ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5638/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr. 209/ P, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală, la 29 iulie 2005, în dosarul nr. 782/P/2005, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 152 pronunțată la 14 iunie 2005, în dosarul nr. 750/2005, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpatul N.A., la 10 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Totodată, instanța a făcut și aplicarea art. 83 C. pen., în sensul revocării beneficiului suspendării condiționate pentru două pedepse de 3 ani și respectiv de un an de închisoare anterioare care au fost contopite stabilindu-se ca pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani de închisoare, să fie executată pe lângă aceea de 10 ani de închisoare aplicată în cauza de față, inculpatul urmând a executa în total 13 ani de închisoare.

Prin aceeași sentință s-a dispus: interzicerea drepturilor „prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.” menținerea stării de arest a inculpatului conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și deducerea, potrivit art. 88 C. pen., din pedeapsa totală amintită, a perioadei cuprinse între 27 ianuarie 2005 și data pronunțării, interval de timp în care inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv. De asemenea inculpatul a fost obligat să plătească: 2.050.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și 20.000.000 lei cu titlu de daune morale datorate părții civile C.C.; 2.866.000 lei cheltuieli de spitalizare plus dobânzi legale datorate părții civile C.A.S. Tulcea și 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, cu mențiunea că suma de 800 000 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru asistarea inculpatului, urma a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Apelul declarat ulterior de către inculpatul N.A. împotriva sentinței menționate a fost admis prin decizia nr. 209/ P, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală, la 29 iulie 2005, în dosarul nr. 782/P/2005. Ca urmare a admiterii acestui apel a fost înlăturată „pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., pe durata indicată de art. 71 alin. (2) C. pen.”, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. De asemenea, instanța de apel s-a pronunțat în sensul menținerii stării de arest a inculpatului și al deducerii din pedeapsă și a perioadei de arest preventiv ulterioară pronunțării sentinței. Împotriva hotărârilor astfel pronunțate a declarat recurs în termen legal inculpatul N.A.,, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație si Justiție cu numărul de dosar 4894/2005.

În motivarea inițială a recursului făcută în scris inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză exclusiv din punctul de vedere al individualizării pedepsei, considerate a fi prea severă, aspect care, din punct de vedere formal intră sub incidența art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, odată cu reiterarea acestui motiv legal, apărarea recurentului a invocat și prevederile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., relevând existența unor contradicții între considerentele și dispozitivul deciziei date în apel. În ceea ce îi privește, intimații părți civile C.A.S. Tulcea și C.C. nu s-au prezentat în fața acestei curți și nici nu au comunicat în scris punctul lor de vedere referitor la soluționarea recursului.

Este de amintit însă că la dosarul cauzei a fost atașată o scrisoare scrisă aparent de C.C. și prin care se menționează că acest intimat nu are pretenții civile împotriva inculpatului. Recursul este fondat. În acest sens, Curtea are în vedere în primul rând împrejurarea că motivarea deciziei date în apel este structurată, fără echivoc, în sensul respingerii apelului, contrazicând astfel dispozitivul prin care apelul a fost admis, În același timp dispozitivul amintit este parțial neinteligibil în partea referitoare la înlăturarea unei pedepse accesorii. Cele două aspecte evocate atrag incidența în cauză a prevederilor art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., iar prin natura lor obstrucționează posibilitatea exercitării de către această curte a prerogativelor prevăzute de art. 385 14 C. proc.

pen., referitoare la verificarea hotărârii recurate. Este de amintit de exemplu că al doilea motiv d de recurs, întemeiat pe prevederile art. 385 9 pct. 14 din C. proc. pen., se constituie într-o critică a modului de individualizare a pedepsei. Raportat la datele speței justețea acestei critici nu poate fi evaluată în condițiile în care aprecierea instanței de apel referitoare la corecta individualizare a pedepsei se regăsește în același paragraf al considerentelor, penultimul, care se încheie cu formula „urmează a respinge, ca nefondat, apelul” vădit contrară dispozitivului. Așa fiind, urmează ca în cauză să se facă aplicarea art. 385 15 pct. 2 lit. c) teza ultimă C. proc. pen., în sensul admiterii recursului și al casării deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță în vederea rejudecării apelului.

Conform art. 385 17 alin. (2), raportat la art. 382 alin. (3) și, respectiv, la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest a inculpatului urmează a fi menținută. Totodată, Curtea va dispune ca suma reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în vederea asigurării apărării inculpatului să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr. 209/ P din 29 iulie 2005 a Curții de Apel Constanța. Casează decizia penală sus-menționată și trimite cauza la Curtea de Apel Constanța, pentru rejudecarea apelului. Menține starea de arest a inculpatului. Onorariul în sumă de 100 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2005