ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5883/2006

Asupra recursului penal de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 78

din 29 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 245/2006, în

baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) și b) C. pen.

S-a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie prevăzută

de art. 211 alin. (1) și (2

1

) lit. c) C. pen., în infracțiunea de

furt prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1)

și (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.,

s-a dispus condamnarea inculpatului G.I., la pedeapsa de 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 C. pen., au

fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e)

C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a

dispus revocarea beneficiului liberării condiționate și contopirea restului de

764 zile neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 82 din 24 aprilie 2002 a Tribunalului Sibiu, cu pedeapsa aplicată,

inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care

s-a adăugat un spor de 6 luni, în final executând 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea

aceluiași inculpat pentru infracțiunea de port ilegal de cuțit prevăzută de art.

1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art.

88 C. pen., a fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive de la 24

decembrie 2005 la zi.

În baza art. 346 C. proc.

pen., s-a constatat că partea vătămată O.G. nu s-a constituit parte civilă în

procesul penal, prejudiciul fiind recuperat în natură.

În baza art. 169 și art. 444

C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a cuțitului și a unei

foarfeci care i-au fost ridicate și înaintate instanței ca și corpuri delicte.

În baza art. 191 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut în esență, următoarele.

La data de 24 decembrie

2005, în jurul orelor 16

30

, inculpatul G.I. și învinuitul G.G. au

mers pe str. Stăvilarului din municipiul Sibiu. Când au ajuns în dreptul

imobilului cu nr. 2, cei doi au pătruns în curte și, după ce au colindat au

fost invitați de partea vătămată O.G. în incinta locuinței pentru a-i servi cu

un pahar de țuică.

În timp ce consumau băuturi

alcoolice, inculpatul G.I. a observat pe frigider un telefon mobil, pe care și

l-a însușit. Pentru păstrarea bunului și pentru a-și asigura scăparea, a

bruscat partea vătămată, lovind-o cu pumnul în zona pieptului.

Partea vătămată a sesizat

organele de poliție, iar în momentul reținerii inculpatului, acesta a aruncat

telefonul sustras în zăpadă.

Având în vedere starea de

fapt reținută și probele administrate, instanța de fond a apreciat că fapta

inculpatului G.I., realizează elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2

1

) lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat apel inculpatul G.I. solicitând schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de

furt, întrucât nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate.

În subsidiar, a solicitat

reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 201/A/2006

din 20 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 126/57/2006,

s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat.

A fost menținută măsura

arestării preventive a inculpatului și dedusă perioada reținerii și arestării

preventive de la 24 decembrie 2005 la 20 iulie 2006 la zi.

Inculpatul apelant a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs în termen legal, inculpatul G.I., invocând nelegalitatea și

netemeinicia acestora, cazurile de casare fiind circumscrise dispozițiilor art.

385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Astfel, recurentul inculpat

a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie

în infracțiunea de furt, iar în subsidiar reducerea pedepsei prin reținerea, în

favoarea sa a circumstanțelor judiciare atenuante.

Examinând recursul în raport

de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

5

pct. 17 și 14 C. proc. pen., dar și din

oficiu, potrivit art. 385

9

alin. Ultim. C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Examinând probatoriul dispus

și administrat în cauză se constată că fapta inculpatului, constând în aceea că,

în data de 24 decembrie 2005, a sustras de la partea vătămată un telefon mobil,

exercitând acte de violență pentru păstrarea bunului și pentru a-și asigura

scăparea, împrejurările săvârșirii acesteia, precum și vinovăția inculpatului

au fost corect stabilite de instanțele de judecată.

De asemenea, Înalta Curte

constată că încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tâlhărie prevăzută

de art. 211 alin. (1) și (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) și b) C. pen., este legală.

Există infracțiunea de

tâlhărie și atunci când violența a fost folosită pentru păstrarea bunului

sustras și pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea. Între furt și violență

sau amenințare există o strânsă legătură, aspect ce a determinat legiuitorul să

facă din aceste activități distincte, din punct de vedere material, o unitate

infracțională.

În cauza analizată, din

probele administrate rezultă, fără dubiu, că inculpatul G.I., după însușirea

telefonului mobil aparținând părții vătămate O.G., pentru a păstra bunul și

pentru a-și asigura scăparea a lovit-o în zona pieptului.

Partea vătămată arată că

„inculpatul l-a împins cu mâna în piept căzând cu capul în perete. Afirmațiile

părții vătămate sunt susținute și de martorii O.M., prezentă în locuință în

momentul săvârșirii faptei de către inculpat, I.I. și M.O.

După consumarea

infracțiunii, partea vătămată a anunțat organele de poliție iar în momentul

reținerii, inculpatul G.I. a aruncat în zăpadă telefonul mobil sustras.

În atare condiții, apărarea

inculpatului în sensul că și-a însușit bunul fără a exercita acte de violență

nu este susținută de celelalte probe administrate de organele judiciare, astfel

încât, în mod corect, instanțele au respins cererea de schimbare a încadrării

juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt.

Cât privește pedeapsa

aplicată, Înalta Curte constată că aceasta a fost corect individualizată atât

în ceea ce privește cuantumul cât și sub aspectul modalității de executare.

Inculpatul a săvârșit o

faptă cu un grad ridicat de pericol social, a intrat în locuința părții

vătămate pe care nu o cunoștea, și-a însușit bunul profitând de neatenția

acesteia, pentru ca apoi să folosească violența. Multiplele antecedente penale

rezultate din fișa de cazier judiciar, atitudinea nesinceră manifestată în

cursul procesului, nu justifică reținerea în favoarea sa a circumstanțelor

judiciare atenuante care ar permite reducerea pedepsei sub minimul special

prevăzut în textul de încriminare.

Pe de altă parte, pedeapsa

și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel

încât, inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și

evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 201/ A din 20 iulie 2006 a Curții

de Apel Alba Iulia.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc.

pen., se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la 24 decembrie 2005 la zi.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 300 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 201/ A din

20 iulie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 24 decembrie 2005

la 16 octombrie 2006.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 octombrie 2006.