ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul

O.A. în contradictoriu cu pârâții SC G.P.I. SRL, Ordinul Arhitecților din

România și Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei București - prin

Ordinul Arhitecților Filiala București a formulat contestație împotriva

Hotărârii nr. 12 din 10 decembrie 2007 a Comisiei Naționale de Disciplină din

cadrul Ordinului Arhitecților din România și a solicitat modificarea actului contestat

în sensul anulării Hotărârii nr. 3 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei Teritoriale

de Disciplină a Filialei București a Ordinului Arhitecților, iar în subsidiar,

a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii sesizării SC G.P.I.

SRL.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că actul contestat a fost emis ca urmare a

declanșării procedurii în fața comisiei de disciplină prin sesizarea depusă de

pârâta SC G. SRL.

A susținut că nu

cunoaște conținutul sesizării întrucât aceasta nu i-a fost comunicată, iar

pârâtul emitent al Hotărârii nr. 3 din 30 noiembrie 2006 a soluționat sesizarea

cu încălcarea principiului contradictorialității, al dreptului la apărare, și a

dispozițiilor de procedură ale Regulamentului Ordinului Arhitecților din

România.

Reclamantul a arătat

că Hotărârea nr. 12 din 10 decembrie 2007 a Comisiei Naționale de Disciplină

din cadrul Ordinului Arhitecților din România este nelegală și netemeinică

întrucât a menținut ca justă Hotărârea nr. 3/2006 a Comisiei Teritoriale de

Disciplină a Filialei București a Ordinului Arhitecților din România dată cu

încălcarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 184/2001 și întemeiată pe

dispoziții care nu există.

A mai arătat că, prin

această hotărâre, Comisia s-a pronunțat asupra contractului încheiat între SC

A. SRL și SC G. SRL, printr-o motivare confuză și cu depășirea atribuțiilor pe

care le avea.

În privința pretinsei

denigrări a d-nei arhitect C.M., reclamantul a susținut că este un aspect cu

care Comisia nu a fost învestită printr-o sesizare a celui denigrat și că nu a

formulat în public acuzații nefondate și nici nu a răspândit comentarii

neadevărate la adresa persoanei respective.

În drept acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 38 din Legea nr. 184/2001 și Legii nr.

554/2004.

Pârâta SC G.P.I. SRL

a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive iar în subsidiar a solicitat, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul, Ordinul

Arhitecților din România,a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

inadmisibilității iar în subsidiar a solicitat, respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

La termenul de

judecată din 14 mai 2008 instanța a dispus în temeiul art. 16

1

din

Legea nr. 554/2004 introducerea în cauză a Filialei București a Ordinului

Arhitecților din România pentru Comisia Teritorială de Disciplină care a

pronunțat Hotărârea nr. 3/2006.

Filiala București a

Ordinului Arhitecților din România, a depus întâmpinare prin care a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Teritoriale de

Disciplină.

Curtea a respins ca

neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC

G.P.I. SRL, excepția lipsei capacității procesuale invocată de pârâta Filiala

București a Ordinului Arhitecților din România pentru Comisia Teritorială de

Disciplină, excepția lipsei procedurii administrative prealabile și a

tardivității introducerii acțiunii invocate de Ordinul Arhitecților din

România, pentru motivele reținute în încheierea de ședință din data de 1

octombrie 2008.

Prin Sentința civilă

nr. 3008 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată acțiunea

reclamantului.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Hotărârea nr. 3

din 30 noiembrie 2006 Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei București a

Ordinului Arhitecților din România, a aplicat arhitectului A.O., sancțiunea

votului de blam pentru că a încălcat Codul deontologic, că a calomniat un

confrate de breaslă, respectiv pe arhitecta M.C. și pentru că a încălcat

raporturile contractuale cu clientul, declinând competența aprecierii juridice

a contractului.

