ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 710/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 163 din 8

septembrie 2003, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul H.I.N. la 24 ani

închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen.

și la 14 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) din

Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 13 C. pen., același inculpat a fost

condamnat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 24

ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și să fie degradat militar.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării

preventive de la 19 iunie 2002, la 8 septembrie 2003.

Totodată, inculpatul a fost obligat

la plata sumei de 80.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă O.F.,

reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenirile ulterioare; la 12.000.000

lei despăgubiri civile pentru minora O.C. de la data comiterii faptei până la

data pronunțării sentinței și la 800.000 lei lunar, cu titlu de rentă

periodică, de la data pronunțării sentinței și până la majoratul acesteia.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței.

În esență, s-au reținut următoarele:

În seara de 15 iulie 2002, aflându-se

la o discotecă din Râmnicu Sărat, unde nu avea banii pentru consumație,

inculpatul a hotărât să ia un taximetru, condus de victima O.N. și să meargă

acasă, într-o comună apropiată, pentru a-și lua bani.

După ce a convenit cu victima să-l

transporte, în timpul deplasării, între inculpat și victimă au apărut unele

discuții conflictuale referitoare la preț, moment în care, inculpatul a hotărât

să o deposedeze pe victimă de mașină și să o omoare.

În acest scop, aflându-se pe

bancheta din spate, inculpatul i-a secționat gâtul victimei cu un cuțit, după

care i-a mai aplicat opt lovituri cu cuțitul, care au cauzat decesul acesteia.

Ulterior, a pus cadavrul în

portbagaj și, deși nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul pe

drumuri lăturalnice, lângă o pădure, unde, după ce a deposedat victima de

ceasul de la mână și de suma de 100.000 lei, pe care o avea în buzunarul

cămășii, a aruncat cadavrul acesteia într-o fântână abandonată, acoperindu-l cu

o pătură din mașină și resturi vegetale.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 462 din 22 octombrie 2003, a respins ca inadmisibil, apelul

părții civile O.F., și ca nefondat apelul inculpatului.

Totodată, a menținut starea de arest

a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a

arestării preventive de la 19 iunie 2002, la zi.

În cauză au declarat recurs

inculpatul H.I.N. și partea civilă O.F.

Prin recursul declarat, inculpatul a

solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

rezultă că instanțele au reținut, în mod corect, faptele și vinovăția

inculpatului și le-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor

legale.

La individualizarea pedepselor

aplicate, instanțele au avut în vedere gradul deosebit de ridicat de pericol

social al faptelor săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput

și realizat omorul, (aflat pe bancheta din spate a taximetrului a secționat cu

un cuțit gâtul victimei și i-a aplicat alte opt lovituri, provocându-i plăgi

înțepat-tăiate și hemoragie internă și externă, care au condus la decesul

victimei, după care a aruncat cadavrul într-o fântână abandonată), dar în

același timp a ținut seama și de datele ce caracterizează persoana inculpatului

(tânăr, în vârstă de 24 ani, cu o atitudine sinceră în cursul procesului, fără

antecedente penale) dând astfel eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art.

72 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acestora.

Recursul părții civile O.F., prin

care a solicitat trimiterea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi

penale, cunoscând faptul că instanța de apel i-a respins, greșit, ca inadmisibil

apelul, pentru că nu au fost administrate toate probele necesare pentru

lămurirea cauzei sub toate aspectele, este nefondat.

Potrivit art. 362 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen., poate face apel, printre alții, partea civilă, însă numai în ce

privește latura civilă.

Ori, în cauză, partea civilă a

criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul laturii penale, astfel că,

instanța de apel a respins corect ca inadmisibil, apelul părții civile.

Nefiind nici alte temeiuri de casare

care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate

de inculpatul H.I.N. și partea civilă O.F. să fie respinse, ca nefondate, cu

obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpatul H.I.N. și de către partea civilă O.F., împotriva deciziei nr. 462

din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondate.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 19 iunie 2002, la zi.

Obligă pe inculpat să plătească

statului 1.500.000 lei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, iar

pe recurenta parte civilă suma de 1.100.000 lei, reprezentând cheltuieli

judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

februarie 2004.