Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2004
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1240/2004

HOTĂRÂRE
03.03.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1240/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 898 din 13 octombrie 2003, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul B.R.G., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. A fost dedusă detenția preventivă de la 28 martie 2003 la zi și prelungită măsura privativă de libertate. S-a luat act că partea vătămată S.D. nu s-a constituit parte civilă. Conform art. 118 lit. d) C. pen., au fost confiscate sumele de 500.000 lei și 700.000 lei dobândite de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000.000 lei, în care se include și onorariul pentru apărătorul din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției. Instanța a reținut, în fapt, că în ziua de 26 aprilie 2002, în jurul orelor 22.00, inculpatul B.R.G., însoțit de o altă persoană față de care s-a disjuns cauza în vederea identificării, a smuls geanta de pe umărul părții vătămate S.D., care se deplasa pe Calea Văcărești din București împreună cu S.E., S.C. și L.A.A., îndepărtându-se apoi în fugă. Urmărit de martorul S.E., inculpatul, pentru a-și asigura scăparea, l-a lovit cu o piatră. În geantă partea vătămată avea chei, acte, suma de 500.000 lei și un telefon mobil.

Pe traseul de alergare, pentru îndepărtare de la locul faptei, inculpatul a luat banii și telefonul, aruncând geanta cu restul conținutului. Telefonul mobil a fost vândut de către inculpat cu suma de 700.000 lei martorului P.A. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția, fiind, de altfel, identificat, în cursul procedurii judiciare a recunoașterii din grup, de către martorul S.E. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București care a criticat reținerea circumstanțelor atenuante și cuantumul pedepsei, considerat insuficient, precum și inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei, apreciată ca severă. Prin decizia penală nr. 715 din 4 decembrie 2003, Curtea de Apel București a respins ambele apeluri ca nefondate, constatând că individualizarea pedepsei, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., este corectă, neimpunându-se nici majorarea, nici reducerea acesteia.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a reluat critica din precedenta cale de atac, solicitând înlăturarea circumstanțelor atenuante și o nouă individualizare a pedepsei, precum și de către inculpat, care a solicitat acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute, în sensul reducerii pedepsei aplicate. Verificând hotărârea criticată, Înalta Curte reține următoarele: În recursul parchetului, constată că, în raport cu motivul de casare invocat, întemeiat pe cazul prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., acesta este fondat. Este necontestat că la data de 26 aprilie 2002, pe timp de noapte, împreună cu o altă persoană, inculpatul, prin violențe, exercitate, succesiv pentru deposedarea și pentru a-și asigura scăparea, a sustras geanta părții vătămate, cu valorile cunoscute.

Fapta inculpatului, indiferent cum ar fi explicată și chiar așa cum a făcut-o acesta, respectiv săvârșită din nevoia de a procura bani pentru a-și cumpăra droguri, prezintă un ridicat grad de pericol social, inducând celor care sunt victime și în general membrilor comunității și sentimentul de insecuritate, osebit de valorile sociale lezate direct. Însăși motivația faptei, oferită de inculpat, așa cum s-a arătat, evocă periculozitatea acestuia, dispus, pentru obținerea drogurilor să săvârșească acte antisociale cu urmări grave asupra persoanelor și bunurilor acestora. Față de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii și periculozitatea inculpatului, reținerea împrejurărilor, constând în lipsa antecedentelor penale și comportarea sinceră în cursul procesului penal, cu circumstanțe atenuante, conform art. 74 lit. a) și c) C. pen., este nejustificată.

Aceste împrejurări, reale fiind, urmează să fie luate în considerare la individualizarea judiciară a pedepsei între limitele legale speciale. Față de cele ce prevăd, respectiv gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, persoana inculpatului și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, cererea inculpatului de reducere a pedepsei nu este întemeiată, astfel încât recursul acestuia urmează a fi respins ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 385 17 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului de la 28 martie 2003 la 3 martie 2004.

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 715 din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul B.R.G. Casează decizia și sentința penală nr. 898 din 13 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. Modifică pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în sensul că prin înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., o majorează la 7 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R.G. împotriva aceleiași decizii penale. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 28 martie 2003 la 3 martie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1189/2006
inculpatului. Tot prin sentința menționată, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b), cu art. 33 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M.A. la 2 pedepse de câte 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64, cu art.
ÎCCJ 2003-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4219/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 661/ F din 10 iulie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul S.M.Șt., la 5 ani închisoare, pentru infracți
ÎCCJ 2004-01-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 42/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.834 din 9 septembrie 2003, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul R.L - în baza art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 3
ÎCCJ 2003-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 918/2003
executat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1496 din 3 septembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea ptreventivă cu înc
ÎCCJ 2007-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1622/2007
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1033 din 21 septembrie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă