ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 704/2005

deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpații B.V., P.Z., J.L.H., S.Z. și A.L.E., împotriva deciziei penale nr. 84/ A din 10 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, privind și pe inculpatul A.S.V., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 773 pronunțate la 3 decembrie 2003, în dosarul nr. 4431/P/2003, Tribunalul Timiș, secția penală, l-a condamnat pe inculpat P.Z.: - la un an de închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26, raportat la art. 288 C. pen., și - la 3 de ani închisoare, pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele dispunându-se executarea pedepsei de 3 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., de durata prevăzută de art. 71. Același inculpat a fost condamnat, la 2 ani de închisoare, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2002, prin schimbarea de încadrare juridica din art. 12, pct. 1 din Legea 678/2001, pentru infracțiunea de racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, constatându-se totodată că această din urmă pedeapsă a fost grațiată În baza art. 1 din Legea 543/2002 și a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., și respectiv pentru aceea prevăzută de art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 105/2001 modificata prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 C. pen. Tot în ceea ce îl privește pe P.Z. s-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa rezultantă ce i-a fost aplicată durata arestării sale din data de 16 decembrie 2002 la zi. Prin sentința menționată a mai fost condamnat inculpatul S.Z., la 3 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., de durata prevăzută de art. 71 C. pen., pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni În baza art. 323 alin. (1) C. pen. În legătură cu alte două pedepse de câte 2 ani de închisoare, aplicate aceluiași inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2002 (prin schimbarea de încadrare juridica din art. 12 pct. 1 din Legea 678/2001), s-a făcut aplicarea art. 1 din Legea 543/2002 (constatându-se că acestea au fost grațiate) și a prevăzută art. 7 din Legea 543/2002. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., S.Z. a fost achitat în ceea ce privește o altă faptă de racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzută de art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobate prin Legea 243/2002, înlăturându-se în ceea ce îl privește, aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003. Instanța a menținut și starea de arest a acestui inculpatul, deducând din pedeapsă durata arestării sale de la 16 februarie 2003 la zi.

Inculpatul J.L.H. a fost la rândul lui condamnat, la 2 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71, pentru săvârșirea infracțiunii de racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat. De asemenea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., el a fost achitat pentru fapta de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 C. pen., iar starea să de arest a fost menținută deducându-se din pedeapsă durata arestării din data de 17 decembrie 2002 la zi. În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobata prin Legea nr. 243/2002 a mai fost condamnat inculpatul B.V.

după cum urmează: - la 2 ani de închisoare, pentru infracțiunea de racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2003, precum și - la 3 ani de închisoare, pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite aceste pedepse dispunându-se executarea pedepsei de 3 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Și în cazul acestui inculpat a fost menținută starea de arest, deducându-se din pedeapsă rezultantă durata arestării din data 17 decembrie 2002 la zi.

În ceea ce îi privește pe inculpații: A.L.E. și C.I. , zis G. instanța a dispus condamnarea lor pentru săvârșirea infracțiunii de călăuzire în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2002 la câte 2 ani de închisoare fiecare, pedepse care au fost constatate grațiate în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, deducându-se din acestea durata arestării executate de la 16 februarie 2003 până la 22 octombrie 2003. În baza art. 329 alin. (2) C. pen., instanța l-a condamnat și pe inculpatul A.C., la 3 ani de închisoare, pentru infracțiunea de proxenetism, iar în baza art. 81 și art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 5 ani.

Din pedeapsă menționată a fost dedusă durata reținerii din data de 16 februarie 2003, aplicându-se inculpatului și pedeapsă complementara a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durata de 2 ani. Prin sentință s-a făcut totodată aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul achitării inculpatului A.S.V., pentru infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. De asemenea, instanța s-a pronunțat în sensul: - anulării, conform art. 348 C. proc. pen., unei vizei Schengen falsificate precum și - al expulzării, în temeiul art. 112 lit. e) C. pen., a inculpaților P.Z., J.L.H. și B.V., - al confiscării în baza art. 118 lit. d) C. pen., a sumei de 1.800 dolari S.U.A., ridicate de la inculpatul J.L.H.

în cursul urmăririi penale și respectiv a sumei de 1.500.000 lei de la A.L.E.; - al restituirii către inculpatul J.L.H., conform art. 109 C. proc. pen., a unei sume de 330.000 lei, precum și a altor bunuri (o legitimație de ședere provizorie seria nr. 0096095, o agendă de buzunar cu coperți albastre completata în limba araba, un portofel cu coperți maro ce conțin înscrisuri în limba araba, o agenda de buzunar completata cu înscrisuri în limba araba în coperțile căreia se afla o cartela SIM). - al restituirii către inculpatul B.V., conform art. 109 C. proc.

pen., a unui telefon cu cartela SIM, a unei cartele ȘIM O., a unei cartele SIM, a unui portofel din piele de culoare neagra și a actului său de identitate precum și a unei anexe aceluiași act, a trei certificate de amanet a mai multor înscrisuri în limba română care conțin nume de persoane și numere de telefon, a unei cartele R. și a cinci cartele SIM din care una deteriorata; - al restituirii către inculpatul P.Z., conform art. 109 C. proc. pen., a sumelor de 961 dolari S.U.A. și 200.000 lei, a unui permis internațional de conducere, a 3 cartele R., a unei copii a certificatului de înregistrare pentru SC I.M.R. SRL, a unui număr de 26 bilete și cărți de vizita cu diferite înscrisuri, a unei agende telefonice de buzunar cu coperți magnetice, a unei lanterne de buzunar cu lumină violetă, a unui număr de 2 chei de autoturism și a unui certificat de înmatriculare.

- al respingerii pretențiilor civile formulate de părțile vătămate C.M.A. și C.O.L.; - al obligării inculpaților la plata către stat a unor sume diverse cu titlu de cheltuieli judiciare și, respectiv, - al avansării din fondurile Ministerului Justiției a sumelor de 800.000 lei, 4.000.000 lei, 2.000.000 lei și 4.000.000 lei reprezentând onorarii pentru un avocat numit din oficiu și pentru trei interpreți de limba sârbă și respectiv arabă care i-au asistat pe inculpați în considerarea prevederilor art. 8 alin. (2) C. proc. pen. În motivarea sentinței s-a reținut că: - «la începutul lunii decembrie 2002, inculpatul B.V., cetățean din Republica Moldova stabilit în orașul Constanța, i-a contactat împreună cu numitul A.C.

și el cetățean din Republica Moldova pe cetățenii de origine irakiana A.H.H., W.A.K., H.A.K. care se stabiliseră la Of. N.P.R. din București și aveau autorizație provizorie de ședere pe teritoriul României»; - «cu ocazia întâlnirilor care au avut loc, inculpatul și cu prietenul său s-au oferit să-i ajute pe cetățenii irakieni, să-i transporte și să-i treacă fraudulos frontiera de stat a României în schimbul unei sume de bani» și că în acest sens s-a convenit «ca fiecare cetățean irakian să plătească cate 600 dolari S.U.A. și 150 dolari S.U.A. transportul din București până în Timișoara»; - sumele de câte 600 dolari S.U.A. de persoana urmau să fie predate inculpatului J.H.H. care avea autorizație de ședere provizorie pe teritoriul României; - ca urmare «inculpatul B.V.

a luat legătura cu martorul N.T. care locuia în zona de vest a României … și cunoștea zona de frontiera, pentru a călăuzi grupul de persoane în vederea trecerii frauduloase a frontierei», - că ulterior «a mai avut loc o întâlnire cu cetățenii irakieni în prezenta inculpatului J.H.H. și împreună au stabilit ca cei trei irakieni să dea banii inculpatului J.H.H. care urma să-i păstreze până în momentul în care cei trei vor ajunge în Ungaria de unde îl vor anunța telefonic pe inculpatul J.H.H., moment în care acesta va preda banii inculpatului B.V.» S-a mai reținut că: - «în ziua de 12 decembrie 2002, inculpatul B.V. s-a deplasat în București unde a organizat plecarea irakienilor cu un microbuz spre Timișoara de unde urmau să fie preluați de martorii N.T.

și A.T.»; - «după ce transfugii irakieni au ajuns în Timișoara, martorul N.T. nu a mai vrut să ii călăuzească…pentru a-i trece fraudulos frontiera»; - «la data de 16 februarie 2002, acesta s-a întors în București, a luat legătura cu inculpatul B.V. și cu inculpatul J.H.H.» pretinzând să îi fie arătați «banii pe care i-a primit de la connaționalii săi»; - această manevră a permis surprinderea lor de către «polițiști în barul S. din București, prilej cu care s-a ridicat de la inculpatul J.H.H. suma de 1.100 dolari S.U.A. [reprezentând] o parte din suma încasată de la transfugii irakieni». Distinct de aceasta în considerentele sentinței s-a reținut că datorită existenței unor informații în sensul că P.Z.

