ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3075/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3075/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul F.D., în contradictoriu cu

pârâtul Ordinul Arhitecților din România, Comisia națională de disciplină, a

solicitat instanței să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 7 din 2

iunie 2006 emisă de pârât și să dispună suspendarea executării actului

contestat până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin hotărârea contestată, în temeiul art. 38 din Legea nr. 184/2001,

reclamantul a fost sancționat disciplinar cu

suspendarea dreptului de semnătură pentru o perioadă de 6 luni.

In susținerea

cererii, reclamantul arată, în esență, că hotărârea este lovită de nulitate

absolută, întrucât a fost emisă de Comisia Națională de

Disciplină a Ordinului Arhitecților, în condițiile în care, din

interpretarea

coroborată a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b), art. 38

alin. (2) lit. c) - d) și alin. (4) din Legea nr. 184/2001 și ale art. 35 lit. k),

art. 90 lit. b) și alin. (3), art. 104 lit. a), art. 113 din Regulamentul de

organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România, adoptat de

Conferința națională din 30-31 mai 2005, competența de aplicare a sancțiunii

disciplinare constând în suspendarea dreptului de semnătură revine Consiliului

Național al Ordinului

Cu privire la

fondul hotărârii contestate, reclamantul a susținut că nu se arată în ce constă

fapta pentru care i-a fost aplicată sancțiunea și nici data săvârșirii

acesteia, ne regularități care, similar dreptului muncii, constituie cauze de

nulitate absolută. Totodată, se invocă prescripția dreptului de a aplica

sancțiunea, întrucât posibila faptă avută în vedere s-a

petrecut în anul 2003, iar sancțiunea a fost aplicată în iunie 2006,

deci cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 38 alin. (7) din Legea nr. 184/2001,

republicată.

Prin sentința

civilă nr. 367 din 25 septembrie 2006, Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis

excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat cauza, spre

competentă soluționare Curții de Apel Craiova, reținând că litigiul privește un

act administrativ emis de o autoritate publică centrală, astfel că sunt

incidente prevederile art. 10 alin. (l) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea

completatoare, depusă la Curtea de apel la data de 14 februarie 2006,

reclamantul a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 2461 din 24

octombrie 2006, comunicată la 30 octombrie 2006 și suspendarea executării

aceleiași hotărâri până la soluționarea pe fond a

contestației, susținând, în esență, că, în mod nelegal, i-au fost

aplicate două

sancțiuni pentru aceeași presupusă faptă.

Prin întâmpinare, pârâtul Ordinul Arhitecților din România a solicitat

respingerea excepției prescripției dreptului

de a aplica sancțiunea disciplinară, susținând, în esență, că sancțiunea a fost

aplicată pentru fapte săvârșite începând cu anul 2003 și continuate până în

anul 2005, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Investită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2007, a admis acțiunea

reclamantului F.D., a anulat hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 emisă de Comisia

Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, precum și

hotărârea nr. 2461 din 24 noiembrie 2006 emisă de Consiliul Național al

Ordinului Arhitecților din România.

In motivarea

sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce

vor fi arătate în continuare.

Cele două

hotărâri contestate intră într-o contradicție evidentă.

Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a fost emisă de Comisia Națională de

Disciplină a Ordinului Arhitecților din

România cu încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (4) din Legea nr. 184/2001

potrivit cărora sancțiunea prevăzută de art. 38 alin. (2) lit. c) din lege se

aplică de Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România.

Prin punerea

în executare a sancțiunii aplicate prin Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 au

fost încălcate prevederile art. 124

alin. (1)

din regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din

România.

Curtea de apel

a respins ca nefondată excepția prescripției drepturi de a aplica sancțiunea,

reținând că, în raport cu sesizarea nr. 97 din 21 octombrie 2004 a Filialei

Teritoriale Oltenia a Ordinului Arhitecților din România și cu faptul că

proiectele depuse la dosar au fost întocmite în perioada 2003-2005, nu au fost

încălcate prevederile art. 38 alin. (7) din Legea nr. 184/2001, republicată.

Cu privire la

temeinicia și legalitatea sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului, s-a

reținut că, prin hotărârile contestate, nu s-a stabilit în concret ce proiecte

a semnat și parafat reclamantul și că acesta nu se face vinovat de săvârșirea

abaterii disciplinare prevăzute de art. 35

alin.

(1)

din Legea nr. 184/2001, republicată, iar, în privința proiectelor

semnate, reclamantul și-a angajat răspunderea în temeiul art. 9 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 50/1991.

Împotriva

sentinței civile nr. 2 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termenul legal pârâtul

Ordinul Arhitecților din România, Comisia Națională de Disciplină, prin care

s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și pe fond

respingerea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata si

completata de către intimatul-reclamant F.D., cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor de judecata ocazionate de litigiu.

