunea aplicată reflectând o corectă individualizare a sancțiunii în raport cu gravitatea faptei.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței nr. 1274 din 6 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată și să se dispună anularea Hotărârii Comisiei Naționale de Disciplină nr. 10/2014 cu toate consecințele ei de natură profesională și legală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat pe larg situația de fapt ce a generat emiterea hotărârii contestate și faptul că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea aplicând și interpretând greșit dispozițiile legale incidente.

Astfel, instanța de fond a apreciat eronat situația de fapt și înscrisurile depuse, respectiv documentul depus la termenul din data de 27.11.2013 în dosar nr. x/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București.

Afirmațiile pentru care a fost sancționată nu sunt tendențioase și/sau calomnioase de natură să prejudicieze reputația profesională a unui arhitect și care să permită încadrarea faptei comise în dispozițiile art. 16, art. 83 și art. 86 din Codul Deontologic al arhitectului. În ceea ce privește "schița exagerat deformată", la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că recurenta a întocmit schița iar tehnic vorbind nici nu se poate spune că este exagerată nefiind o probă suficientă și pertinentă pentru incriminare și sancționare iar, mai mult, la momentul așa zisei folosiri pentru prima dată, respectiv în anul 2008, recurenta era studentă.

Nu trebuie pierdut din vedere nici dispozițiile art. 39 alin. (7) din Legea nr. 184/2001 potrivit căruia:

"În condițiile neînceperii procedurii de judecată a abaterilor, aplicarea sancționărilor se prescrie în termen de doi ani de la săvârșirea faptei", astfel că de la momentul folosirii și până la momentul sesizării comisiei de disciplină au trecut mai mult de 2 ani.

Apărările formulate în cauză

Intimații Ordinul Arhitecților din România și Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală. Se solicită a fi înlăturate susținerile recurentei în sensul aplicării greșite a dispozițiilor legale, respectiv dispozițiile art. 16, art. 83 și art. 86 din Codul deontologic al profesiei de arhitect, instanța de fond reținând corect situația de fapt în raport de probatoriul administrat, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu fapta săvârșită.

Prevederile legale în materia răspunderii disciplinare a arhitectului stabilesc în mod expres că membrii Ordinului răspund disciplinar pentru orice abatere săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acestea care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului (art. 39 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, art. 95 din Regulamentul OAR) legiuitorul înțelegând să circumscrie acestor forme de răspundere orice faptă prin care sunt încălcate normele deontologice aducându-se astfel atingere prestigiului profesiei, inclusiv fapta săvârșită în afara profesiei.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, reluând argumentele de fapt și drept pentru care a solicitat anularea Hotărârii nr. 10/2014 și implicit admiterea recursului declarat în cauză.

Procedura filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părților conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În ședința din data de 27 iunie 2017, instanța a admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva sentinței civile nr. 1274 din 6 mai 2015 iar în temeiul dispozițiilor art. 493(7) s-a dispus citarea părților în ședință publică.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limita criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin Hotărârea Comisiei Naționale de Disciplină nr. 10 din 21 noiembrie 2014 - Ordinul Arhitecților din România, a fost sancționată recurenta-reclamantă A., în calitate de arhitect, cu sancțiunea "avertisment" potrivit dispozițiilor Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, respectiv art. 31 alin. (2) lit. a).

În sarcina recurentei s-a reținut încălcarea dispozițiilor art. 16, art. 83 și art. 86 din Codul deontologic al profesiei de arhitect.

Recurenta-reclamantă A. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, să verifice legalitatea hotărârii emise prin care a fost aplicată sancțiunea "avertisment", cerere respinsă de prima instanță.

Prin recursul declarat în cauză, recurenta a invocat formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate din perspectiva textului de lege evocat, susținând în esență că nu se poate reține în sarcina sa încălcarea dispozițiilor legale în raport de probatoriu administrat, dispozițiile art. 16, 83 și 86 din Codul deontologic fiind aplicate greșit.

Este de observat că prin Codul deontologic al profesiei de arhitect au fost stabilite principiile fundamentale de onorabilitate în exercitarea profesiei de arhitect, fiind reglementate totodată normele de conduită profesională, obligatorii în exercitarea drepturilor și îndatoririlor arhitectului ca profesionist, cod ce a fost întocmit în raport de dispozițiile art. 20 lit. b), art. 28 alin. (1) lit. a) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea profesiei de arhitect și cele ale Codului deontologic european (ACE-CAE) iar nerespectarea dispozițiilor evocate în Codul deontologic urmând a fi sancționată conform art. 38 din Legea nr. 184/2001 republicată și modificată.

Din probatoriul administrat, rezultă că între tatăl recurentei și arhitect C. a existat o stare conflictuală, pe rolul instanței de judecată fiind mai multe litigii în cadrul cărora recurenta-reclamantă a făcut aprecieri asupra unor documente întocmite de colegii arhitecți, încălcând astfel dispozițiile Codului deontologic al arhitecților.

Instanța de fond a stabilit pe deplin situația de fapt și drept, a analizat probele ce au fost administrate, evocând normele substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, considerentele expuse fiind corecte și împărtășite de instanța de recurs.

Fără a relua situația de fapt, se reține că în calitate de arhitect recurenta-reclamantă avea obligația profesională de a se abține de la orice act sau fapt de natură a aduce atingere onoarei și prestigiului profesional al colegilor săi astfel că "aprecierile" exprimate în memoriul depus în dosar nr. x/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București precum și atitudinea manifestată în cadrul litigiilor dintre tatăl său și titularii sesizării disciplinare reprezintă fapte de natură a atrage sancțiunea disciplinară pentru nerespectarea Codului deontologic al arhitectului, considerentele expuse de prima instanță fiind corecte.

Chiar recurenta, prin motivele de recurs, la pct. 1.3 arată că și-a însușit integral afirmațiile din documentele depuse pentru termenul din 22.11.2013 în dosar nr. x/2010 dar la pct. 1.4 apreciază că afirmația "este cât se poate de pertinentă, logică și corectă, atât uman cât și profesional" dar instanța de contencios administrativ și fiscal, nu este investită să verifice pertinența și corectitudinea afirmațiilor ci încălcarea normelor de conduită profesională, la capitolul VI din Cod, fiind stabilite normele de conduită în relațiile cu colegii, arhitectul având obligația să trateze colegii cu respectul cuvenit, indiferent de tipul de relație personală pe care o are cu aceștia.

Documentațiile întocmite de recurentă au fost folosite în litigiile avute de tatăl recurentei cu arhitect C., documente prin care se arată că nu cunoaște documentația de urbanism deși este arhitect; actele și faptele reținute de instanța de fond și emitentul actului contestat îndeplinind elementele constitutive ale faptelor reținute în sarcina recurentei, sancțiunea aplicată fiind proporțională în raport de gravitatea faptei, hotărârea instanței de fond fiind legală. Invocarea dispozițiilor art. 39 pct. 7 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, pentru prima dată în recurs a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ., astfel că această apărare nu va mai fi analizată pentru prima dată în această fază procesuală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.

În temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimaților suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în raport de circumstanțele concrete ale cauzei și activitatea depusă de avocat în această față procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1274 din data de 06 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obliga recurenta - reclamanta A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON către intimații-pârâți, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 noiembrie 2017.