«se ocupa cu procurarea de vize Schengen false pe care le vindea cu diferite sume de bani … au fost introduși în cauză investigatorul acoperit P.D. și colaboratorul acesteia I.G.», iar ulterior: - «legătura dintre I.G. și inculpatul P.Z. s-a realizat inițial prin intermediul inculpatului B.V. și a numitului C.A., cei trei cunoscându-se încă din primăvara anului 2002»; - «colaboratorul acoperit urma să obțină ca monstră o viză Schengen în alb de la inculpatul P.Z. după care urma să comande un nr. de 10 astfel de vize care puteau fi aplicate pașapoartelor cetățenilor moldoveni ce urmau să plece în Europa Occidentală»; - «în urma discuțiilor avute între investigatorul acoperit, colaboratorul acesteia și inculpatul P.Z.

s-a stabilit, că în data de 16 decembrie 2002, să se întâlnească, în jurul orei 10,30, în localul L.V. din Timișoara»; - «la data și locul stabilit cei trei s-au întâlnit, prilej cu care inculpatul P.Z. a înmânat celor doi o viză Schengen falsă pentru care a primit suma de 100 dolari S.U.A.»; - la scurt timp au intervenit organele de poliție care «au găsit asupra inculpatului bancnota de 100 dolari S.U.A.»; - iar ulterior s-a stabilit ca «viza cu seria D 20752886 era un fals … având holograma diferită de una originală», aspect confirmat de către «C.G. din Timișoara cu adresă din 17 decembrie 2002», precum și de «raportului I.C. [care atestă că] viza menționată a fost realizată prin prelucrare digitală cu ajutorul calculatorului și editată cu o imprimantă color cu jet de cerneală».

În altă ordine de idei instanța a avut în vedere că - «la sfârșitul lunii martie 2002, partea vătămată D.D.R. din Giarmata, jud. Timiș, în vârstă de 14 ani, în urma unor discuții contradictorii cu părinții săi … a plecat de acasă la o prietenă pe care știa ca o cheamă I.»; - «într-o seară cele două fete au făcut o vizită inculpatului S.Z. pe care numita I. îl cunoștea mai de mult [și] care s-a oferit să le ajute să ajungă în Italia spunând ca el se va ocupa de toate formalitățile de călătorie până la destinație»; - «a două zi dimineața, inculpatul împreuna cu cele două fete și cu încă o persoană pe care o chema Z. s-au deplasat cu un autoturism până în parcarea complexului comercial M. de lângă Timișoara»; - cele două tinere au fost apoi predate «inculpatului P.Z.

care, împreună cu un cetățean sârb cu numele de M., au transportat fetele cu un autoturism marca OPEL, condus de inculpatul P.Z. până în zona frontierei cu Yugoslavia»; - apoi «fetele au fost predate unor tineri cu numele de M. și A., care le-a trecut frontiera de stat în Yugoslavia» unde «au fost predate din nou lui M., care avea o casă în Vrasăc»; - în continuare, «de la domiciliul acestuia, fetele au fost duse în Belgrad, unde M. le-a vândut unui anume M.»; - iar acesta din urmă a silit-o «pe partea vătămată D.D. să întrețină relații sexuale cu diferite persoane» și să îi dea o parte din banii astfel primiți»; - aceeași «victimă a fost dusă atât la Novi Săd cât și în Orhid – Macedonia, fiind obligată să se prostitueze până când minora a reușit să ia legătura telefonică cu mama sa, iar ulterior trupele de menținerea păcii au eliberat-o și a fost repatriată».

În motivarea sentinței s-a mai relevat că: - «la sfârșitul lunii august 2002, inculpații A.S.V. și A.C. le-au cunoscut pe părțile vătămate C.M. și C.O., la o petrecere organizată de numitul V.A., zis A. la domiciliul său din orașul Vaslui»; - «ulterior între inculpatul A.S.V. și partea vătămată C.M. s-a stabilit o relație de prietenie»; - «în cursul lunii septembrie tot prin intermediul numitului A., inculpatul A.C., fratele inculpatului A.S.V. a cunoscut o fată pe nume C. cu care s-a împrietenit ulterior și care i-a prezentat-o pe prietena să Șt.»; - «cu prilejul unei întâlniri între aceștia patru, A. și Șt. au afirmat că vor să plece în Spania să muncească la unchiul lui A. și că ar mai fi nevoie de niște fete care să lucreze acolo ca menajere sau ospătare»; - «într-o alta zi A., C. și Șt.

