ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3714/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecților din România anularea actului înregistrat din 01 iulie 2009 eliberat de către pârât, prin care i-a fost respinsă cererea de a-i fi aprobat dreptul de semnătura ca arhitect, obligarea pârâtului la eliberarea documentului ce atestă dreptul reclamantului de a-și exercita dreptul de semnătură pe teritoriul României în profesia de arhitect, precum și la plata de daune morale în valoare de 50.000 euro și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a înaintat pârâtului documentele ce dovedesc pregătirea profesională urmată în Italia și din care rezultă faptul că este deținător al diplomei „laurea in ingegneria civile” în domeniul construcțiilor, eliberată de Universitatea din Catania -Italia în anul 1989, deținător al titlului de „dott.ing, in Ingegneria civile”, dar și deținător al diplomei ce-i conferă dreptul de a exercita în mod independent profesia de arhitect în țările Uniunii Europene, conform Directivelor nr. 85/384 și 36/2005, directive ce sunt obligatorii pentru România odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Reclamantul a criticat decizia instituției pârâte prin care i se aduce la cunoștință faptul că situația sa nu se încadrează în condițiile impuse de Anexa 7 din Directiva UE 2005/36, susținând că aceasta este neîntemeiată și nelegală, prin prisma documentelor prezentate și a dispozițiilor Directivei 2005/36/CE invocată.

A mai arătat reclamantul că adeverința eliberata de Ministerul Educației din Italia confirmă faptul că prin pregătirea pe care a urmat-o, se încadrează în dispozițiile art. 46 din Directiva 2005/36/CE (Anexa VI Arhitecți), dar se atestă totodată efectuarea formei practice de pregătire - experiența practică - condiție prevăzută la art. 23 alin. (1)I din Directiva 85/384, concluzia finală fiind cea a valabilității exercitării profesiei în țările Uniunii Europene. Pârâtul Ordinul Arhitecților din România, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția inadmisibilității primului capăt al cererii de chemare în judecată, susținând că adresa din 01 iulie 2009 nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, neputând fi calificată nici ca act administrativ, nici ca refuz de soluționare a cererii, și reprezentând o simplă operațiune administrativă, solicitând, pe fond, respingerea cererii, în întregul său, ca nefondată.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3601 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantului A.O. ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond apreciat că refuzul autorității pârâte în ceea ce privește eliberarea actului necesar pentru obținerea de către reclamant a dreptului de semnătură conform dispozițiilor Legii 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, modificată și republicată, nu poate fi apreciat nejustificat, pe de o parte, având în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei eliberate de către autoritățile italiene cu competențe în materie, pe de altă parte, ținând cont de dispozițiile legale pe care reclamantul le invocă în susținerea cererii.

Analizând înscrisurile depuse prin prisma dispozițiilor legale incidente, în speță O.U.G. nr. 109/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 200/2004 și H.G. nr. 267 din 22 februarie 2006 (act normativ în vigoare la momentul formulării cererii de către reclamant), instanța de fond a arătat că reclamantul beneficiază de o diplomă de laurea in ingegneria civile, însă nu deține o diplomă care să-i fi conferit acces la exercitarea în mod independent a unei profesii în domeniul arhitecturii pe teritoriul Italiei, condiții în care cererea sa este neîntemeiată. Curtea a respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere a reclamantului, apreciind că înscrisul contestat este producător de efecte juridice.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând , în drept, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ.. Recurentul critică hotărârea fondului pentru ignorarea dispozițiilor H.G. nr. 932 din 1 septembrie 2010 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, act normativ care la art. 16 alin. (1) și (3) stabilește condițiile recunoașterii titlurilor de calificare ca arhitect, condiții pe care el le îndeplinește. De asemenea, recurentul mai invocă și o analiză trunchiată a directivelor europene incidente.

Referitor la înscrisurile administrate, recurentul susține că acestea făceau dovada caracterului nejustificat al refuzului pârâtului, indicând, în acest sens adeverința eliberată de Ministerul Educației italian. 4.Apărările formulate de Ordinul Arhitecților din România. Prin concluziile scrise înregistrate la data de 22 iunie 2011, intimatul Ordinul Arhitecților din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însușindu-și considerentele sentinței atacate. Intimatul a arătat că prima instanță nu a putut aplica prevederile H.G. nr. 932/2010 întrucât acest act normativ a intrat în vigoare abia pe parcursul procesului și, ca atare, nu putea reglementa o situație juridică anterioară. Cât privește probele administrate, intimatul a reliefat concluzia că studiile recurentului nu îi permit acestuia să exercite o profesie din domeniul arhitecturii pe teritoriul Italiei și, prin urmare, nici pe teritoriul României.

II. Considerentele Înaltei Curți supra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1.Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant A.O., cetățean italian, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al intimatului-pârât Ordinul Arhitecților din România de a-i acorda dreptul de semnătură în temeiul Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect.

