ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3075/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul F.D., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecților din România, Comisia națională de disciplină, a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 7 din 2 iunie 2006 emisă de pârât și să dispună suspendarea executării actului contestat până la soluționarea definitivă a cauzei. Prin hotărârea contestată, în temeiul art. 38 din Legea nr. 184/2001, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu suspendarea dreptului de semnătură pentru o perioadă de 6 luni.

In susținerea cererii, reclamantul arată, în esență, că hotărârea este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost emisă de Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților, în condițiile în care, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b), art. 38 alin. (2) lit. c) - d) și alin. (4) din Legea nr. 184/2001 și ale art. 35 lit. k), art. 90 lit. b) și alin. (3), art. 104 lit. a), art. 113 din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România, adoptat de Conferința națională din 30-31 mai 2005, competența de aplicare a sancțiunii disciplinare constând în suspendarea dreptului de semnătură revine Consiliului Național al Ordinului Cu privire la fondul hotărârii contestate, reclamantul a susținut că nu se arată în ce constă fapta pentru care i-a fost aplicată sancțiunea și nici data săvârșirii acesteia, ne regularități care, similar dreptului muncii, constituie cauze de nulitate absolută.

Totodată, se invocă prescripția dreptului de a aplica sancțiunea, întrucât posibila faptă avută în vedere s-a petrecut în anul 2003, iar sancțiunea a fost aplicată în iunie 2006, deci cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 38 alin. (7) din Legea nr. 184/2001, republicată. Prin sentința civilă nr. 367 din 25 septembrie 2006, Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat cauza, spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova, reținând că litigiul privește un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, astfel că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (l) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea completatoare, depusă la Curtea de apel la data de 14 februarie 2006, reclamantul a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006, comunicată la 30 octombrie 2006 și suspendarea executării aceleiași hotărâri până la soluționarea pe fond a contestației, susținând, în esență, că, în mod nelegal, i-au fost aplicate două sancțiuni pentru aceeași presupusă faptă. Prin întâmpinare, pârâtul Ordinul Arhitecților din România a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, susținând, în esență, că sancțiunea a fost aplicată pentru fapte săvârșite începând cu anul 2003 și continuate până în anul 2005, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2007, a admis acțiunea reclamantului F.D., a anulat hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 emisă de Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, precum și hotărârea nr. 2461 din 24 noiembrie 2006 emisă de Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România. In motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Cele două hotărâri contestate intră într-o contradicție evidentă. Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a fost emisă de Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România cu încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (4) din Legea nr. 184/2001 potrivit cărora sancțiunea prevăzută de art. 38 alin. (2) lit. c) din lege se aplică de Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România.

Prin punerea în executare a sancțiunii aplicate prin Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 au fost încălcate prevederile art. 124 alin. (1) din regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România. Curtea de apel a respins ca nefondată excepția prescripției drepturi de a aplica sancțiunea, reținând că, în raport cu sesizarea nr. 97 din 21 octombrie 2004 a Filialei Teritoriale Oltenia a Ordinului Arhitecților din România și cu faptul că proiectele depuse la dosar au fost întocmite în perioada 2003-2005, nu au fost încălcate prevederile art. 38 alin. (7) din Legea nr. 184/2001, republicată.

Cu privire la temeinicia și legalitatea sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului, s-a reținut că, prin hotărârile contestate, nu s-a stabilit în concret ce proiecte a semnat și parafat reclamantul și că acesta nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, republicată, iar, în privința proiectelor semnate, reclamantul și-a angajat răspunderea în temeiul art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991.

