ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2474/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 424 din 14 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost condamnat inculpatul T.I. la 17 ani închisoare și la pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 și art. 175 lit. d) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului conform art. 350 C. proc. pen. și conform art. 88 C. pen., i s-a computat detenția de la 9 aprilie 2002. Hotărând astfel tribunalul a reținut că, în noaptea de 7 aprilie 2002, inculpatul și-a lovit concubina cu pumnii și picioarele în zona capului și pe tot corpul până aceasta a încetat din viață.

Potrivit raportului de necropsie, avizat de Institutul de Medicină Legală Iași, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și insuficienței respiratorii acute generate de multiple contuzii corporale pe suprafețe întinse, cât și fracturi costale, leziunile fiind produse prin lovituri repetate cu corpuri dure și prin comprimare. La cercetarea efectuată, în locuința inculpatului, s-au constatat stropi de sânge șterși pe sobă, tăblia patului și pe perete, de asemeni pe încălțămintea victimei și a inculpatului. Inculpatul a negat fapta și s-a apărat susținând că și-a găsit concubina căzută în fața ușii. Apelul declarat de inculpat prin care a criticat sentința pentru netemeinicie, susținând că este nevinovat și că declarația fratelui său este nesinceră și interesată ca să rămână cu averea moștenită de la părinți, a fost respins prin decizia penală nr. 58 din 11 februarie 2003, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Bacău.

Nemulțumit și de această hotărâre, în termen legal, prin cererea trimisă din Penitenciarul Bacău, inculpatul a declarat recurs pe care însă nu l-a motivat. La termenul de astăzi în dezacord cu apărătorul său a declarat că este nevinovat și a cerut să fie achitat. Curtea Supremă de Justiție, examinând hotărârile atacate în raport de cazul de recurs invocat, art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins. Astfel, instanța de fond printr-o analiză completă a probelor administrate prin coroborarea declarațiilor martorilor și inculpatului cu probele științifice a reținut vinovăția inculpatului și a dispus condamnarea acestuia, instanța de apel confirmând această soluție.

Instanțele au înlăturat motivat apărările inculpatului, care a negat săvârșirea faptei, susținând că și-a găsit concubina în fața ușii într-o baltă, cu urme de lovituri și plină de sânge, în dimineața de 8 aprilie 2002. Astfel, inculpatul a declarat că în dimineața de 8 aprilie 2002 s-a îmbrăcat, a ieșit din casă și a găsit concubina căzută în fața ușii, a luat-o și a dus-o în casă și a așezat-o în pat. După o jumătate de oră a plecat la bufet de unde și-a cumpărat țigări și a revenit găsindu-și concubina dormind. A mai arătat că pe la orele 13,00, a mers la cumnata sa, martora T.A. căreia i-a cerut să telefoneze la salvare și pentru că aceasta n-a fost de acord, a insistat să meargă cu el să vadă ce s-a întâmplat cu victima.

Spre deosebire de inculpat, martorul G.C. a declarat că, în dimineața de 8 aprilie 2002, potrivit înțelegerii din ziua precedentă, a mers la inculpat acasă pe la orele 8,30, și l-a strigat la poartă, urmând să meargă împreună să care piatră. Deoarece inculpatul nu i-a răspuns a intrat pe poartă, s-a dus la ușă și a bătut, după care inculpatul care era culcat a venit și i-a deschis ușa spunându-i să meargă înainte că vine și el peste o oră. Martorul a mai arătat că după mai bine de o oră inculpatul a venit, l-a trimis să sudeze o piesă de la căruță, iar când a revenit cu piesa i-a spus că nu mai poate să meargă cu el, deoarece concubina sa este bolnavă. Având în vedere și declarațiile martorilor T.V.

și T.A., fratele și cumnata inculpatului, rezultă că inculpatul a încercat să ascundă cele întâmplate ba chiar s-o convingă pe cumnata sa că victima trăiește deși aceasta a verificat și a constatat că era moartă. Inculpatul a negat că ar fi șters urmele de sânge sau de noroi din casă, de pe podele, pat, perete și sobă. Este fără îndoială stabilit că victima era suferindă, se deplasa cu foarte mare greutate și numai cu baston, iar în condițiile în care a prezentat leziunile descrise în raportul de necropsie, este imposibil ca ea să fi fost aceea care să șteargă urmele de sânge rămase prin casă. Inculpatul acuzat de frate și cumnată că și-a omorât concubina le-a răspuns căutând să pară cât mai nevinovat că atunci când a găsit-o căzută în baltă, în fața uși, a luat-o și a târât-o în casă și i-a dat câteva palme.

În fine și cel mai important constatările medico-legale sunt categorice, exclud producerea leziunilor prin cădere, multiplele leziuni prezentate de victimă, fiind produse prin loviri repetate cu corpuri dure. Cel care a dormit cu victima (așa cum a declarat și martorul G.C.) a fost inculpatul, care fiind vizitat de martor nu i-a relatat că a găsit victima lovită, iar după ora 8,30, nici o altă persoană nu putea s-o bată, deoarece cum însăși inculpatul a arătat, victima era în casă pe pat. Așa fiind, rezultă că instanțele de fond și apel au reținut o situație de fapt corectă și au dispus condamnarea inculpatului. În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând recursul nefondat îl va respinge în baza art. 385 9 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În baza art. 385 17 alin. (4), combinat cu art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce detenția de la 9 aprilie 2002, la pronunțarea prezentei decizii. În baza art. 192 alin. (2) recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I., împotriva deciziei penale nr. 58 din 11 februarie 2003 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 9 aprilie 2002, la 27 mai 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2003.