Contestația formulată

de reclamant împotriva Hotărârii nr. 3/2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină

a fost respinsă prin Hotărâre nr. 12 din 10 decembrie 2007 a Comisiei Naționale

de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România.

În legătură cu

criticile formulate în acțiunea judecătorească, prima instanță a constatat că

reclamantul a fost audiat de către Comisia Teritorială de Disciplină, pe data

de 14 noiembrie 2006, că i-au fost comunicate sesizarea SC G. SRL și

înscrisurile cauzei, fiind respectate principiul contradictorialității și al

dreptului la apărare.

A mai observat că, în

mod corect Comisia Teritorială de Disciplină i-a aplicat sancțiunea

reclamantului întrucât prin Hotărârea nr. 551 din 24 februarie 2006 a Ordinului

Arhitecților din România s-a transferat în competența Comisiilor teritoriale

atribuția de a aplica direct sancțiunile disciplinare.

Totodată, prima

instanță a reținut că motivația Comisiei Teritoriale de Disciplină potrivit

căreia aspectele comerciale rezultate din contractul încheiat între SC A. SRL

și SC G. SRL sunt de competența instanțelor de judecată, este temeinică.

S-a constatat că nu

este întemeiată nici critica reclamantului potrivit căreia Comisia Teritorială

de Disciplină nu se putea pronunța în legătură cu fapta de denigrare a

confratelui de breaslă, arhitect C.M., atâta vreme cât persoana denigrată nu a

formulat vreo sesizare, instanța apreciind că sesizarea a fost făcută de SC G.

SRL fiind conformă cu Codul de procedură privind activitatea jurisdicțională a

Comisiilor de Disciplină.

În plus, ulterior,

persoana denigrată a depus o reclamație împotriva arhitectului O.A., astfel cum

rezultă din procesul-verbal al Comisiei Teritoriale din data de 4 decembrie

2006.

Prima instanță a

consemnat că afirmațiile reprezentând fapta denigratoare rezultată din două

scrisori fără număr și nedatate trimise de reclamant d-nei ing. P. și a

concluzionat că hotărârea de sancționare a reclamantului a fost întemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul O.A., invocând cu titlu general

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., formulate într-un memoriu

amplu, iar din modul în care au fost expuse, Înalta Curte reține că acestea

vizează hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

- instanța de fond a

făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 8 lit. c) din Codul de procedură

privind activitatea jurisdicțională a comisiilor de disciplină.

Astfel, pentru

abaterea reținută ca fiind săvârșită de recurent împotriva arhitectei C.M.,

apreciază că sesizarea este formulată de o persoană lipsită de calitate, pentru

că nu există identitate între reclamant și dreptul pretins încălcat.

- Recurentul reia

criticile ce vizează viciile de procedură în activitatea Comisiei de

disciplină, vizând legala învestire cu sesizarea arh. C.M., încălcarea

principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, precum și nulitatea

Hotărârii nr. 3/2006 care nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază.

Sub acest ultim

aspect recurentul invocă prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. „hotărârea a

fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității”.

Susține că nu a fost

citat în fața Comisiei Teritoriale de Disciplină și din acest motiv se impunea

constatarea nulității Hotărârii nr. 3 din 3o noiembrie 2006.

- Recurentul arată că

sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru ca a menținut Hotărârea

nr. 3 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină și Hotărârea

nr. 12/2007 a Comisiei Naționale de Disciplină, relative la încălcarea

prevederilor art. 47 din Codul Deontologic al profesiei de arhitect, respectiv

derularea deficitară a contractului dintre societățile implicate, pentru că

proiectarea obiectivului contractat prin contractul nr. 16/2005 nu a fost

sistată, autorizația de construire în baza căreia SC G. executa lucrările de

extinde a imobilului de la nr. 15 la nr. 17 - 19 a fost obținută de SC A., iar

contractul cu arhitecta C.M. a fost încheiat înaintea contractului nr. 16/2005.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimata SC G.C.P.I. SRL a solicitat respingerea recursului ca

nefondat și menținerea hotărârii recurate cu motivarea că acțiunea este

neîntemeiată, întrucât reclamantul a avut într-adevăr un comportament neadecvat

și a calomniat o colegă de breaslă.