Împotriva sentinței civile nr. 2 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termenul legal pârâtul Ordinul Arhitecților din România, Comisia Națională de Disciplină, prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și pe fond respingerea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata si completata de către intimatul-reclamant F.D., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de litigiu. A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția tardivității completării cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat și anularea Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 emise de Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România, în raport de dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cu care modificarea cererii de chemare în judecată se poate face doar la prima zi de înfățișare, cu excepția cazului în care pârâtul nu se opune acestei modificări sau completări. S-a arătat că prin respingerea excepției tardivității, Curtea de Apel Craiova a încălcat dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., astfel încât s-a solicitat admiterea recursului, admiterea excepției tardivității cererii de anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al Ordinului Arhitecților din România si respingerea ca tardiva a cererii de anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006. In situația în care se trece peste excepția invocată, s-a precizat că în cazul acestei Hotărâri nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al OAR, prin care a fost aplicata sancțiunea intimatului-reclamant de suspendare a dreptului de semnătura, act administrativ potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că recurenta a înțeles să invoce excepția inadmisibilității cererii de anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al Ordinului Arhitecților din România.

Pe fondul cauzei, s-a arătat de recurentă că în mod eronat instanța de fond a reținut ca in cauza nu trebuia aplicata sancțiunea disciplinara intimatului-reclamant dat fiind faptul ca prin semnarea unor documentații pentru autorizarea lucrărilor, acesta nu a încălcat Codul deontologic, raportându-se la dispozițiile art. 9 alin. (1) și (3) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. In legătura cu aceste considerente ale instanței de fond, s-a susținut de către recurentă că față de dispozițiile Legii nr. 50/1991, care conțin norme generale in ce privește autorizarea executării lucrărilor de construcții, Legea 184/2001, republicata, privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect reglementează in special documentațiile de arhitectura.

In aceste condiții, ca lege speciala, Legea nr. 184/2001, se va aplica cu prioritate față de Legea nr. 50/1991, care reprezintă dreptul comun în domeniu. Deosebirea esențiala este aceea ca proiectele de arhitectura nu vor mai putea fi însușite si semnate de către arhitect sau conductor arhitect, ci vor trebui elaborate de către arhitectul cu drept de semnătura. In alta ordine de idei, s-a solicitat a se observa că instanța de fond, in motivarea sentinței atacate, a modificat temeiul de drept al cauzei fără să pună in discuția pârtilor acest lucru, întreaga motivare având la baza dispozițiile Legii 50/1991, care insa nu sunt aplicabile in speța. Chiar dacă instanța de judecata nu este ținuta de temeiul de drept invocat de către reclamant, in temeiul principiului rolului activ si al principiului disponibilității, in cazul in care înțelege sa modifice temeiul juridic, ea are obligația de a pune in discuția părților aceasta schimbare.

Pe de alta parte, s-a menționat de recurentă că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul ca intimatul-reclamant a fost sancționat prin doua hotărâri (Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei Naționale de Disciplină și, respectiv, Hotărârea nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al OAR) întrucât Legea 184/2001, republicata, conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun în sensul ca executarea Hotărârii Comisiei Naționale de Disciplina (act administrativ-jurisdicțional) nu se face din oficiu, ci prin hotărârea Consiliului Național al OAR de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Din acest motiv, s-a arătat că nu pot fi însușite afirmațiile intimatului-reclamantului, reținute si de către instanța de fond, in sensul ca s-ar fi aplicat 2 sancțiuni pentru aceeași fapta, în condițiile în care sancțiunea suspendării dreptului de semnătura a devenit aplicabilă de la data 24 octombrie 2006, atunci când a fost hotărâtă de către Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România. In ceea ce privește principiul proporționalității aplicabil oricăror forme de răspundere juridica, invocat din oficiu de către instanța de fond si nepus in discuția pârtilor potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., s-a învederat de către recurentă că instanțele disciplinare din cadrul OAR au ținut cont de acesta la momentul sancționării intimatului-reclamant, faptele săvârșite de acesta reprezentând unele dintre cele mai grave abateri din punct de vedere deontologic.

Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pronunțându-se asupra oportunității hotărârii disciplinare, fiind evident că instanțele judecătorești pot analiza hotărârea Comisiei Naționale de Disciplina doar sub aspectul legalității acesteia, iar nu și sub aspectul oportunității hotărârii în discuție. Recursul este nefondat.

In mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul nu a încălcat dispozițiile art. 11 alin. (1) din Codul deontologic al profesiei de avocat potrivit cu care este interzisă semnătura de complezență, prin care se înțelege prezența semnăturii arhitectului cu drept de semnătură în cartușul planșelor de arhitectură atunci când la rubrica „ proiectant " semnează o altă categorie profesionala decât arhitect sau conducător arhitect, și că acesta nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, în condițiile în care nu s-a probat în cauză că reclamantul a semnat documentații tehnice cu SC M. SRL, cu SC I. SRL, cu SC D.C.

SRL, cu SC S.R. SRL și cu SC P.L. SRL și în care s-a observat că semnarea celorlalte documentații la care se face referire în Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naționale de disciplină a Ordinului Arhitecților din România s-a realizat în calitate de proiectant (în cazul SC G.C. SRL, SC F. SRL, PF T.V. și SC P.P. SRL ), de desenator ( în cazul SC S.I. SRL și SC A. SA ) sau de verificator (în cazul SC S.I. SRL și SC A. SA), și nu de arhitect cu drept de semnătură, fiind astfel aplicabile cu prioritate dispozițiile art. 9 alin. (1) și (39 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Prima instanță nu a modificat, prin considerentele care au stat la baza soluției, temeiul de drept al acțiunii reclamantului, astfel că nu se impunea punerea în discuția părților a argumentelor avute în vedere la motivarea sentinței, dar a reținut în mod eronat că prin cele două hotărâri atacate s-ar fi aplicat două sancțiuni disciplinare pentru aceeași faptă, în realitate fiind vorba de o singură sancțiune disciplinară, cea a suspendării dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni, ce urma să își producă efectele în intervalul 24 octombrie 2006-23 aprilie 2007, potrivit Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului național al Ordinului Arhitecților din România.

Completarea cererii de chemare în judecată, de către reclamant, în sensul solicitării anulării și a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al Ordinului Arhitecților din România prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară de suspendare pe o perioadă de 6 luni a dreptului de semnătură, pe baza Hotărârii nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naționale de disciplină, începând cu data emiterii hotărârii Consiliului Național și până la data de 23 aprilie 2007, s-a realizat în condițiile art. 132 C. proc.

civ., până la prima zi de înfățișare care în cauză este primul termen de judecată, cel din data de 23 noiembrie 2006, fixat înaintea Curții de Apel Crai ova în dosarul nr. 14193/54/2006, după declinarea de competență dispusă de Tribunalul Gorj prin sentința nr. 367 din 25 septembrie 2006. Nu sunt aplicabile, cât privește cererea de anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al Ordinului Arhitecților din România, dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât această hotărâre nu are caracterul unui act administrativ tipic revocabil ci a unui act administrativ de punere în executare, în condițiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, a hotărârii Comisiei naționale de disciplină prin care se aplică o sancțiune disciplinară, ce nu poate fi revocat atâta vreme cât nu a fost desființat actul administrativ-jurisdicțional în executarea căruia este emis.

Într-adevăr, potrivit art. 39 alin. (1) din actul normativ precizat mai sus, Comisiile de disciplină ale Ordinului Arhitecților din România sunt organe cu activitate jurisdicțională organizate la nivel național și teritorial pentru fiecare filială, ceea ce înseamnă că ele emit acte administrativ - jurisdicționale ce nu pot fi desființate decât în condițiile legii contenciosului administrativ, și care sunt obligatorii pentru Consiliul național și pentru colegiile directoare teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România. In raport de cele mai sus arătate, apreciind că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantului F.D.

și a anulat Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naționale de disciplină a Ordinului Arhitecților din România și, apoi, pe cale de consecință, Hotărârea nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național a Ordinului Arhitecților din România prin care s-a pus în executare sancțiunea disciplinară aplicată recurentului, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ordinul Arhitecților din România, Comisia națională de disciplină împotriva sentinței civile nr. 2 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Recurentul va fi obligat, în condițiile art. 274 C. proc.

civ., fiind în culpă procesuală, la plata în favoarea intimatului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ordinul Arhitecților din România, Comisia națională de disciplină împotriva sentinței civile nr. 2 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata în favoarea intimatului a sumei de 500 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2007.