ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1182/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

martie 2005, la Curtea de Apel Cluj, reclamantul A.S. a chemat în judecată,

pârâtul O.A.R., solicitând instanței să oblige pârâtul să înființeze o rubrică

aparte în Tabloul Național al Arhitecților, corespunzătoare categoriei

„conductorilor arhitecți cu drept de semnătură, similar cu al arhitecților”, să

fie obligat pârâtul să înscrie numele reclamantului în această categorie nou

înființată în Tabloul Național al Arhitecților, cu 10.000 Euro daune rezultate

din imposibilitatea exercitării profesiei și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că, deși deține diplomă de conductor arhitect din iunie 1983, obținând

drept de semnătură similar cu al arhitecților în anul 2003, conform Legii nr. 184/2001,

precum și certificat de atestare, pârâtul refuză să-i recunoască calitatea de

conductor arhitect cu drept de semnătură similar cu al arhitecților, deși are

acest drept în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (4) din Legea nr. 184/2001.

Prin sentința civilă nr. 454 din 29

iunie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de A.S. împotriva pârâtului O.A.R. și a

obligat reclamantul să-i achite pârâtului, suma de 10.000.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că o nouă categorie, respectiv aceea a „conductorilor

arhitecți cu drept de semnătură similar cu al arhitecților” nu este prevăzută

în forma actuală a Legii nr. 184/2001, privind organizarea și exercitarea

profesiei de arhitect. S-a mai reținut că înființarea unei noi categorii nu

este atributul pârâtului, care poate doar propune reglementări legislative în

materie.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, reclamantul A.S.

Temeiul juridic al cererii de recurs

nu a fost indicat, însă în motivarea acesteia s-a arătat că, pe fond, soluția

este rezultatul interpretării greșite a prevederilor art. 40 alin. (4) din

Legea nr. 184/2001 și că obligarea recurentului-reclamant la plata

cheltuielilor de judecată este nejustificată, deoarece intimatul-pârât nu a

depus dovezi sub acest aspect.

Examinând cauza, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

casarea sau modificarea sentinței recurate.

Prin cererea de chemare în judecată

adresată Curții de Apel Cluj, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului

O.A.R., la înființarea unei rubrici aparte în Tabloul Național al Arhitecților,

corespunzătoare categoriei „conductori arhitecți cu drept de semnătură similar

cu cel al arhitecților” și înscrierea în acest tablou, a numelui reclamantului,

cu plata de daune, rezultate din imposibilitatea exercitării profesiei în

cuantum de 10.000 Euro.

Instanța fondului a dat o dezlegare

corectă cauzei, în concordanță cu dispozițiile legale incidente, respectiv cele

ale Legii nr. 184/2001,, privind organizarea și exercitarea profesiei de

arhitect.

În acest context s-a stabilit că

reclamantul care este înscris în Tabloul Național al Arhitecților, la categoria

„conductori arhitecți cu drept de semnătură” ,s-a prevalat de dispozițiile art.

40 alin. (4) din Legea nr. 184/2001, în forma publicată inițial (la 18 aprilie

2001), deși acestea au fost modificate prin Legea nr. 43/2004 publicată la 23

august 2004. În forma republicată a legii, dispozițiile invocate de reclamant,

corespund art. 43 alin. (4). Aceste prevederi nu pot constitui, însă, temei al admiterii

cererii, deoarece categoria la care se face trimitere spre a fi inclusă în

Tabloul Național al Arhitecților, nu este prevăzută în lege.

Atribuțiile O.A.R. sunt în mod clar

stabilite de legiuitor, între acestea regăsindu-se și aceea de a face propuneri

în domeniu, dar în nici un caz aceea de a înființa o nouă categorie alături de

cele prevăzute la art. 36 alin. (2) din lege.

Argumentele de fapt și de drept ale

soluției pronunțate au fost, de altfel, pe larg dezvoltate în considerentele

sentinței recurate, concluzia evidentă fiind aceea că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii

reclamantului.

Nu este întemeiată nici critica

privind greșita obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de

judecată suportate de O.A.R. în primă instanță, dovada acestor cheltuieli

aflându-se la dosarul de fond.

Față de cele expuse, în temeiul art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.S.

împotriva sentinței civile nr. 454 din 29 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 aprilie 2006.