ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 23/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr.906/2003 la Tribunalul Tulcea, condamnatul S.N. a

solicitat contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate  prin sentința penală

nr.14/1989, pronunțată de Judecătoria Tulcea și prin sentința penală

nr.13/1989, pronunțată de Tribunalul Tulcea, întrucât faptele sunt concurente.

Tribunalul

Tulcea, prin sentința penală nr.88 din 14 aprilie 2003 a respins cererea

formulată de condamnat și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 200.000 lei.

În

motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că prin sentința penală

nr.14 din 16 mai 1989, Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe S.N. la o pedeapsă

rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea în noaptea de 28/29

septembrie 1988, a două infracțiuni de furt calificat în paguba avutului

obștesc, iar prin sentința penală nr.13 din 24 martie 1989, Tribunalul Județean

Tulcea, l-a condamnat la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol și  7 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Aceste pedepse au fost

contopite în pedeapsa cea mai grea și anume de 20 ani închisoare și 10 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen,. la care s-a

adăugat un spor de 3 ani închisoare, urmând ca în final să execute 23 ani

închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b

Cod penal, cu constatarea că toate aceste din urmă fapte au fost comise în luna

septembrie a anului 1988.

A mai

reținut prima instanță că sentința penală nr.13/1989 a rămas definitivă prin

decizia penală nr.1140 din 10 august 1989 a Curții Supreme de Justiție.

S-a

concluzionat că față de cele mai sus-arătate rezultă că faptele pentru care S.N.

a fost condamnat prin cele două hotărâri judecătorești, sunt concurente, însă,

datorită faptului că pedeapsa la care a fost condamnat prin sentința penală

nr.14/1989 a Judecătoriei Tulcea a fost grațiată la data de 17 ianuarie 1990,

contopirea pedepselor nu se mai poate dispune, deoarece o pedeapsă grațiată nu

poate fi contopită cu alte pedepse, chiar dacă faptele sunt concurente.

Împotriva

acestei hotărâri, a declarat apel condamnatul, pe care a criticat-o cu privire

la greșita respingere a cererii sale, insistând în continuatre a se dispune

contopirea pedepselor la care a fost condamnat prin cele două hotărâri

judecătorești, întrucât toate faptele sunt concurente.

A mai

susținut condamnatul că în cauză s-a mai strecurat și o eroare cu privire la

data arestării sale care este 29 septembrie 1998 și nu 18 octombrie 1998.

Curtea

de Apel Constanța, prin decizia penală nr.178/P din 3 iunie 2003 a respins ca

nefondat apelul declarat de condamnat, cu motivarea că în mod justificat prima

instanță nu a dispus contopirea pedepselor solicitate, din moment ce s-a

constatat că unica pedeapsă la care apelantul a fost condamnat prin sentința

penală nr.14/1989 a Judecătoriei Tulcea , a intrat sub incidența decretului de

grațiere, situație în care nu se mai poate contopi o pedeapsă grațiată cu alte

pedepse, chiar dacă ele sunt concurente.

Împotriva

deciziei pronunțată de curtea de apel, a declarat recurs

condamnatul S.N.,

pe care a criticat-o pentru același motiv invocat și la judecata în apel și

anume greșita respingere a cererii de contopire, din moment ce faptele pentru

care a fost condamnat prin cele două hotărâri judecătorești sunt concurente.

Recursul

declarat de condamnatul S.N., este nefondat.

Întrucât

pentru una din faptele concurente pentru care S.N. a fost condamnat separat,

referitor la pedeapsa aplicată a intevenit un act de grațiere, în mod corect

instanța de fond și apel au reținut că nu se poate dispune contopirea și pe

cale de consecință, i-au respins cererea de contopire.

Prin

urmare, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice, urmează a se

respinge recursul declarat de condamnat ca nefondat, în temeiul art.385

15

pct.1 lit.b C.proc.pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul S.N. împotriva deciziei penale

nr.178 din 3 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Obligă

pe recurent la plata sumei de 700.000 lei,cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 6 ianuarie 2004.