ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 23/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr.906/2003 la Tribunalul Tulcea, condamnatul S.N. a solicitat contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate prin sentința penală nr.14/1989, pronunțată de Judecătoria Tulcea și prin sentința penală nr.13/1989, pronunțată de Tribunalul Tulcea, întrucât faptele sunt concurente. Tribunalul Tulcea, prin sentința penală nr.88 din 14 aprilie 2003 a respins cererea formulată de condamnat și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200.000 lei. În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.14 din 16 mai 1989, Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe S.N.

la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea în noaptea de 28/29 septembrie 1988, a două infracțiuni de furt calificat în paguba avutului obștesc, iar prin sentința penală nr.13 din 24 martie 1989, Tribunalul Județean Tulcea, l-a condamnat la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol și 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Aceste pedepse au fost contopite în pedeapsa cea mai grea și anume de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen,.

la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, urmând ca în final să execute 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, cu constatarea că toate aceste din urmă fapte au fost comise în luna septembrie a anului 1988. A mai reținut prima instanță că sentința penală nr.13/1989 a rămas definitivă prin decizia penală nr.1140 din 10 august 1989 a Curții Supreme de Justiție. S-a concluzionat că față de cele mai sus-arătate rezultă că faptele pentru care S.N. a fost condamnat prin cele două hotărâri judecătorești, sunt concurente, însă, datorită faptului că pedeapsa la care a fost condamnat prin sentința penală nr.14/1989 a Judecătoriei Tulcea a fost grațiată la data de 17 ianuarie 1990, contopirea pedepselor nu se mai poate dispune, deoarece o pedeapsă grațiată nu poate fi contopită cu alte pedepse, chiar dacă faptele sunt concurente.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel condamnatul, pe care a criticat-o cu privire la greșita respingere a cererii sale, insistând în continuatre a se dispune contopirea pedepselor la care a fost condamnat prin cele două hotărâri judecătorești, întrucât toate faptele sunt concurente. A mai susținut condamnatul că în cauză s-a mai strecurat și o eroare cu privire la data arestării sale care este 29 septembrie 1998 și nu 18 octombrie 1998. Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr.178/P din 3 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de condamnat, cu motivarea că în mod justificat prima instanță nu a dispus contopirea pedepselor solicitate, din moment ce s-a constatat că unica pedeapsă la care apelantul a fost condamnat prin sentința penală nr.14/1989 a Judecătoriei Tulcea , a intrat sub incidența decretului de grațiere, situație în care nu se mai poate contopi o pedeapsă grațiată cu alte pedepse, chiar dacă ele sunt concurente.

Împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel, a declarat recurs condamnatul S.N., pe care a criticat-o pentru același motiv invocat și la judecata în apel și anume greșita respingere a cererii de contopire, din moment ce faptele pentru care a fost condamnat prin cele două hotărâri judecătorești sunt concurente. Recursul declarat de condamnatul S.N., este nefondat. Întrucât pentru una din faptele concurente pentru care S.N. a fost condamnat separat, referitor la pedeapsa aplicată a intevenit un act de grațiere, în mod corect instanța de fond și apel au reținut că nu se poate dispune contopirea și pe cale de consecință, i-au respins cererea de contopire. Prin urmare, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice, urmează a se respinge recursul declarat de condamnat ca nefondat, în temeiul art.385 15 pct.1 lit.b C.proc.pen.

și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.N. împotriva deciziei penale nr.178 din 3 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța. Obligă pe recurent la plata sumei de 700.000 lei,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 ianuarie 2004.