ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3075/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3075/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul F.D., în contradictoriu cu
pârâtul Ordinul Arhitecților din România, Comisia națională de disciplină, a
solicitat instanței să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 7 din 2
iunie 2006 emisă de pârât și să dispună suspendarea executării actului
contestat până la soluționarea definitivă a cauzei.
Prin hotărârea contestată, în temeiul art. 38 din Legea nr. 184/2001,
reclamantul a fost sancționat disciplinar cu
suspendarea dreptului de semnătură pentru o perioadă de 6 luni.
In susținerea
cererii, reclamantul arată, în esență, că hotărârea este lovită de nulitate
absolută, întrucât a fost emisă de Comisia Națională de
Disciplină a Ordinului Arhitecților, în condițiile în care, din
interpretarea
coroborată a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b), art. 38
alin. (2) lit. c) - d) și alin. (4) din Legea nr. 184/2001 și ale art. 35 lit. k),
art. 90 lit. b) și alin. (3), art. 104 lit. a), art. 113 din Regulamentul de
organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România, adoptat de
Conferința națională din 30-31 mai 2005, competența de aplicare a sancțiunii
disciplinare constând în suspendarea dreptului de semnătură revine Consiliului
Național al Ordinului
Cu privire la
fondul hotărârii contestate, reclamantul a susținut că nu se arată în ce constă
fapta pentru care i-a fost aplicată sancțiunea și nici data săvârșirii
acesteia, ne regularități care, similar dreptului muncii, constituie cauze de
nulitate absolută. Totodată, se invocă prescripția dreptului de a aplica
sancțiunea, întrucât posibila faptă avută în vedere s-a
petrecut în anul 2003, iar sancțiunea a fost aplicată în iunie 2006,
deci cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 38 alin. (7) din Legea nr. 184/2001,
republicată.
Prin sentința
civilă nr. 367 din 25 septembrie 2006, Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis
excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat cauza, spre
competentă soluționare Curții de Apel Craiova, reținând că litigiul privește un
act administrativ emis de o autoritate publică centrală, astfel că sunt
incidente prevederile art. 10 alin. (l) teza a doua din Legea nr. 554/2004.
Prin cererea
completatoare, depusă la Curtea de apel la data de 14 februarie 2006,
reclamantul a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 2461 din 24
octombrie 2006, comunicată la 30 octombrie 2006 și suspendarea executării
aceleiași hotărâri până la soluționarea pe fond a
contestației, susținând, în esență, că, în mod nelegal, i-au fost
aplicate două
sancțiuni pentru aceeași presupusă faptă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ordinul Arhitecților din România a solicitat
respingerea excepției prescripției dreptului
de a aplica sancțiunea disciplinară, susținând, în esență, că sancțiunea a fost
aplicată pentru fapte săvârșite începând cu anul 2003 și continuate până în
anul 2005, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Investită cu
soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ
și fiscal, prin sentința civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2007, a admis acțiunea
reclamantului F.D., a anulat hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 emisă de Comisia
Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, precum și
hotărârea nr. 2461 din 24 noiembrie 2006 emisă de Consiliul Național al
Ordinului Arhitecților din România.
In motivarea
sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce
vor fi arătate în continuare.
Cele două
hotărâri contestate intră într-o contradicție evidentă.
Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a fost emisă de Comisia Națională de
Disciplină a Ordinului Arhitecților din
România cu încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (4) din Legea nr. 184/2001
potrivit cărora sancțiunea prevăzută de art. 38 alin. (2) lit. c) din lege se
aplică de Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România.
Prin punerea
în executare a sancțiunii aplicate prin Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 au
fost încălcate prevederile art. 124
alin. (1)
din regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din
România.
Curtea de apel
a respins ca nefondată excepția prescripției drepturi de a aplica sancțiunea,
reținând că, în raport cu sesizarea nr. 97 din 21 octombrie 2004 a Filialei
Teritoriale Oltenia a Ordinului Arhitecților din România și cu faptul că
proiectele depuse la dosar au fost întocmite în perioada 2003-2005, nu au fost
încălcate prevederile art. 38 alin. (7) din Legea nr. 184/2001, republicată.
Cu privire la
temeinicia și legalitatea sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului, s-a
reținut că, prin hotărârile contestate, nu s-a stabilit în concret ce proiecte
a semnat și parafat reclamantul și că acesta nu se face vinovat de săvârșirea
abaterii disciplinare prevăzute de art. 35
alin.
(1)
din Legea nr. 184/2001, republicată, iar, în privința proiectelor
semnate, reclamantul și-a angajat răspunderea în temeiul art. 9 alin. (1) și
(3) din Legea nr. 50/1991.