s-au întâlnit și cu inculpatul A.S.V. spunându-i și acestuia același lucru [și] sugerându-i să le propună părților vătămate C.M. și O. să plece cu ei la muncă în Spania»; - «pentru a fi mai convingători, A. a dat inculpatului A.S.V. o fotografie cu un bărbat, spunându-i că este unchiul său din Spania»; - ulterior «cei doi inculpați au discutat cu ambele părți vătămate, prilej cu care le-a arătat acestora și poza primită de la numitul A., propunându-le să plece cu toții la muncă în Spania»; - apoi «cu ocazia unei vizite făcute la domiciliul celor două surori, inculpatul A.S.V. a vorbit și cu mama acestora, care a fost de acord să le lase pe cele două fete să plece în Spania împreună cu inculpații»; - «în acel moment, inculpatul A.S.V.

nu cunoștea, potrivit declarației sale din dosarul de urmărire penală, că persoana din fotografie nu este unchiul lui A., ci cu totul o altă persoană și nu cunoștea nici care erau intențiile reale ale numiților A. și Șt. cu privire la cele două părți vătămate, precum ca de fapt aceștia intenționau să oblige cele două fete să se prostitueze în străinătate»; - «în noaptea de 10 septembrie 2002, părțile vătămate C.M. și C.O. au plecat din Vaslui cu inculpatul A.C. și numita Șt., precum și [cu] A., cu un taximetru condus de o altă persoană, căruia i se mai spunea și T.»; - «în data de 12 septembrie 2002, grupul de persoane au ajuns în Timișoara, în parcarea Gării de Nord unde C. și Șt. l-au sunat pe inculpatul S.Z.

cu care apoi s-au întâlnit în parcarea unui hotel și care le-a dat o cheie de la apartament, unde s-au deplasat cu toții»; - ulterior în apartament a venit și «inculpatul S.Z., care a discutat cu Șt., numai în limba sârbă»; - «a două zi dimineața inculpatul S.Z. a fost sunat din Yugoslavia de numitul M., care l-a întrebat dacă au fost aduse cele două fete și, primind confirmarea, i-a spus ca îi trimite 500 dolari S.U.A. pentru a-i înmâna Șt., banii reprezentând cheltuieli cu transportul celor două părți vătămate în Yugoslavia, eventual comisionul Șt. pentru aportul adus la racolarea fetelor»; - «tot M. i-a mai spus inculpatului S.Z. locul unde urmau să fie duse cele două fete, de unde urmau să fie luate și duse în Yugoslavia»; - «ulterior inculpatul S.Z.

s-a întâlnit cu inculpatul C. și Șt., ocazie cu care i-a dat 200 dolari S.U.A., după care a condus grupul de persoane în fața barului L. unde părțile vătămate au fost lăsate inculpatului A.L.E., iar ceilalți au plecat, inculpatul A.C. și Șt. spunând fetelor că se duc după pașapoarte iar în cazul în care nu vor reveni să plece cu inculpatul A.L.E.»; - «ulterior, în bar a apărut și inculpatul C.I., care a fost chemat de inculpatul A.L.E.»; - «potrivit declarației acestui inculpat, el s-a deplasat la acest bar în urma unui telefon primit de la numitul M. din Serbia, pe care îl cunoștea de mai mult timp și care i-a cerut să călăuzească și să treacă fetele peste frontiera de stat a României, în Serbia în cursul acelei nopți»; - «nici una dintre persoanele care au însoțit părțile vătămate nu s-au mai întors la bar, astfel că, în jurul orelor 20,30, inculpații A.L.E.

și C.I. s-au deplasat cu cele două fete până în localitatea Balnoc, cu trenul, iar acolo au trecut fetele peste frontieră, pe jos și le-au predat unei alte persoane de etnie sârbă, care ulterior le-a predat unui cetățean sârb cu numele de M., urmând ca acesta să le oblige să se prostitueze pentru obținerea unui profit»; - «a două zi inculpatul A.L.E. s-a întâlnit cu numitul M. în Timișoara, care i-a plătit pentru transportul celor două fete suma de 1.500.000 lei»; - ajungând la locuința numitului M. din Vrasăc, partea vătămată C.M. a reușit să fugă și să anunțe organele de poliție sârbe», ceea ce a permis repatrierea celor două victime. În continuarea analizei probelor instanța de fond a reținut că: - «din declarațiile inculpaților A.C.

