ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3672/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Arad, prin sentința nr. 2027 din 2 octombrie 2002 a condamnat pe inculpatul P.G., la 10 luni închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 70 pct. 1 din O.U. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 și la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru ambele reținându-se dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. Fiecare din aceste pedepse au fost contopite cu cea de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința nr. 515 din 10 martie 1998 a Judecătoriei Buzău, stabilindu-se de fiecare dată pedeapsa cea mai grea și anume 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse rezultante, inculpatul urmând să execute 2 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, deci în total 2 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată a fost computată durata reținerii și arestării preventive de la 23 la 27 iulie 1999. S-a reținut că la data de 23 iulie 1999, inculpatul P.G., împreună cu alte trei persoane, condamnate prin aceiași sentință, a încercat să treacă, în mod fraudulos frontiera de stat a României cu Ungaria, prin zona localității Nădlac județul Arad, fiind prinși de lucrătorii poliției de frontieră. La 27 iulie 1999, cu ocazia audierilor efectuate inculpatul și-a atribuit o identitate falsă.

Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerând că sentința respectivă nu este legală, a declarat recurs în anulare pentru următoarele motive: Judecata a avut loc fără participarea inculpatului, cu toate că prezența lui era obligatorie, potrivit legii. Deși apărarea era obligatorie, inculpatul a fost judecat fără să fie asistat de apărător. Instanța a omis să compute din pedeapsa aplicată anterior, potrivit art. 39 alin. (1) C. pen., perioada executată. Pentru aceste motive, procurorul de ședință a pus concluzii de admitere a recursului în anulare, casarea sentinței nr. 2027 din 2 octombrie 2002 a Judecătoriei Arad și rejudecarea cauzei în sensul celor menționate.

Recursul în anulare este fondat. Având în vedere motivele invocate în recursul în anulare, se constată următoarele: Potrivit art. 39 alin. (1) C. pen., în cazul recidivei prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc, conform art. 34 și art. 35 C. pen. În baza art. 291 alin. ultim C. proc. pen., deținuții sunt citați la fiecare termen. În temeiul art. 314 C. proc. pen., judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere. Totodată, art. 171 alin. (2) C. proc. pen., prevede că asistența juridică este obligatorie, printre altele, când învinuitul sau inculpatul este arestat, chiar în altă cauză.

Art. 294 C. proc. pen., stipulează că în cauzele în care desemnarea unui apărător din oficiu este obligatorie, președintele instanței odată cu fixarea termenului de judecată ia măsuri pentru asigurarea apărării. Analizând sentința atacată cu recurs în anulare în lumina textelor menționate mai sus, se constată că, hotărârea respectivă a fost pronunțată cu încălcarea legii. Astfel, prin sentința nr. 515 din 10 martie 1998, Judecătoria Buzău a condamnat pe inculpatul P.G. la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Totodată, a fost revocat beneficiul liberării condiționate a restului de 439 zile închisoare, neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare la cât a fost condamnat prin sentința nr. 1655 din 26 septembrie 1995 a Judecătoriei Buzău, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în acea cauză (sentința nr. 515/1998), urmând ca inculpatul să execute în total 2 ani închisoare.

Tribunalul Buzău, prin decizia nr. 319 din 2 iunie 1998 definitivă, prin decizia nr. 802 din 3 septembrie 1998 a Curții de Apel Ploiești, a redus pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., de la 2 ani închisoare la un an și 6 luni închisoare, a contopit restul neexecutat de 439 de zile închisoare și a dispus ca inculpatul să execute un an și 6 luni închisoare. În executarea acestei pedepse, el a fost arestat la data de 2 decembrie 2001 și liberat condiționat la 4 decembrie 2002, având un rest neexecutat de 179 zile închisoare.

Cu ocazia soluționării dosarului în care s-a pronunțat sentința nr. 2027 din 2 octombrie 2002, deși inculpatul era arestat în executarea pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 515 din 10 martie 1998 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia nr. 802 din 3 septembrie 1998 a Curții de Apel Ploiești, instanța nu i-a asigurat apărare din oficiu prin ne desemnarea unui avocat și l-a citat la domiciliu, așa cum rezultă din partea introductivă a hotărârii respective. Mai mult, deși s-a reținut corect că faptele deduse judecării au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, din eroare instanța a avut în vedere ca prim termen al recidivei pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită prin sentința nr. 515 din 10 martie 1998 a Judecătoriei Buzău, deși cuantumul acesteia a fost redus la un și 6 luni închisoare, ca urmare a admiterii apelului.

Totodată, aplicând dispozițiile art. 39 alin. (1) C. pen., instanța în mod greșit a contopit fiecare din pedepsele de 10 luni închisoare și respectiv un an și 6 luni închisoare, aplicate în cauză cu pedeapsa anterioară de 2 ani închisoare, neținând seama că fusese redusă, rezultând 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare. Pe baza actelor din dosar, instanța trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., în sensul să contopească pedepsele de 10 luni și respectiv de un an și 6 luni închisoare stabilite în cauză, în cea de un an și 6 luni închisoare, după care în baza art. 39 alin. (1) C. pen., să contopească această pedeapsă cu cea de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 515 din 10 martie 1998 a Judecătoriei Buzău, modificată prin decizia nr. 319 din 2 iunie 1998 a Tribunalului Buzău, inculpatul urmând să execute în total un an și 6 luni închisoare, care se putea spori cu până la 7 ani închisoare.

Pe de altă parte, inculpatul a fost arestat în executarea pedepsei anterioare de la 2 decembrie 2001, la 4 decembrie 2002, iar infracțiunile deduse judecății au fost comise înainte de începerea executării acestei pedepse și anume la 23 și 27 iunie 1999. Pentru aceste motive, din pedeapsa rezultantă în prezenta cauză, instanța trebuia să compute atât reținerea cât și arestarea preventivă de la 23 la 27 iulie 1999, precum și perioada 2 decembrie 2001, 2 octombrie 2002, data pronunțării sentinței nr. 2027 din 2 octombrie 2002. Condamnatul P.G., a formulat o contestație la executare, solicitând computarea perioadei executate din pedeapsa anterioară, însă Judecătoria Focșani prin sentința nr. 658 din 14 martie 2003 a respins-o ca nefondată, cu motivarea că aspectele invocate nu se încadrează în cazurile limitativ și expres, prevăzute de art. 461 C. proc.

pen. Din adresa nr. 349 din 9 ianuarie 2003 Direcția Generală a Penitenciarelor, Penitenciarul Focșani, rezultă că pedeapsa urmează să fie executată în perioada 20 decembrie 2002, 14 iunie 2005. Față de această situație, recursul în anulare urmează să fie admis, deoarece hotărârea nu este legală, întrucât judecata a avut loc fără participarea inculpatului și a apărătorului, deși primul era arestat și apărarea era obligatorie, iar aplicarea art. 39 alin. (1) C. pen. a fost greșită, casată sentința atacată și cauza trimisă pentru rejudecare la Judecătoria Arad sub aspectele menționate mai sus. Urmează ca mandatul de executare a pedepsei nr. 2698 din 1 noiembrie 2002, emis de Judecătoria Arad, să fie anulat și inculpatul pus în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 2027 din 2 octombrie 2002 a Judecătoriei Arad, privind pe inculpatul P.G. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Arad. Anulează formele de executare a pedepsei, și anume mandatul de executare nr. 2698 din 1 noiembrie 2002, emis de Judecătoria Arad și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2004.