ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1182/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 martie 2005, la Curtea de Apel Cluj, reclamantul A.S. a chemat în judecată, pârâtul O.A.R., solicitând instanței să oblige pârâtul să înființeze o rubrică aparte în Tabloul Național al Arhitecților, corespunzătoare categoriei „conductorilor arhitecți cu drept de semnătură, similar cu al arhitecților”, să fie obligat pârâtul să înscrie numele reclamantului în această categorie nou înființată în Tabloul Național al Arhitecților, cu 10.000 Euro daune rezultate din imposibilitatea exercitării profesiei și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, deși deține diplomă de conductor arhitect din iunie 1983, obținând drept de semnătură similar cu al arhitecților în anul 2003, conform Legii nr. 184/2001, precum și certificat de atestare, pârâtul refuză să-i recunoască calitatea de conductor arhitect cu drept de semnătură similar cu al arhitecților, deși are acest drept în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (4) din Legea nr. 184/2001. Prin sentința civilă nr. 454 din 29 iunie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de A.S. împotriva pârâtului O.A.R. și a obligat reclamantul să-i achite pârâtului, suma de 10.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că o nouă categorie, respectiv aceea a „conductorilor arhitecți cu drept de semnătură similar cu al arhitecților” nu este prevăzută în forma actuală a Legii nr. 184/2001, privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect. S-a mai reținut că înființarea unei noi categorii nu este atributul pârâtului, care poate doar propune reglementări legislative în materie. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, reclamantul A.S. Temeiul juridic al cererii de recurs nu a fost indicat, însă în motivarea acesteia s-a arătat că, pe fond, soluția este rezultatul interpretării greșite a prevederilor art. 40 alin. (4) din Legea nr. 184/2001 și că obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată este nejustificată, deoarece intimatul-pârât nu a depus dovezi sub acest aspect.

Examinând cauza, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței recurate. Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Cluj, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului O.A.R., la înființarea unei rubrici aparte în Tabloul Național al Arhitecților, corespunzătoare categoriei „conductori arhitecți cu drept de semnătură similar cu cel al arhitecților” și înscrierea în acest tablou, a numelui reclamantului, cu plata de daune, rezultate din imposibilitatea exercitării profesiei în cuantum de 10.000 Euro. Instanța fondului a dat o dezlegare corectă cauzei, în concordanță cu dispozițiile legale incidente, respectiv cele ale Legii nr. 184/2001,, privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect.

În acest context s-a stabilit că reclamantul care este înscris în Tabloul Național al Arhitecților, la categoria „conductori arhitecți cu drept de semnătură” ,s-a prevalat de dispozițiile art. 40 alin. (4) din Legea nr. 184/2001, în forma publicată inițial (la 18 aprilie 2001), deși acestea au fost modificate prin Legea nr. 43/2004 publicată la 23 august 2004. În forma republicată a legii, dispozițiile invocate de reclamant, corespund art. 43 alin. (4). Aceste prevederi nu pot constitui, însă, temei al admiterii cererii, deoarece categoria la care se face trimitere spre a fi inclusă în Tabloul Național al Arhitecților, nu este prevăzută în lege. Atribuțiile O.A.R. sunt în mod clar stabilite de legiuitor, între acestea regăsindu-se și aceea de a face propuneri în domeniu, dar în nici un caz aceea de a înființa o nouă categorie alături de cele prevăzute la art. 36 alin. (2) din lege.

Argumentele de fapt și de drept ale soluției pronunțate au fost, de altfel, pe larg dezvoltate în considerentele sentinței recurate, concluzia evidentă fiind aceea că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii reclamantului. Nu este întemeiată nici critica privind greșita obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată suportate de O.A.R. în primă instanță, dovada acestor cheltuieli aflându-se la dosarul de fond. Față de cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.S. împotriva sentinței civile nr. 454 din 29 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2006.