și A.S.V., rezultă că, în fapt, racolarea celor două fete s-a făcut de către numita Șt. și numitul A., care le-au indus în eroare spunându-le că au un unchi în Spania, care are un hotel, aceștia arătându-le și o poză, cu o persoană, despre care susțineau că este unchiul lor»; - «din declarația inculpatului A.C., rezultă că acesta și-a dat seama în timp ce s-a deplasat în Timișoara cu cele două fete, cu Șt., că acestea urmau să fie vândute contra unor sume de bani, el participând la discuțiile care au avut loc între Șt. și inculpatul S.Z., cu prilejul organizării acțiunii de trecere frauduloasă a frontierei»; - «acest inculpat recunoaște că, de banii primiți de Șt. a beneficiat și el, chiar el schimbând cei 200 dolari S.U.A.

la o casă de schimb». Pe de altă parte instanța a apreciat că «despre participarea inculpatului A.S.V. la acțiunea de racolare a părților vătămate în vederea practicării prostituției nu s-a putut face dovada cu nici un mijloc de probă, afară de declarațiile părților vătămate, care susțin că cei doi inculpați le-au propus doar să plece la muncă în Spania, arătându-le o poză cu o persoană despre care spuneau ca este unchiul lui A.», aspect care s-a apreciat că «nu se coroborează cu alte probe, pentru a se stabili vinovăția acestui inculpat cu privire la săvârșirea infracțiunii de proxenetism pentru care a fost trimis în judecată». În aceeași ordine de idei s-a relevat că «inițial, nici inculpatul A.C.

nu a cunoscut ce au intenționat să facă cu cele două fete numiții Șt. și A.», În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor astfel reținute în considerentele sentinței s-a reținut că: - «fapta inculpatului P.Z. de a comercializa o viză Schengen despre care știa că este falsă constituie infracțiunea de complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26, raportat la art. 288 C. pen.»; - «fapta aceluiași inculpat, de a se asocia cu inculpatul S.Z., precum și cu o altă persoană din Yugoslavia, în vederea trecerii frauduloase a frontierei a părții vătămate D.D., constituie infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.»; - «fapta aceluiași inculpat de a organiza și de a participa la călăuzirea părții vătămate D.D., în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, constituie infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

105/2001 aprobata prin Legea 243/2002»; - «fapta inculpatului S.Z. de a se asocia cu inculpatul P.Z. și cu alte persoane de etnie sârbă, aflate pe teritoriul sârb în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a părții vătămate D.D., C.M. și O., constituie infracțiune de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.»; - «fapta aceluiași inculpat de a călăuzi și îndruma aceleași părți vătămate în condițiile menționate mai sus constituie două infracțiuni de racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105 /2001»; Cele mai importante argumente aduse în susținerea acestor calificări date unora dintre faptele reținute au fost în sensul că: - în cazul inculpaților P.Z.

și S.Z. condamnarea în temeiul art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 12, pct. 1 din Legea nr. 678/2001, se justifică deoarece «în opinia instanței nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei [din urmă] infracțiuni»; - «potrivit art. 12 alin. (1) din legea mai sus menționată, constituie infracțiune de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra său de a-și exprima dorința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei»; - «din probatoriul administrat în cauză nu rezultă însă că inculpații au săvârșit fapta de trecere frauduloasă a părții vătămate, a frontierei de stat, în modalitatea cerută de textul de lege menționat mai sus»; - «la dosar există doar declarația părții vătămate, în care se arată că aceasta a fost drogată după ce i s-a administrat o pastilă și că nu a mai cunoscut ce s-a mai întâmplat cu ea»; - «această declarație nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar,

astfel că instanța doar pe baza acestei declarații nu va reține că inculpații au săvârșit fapta în modalitatea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001»; - «ceea ce s-a dovedit, este doar împrejurarea ca cei doi inculpați au trecut fraudulos [dincolo de frontieră], partea vătămată care, după ce a ajuns în Yugoslavia, a fost exploatată sexual de către alte persoane»; - «de asemenea, nu este dovedit nici că cei doi inculpați, P.Z. și S.Z., cunoșteau ce urma să se întâmple cu partea vătămată după ce era trecută frontiera în mod fraudulos», iar - «cele două infracțiuni menționate mai sus, sunt dovedite cu declarația părții vătămate, cu recunoașterea inculpaților din grup, de către aceasta și chiar cu declarația inculpatului S.Z., care recunoaște că a adus-o pe partea vătămată până în complexul comercial M. unde a lăsat-o, însă arată că nu mai știe ce s-a întâmplat cu ea».