A învederat

recurentul, prin motivele de recurs, că instanța de fond a respins în mod

nelegal excepția tardivității completării cererii de chemare în judecată, prin

care s-a solicitat și anularea Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 emise

de Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România, în raport de

dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care modificarea

cererii de chemare în judecată se poate face doar la prima zi de înfățișare, cu

excepția cazului în care pârâtul nu se opune acestei modificări sau completări.

S-a arătat că

prin respingerea excepției tardivității, Curtea de Apel Craiova a încălcat

dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât s-a solicitat

admiterea recursului, admiterea excepției tardivității cererii de anulare a

Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al Ordinului

Arhitecților din România si respingerea ca tardiva a cererii de anulare a

Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006.

In situația în

care se trece peste excepția invocată, s-a precizat că în cazul acestei

Hotărâri nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al OAR, prin

care a fost aplicata sancțiunea intimatului-reclamant de suspendare a dreptului

de semnătura, act administrativ potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

astfel că recurenta a înțeles să invoce excepția inadmisibilității cererii de

anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al

Ordinului Arhitecților din România.

Pe fondul

cauzei, s-a arătat de recurentă că în mod eronat instanța de fond a reținut ca

in cauza nu trebuia aplicata sancțiunea disciplinara intimatului-reclamant dat

fiind faptul ca prin semnarea unor documentații pentru autorizarea lucrărilor,

acesta nu a încălcat Codul deontologic, raportându-se la dispozițiile art. 9

alin. (1) și (3) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de

construcții.

In legătura cu

aceste considerente ale instanței de fond, s-a susținut de către recurentă că

față de dispozițiile Legii nr. 50/1991, care conțin norme generale in ce privește

autorizarea executării lucrărilor de construcții, Legea 184/2001, republicata,

privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect reglementează in

special documentațiile de arhitectura. In aceste condiții, ca lege speciala, Legea

nr. 184/2001, se va

aplica cu prioritate față de Legea nr. 50/1991,

care reprezintă dreptul comun în domeniu. Deosebirea esențiala este aceea ca

proiectele de arhitectura nu vor mai putea fi însușite si semnate de către

arhitect sau conductor arhitect, ci vor trebui elaborate de către arhitectul cu

drept de semnătura.

In alta ordine

de idei, s-a solicitat a se observa că instanța de fond, in motivarea sentinței

atacate, a modificat temeiul de drept al cauzei fără să pună in discuția

pârtilor acest lucru, întreaga motivare având la baza dispozițiile Legii

50/1991, care insa nu sunt aplicabile in speța. Chiar dacă instanța de judecata

nu este ținuta de temeiul de drept invocat de către reclamant, in temeiul

principiului rolului activ si al principiului disponibilității, in cazul in

care înțelege sa modifice temeiul juridic, ea are obligația de a pune in

discuția părților aceasta schimbare.

Pe de alta

parte, s-a menționat de recurentă că în mod greșit instanța de fond a reținut

faptul ca intimatul-reclamant a fost sancționat prin doua hotărâri (Hotărârea

nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei Naționale de Disciplină și, respectiv,

Hotărârea nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național al OAR)

întrucât Legea 184/2001, republicata, conține dispoziții derogatorii de la

dreptul comun în sensul ca executarea Hotărârii Comisiei Naționale de Disciplina

(act administrativ-jurisdicțional) nu se face din oficiu, ci prin hotărârea

Consiliului Național al OAR de aplicare a sancțiunii disciplinare. Din acest

motiv, s-a arătat că nu pot fi însușite afirmațiile intimatului-reclamantului,

reținute si de către instanța de fond, in sensul ca s-ar fi aplicat 2 sancțiuni

pentru aceeași fapta, în condițiile în care sancțiunea suspendării dreptului de

semnătura a devenit aplicabilă de la data 24 octombrie 2006, atunci când a fost

hotărâtă de către Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România.

In ceea ce

privește principiul proporționalității aplicabil oricăror forme de răspundere

juridica, invocat din oficiu de către instanța de fond si nepus in discuția

pârtilor potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., s-a învederat de către

recurentă că instanțele disciplinare din cadrul OAR au ținut cont de acesta la

momentul sancționării intimatului-reclamant, faptele săvârșite de acesta

reprezentând unele dintre cele mai grave abateri din punct de vedere

deontologic. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești,

pronunțându-se asupra oportunității hotărârii disciplinare, fiind evident că

instanțele judecătorești pot analiza hotărârea Comisiei Naționale de Disciplina

doar sub aspectul legalității acesteia, iar nu și sub aspectul oportunității

hotărârii în discuție.

Recursul este

nefondat.

