ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3518/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Constanța, prin

sentința penală nr. 22 din 27 ianuarie 2006, în temeiul art. 334 C. proc. pen.,

a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul:

N.D.

,

- din infracțiunea prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă de 6

ani închisoare.

În temeiul art. 61 alin. (1)

C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 289

zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 2147/2004 a Judecătoriei Tulcea și s-a contopit acest rest cu

pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie în pedeapsa cea mai grea de 6

ani închisoare.

În temeiul art. 211 alin.

(2) lit. b), c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe

același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 61 alin. (1)

C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 289

zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 214/2004 a Judecătoriei Tulcea și s-a contopit acest rest cu

pedeapsa aplicată pentru tâlhărie în pedeapsa mai grea de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) –

art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate acestui inculpat în

pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 211 alin.

(2) lit. b), c) și alin. (2

1

) lit. a) cu aplicarea art. 109 C. pen.,

a condamnat pe inculpatul:

O.I. zis T.

la o pedeapsă de 4 ani și 6

luni închisoare.

În temeiul art. 61 alin. (1)

C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 414

zile rămas neexecutat din pedeapsa de 414 zile rămas neexecutat din pedeapsa de

3 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 167/2004 a

Tribunalului Tulcea și s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea de tâlhărie în pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni

închisoare.

În temeiul art. 26 raportat

la art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul:

C.L.

la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

S-au interzis celor trei

inculpați drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpaților N.D. și O.I.

începând cu data de 27 ianuarie 2006.

În temeiul art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților N.D. și O.I. durata reținerii de

24 ore și a arestului preventiv începând cu 10 august 2005 și până la rămânerea

definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 118 lit. d) C.

pen., s-a confiscat de la inculpatul N.D. suma de 50 RON.

În temeiul art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare statului

și onorarii avocați oficiu.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că, în seara zilei de 27 iulie 2005, în jurul orelor 22,00,

inculpatul N.D. se afla pe strada Babadag, din municipiul Tulcea, în dreptul B.,

împrejurare în care a observat-o pe partea vătămată A.I., mergând pe stradă și

vorbind la telefon, hotărându-se să o deposedeze de telefonul mobil.

Pentru a-și atinge scopul,

inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată care urca scările blocului, a

încercat să-i smulgă telefonul și nereușind, i-a aplicat o lovitură cu pumnul

în zona feței, deposedând-o de mobil.

În seara zilei de 7 august

2005, în jurul orelor 22,00, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpații O.I.

și N.D. însoțiți de inculpatul C.L., se deplasau pe strada Babadag din

municipiul Tulcea către centrul orașului.

În fața școlii nr. 2,

inculpații au observat-o pe partea vătămată P.C. care ținea în mâna dreaptă un

telefon mobil și observând aceste lucru, inculpații O.I. și N.D. au trecut prin

dreapta părții vătămate în timp ce inculpatul C.L. s-a oprit de aceasta la 2-3

metri. În acest timp, inculpatul O.I. a prins-o pe partea vătămată de mâna

dreaptă, încercând să-i smulgă telefonul și deoarece aceasta se opunea și țipa,

inculpatul N.D. i-a pus mâna la gură pentru a o împiedica să strige,

împrejurarea în care în cele din urmă inculpatul minor O.I. i-a smuls telefonul

mobil marca Samsung 330.

În tot acest timp, inculpatul

C.L. a asigurat paza stând la 2-3 metri față de partea vătămată și ulterior

toți trei au fugit pe o alee dintre blocuri unde înainte de a se despărți,

inculpatul C.L. a primit telefonul sustras de la inculpatul minor O.I. cu

scopul de a-l valorifica.

Împotriva sentinței au

declarat apel inculpații N.D. și C.L. criticând-o sub aspectul nelegalității și

al netemeiniciei.

Apelul declarat de

inculpatul N.D. a vizat greșita individualizare a pedepsei aplicate solicitând

a se avea în vedere împrejurarea că a recunoscut și regretat fapta comisă, cât

și implicațiile faptei sale, iar apelul inculpatului C.L. a vizat nelegalitatea

hotărârii pronunțate în sensul greșitei încadrări juridice.

S-a solicitat schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea prevăzută de art.

221 C. pen., respectiv tăinuirea.

Un alt motiv de apel a fost

acela că, în mod greșit s-au reținut dispozițiile art. 75 lit. c) C. proc. pen.,

ca circumstanță agravantă, cât timp, din probele administrate în cauză nu a

rezultat vârsta inculpatului O.I.

