ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3672/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Arad, prin sentința nr. 2027

din 2 octombrie 2002 a condamnat pe inculpatul P.G., la 10 luni închisoare

pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art.

20, raportat la art. 70 pct. 1 din O.U. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr.

243/2002 și la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals privind

identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1) teza I, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., pentru ambele reținându-se dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen.

Fiecare din aceste pedepse au fost

contopite cu cea de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința nr. 515

din 10 martie 1998 a Judecătoriei Buzău, stabilindu-se de fiecare dată pedeapsa

cea mai grea și anume 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse rezultante, inculpatul urmând

să execute 2 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, deci în total 2 ani

și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 88 C. pen., din

pedeapsa aplicată a fost computată durata reținerii și arestării preventive de

la 23 la 27 iulie 1999.

S-a reținut că la data de 23 iulie

1999, inculpatul P.G., împreună cu alte trei persoane, condamnate prin aceiași

sentință, a încercat să treacă, în mod fraudulos frontiera de stat a României

cu Ungaria, prin zona localității Nădlac județul Arad, fiind prinși de

lucrătorii poliției de frontieră.

La 27 iulie 1999, cu ocazia

audierilor efectuate inculpatul și-a atribuit o identitate falsă.

Această hotărâre a rămas definitivă

prin neapelare.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerând că sentința

respectivă nu este legală, a declarat recurs în anulare pentru următoarele

motive:

Judecata a avut loc fără

participarea inculpatului, cu toate că prezența lui era obligatorie, potrivit

legii.

Deși apărarea era obligatorie,

inculpatul a fost judecat fără să fie asistat de apărător.

Instanța a omis să compute din

pedeapsa aplicată anterior, potrivit art. 39 alin. (1) C. pen., perioada

executată.

Pentru aceste motive, procurorul de

ședință a pus concluzii de admitere a recursului în anulare, casarea sentinței nr.

2027 din 2 octombrie 2002 a Judecătoriei Arad și rejudecarea cauzei în sensul

celor menționate.

Recursul în anulare este fondat.

Având în vedere motivele invocate în

recursul în anulare, se constată următoarele:

Potrivit art. 39 alin. (1) C. pen.,

în cazul recidivei prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., pedeapsa

stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea anterioară se contopesc, conform art. 34 și art. 35 C. pen.

În baza art. 291 alin. ultim C.

proc. pen., deținuții sunt citați la fiecare termen.

În temeiul art. 314 C. proc. pen.,

judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află

în stare de deținere.

Totodată, art. 171 alin. (2) C.

proc. pen., prevede că asistența juridică este obligatorie, printre altele,

când învinuitul sau inculpatul este arestat, chiar în altă cauză.

Art. 294 C. proc. pen., stipulează

că în cauzele în care desemnarea unui apărător din oficiu este obligatorie,

președintele instanței odată cu fixarea termenului de judecată ia măsuri pentru

asigurarea apărării.

Analizând sentința atacată cu recurs

în anulare în lumina textelor menționate mai sus, se constată că, hotărârea

respectivă a fost pronunțată cu încălcarea legii.

Astfel, prin sentința nr. 515 din 10

martie 1998, Judecătoria Buzău a condamnat pe inculpatul P.G. la 2 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Totodată, a fost revocat beneficiul

liberării condiționate a restului de 439 zile închisoare, neexecutat din

pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare la cât a fost condamnat prin sentința nr.

1655 din 26 septembrie 1995 a Judecătoriei Buzău, rest pe care l-a contopit cu

pedeapsa aplicată în acea cauză (sentința nr. 515/1998), urmând ca inculpatul

să execute în total 2 ani închisoare.

Tribunalul Buzău, prin decizia nr. 319

din 2 iunie 1998 definitivă, prin decizia nr. 802 din 3 septembrie 1998 a

Curții de Apel Ploiești, a redus pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art.

321 alin. (1) C. pen., de la 2 ani închisoare la un an și 6 luni închisoare, a

contopit restul neexecutat de 439 de zile închisoare și a dispus ca inculpatul

să execute un an și 6 luni închisoare.

