ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul O.A. în contradictoriu cu pârâții SC G.P.I. SRL, Ordinul Arhitecților din România și Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei București - prin Ordinul Arhitecților Filiala București a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 12 din 10 decembrie 2007 a Comisiei Naționale de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România și a solicitat modificarea actului contestat în sensul anulării Hotărârii nr. 3 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei București a Ordinului Arhitecților, iar în subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii sesizării SC G.P.I.

SRL. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că actul contestat a fost emis ca urmare a declanșării procedurii în fața comisiei de disciplină prin sesizarea depusă de pârâta SC G. SRL. A susținut că nu cunoaște conținutul sesizării întrucât aceasta nu i-a fost comunicată, iar pârâtul emitent al Hotărârii nr. 3 din 30 noiembrie 2006 a soluționat sesizarea cu încălcarea principiului contradictorialității, al dreptului la apărare, și a dispozițiilor de procedură ale Regulamentului Ordinului Arhitecților din România. Reclamantul a arătat că Hotărârea nr. 12 din 10 decembrie 2007 a Comisiei Naționale de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România este nelegală și netemeinică întrucât a menținut ca justă Hotărârea nr. 3/2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei București a Ordinului Arhitecților din România dată cu încălcarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 184/2001 și întemeiată pe dispoziții care nu există.

A mai arătat că, prin această hotărâre, Comisia s-a pronunțat asupra contractului încheiat între SC A. SRL și SC G. SRL, printr-o motivare confuză și cu depășirea atribuțiilor pe care le avea. În privința pretinsei denigrări a d-nei arhitect C.M., reclamantul a susținut că este un aspect cu care Comisia nu a fost învestită printr-o sesizare a celui denigrat și că nu a formulat în public acuzații nefondate și nici nu a răspândit comentarii neadevărate la adresa persoanei respective. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 38 din Legea nr. 184/2001 și Legii nr. 554/2004. Pârâta SC G.P.I. SRL a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar în subsidiar a solicitat, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul, Ordinul Arhitecților din România,a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității iar în subsidiar a solicitat, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La termenul de judecată din 14 mai 2008 instanța a dispus în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 introducerea în cauză a Filialei București a Ordinului Arhitecților din România pentru Comisia Teritorială de Disciplină care a pronunțat Hotărârea nr. 3/2006. Filiala București a Ordinului Arhitecților din România, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Teritoriale de Disciplină. Curtea a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC G.P.I.

SRL, excepția lipsei capacității procesuale invocată de pârâta Filiala București a Ordinului Arhitecților din România pentru Comisia Teritorială de Disciplină, excepția lipsei procedurii administrative prealabile și a tardivității introducerii acțiunii invocate de Ordinul Arhitecților din România, pentru motivele reținute în încheierea de ședință din data de 1 octombrie 2008. Prin Sentința civilă nr. 3008 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată acțiunea reclamantului. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Hotărârea nr. 3 din 30 noiembrie 2006 Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei București a Ordinului Arhitecților din România, a aplicat arhitectului A.O., sancțiunea votului de blam pentru că a încălcat Codul deontologic, că a calomniat un confrate de breaslă, respectiv pe arhitecta M.C.

și pentru că a încălcat raporturile contractuale cu clientul, declinând competența aprecierii juridice a contractului. Contestația formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 3/2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a fost respinsă prin Hotărâre nr. 12 din 10 decembrie 2007 a Comisiei Naționale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România. În legătură cu criticile formulate în acțiunea judecătorească, prima instanță a constatat că reclamantul a fost audiat de către Comisia Teritorială de Disciplină, pe data de 14 noiembrie 2006, că i-au fost comunicate sesizarea SC G. SRL și înscrisurile cauzei, fiind respectate principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

A mai observat că, în mod corect Comisia Teritorială de Disciplină i-a aplicat sancțiunea reclamantului întrucât prin Hotărârea nr. 551 din 24 februarie 2006 a Ordinului Arhitecților din România s-a transferat în competența Comisiilor teritoriale atribuția de a aplica direct sancțiunile disciplinare. Totodată, prima instanță a reținut că motivația Comisiei Teritoriale de Disciplină potrivit căreia aspectele comerciale rezultate din contractul încheiat între SC A. SRL și SC G. SRL sunt de competența instanțelor de judecată, este temeinică. S-a constatat că nu este întemeiată nici critica reclamantului potrivit căreia Comisia Teritorială de Disciplină nu se putea pronunța în legătură cu fapta de denigrare a confratelui de breaslă, arhitect C.M., atâta vreme cât persoana denigrată nu a formulat vreo sesizare, instanța apreciind că sesizarea a fost făcută de SC G. SRL fiind conformă cu Codul de procedură privind activitatea jurisdicțională a Comisiilor de Disciplină.