Refuzul a fost exprimat prin adresa din 1 iulie 2009, în motivarea soluției administrative dispuse, intimatul arătând că solicitantul nu a făcut dovada că deține o diplomă din care să rezulte că a promovat, în fața unei comisii competente, examenul de stat care să îi confere dreptul de a exercita în mod independent o profesie din domeniul arhitecturii. În cuprinsul aceleiași adrese, Ordinul Arhitecților din România a mai arătat și că diploma de inginer pe care o deține recurentul-reclamant nu a putut fi valorificată în sensul dorit de acesta întrucât Comisia Națională de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor a considerat că și potrivit Anexei 7 a Directivei nr. 2005/36, invocată în susținerea cererii, diplomele de „laurea in ingegneria” în domeniul construcțiilor trebuie însoțite de o diplomă care să confere titularului dreptul de a exercita în mod independent o profesie în domeniul arhitecturii.

Prima instanță, verificând modul în care intimatul-pârât și-a exercitat dreptul de apreciere conferit de lege în privința cererii formulate de recurentul-reclamant a ajuns la concluzia că refuzul exprimat este justificat de neîndeplinirea condițiilor referitoare la specificul studiilor acestuia. Această concluzie este legală, ea fiind împărtășită și de instanța de recurs. Răspunzând criticilor formulate de recurent prin motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: 1.1.Referitor la cadrul normativ aplicabil După cum s-a arătat anterior, recurentul combate refuzul exprimat prin adresa din 1 iulie 2009, acțiunea judiciară fiind înregistrată la Curtea de Apel București la data de 3 august 2009. În acest context temporal, în cauza de față nu pot fi incidente prevederile H.G.

nr. 932 din 1 septembrie 2010 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect și sub nici un motiv nu se poate reproșa judecătorului fondului că a ignorat prevederile acestui act normativ care nu era în vigoare la data soluționării administrative a cererii. La acea epocă erau în vigoare prevederile H.G. nr. 267/2006 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001, act normativ care reglementa procedura acordării dreptului de semnătură în domeniul arhitecturii și, corelativ, a recunoașterii profesionale a diplomelor și a altor documente similare pe teritoriul României.

Astfel, recurentului îi erau aplicabile dispozițiile Anexei nr. 2 la normele metodologice, pct. VII lit. b) care indicau diplomele și documentele de formare sau experiență profesională eliberate în Italia, obiect al recunoașterii în baza art. 6 din hotărârea de guvern, respectiv: „diplomele de laurea in ingegneria în domeniul construcțiilor (sezione construzione civile) eliberate de universități și de institutele politehnice, însoțite de diploma care dă acces la exercitarea în mod independent a unei profesii în domeniul arhitecturii, eliberată de ministerul educației după reușita la examenul de stat care dă acces la exercitarea în mod independent a profesiei de arhitect, susținut în fața unei comisii competente (dott.

Ing. architetto sau dott. Ing in ingegneria civile).” Examinând adresa prin care intimatul a comunicat recurentului refuzul acordării dreptului de semnătură se constată că aceasta încorporează practic dispoziția normativă citată, punctând lipsa unei diplome care să dea acces la exercitarea în mod independent a unei profesii în domeniul arhitecturii, document care nu a fost prezentat de recurent. Pe de altă parte, deși excede cadrului legal în vigoare la momentul examinării cererii recurentului de către Ordinul Arhitecților din România, Înalta Curte observă că prin H.G. nr. 932/2010 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001, act normativ care a abrogat H.G.

nr. 267/2006, au fost transpuse parțial prevederile Directivei nr. 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale, ale Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind serviciile în cadrul pieței interne și ale Directivei 2006/100/CE a Consiliului de adoptare a anumitor directive din domeniul libertății de circulație a persoanelor, menținându-se practic aceleași exigențe referitoare specificul studiilor superioare ale solicitantului dreptului de semnătură ca arhitect pe teritoriul României. 1.2.

Referitor la înscrisurile administrate Recurentul critică interpretarea dată de Curtea de apel conținutului înscrisurilor prezentate în probațiune, mai ales a adeverinței eliberate de Ministerul Educației, Universității și Cercetării italian la data de 4 februarie 2009. Analizând înscrisurile depuse în probațiune de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acesta deține o diplomă în inginerie civilă, specialitatea hidraulică eliberată la data de 6 februarie 1989 de Universitatea Catania, în baza căreia începând cu data de 24 octombrie 1989 s-a înscris în Ordinul inginerilor din provincia Catania. El nu a făcut dovada că are dreptul să exercite profesia de arhitect pe teritoriul Italiei.

De asemenea recurentul - reclamant nu a făcut dovada că deține o diplomă care să-i confere dreptul să exercite această profesie. În acest context, menționarea în cuprinsul adeverinței din 4 februarie 2009 emisă de ministerul de resort italian a faptului că „poziția persoanei interesate este conformă cu prevederile art. 46 din Directiva 2005/36/CE (lista v.7 Arhitecți)” nu poate avea eficiența scontată de recurent, câtă vreme directiva însăși în Anexa v.7 indică următoarele titulaturi ale diplomelor recunoscute: „Laurea in architettura”, „Laurea in ingegneria edile - architettura”, „Laurea specialista in ingegneria edile - architettura”, ceea ce nu este cazul în speță. Conchizând, Înalta Curte reține, la fel ca și judecătorul fondului că refuzul exprimat de intimatul-pârât nu este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. 11. 1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.O. împotriva sentinței civile nr. 3601 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.