ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1622/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1033 din 21 septembrie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și 109 C. pen., cu referire la art. 75 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul O.R., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, adăugând un spor de un an închisoare, conform art. 78 C. pen., stabilind ca acesta să execute, în final, 3 ani și 6 luni închisoare. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. De asemenea, prin aceeași sentință, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul O.R. în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 3.500.000 lei despăgubiri civile către partea vătămată A.F.A.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.600.000 lei. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 400 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare statului. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la 30 mai 2004, în jurul orei 13,00, inculpatul, însoțit de martorul V.A., se deplasa pe str. Lățea Gheorghe și, în apropierea unui bloc, observându-l pe A.F., pe care îl cunoștea din vedere, i-a cerut o sumă de bani. Întrucât a primit suma de 0,50 lei, acesta i-a solicitat părții vătămate telefonul mobil, pentru a face un apel. La refuzul acestuia, i-a introdus mâna în buzunar și i-a sustras telefonul, amenințându-l că îl va tăia cu briceagul, dacă va reclama furtul.

S-a mai reținut că, ulterior, inculpatul a vândut aparatul telefonic unei persoane rămase neidentificate, obținând suma de 1.600.000 lei. S-a constatat că cele anterior relevate au avut la bază plângerea și declarațiile pății vătămate, depoziția martorului Vasile Alexandru, procesele-verbale încheiate de organele de cercetare penală, coroborate cu recunoașterea parțială a inculpatului. S-a apreciat de prima instanță că la individualizarea pedepsei se impunea aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (2) C. pen., cu privire la aplicarea unu spor de pedeapsă, față de condițiile concrete în care s-a consumat fapta, precum și antecedentele inculpatului, care a mai fost cercetat pentru fapte de același gen.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei condamnări a acestuia, susținându-se că prima instanță nu a apreciat corect situația de fapt, întrucât inculpatul nu l-a amenințat pe partea vătămată, care i-a predat telefonul de bună-voie, astfel că a solicitat achitarea sa, arătând că fapta nu există. A mai arătat că pedeapsa aplicată este prea aspră și nu se justifică aplicarea sporului de 1 an închisoare. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 816/ A din 21 noiembrie 2006, a admis apelul declarat e inculpat, a desființat în parte sentința penală atacată și, rejudecând: a redus pedeapsa aplicată inculpatului O.R.

de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 2 ani și 6 luni închisoare, prin înlăturarea sporului de un an aplicat, conform art. 78 C. pen. Prin aceeași decizie s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate, s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză și s-a dispus ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, să se plătească din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că prima instanță deși a reținut corect situația de fapt și încadrarea juridică dată faptei, a procedat greșit atunci când a apreciat că se justifică aplicarea sporului de pedeapsă prevăzut de art. 78 C. pen., față de condițiile concrete în care s-a produs infracțiunea și persoana inculpatului.

Totodată, instanța de prim control judiciar a apreciat că modalitatea concretă de săvârșire a faptei nu reprezintă un pericol social deosebit de grav, față de alte infracțiuni de același gen, reținând drept argumente că inculpatul avea 16 ani la data săvârșirii faptei, iar infracțiunea de tâlhărie a comis-o asupra unui tânăr pe care-l cunoștea din vedere și pe care l-a amenințat că-l va tăia, dacă reclamă furtul telefonului mobil. S-a mai constatat că deși inculpatul a mai fost cercetat pentru fapte prevăzute de legea penală și că acesta este arestat în altă cauză, instanța de apel s-a limitat doar la cauza dedusă judecății și la persoana inculpatului, care provenea dintr-o familie, ce nu i-a putut asigura o educație corespunzătoare, astfel că a conchis că scopul, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi realizat prin înlăturarea sporului de un an închisoare.

Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, inculpatul, în termen legal a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa, întrucât fapta pentru care acesta a fost dedus judecății nu există, deoarece acesta a luat cu împrumut telefonul mobil. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita anterior stabilită. Recursul formulat de inculpat este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin 3 C. proc.

pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Deși inculpatul, în fața instanțelor anterioare, a negat constant săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, solicitând, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., din ansamblu probator administrat, rezultă, fără putință de tăgadă, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa.

Așa cum rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, fapta inculpatului, care în ziua de 30 mai 2004, în jurul orelor 13,00 a sustras, prin amenințare, din buzunarul părți vătămate A.F.A., un telefon mobil afirmând că-l va tăia cu briceagul pe acesta, dacă va reclama furtul și simulând scoaterea obiectului contondent din buzunar, constituie infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., iar vinovăția acestuia a fost cert dovedită cu declarațiile constante ale părții vătămate, cu declarațiile martorului asistent, care se coroborează cu cele reținute în procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere din grup, întocmite de organele de poliție.

Așa fiind, în speță, corect s-a apreciat că nu se poate dispune achitarea inculpatului O.R. pentru temeiurile invocate, întrucât fapta reținută în sarcina acestuia există, a fost săvârșită cu vinovăție, inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală (conform fișei de cazier fila 40 dosar urmărire penală), fiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. Așadar, Înalta Curte constată că în faza de urmărire penală cât și în fața instanțelor de judecată s-a administrat un amplu probatoriu, din care a rezultă în mod indubitabil că situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond.

De asemenea, Înalta Curte constată că, raportat la gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul, minor la data săvârșirii faptei, a conceput și realizat tâlhăria (a sustras, în loc public, prin amenințare, din buzunarul părții vătămate A.F., pe care o cunoștea din vedere, un telefon mobil, simulând scoaterea briceagului din buzunarul său și a părăsit locul incidentului, vânzând apoi telefonul mobil unei persoane rămasă neidentificată), precum și la datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a mai avut și alte conflicte cu legea penală, instanța de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei, înlăturând în mod justificat sporul de un an închisoare, aplicat de prima instanță.

Prin urmare se constată că instanța de prim control judiciar a acordat suficientă eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și a apreciat corect atunci când a considerat că, în speță, nu se justifică reținerea agravantei prevăzută de art. 75 alin. (2) C. pen. și, pe cale de consecință, aplicarea dispozițiilor art. 78 C. pen. Înalta Curte apreciază că instanța de apel a reținut în mod justificat că atingerea scopului preventiv educativ al pedepsei, prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., se poate realiza și fără aplicarea vreunui spor, stabilind astfel cuantumul pedepsei la 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de privare de libertate și, pe cale de consecință, o nouă individualizare a pedepsei nu poate fi luată în discuție.

Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.R., arestat în altă cauză, împotriva deciziei penale nr. 816/ A din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie. În baza art. 193 alin. (4) și art. 191 alin. (3) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.R. împotriva deciziei penale nr. 816/ A din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente: O.M. și O.V. la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2007.