În plus, ulterior, persoana denigrată a depus o reclamație împotriva arhitectului O.A., astfel cum rezultă din procesul-verbal al Comisiei Teritoriale din data de 4 decembrie 2006. Prima instanță a consemnat că afirmațiile reprezentând fapta denigratoare rezultată din două scrisori fără număr și nedatate trimise de reclamant d-nei ing. P. și a concluzionat că hotărârea de sancționare a reclamantului a fost întemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul O.A., invocând cu titlu general prevederile art. 304 1 C. proc. civ., formulate într-un memoriu amplu, iar din modul în care au fost expuse, Înalta Curte reține că acestea vizează hotărârea fondului sub următoarele aspecte: - instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 8 lit. c) din Codul de procedură privind activitatea jurisdicțională a comisiilor de disciplină.

Astfel, pentru abaterea reținută ca fiind săvârșită de recurent împotriva arhitectei C.M., apreciază că sesizarea este formulată de o persoană lipsită de calitate, pentru că nu există identitate între reclamant și dreptul pretins încălcat. - Recurentul reia criticile ce vizează viciile de procedură în activitatea Comisiei de disciplină, vizând legala învestire cu sesizarea arh. C.M., încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, precum și nulitatea Hotărârii nr. 3/2006 care nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Sub acest ultim aspect recurentul invocă prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. „hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității”.

Susține că nu a fost citat în fața Comisiei Teritoriale de Disciplină și din acest motiv se impunea constatarea nulității Hotărârii nr. 3 din 3o noiembrie 2006. - Recurentul arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru ca a menținut Hotărârea nr. 3 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină și Hotărârea nr. 12/2007 a Comisiei Naționale de Disciplină, relative la încălcarea prevederilor art. 47 din Codul Deontologic al profesiei de arhitect, respectiv derularea deficitară a contractului dintre societățile implicate, pentru că proiectarea obiectivului contractat prin contractul nr. 16/2005 nu a fost sistată, autorizația de construire în baza căreia SC G. executa lucrările de extinde a imobilului de la nr. 15 la nr. 17 - 19 a fost obținută de SC A., iar contractul cu arhitecta C.M.

a fost încheiat înaintea contractului nr. 16/2005. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC G.C.P.I. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate cu motivarea că acțiunea este neîntemeiată, întrucât reclamantul a avut într-adevăr un comportament neadecvat și a calomniat o colegă de breaslă. Sancțiunea ce i-a fost aplicată, respectiv votul de blam, reprezintă o sancțiune prea blândă față de caracterul grav al abaterilor disciplinare pe care recurentul le-a săvârșit. Intimatul Ordinul Arhitecților din România prin întâmpinare arată că sunt neîntemeiate criticile reclamantului O.A., motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat. Astfel, prima instanță a analizat motivele invocate de reclamant atât în privința aplicării textului de lege, art. 8 lit. c) din Cod procedură privind activitatea jurisdicțională a comisiilor de disciplină, sesizarea corectă a comisiei și citarea reclamantului la comisie.

Recurentul din prezenta cauză și-a spus punctul de vedere asupra sesizării ce a stat la baza soluției pe care a atacat-o în instanță, iar critica formulată împotriva sentinței instanței de fond nu a fost făcută și în fața Comisiei de Disciplină din cadrul OAR, acolo unde era firesc să fie invocată pentru prima oară. În ceea ce privește ambiguitatea hotărârilor celor două comisii, argumentele instanței de fond sunt foarte clare în sensul corectitudinii și clarității activității acestor comisii referitor la incidentul în cauză. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală așa încât o va menține.

Recurentul-reclamant O.A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Hotărârea nr. 12/2007 a Comisiei Naționale de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România și Hotărârea nr. 3/30 noiembrie 2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România, conform prevederilor art. 38 din Legea nr. 184/2001 și a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prin motivele de recurs, se invocă greșita aplicare a prevederilor art. 8 lit. c) din Codul de procedură privind activitatea jurisdicțională a Comisiilor de disciplină, deși conform aceluiași text normativ, autor al unei sesizări sau plângeri în fața comisiilor poate fi orice persoană care nu face parte din ordin.

Prin urmare sesizarea făcută de intimata SC G. SRL se încadrează în cerințele textului anterior indicat și din acest motiv este neîntemeiată critica ce vizează lipsa calității procesual active a acestei societăți. Este de observat faptul că recurentul se axează în susținerea recursului pe argumente de ordin procedural pe care le-a invocat și la judecarea pricinii în fond, arătând că sesizarea formulată de arhitecta C.M. era informă și că nu i-a fost comunicată, că atât Comisia Teritorială de Disciplină, cât și Comisia de Disciplină din cadrul Ordinul Arhitecților din România au încălcat normele de procedură privind comunicarea actelor, citare și dreptul la apărare. În plus este de observat faptul că la Comisie s-a formulat sesizare și de arhitecta C.M.

la data de 4 decembrie 2007 și că după această dată nu au mai urmat alte acte de procedură, astfel că nu se poate reține că ar fi fost încălcat dreptul de apărare al recurentului. Aspectele sesizate de SC G. SRL nu diferă de cele invocate de arhitecta M.C., astfel că recurentul-reclamant cunoștea obiectul sesizării în raport de care acesta a formulat apărări strict formale cu argumente de ordin exclusiv procedural. În ceea ce privește citarea recurentului-reclamant se constată că în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 20 din Codul de procedură privind activitatea jurisdicțională a Comisiilor de disciplină, și nici scopul citării astfel cum este prevăzut de lege. Din procesele-verbale al ședințelor Comisiei rezultă că la termenul din 14 noiembrie 2006, recurentul a fost prezent, astfel că termenele ulterioare le avea în cunoștință, nemaifiind necesar să fie citat.

Potrivit art. 35 alin. (5) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, „procedura judecății abaterilor este prevăzută de Regulamentul Ordinului Arhitecților din România și se completează cu prevederile C. proc. civ.”. Împrejurarea că reclamantul-recurent nu a mai fost citat pentru termenele următoare nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii atacate, întrucât se prezumă în condițiile C. proc. civ. (art. 153), că acesta cunoaște aceste termene, având „termenul în cunoștință”. În procesul verbal din 14 noiembrie 2006, este însemnat faptul că a fost audiat arhitectul A.O. care și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu conflictul apărut, astfel că nu se poate reține nici încălcarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât acesta nu invocă o vătămare produsă prin maniera de derulare a procedurii în fața Comisiei Teritoriale de Disciplină sau în fața Comisiei de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților.

Acesta a avut posibilitatea atât în fața celor două comisii cât și în fața instanței de a-și susține cauza și de a solicita și administra probe. Prima instanță a analizat și critica reclamantului care susține că motivația Hotărârii nr. 3/2006 este confuză și a constatat că este neîntemeiată. Situația de fapt reținută și analizată este în acord cu prevederile art. 47 din Codul Deontologic în condițiile în care aspectele comerciale rezultate din contractele încheiate între persoanele juridice implicate sunt de competența instanțelor de judecată, iar în recurs s-a depus în copie Sentința civilă nr. 1189 din 2910/2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. 10035/3/2007 și apelul formulat de SC G.C.P.I.

SRL, privind litigiul dintre părți. Recurentul a fost sancționat cu vot de blam atât pentru modul de derulare a raporturilor contractuale cu SC G.C.P. SRL cât și pentru denigrarea arhitectei C.M. Înalta Curte constată că și numai raportat la această ultimă faptă sancționarea recurentului-reclamant este justificată. Conform art. 35 pct. 2 din Legea nr. 184/2001 sancțiunile disciplinare aplicate membrilor Ordinului Arhitecților din România sunt: - avertisment; - vot de blam; - suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a dreptului de semnătură; - suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a calității de membru al Ordinului Arhitecților din România; - retragerea definitivă a dreptului de semnătură; - retragerea definitivă a calității de membru al Ordinului Arhitecților din România.

Se constată că în cauză s-a aplicat sancțiunea aflată pe locul 2 ca individualizare, în conformitate cu prevederile codului privind activitatea jurisdicțională a Comisiilor de disciplină (art. 18). Conform art. 64 din Codul deontologic al profesiei de arhitect, relațiile între arhitecți se bazează pe respect reciproc, într-ajutorare și asistență morală reciprocă și mai ales pe respectarea drepturilor de autor. Potrivit art. 75 din același Cod, calomnierea unui confrate sau răspândirea de comentarii ce ar putea să îi prejudicieze reputația profesională este condamnabilă. Raportat la aceste prevederi normative se constată că nu este necesar ca fapta de calomniere să se săvârșească în public pentru a fi reținută ca o abatere disciplinară, astfel cum susține recurentul.

În legătură cu aspectele ce vizează data învestirii și pronunțării hotărârilor contestate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate a actelor contestate, fiind evidente erori materiale sesizate în mod corect de părți, dar fără efecte asupra soluției pronunțate de prima instanță. În consecință, față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul O.A. împotriva Sentinței civile nr. 3008 din 6 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.