Împotriva
sentinței civile nr. 2 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de
contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termenul legal pârâtul
Ordinul Arhitecților din România, Comisia Națională de Disciplină, prin care
s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și pe fond
respingerea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata si
completata de către intimatul-reclamant F.D., cu obligarea acestuia la plata
cheltuielilor de judecata ocazionate de litigiu.
A învederat
recurentul, prin motivele de recurs, că instanța de fond a respins în mod
nelegal excepția tardivității completării cererii de chemare în judecată, prin
care s-a solicitat și anularea Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 emise
de Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România, în raport de
dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care modificarea
cererii de chemare în judecată se poate face doar la prima zi de înfățișare, cu
excepția cazului în care pârâtul nu se opune acestei modificări sau completări.
S-a arătat că
prin respingerea excepției tardivității, Curtea de Apel Craiova a încălcat
dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât s-a solicitat
admiterea recursului, admiterea excepției tardivității cererii de anulare a
Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al Ordinului
Arhitecților din România si respingerea ca tardiva a cererii de anulare a
Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006.
In situația în
care se trece peste excepția invocată, s-a precizat că în cazul acestei
Hotărâri nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al OAR, prin
care a fost aplicata sancțiunea intimatului-reclamant de suspendare a dreptului
de semnătura, act administrativ potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,
astfel că recurenta a înțeles să invoce excepția inadmisibilității cererii de
anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al
Ordinului Arhitecților din România.
Pe fondul
cauzei, s-a arătat de recurentă că în mod eronat instanța de fond a reținut ca
in cauza nu trebuia aplicata sancțiunea disciplinara intimatului-reclamant dat
fiind faptul ca prin semnarea unor documentații pentru autorizarea lucrărilor,
acesta nu a încălcat Codul deontologic, raportându-se la dispozițiile art. 9
alin. (1) și (3) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcții.
In legătura cu
aceste considerente ale instanței de fond, s-a susținut de către recurentă că
față de dispozițiile Legii nr. 50/1991, care conțin norme generale in ce privește
autorizarea executării lucrărilor de construcții, Legea 184/2001, republicata,
privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect reglementează in
special documentațiile de arhitectura. In aceste condiții, ca lege speciala, Legea
nr. 184/2001, se va
aplica cu prioritate față de Legea nr. 50/1991,
care reprezintă dreptul comun în domeniu. Deosebirea esențiala este aceea ca
proiectele de arhitectura nu vor mai putea fi însușite si semnate de către
arhitect sau conductor arhitect, ci vor trebui elaborate de către arhitectul cu
drept de semnătura.
In alta ordine
de idei, s-a solicitat a se observa că instanța de fond, in motivarea sentinței
atacate, a modificat temeiul de drept al cauzei fără să pună in discuția
pârtilor acest lucru, întreaga motivare având la baza dispozițiile Legii
50/1991, care insa nu sunt aplicabile in speța. Chiar dacă instanța de judecata
nu este ținuta de temeiul de drept invocat de către reclamant, in temeiul
principiului rolului activ si al principiului disponibilității, in cazul in
care înțelege sa modifice temeiul juridic, ea are obligația de a pune in
discuția părților aceasta schimbare.
Pe de alta
parte, s-a menționat de recurentă că în mod greșit instanța de fond a reținut
faptul ca intimatul-reclamant a fost sancționat prin doua hotărâri (Hotărârea
nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei Naționale de Disciplină și, respectiv,
Hotărârea nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al OAR)
întrucât Legea 184/2001, republicata, conține dispoziții derogatorii de la
dreptul comun în sensul ca executarea Hotărârii Comisiei Naționale de Disciplina
(act administrativ-jurisdicțional) nu se face din oficiu, ci prin hotărârea
Consiliului Național al OAR de aplicare a sancțiunii disciplinare. Din acest
motiv, s-a arătat că nu pot fi însușite afirmațiile intimatului-reclamantului,
reținute si de către instanța de fond, in sensul ca s-ar fi aplicat 2 sancțiuni
pentru aceeași fapta, în condițiile în care sancțiunea suspendării dreptului de
semnătura a devenit aplicabilă de la data 24 octombrie 2006, atunci când a fost
hotărâtă de către Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România.
In ceea ce
privește principiul proporționalității aplicabil oricăror forme de răspundere
juridica, invocat din oficiu de către instanța de fond si nepus in discuția
pârtilor potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., s-a învederat de către
recurentă că instanțele disciplinare din cadrul OAR au ținut cont de acesta la
momentul sancționării intimatului-reclamant, faptele săvârșite de acesta
reprezentând unele dintre cele mai grave abateri din punct de vedere
deontologic. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești,
pronunțându-se asupra oportunității hotărârii disciplinare, fiind evident că
instanțele judecătorești pot analiza hotărârea Comisiei Naționale de Disciplina
doar sub aspectul legalității acesteia, iar nu și sub aspectul oportunității
hotărârii în discuție.
Recursul este
nefondat.
