ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1995/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 293 din 5 septembrie

2002, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul B.I. la 12 ani închisoare și 6

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 4 mai 2002, la

zi.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, în ziua de 3 mai 2002, inculpatul a condus-o pe minora

R.G.C. în vârstă de 7 ani, cu bicicleta, pe un teren viran de la marginea

orașului Bacău, unde, prin violență, a întreținut acte sexuale anale cu

aceasta, provocându-i leziuni care au necesitat 6 - 8 zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

penală nr. 335 din 17 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin care

inculpatul solicitat, în principal, achitarea, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că în cauză nu

există probe de vinovăție, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., în

infracțiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C.

pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 14, 17 și 18

C. proc. pen., solicitând ca și în apel, în principal, achitarea în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât

nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol pentru care a fost

condamnat, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din această

infracțiune în infracțiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198

alin. (1) C.pen, în cauză nefăcându-se dovada constrângerii victimei.

Examinând hotărârile pronunțate, în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată

că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică în infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2)

teza I C. pen., fiind corespunzătoare.

Faptul că la data de 3 mai 2002,

inculpatul a întreținut raporturi sexuale pe cale anală, cu minora R.G.C.,

rezultă fără dubiu din declarațiile constante ale părții vătămate și

declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, prin care au arătat

cu lux de amănunte, cum s-au desfășurat faptele și declarația martorei U.G.,

coroborate cu actul de constatare medico-legală care concluzionează că victima

prezenta fisuri perianale radiare recente, specifice unei agresiuni sexuale cu

perforare anală.

Cum fapta a fost comisă prin

constrângerea victimei, care la vârsta de numai 7 ani, nu putea să-și exprime

voința și să se apere de acțiunile inculpatului, încadrarea juridică în

prevederile art. 197 alin. (3) teza I C. pen., respectiv, în infracțiunea de

viol, comis asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 14 ani, este corectă,

în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 198 C. pen., care sancționează

raportul sexual cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14

ani, fără ca fapta să fi fost săvârșită prin constrângerea victimei.

Referitor la pedeapsa de 12 ani

închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost just

individualizată, instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art.

72 și 52 C. pen., respectiv, pericolul social sporit al faptei comise, apreciat

în aport de împrejurările în care a avut loc, de rezultatul produs, de vârsta

victimei, cât și de persoana infractorului, care nu este cunoscut cu

antecedente penale.

Întrucât din actele dosarului nu

rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive, respectiv, de la 4 mai 2002 la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 335 din 17 octombrie

2002 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 4 mai 2002, până la 17 aprilie 2003.

Obligă recurentul la 1.400.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 aprilie 2003.