ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 710/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 163 din 8 septembrie 2003, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul H.I.N. la 24 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen. și la 14 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen. În baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 13 C. pen., același inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 24 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

și să fie degradat militar. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 19 iunie 2002, la 8 septembrie 2003. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 80.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă O.F., reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenirile ulterioare; la 12.000.000 lei despăgubiri civile pentru minora O.C. de la data comiterii faptei până la data pronunțării sentinței și la 800.000 lei lunar, cu titlu de rentă periodică, de la data pronunțării sentinței și până la majoratul acesteia. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței.

În esență, s-au reținut următoarele: În seara de 15 iulie 2002, aflându-se la o discotecă din Râmnicu Sărat, unde nu avea banii pentru consumație, inculpatul a hotărât să ia un taximetru, condus de victima O.N. și să meargă acasă, într-o comună apropiată, pentru a-și lua bani. După ce a convenit cu victima să-l transporte, în timpul deplasării, între inculpat și victimă au apărut unele discuții conflictuale referitoare la preț, moment în care, inculpatul a hotărât să o deposedeze pe victimă de mașină și să o omoare. În acest scop, aflându-se pe bancheta din spate, inculpatul i-a secționat gâtul victimei cu un cuțit, după care i-a mai aplicat opt lovituri cu cuțitul, care au cauzat decesul acesteia.

Ulterior, a pus cadavrul în portbagaj și, deși nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul pe drumuri lăturalnice, lângă o pădure, unde, după ce a deposedat victima de ceasul de la mână și de suma de 100.000 lei, pe care o avea în buzunarul cămășii, a aruncat cadavrul acesteia într-o fântână abandonată, acoperindu-l cu o pătură din mașină și resturi vegetale. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 462 din 22 octombrie 2003, a respins ca inadmisibil, apelul părții civile O.F., și ca nefondat apelul inculpatului. Totodată, a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a arestării preventive de la 19 iunie 2002, la zi. În cauză au declarat recurs inculpatul H.I.N.

și partea civilă O.F. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut, în mod corect, faptele și vinovăția inculpatului și le-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanțele au avut în vedere gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat omorul, (aflat pe bancheta din spate a taximetrului a secționat cu un cuțit gâtul victimei și i-a aplicat alte opt lovituri, provocându-i plăgi înțepat-tăiate și hemoragie internă și externă, care au condus la decesul victimei, după care a aruncat cadavrul într-o fântână abandonată), dar în același timp a ținut seama și de datele ce caracterizează persoana inculpatului (tânăr, în vârstă de 24 ani, cu o atitudine sinceră în cursul procesului, fără antecedente penale) dând astfel eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acestora.

Recursul părții civile O.F., prin care a solicitat trimiterea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, cunoscând faptul că instanța de apel i-a respins, greșit, ca inadmisibil apelul, pentru că nu au fost administrate toate probele necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, este nefondat. Potrivit art. 362 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., poate face apel, printre alții, partea civilă, însă numai în ce privește latura civilă. Ori, în cauză, partea civilă a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul laturii penale, astfel că, instanța de apel a respins corect ca inadmisibil, apelul părții civile. Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de inculpatul H.I.N.

și partea civilă O.F. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpatul H.I.N. și de către partea civilă O.F., împotriva deciziei nr. 462 din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondate. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 19 iunie 2002, la zi. Obligă pe inculpat să plătească statului 1.500.000 lei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurenta parte civilă suma de 1.100.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2004.