In mod corect
instanța de fond a reținut că reclamantul nu a încălcat dispozițiile art. 11
alin. (1) din Codul deontologic al profesiei de avocat potrivit cu care este interzisă
semnătura de complezență, prin care se înțelege prezența semnăturii
arhitectului cu drept de semnătură în cartușul planșelor de arhitectură atunci
când la rubrica „ proiectant " semnează o altă categorie profesionala
decât arhitect sau conducător arhitect, și că acesta nu se face vinovat de
săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr.
184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, în
condițiile în care nu s-a probat în cauză că reclamantul a semnat documentații
tehnice cu SC M. SRL, cu SC I. SRL, cu SC D.C. SRL, cu SC S.R. SRL și cu SC P.L.
SRL și în care s-a observat că semnarea celorlalte documentații la care se face
referire în Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naționale de disciplină
a Ordinului Arhitecților din România s-a realizat în calitate de proiectant (în
cazul SC G.C. SRL, SC F. SRL, PF T.V. și SC P.P. SRL ), de desenator ( în cazul
SC S.I. SRL și SC A. SA ) sau de verificator (în cazul SC S.I. SRL și SC A. SA),
și nu de arhitect cu drept de semnătură, fiind astfel aplicabile cu prioritate
dispozițiile art. 9 alin. (1) și (39 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcții.
Prima instanță
nu a modificat, prin considerentele care au stat la baza soluției, temeiul de
drept al acțiunii reclamantului, astfel că nu se impunea punerea în discuția
părților a argumentelor avute în vedere la motivarea sentinței, dar a reținut
în mod eronat că prin cele două hotărâri atacate s-ar fi aplicat două sancțiuni
disciplinare pentru aceeași faptă, în realitate fiind vorba de o singură
sancțiune disciplinară, cea a suspendării dreptului de semnătură pe o perioadă
de 6 luni, ce urma să își producă efectele în intervalul 24 octombrie 2006-23
aprilie 2007, potrivit Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului
național al Ordinului Arhitecților din România.
Completarea
cererii de chemare în judecată, de către reclamant, în sensul solicitării
anulării și a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național
al Ordinului Arhitecților din România prin care i s-a aplicat sancțiunea
disciplinară de suspendare pe o perioadă de 6 luni a dreptului de semnătură, pe
baza Hotărârii nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naționale de disciplină,
începând cu data emiterii hotărârii Consiliului Național și până la data de 23
aprilie 2007, s-a realizat în condițiile art. 132 C. proc. civ., până la prima
zi de înfățișare care în cauză este primul termen de judecată, cel din data de
23 noiembrie 2006, fixat înaintea Curții de Apel Crai ova în dosarul nr.
14193/54/2006, după declinarea de competență dispusă de Tribunalul Gorj prin
sentința nr. 367 din 25 septembrie 2006.
Nu sunt aplicabile,
cât privește cererea de anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a
Consiliului Național al Ordinului Arhitecților din România, dispozițiile art. 7
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât
această hotărâre nu are caracterul unui act administrativ tipic revocabil ci a
unui act administrativ de punere în executare, în condițiile art. 38 alin. (3)
din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de
arhitect, a hotărârii Comisiei naționale de disciplină prin care se aplică o
sancțiune disciplinară, ce nu poate fi revocat atâta vreme cât nu a fost
desființat actul administrativ-jurisdicțional în executarea căruia este emis.
Într-adevăr, potrivit
art. 39 alin. (1) din actul normativ precizat mai sus, Comisiile de disciplină
ale Ordinului Arhitecților din România sunt organe cu activitate jurisdicțională
organizate la nivel național și teritorial pentru fiecare filială, ceea ce
înseamnă că ele emit
acte administrativ - jurisdicționale ce nu
pot fi desființate decât în condițiile legii contenciosului administrativ, și
care sunt obligatorii pentru Consiliul național și pentru colegiile directoare
teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România.
In raport de cele mai
sus arătate, apreciind că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt
întemeiate și că în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantului F.D.
și a anulat Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naționale de disciplină
a Ordinului Arhitecților din România și, apoi, pe cale de consecință, Hotărârea
nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național a Ordinului Arhitecților
din România prin care s-a pus în executare sancțiunea disciplinară aplicată
recurentului, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)
C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ordinul
Arhitecților din România, Comisia națională de disciplină împotriva sentinței
civile nr. 2 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de
contencios administrativ și fiscal.
Recurentul va fi
obligat, în condițiile art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, la
plata în favoarea intimatului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată în recurs, constând în onorariu de avocat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge
recursul declarat de Ordinul Arhitecților
din România, Comisia națională de disciplină împotriva sentinței civile nr. 2
din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la
plata în favoarea intimatului a sumei de 500 lei (RON) cu titlu de cheltuieli
de judecată în recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14
iunie 2007.