Sancțiunea ce i-a

fost aplicată, respectiv votul de blam, reprezintă o sancțiune prea blândă față

de caracterul grav al abaterilor disciplinare pe care recurentul le-a săvârșit.

Intimatul Ordinul

Arhitecților din România prin întâmpinare arată că sunt neîntemeiate criticile

reclamantului O.A., motiv pentru care solicită respingerea recursului ca

nefondat.

Astfel, prima

instanță a analizat motivele invocate de reclamant atât în privința aplicării

textului de lege, art. 8 lit. c) din Cod procedură privind activitatea

jurisdicțională a comisiilor de disciplină, sesizarea corectă a comisiei și

citarea reclamantului la comisie.

Recurentul din

prezenta cauză și-a spus punctul de vedere asupra sesizării ce a stat la baza

soluției pe care a atacat-o în instanță, iar critica formulată împotriva

sentinței instanței de fond nu a fost făcută și în fața Comisiei de Disciplină

din cadrul OAR, acolo unde era firesc să fie invocată pentru prima oară.

În ceea ce privește

ambiguitatea hotărârilor celor două comisii, argumentele instanței de fond sunt

foarte clare în sensul corectitudinii și clarității activității acestor comisii

referitor la incidentul în cauză.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinări,

în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este

legală așa încât o va menține.

Recurentul-reclamant

O.A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ Hotărârea nr. 12/2007 a Comisiei Naționale de Disciplină din

cadrul Ordinului Arhitecților din România și Hotărârea nr. 3/30 noiembrie 2006

a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România,

conform prevederilor art. 38 din Legea nr. 184/2001 și a dispozițiilor Legii

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin motivele de

recurs, se invocă greșita aplicare a prevederilor art. 8 lit. c) din Codul de

procedură privind activitatea jurisdicțională a Comisiilor de disciplină, deși

conform aceluiași text normativ, autor al unei sesizări sau plângeri în fața

comisiilor poate fi orice persoană care nu face parte din ordin.

Prin urmare sesizarea

făcută de intimata SC G. SRL se încadrează în cerințele textului anterior

indicat și din acest motiv este neîntemeiată critica ce vizează lipsa calității

procesual active a acestei societăți.

Este de observat

faptul că recurentul se axează în susținerea recursului pe argumente de ordin

procedural pe care le-a invocat și la judecarea pricinii în fond, arătând că

sesizarea formulată de arhitecta C.M. era

informă

și că nu i-a fost comunicată, că atât Comisia Teritorială de Disciplină, cât și

Comisia de Disciplină din cadrul Ordinul Arhitecților din România au încălcat

normele de procedură privind comunicarea actelor, citare și dreptul la apărare.

În plus este de

observat faptul că la Comisie s-a formulat sesizare și de arhitecta C.M. la

data de 4 decembrie 2007 și că după această dată nu au mai urmat alte acte de

procedură, astfel că nu se poate reține că ar fi fost încălcat dreptul de

apărare al recurentului.

Aspectele sesizate de

SC G. SRL nu diferă de cele invocate de arhitecta M.C., astfel că

recurentul-reclamant cunoștea obiectul sesizării în raport de care acesta a

formulat apărări strict formale cu argumente de ordin exclusiv procedural.

În ceea ce privește

citarea recurentului-reclamant se constată că în cauză nu au fost încălcate

prevederile art. 20 din Codul de procedură privind activitatea jurisdicțională

a Comisiilor de disciplină, și nici scopul citării astfel cum este prevăzut de

lege.

Din procesele-verbale

al ședințelor Comisiei rezultă că la termenul din 14 noiembrie 2006, recurentul

a fost prezent, astfel că termenele ulterioare le avea în cunoștință,

nemaifiind necesar să fie citat.

