ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2699/2003

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6 din 17

ianuarie 2002 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul acelei instanțe nr. 9079/2001

s-a dispus condamnarea inculpatului B.I. la 18 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3), coroborat cu art.

197 alin. (2) lit. b) C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C.

pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și în conformitate cu dispozițiile art.

88 C. pen., i s-a computat detenția de la 4 ianuarie 2001, la zi.

I-au fost interzise drepturile

prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C.

pen. și luându-se act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, a fost

obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000.000

lei.

Pentru a pronunța această soluție,

s-a reținut în fapt, următoarele:

În perioada ianuarie 2000 - decembrie

2000, inculpatul în mod repetat, la diferite intervale de timp, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, prin constrângere a întreținut relații

sexuale cu minora H.R.V., nepoata sa în vârstă de 12 ani.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel procurorul care a susținut că au fost nesocotite drepturile

minorei H.R.V., în sensul că nu i s-a desemnat un curator pentru a se constitui

parte civilă și inculpatul care a invocat lipsa de vinovăție.

Prin decizia penală nr. 169/2002,

Curtea de Apel Bacău a admis apelul procurorului și a casat sentința penală nr.

6 din 17 ianuarie 2002 a Tribunalului Bacău, dispunând obligarea inculpatului

să achite minorei, suma de 20 milioane lei daune morale. A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Apelul inculpatului a fost respins,

ca nefondat cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale

sus-menționată inculpatul a declarat recurs reiterând5 motivele formulate în

cererea introductivă.

Recursul declarat este nefondat.

Din analiza coroborată a

materialului probator administrat atât în faza urmăririi penale, cât și în cea

a cercetării judecătorești rezultă că instanța de apel în mod corect și

argumentat a stabilit și reținut situația de fapt, vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Se constată că s-a dat eficiență

prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea

probelor, instanța reținând elementele comune și înlăturând aspectele

contradictorii, stabilind că fapta inculpatului întrunește atât subiectiv, cât

și obiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de viol și incest.

A rezultat indubitabil vinovăția

inculpatului acesta având reprezentarea și urmările faptelor săvârșite, urmărind

și acceptând producerea rezultatelor, aspecte evidențiate de circumstanțele

reale de săvârșire și cele ulterioare ale acesteia.

Susținerile invocate de inculpat, că

nu se consideră vinovat, acuzând minora că a avut o conduită imorală, au fost

corect înlăturate. Declarațiile minorei date în fața organului de poliție

coroborate cu raportul de expertiză medico-legală și cele ale martorilor

audiați, au confirmat că activitatea desfășurată de inculpat era de notorietate

publică (oamenii neintervenind datorită comportamentului extrem de violent al

inculpatului), fiind totodată surprins de P.M. și P.D. în timp ce întreținea

relații sexuale cu partea vătămată.

Sub aspectul individualizării

pedepsei aplicate instanțele au făcut o corectă evaluare a criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei

comise, agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei (asupra unui minor în

vârstă de 12 ani) și de circumstanțele personale ale inculpatului, condamnat

anterior tot pentru săvârșirea infracțiunii de viol, partea vătămată fiind

fiica sa adoptivă.

Pedeapsa de 18 ani închisoare,

corespunde unei individualizări proporționale, fiind de natură prin durata ei

să asigure finalitatea preventivă și cea educativă, neexistând temeiuri pentru

modificarea ei.

În conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul declarat de

inculpat ca nefondat.

Se va deduce din pedeapsă perioada

arestării preventive începând cu data de 4 ianuarie 2001, la zi.

Recurentul va fi obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 169 din 23 mai 2002 a Curții de

Apel Bacău, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 4 ianuarie 2001, la 5 iunie

2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

iunie 2003.