În executarea acestei pedepse, el a

fost arestat la data de 2 decembrie 2001 și liberat condiționat la 4 decembrie

2002, având un rest neexecutat de 179 zile închisoare.

Cu ocazia soluționării dosarului în

care s-a pronunțat sentința nr. 2027 din 2 octombrie 2002, deși inculpatul era

arestat în executarea pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin

sentința nr. 515 din 10 martie 1998 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin

decizia nr. 802 din 3 septembrie 1998 a Curții de Apel Ploiești, instanța nu

i-a asigurat apărare din oficiu prin ne desemnarea unui avocat și l-a citat la

domiciliu, așa cum rezultă din partea introductivă a hotărârii respective.

Mai mult, deși s-a reținut corect că

faptele deduse judecării au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie,

din eroare instanța a avut în vedere ca prim termen al recidivei pedeapsa de 2

ani închisoare, stabilită prin sentința nr. 515 din 10 martie 1998 a Judecătoriei

Buzău, deși cuantumul acesteia a fost redus la un și 6 luni închisoare, ca

urmare a admiterii apelului.

Totodată, aplicând dispozițiile art.

39 alin. (1) C. pen., instanța în mod greșit a contopit fiecare din pedepsele

de 10 luni închisoare și respectiv un an și 6 luni închisoare, aplicate în

cauză cu pedeapsa anterioară de 2 ani închisoare, neținând seama că fusese

redusă, rezultând 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare.

Pe baza actelor din dosar, instanța

trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., în sensul să contopească pedepsele de 10 luni și respectiv de un an și 6

luni închisoare stabilite în cauză, în cea de un an și 6 luni închisoare, după

care în baza art. 39 alin. (1) C. pen., să contopească această pedeapsă cu cea

de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 515 din 10 martie

1998 a Judecătoriei Buzău, modificată prin decizia nr. 319 din 2 iunie 1998 a

Tribunalului Buzău, inculpatul urmând să execute în total un an și 6 luni

închisoare, care se putea spori cu până la 7 ani închisoare.

Pe de altă parte, inculpatul a fost

arestat în executarea pedepsei anterioare de la 2 decembrie 2001, la 4

decembrie 2002, iar infracțiunile deduse judecății au fost comise înainte de

începerea executării acestei pedepse și anume la 23 și 27 iunie 1999.

Pentru aceste motive, din pedeapsa

rezultantă în prezenta cauză, instanța trebuia să compute atât reținerea cât și

arestarea preventivă de la 23 la 27 iulie 1999, precum și perioada 2 decembrie

2001, 2 octombrie 2002, data pronunțării sentinței nr. 2027 din 2 octombrie

2002.

Condamnatul P.G., a formulat o

contestație la executare, solicitând computarea perioadei executate din

pedeapsa anterioară, însă Judecătoria Focșani prin sentința nr. 658 din 14

martie 2003 a respins-o ca nefondată, cu motivarea că aspectele invocate nu se

încadrează în cazurile limitativ și expres, prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Din adresa nr. 349 din 9 ianuarie

2003 Direcția Generală a Penitenciarelor, Penitenciarul Focșani, rezultă că

pedeapsa urmează să fie executată în perioada 20 decembrie 2002, 14 iunie 2005.

Față de această situație, recursul

în anulare urmează să fie admis, deoarece hotărârea nu este legală, întrucât

judecata a avut loc fără participarea inculpatului și a apărătorului, deși

primul era arestat și apărarea era obligatorie, iar aplicarea art. 39 alin. (1)

C. pen. a fost greșită, casată sentința atacată și cauza trimisă pentru

rejudecare la Judecătoria Arad sub aspectele menționate mai sus.

Urmează ca mandatul de executare a

pedepsei nr. 2698 din 1 noiembrie 2002, emis de Judecătoria Arad, să fie anulat

și inculpatul pus în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului din oficiu va

fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva sentinței penale nr. 2027 din 2 octombrie 2002 a

Judecătoriei Arad, privind pe inculpatul P.G.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Arad.

Anulează formele de executare a

pedepsei, și anume mandatul de executare nr. 2698 din 1 noiembrie 2002, emis de

Judecătoria Arad și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă

nu este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

iulie 2004.