Potrivit art. 35

alin. (5) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei

de arhitect, „procedura judecății abaterilor este prevăzută de Regulamentul

Ordinului Arhitecților din România și se completează cu prevederile C. proc.

civ.”.

Împrejurarea că

reclamantul-recurent nu a mai fost citat pentru termenele următoare nu

constituie un motiv de nulitate a hotărârii atacate, întrucât se prezumă în

condițiile C. proc. civ. (art. 153), că acesta cunoaște aceste termene, având

„termenul în cunoștință”.

În procesul verbal

din 14 noiembrie 2006, este însemnat faptul că a fost audiat arhitectul A.O.

care și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu conflictul apărut, astfel

că nu se poate reține nici încălcarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu

cât acesta nu invocă o vătămare produsă prin maniera de derulare a procedurii

în fața Comisiei Teritoriale de Disciplină sau în fața Comisiei de Disciplină

din cadrul Ordinului Arhitecților.

Acesta a avut

posibilitatea atât în fața celor două comisii cât și în fața instanței de a-și

susține cauza și de a solicita și administra probe.

Prima instanță a

analizat și critica reclamantului care susține că motivația Hotărârii nr.

3/2006 este confuză și a constatat că este neîntemeiată.

Situația de fapt

reținută și analizată este în acord cu prevederile art. 47 din Codul

Deontologic în condițiile în care aspectele comerciale rezultate din

contractele încheiate între persoanele juridice implicate sunt de competența

instanțelor de judecată, iar în recurs s-a depus în copie Sentința civilă nr.

1189 din 2910/2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în

dosarul nr. 10035/3/2007 și apelul formulat de SC G.C.P.I. SRL, privind

litigiul dintre părți.

Recurentul a fost

sancționat cu vot de blam atât pentru modul de derulare a raporturilor

contractuale cu SC G.C.P. SRL cât și pentru denigrarea arhitectei C.M.

Înalta Curte constată

că și numai raportat la această ultimă faptă sancționarea recurentului-reclamant

este justificată.

Conform art. 35 pct.

2 din Legea nr. 184/2001 sancțiunile disciplinare aplicate membrilor Ordinului

Arhitecților din România sunt:

- avertisment;

- vot de blam;

- suspendarea pe o

perioadă de 6 - 12 luni a dreptului de semnătură;

- suspendarea pe o

perioadă de 6 - 12 luni a calității de membru al Ordinului Arhitecților din

România;

- retragerea

definitivă a dreptului de semnătură;

- retragerea

definitivă a calității de membru al Ordinului Arhitecților din România.

Se constată că în

cauză s-a aplicat sancțiunea aflată pe locul 2 ca individualizare, în

conformitate cu prevederile codului privind activitatea jurisdicțională a

Comisiilor de disciplină (art. 18).

Conform art. 64 din

Codul deontologic al profesiei de arhitect, relațiile între arhitecți se

bazează pe respect reciproc,

într-ajutorare

și

asistență morală reciprocă și mai ales pe respectarea drepturilor de autor.

Potrivit art. 75 din

același Cod, calomnierea unui confrate sau răspândirea de comentarii ce ar

putea să îi prejudicieze reputația profesională este condamnabilă.

Raportat la aceste

prevederi normative se constată că nu este necesar ca fapta de calomniere să se

săvârșească în public pentru a fi reținută ca o abatere disciplinară, astfel

cum susține recurentul.

În legătură cu

aspectele ce vizează data învestirii și pronunțării hotărârilor contestate,

Înalta Curte constată că acestea nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate a

actelor contestate, fiind evidente erori materiale sesizate în mod corect de

părți, dar fără efecte asupra soluției pronunțate de prima instanță.

În consecință, față

de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul O.A. împotriva Sentinței civile nr. 3008 din 6

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.