În subsidiar s-a solicitat

redozarea pedepsei, iar ca modalitate de executare să fie aplicabile cerințele art.

81 C. pen.

Instanța de apel a admis

apelul declarat de inculpatul C.L., a casat în parte hotărârea atacată, a

înlăturat din încadrarea juridică prevederile art. 75 lit. c) C. pen. și a

redus pedeapsa aplicată de prima instanță de la 8 ani închisoare la 3 ani și 8 luni

închisoare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin aceeași decizie s-a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.D.

Instanța de control judiciar

a constatat că apelul declarat de inculpatul C.L. a fost întemeiat sub aspectul

greșitei rețineri a circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C.

pen. și a individualizării pedepsei aplicate.

S-a apreciat că în mod

greșit instanța de fond a reținut la încadrarea juridică agravanta prevăzută de

art. 75 lit. c) C. pen., atâta timp cat nu s-a dovedit fără dubii că inculpatul

C.L. a cunoscut starea de minorat a inculpatului O.I.

Ca urmare, dar și în raport

de gravitatea faptei comise de inculpatul Cămătar și de datele personale ale

acestuia instanța a redozat pedeapsa în sensul reducerii la 3 ani și 8 luni

închisoare.

Cât privește critica

referitoare la greșita încadrare juridică a faptei și cererea de schimbare a

acestei încadrări în infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen.,

instanța de apel a apreciat ca fiind corectă hotărârea primei instanțe care a

reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de complicitate la tâlhărie,

argumentând în sensul că fapta inculpatului de a lua parte la adoptarea

hotărârii de a comite o infracțiune de tâlhărie, la stabilirea modului de a

acționa, la pândirea și urmărirea victimei urmată de participarea la împărțirea

bunului sustras prin violență de către autor, caracterizează infracțiunea de

complicitate la tâlhărie iar nu pe cea de tăinuire.

Referitor la apelul

inculpatului N.D. s-a constatat că instanța de fond a aplicat corect

dispozițiile art. 72 C. pen. și a avut în vedere scopul urmărit de legiuitor și

prevăzute art. 52 C. pen.

Decizia instanței de apel a

fost atacată cu recurs de inculpatul C.L. care a criticat-o pentru nelegalitate

și netemeinicie invocând cazurile de casare prevăzută de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a

faptei în infracțiunea de tăinuire, susținând că a asigurat doar paza și că

telefonul sustras de inculpatul O.I. l-a primit după consumarea infracțiunii.

A mai solicitat recurentul

aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării în raport cu

noua încadrare juridică ce urmează a fi dată faptei.

Recursul declarat de

inculpat este nefondat.

Potrivit art. 26 C. pen.,

complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută, în orice mod la

săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, în baza înțelegerii intervenite

în prealabil sau în timpul desfășurării acțiunii infracționale.

În speță, din coroborarea

probelor administrate în cauză rezultă că, în înțelegere cu ceilalți doi

inculpați, autori ai faptei de tâlhărie, inculpatul recurent a acceptat să

urmărească partea vătămată, prin prezența sa la locul comiterii infracțiunii a

întreținut și întărit convingerea autorilor de a săvârși fapta, exercitând o

presiune psihologică asupra victimei, a constatat modul violent în care aceasta

a fost deposedată, iar în final a primit bunul sustras prin violență pentru a-l

valorifica.

Așa fiind, contribuția sa

materială și morală îmbracă forma complicității la infracțiunea de tâlhărie și

nu pe acea a tăinuirii, prevăzută de art. 221 C. pen., pentru a cărei existență

este necesar ca inculpatul să nu participe în nici un mod la săvârșirea

infracțiunii, ci doar să primească sau să înlesnească valorificarea unui bun,

cunoscând că provine din săvârșirea unei fapte penale, dacă prin aceasta a

urmărit să obțină un fals material.

Ca urmare, fapta inculpatului

recurent a fost corect încadrată în infracțiunea de tâlhărie săvârșită sub

forma complicității, astfel că nu poate fi primită critica formulată de acesta referitor

la încadrarea juridică dată faptei, ca de altfel nici cea privind

individualizarea pedepsei aplicate, atâta timp cat instanța de apel a avut în

vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru considerentele

arătate recursul declarat de inculpatul C.L. apare, ca nefondat, astfel că

Înalta Curte îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat C.L. împotriva deciziei penale nr. 17/

MP din 29 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000

lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 iunie 2006.