In mod corect

instanța de fond a reținut că reclamantul nu a încălcat dispozițiile art. 11

alin. (1) din Codul deontologic al profesiei de avocat potrivit cu care este interzisă

semnătura de complezență, prin care se înțelege prezența semnăturii

arhitectului cu drept de semnătură în cartușul planșelor de arhitectură atunci

când la rubrica „ proiectant " semnează o altă categorie profesionala

decât arhitect sau conducător arhitect, și că acesta nu se face vinovat de

săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr.

184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, în

condițiile în care nu s-a probat în cauză că reclamantul a semnat documentații

tehnice cu SC M. SRL, cu SC I. SRL, cu SC D.C. SRL, cu SC S.R. SRL și cu SC P.L.

SRL și în care s-a observat că semnarea celorlalte documentații la care se face

referire în Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naționale de disciplină

a Ordinului Arhitecților din România s-a realizat în calitate de proiectant (în

cazul SC G.C. SRL, SC F. SRL, PF T.V. și SC P.P. SRL ), de desenator ( în cazul

SC S.I. SRL și SC A. SA ) sau de verificator (în cazul SC S.I. SRL și SC A. SA),

și nu de arhitect cu drept de semnătură, fiind astfel aplicabile cu prioritate

dispozițiile art. 9 alin. (1) și (39 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea

executării lucrărilor de construcții.

Prima instanță

nu a modificat, prin considerentele care au stat la baza soluției, temeiul de

drept al acțiunii reclamantului, astfel că nu se impunea punerea în discuția

părților a argumentelor avute în vedere la motivarea sentinței, dar a reținut

în mod eronat că prin cele două hotărâri atacate s-ar fi aplicat două sancțiuni

disciplinare pentru aceeași faptă, în realitate fiind vorba de o singură

sancțiune disciplinară, cea a suspendării dreptului de semnătură pe o perioadă

de 6 luni, ce urma să își producă efectele în intervalul 24 octombrie 2006-23

aprilie 2007, potrivit Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului

național al Ordinului Arhitecților din România.

Completarea

cererii de chemare în judecată, de către reclamant, în sensul solicitării

anulării și a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național

al Ordinului Arhitecților din România prin care i s-a aplicat sancțiunea

disciplinară de suspendare pe o perioadă de 6 luni a dreptului de semnătură, pe

baza Hotărârii nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naționale de disciplină,

începând cu data emiterii hotărârii Consiliului Național și până la data de 23

aprilie 2007, s-a realizat în condițiile art. 132 C. proc. civ., până la prima

zi de înfățișare care în cauză este primul termen de judecată, cel din data de

23 noiembrie 2006, fixat înaintea Curții de Apel Crai ova în dosarul nr.

14193/54/2006, după declinarea de competență dispusă de Tribunalul Gorj prin

sentința nr. 367 din 25 septembrie 2006.

Nu sunt aplicabile,

cât privește cererea de anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a

Consiliului Național al Ordinului Arhitecților din România, dispozițiile art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât

această hotărâre nu are caracterul unui act administrativ tipic revocabil ci a

unui act administrativ de punere în executare, în condițiile art. 38 alin. (3)

din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de

arhitect, a hotărârii Comisiei naționale de disciplină prin care se aplică o

sancțiune disciplinară, ce nu poate fi revocat atâta vreme cât nu a fost

desființat actul administrativ-jurisdicțional în executarea căruia este emis.

Într-adevăr, potrivit

art. 39 alin. (1) din actul normativ precizat mai sus, Comisiile de disciplină

ale Ordinului Arhitecților din România sunt organe cu activitate jurisdicțională

organizate la nivel național și teritorial pentru fiecare filială, ceea ce

înseamnă că ele emit

acte administrativ - jurisdicționale ce nu

pot fi desființate decât în condițiile legii contenciosului administrativ, și

care sunt obligatorii pentru Consiliul național și pentru colegiile directoare

teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România.

In raport de cele mai

sus arătate, apreciind că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt

întemeiate și că în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantului F.D.

și a anulat Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naționale de disciplină

a Ordinului Arhitecților din România și, apoi, pe cale de consecință, Hotărârea

nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Național a Ordinului Arhitecților

din România prin care s-a pus în executare sancțiunea disciplinară aplicată

recurentului, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ordinul

Arhitecților din România, Comisia națională de disciplină împotriva sentinței

civile nr. 2 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Recurentul va fi

obligat, în condițiile art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, la

plata în favoarea intimatului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată în recurs, constând în onorariu de avocat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ordinul Arhitecților

din România, Comisia națională de disciplină împotriva sentinței civile nr. 2

din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata în favoarea intimatului a sumei de 500 lei (RON) cu titlu de cheltuieli

de judecată în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

iunie 2007.