Distinct de aceste aspecte în considerentele sentinței s-a apreciat că: - «faptele inculpaților A.L.E. și C.I. de a călăuzi cele două părți vătămate C.O. și C.M. în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, constituie infracțiunea prevăzută de art. 71, alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001»; - «fapta inculpatului B.V. de a racola și organiza trecerea frauduloasă a cetățenilor irakieni constituie infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 iar fapta aceluiași inculpat de a se asocia cu numitul A.C., precum și cu martorii N.T. și A.T. în vederea trecerii a unor grupuri de persoane în mod fraudulos a frontierei de stat constituie infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.»; - «fapta inculpatului J.H.H.

de a organiza trecerea frauduloasă a frontierei a celor trei transfugi irakieni prin luarea banilor cu care urma să fie plătite persoanele care îi ajutau să treacă frontiera fraudulos și fiind conștient pentru ce a primit acești bani și ce urma să facă cu ei, constituie infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001», iar - «fapta inculpatului A.C. de a recruta cele două părți vătămate C.O. și M., în scopul practicării prostituției, constituie infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., fapta fiind dovedită cu recunoașterea sa de la urmărirea penală care se coraborează cu declarațiile părților vătămate». Alte argumente avute în vedere de instanța de fond au fost în sensul că: - «inculpatul P.Z.

a mai fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., însă, de asemenea, din probele administrate, nu rezulta că acest inculpat ar fi comis o asemenea infracțiune», deoarece - «infracțiunea prevăzută de art. 291 presupune folosirea unui înscris oficial, ori sub semnătură privată, însă nici [chiar] din starea de fapt expusă în rechizitor» nu s-a precizat care este care ar fi fost folosit de inculpat «deși știa că este fals». Instanța a evocat, de asemenea, împrejurarea că în actul de sesizare s-a menționat că: - «inculpatul P.Z., împreună cu inculpatul S.Z.

și cu alte persoane au organizat trecerea frontierei de stat a României în Yugoslavia, prin punctele de frontieră Jimbolia și Srbska Crânja a unor grupuri de cetățeni moldoveni în perioada septembrie - decembrie 2002»; - «în acest mod au trecut frontiera cetățenii moldoveni B.M., P.O., V.O., O.M., C.E., S.L., Z.O., Z.A., S.O., P.N., A.L., B.E., P.A., O.C., M.A., R.A., B.V., G.N., T.E., N.C., T.C., C.V., S.C.S.»; - «grupurile de persoane erau cazate la pensiunea M.M., la hotelul C.T. sau la baza sportivă V.”»; - «pașapoartele românești erau contrafăcute în Yugoslavia, de cetățeni sârbi, iar din această țară grupurile de persoane erau conduse de alte persoane de etnie sârba, până în Italia» și - «de organizarea acestor activități, pe teritoriul românesc, se ocupa P.Z.

și S.Z.». În legătură cu aceste acuzații s-a apreciat de către instanță că: - «din probatoriul administrat în cauză nu rezultă însă că cei doi inculpați s-au ocupat de organizarea trecerii frontierei, a persoanelor menționate în Yugoslavia»; - «în dosarul de urmărire penală exista un proces verbal încheiat de procuror în care se arăta că: în județul Timiș exista o rețea de crimă organizată transfrontalieră, organizată de inculpatul P.Z. și în care se nominalizează persoanele menționate mai sus care au colaborat cu inculpatul P.Z. precum și persoanele care au fost trecute frontiera pe baza pașapoartelor românești contrafăcute»; - «de asemenea, s-au mai audiat martorii H.V., I.I., F.E.V., care au declarat că lucrează la diferite unități de cazare cum ar fi pensiunea M.M.

și hotelul C.T. și că l-au văzut pe inculpatul P.Z.

care a căutat diferite persoane cazate în aceste unități»; - «cele prezentate mai sus însă nu pot constitui probe în sensul prevederilor din Codul de procedură penală, care să stea la baza reținerii vinovăției pentru fapta menționată mai sus, respectiv condamnarea celor doi inculpați»; - «tot la fel nu pot fi reținute ca probe nici înregistrările telefonice a convorbirilor dintre cei doi inculpați existente la dosar, pentru că în acestea nu se fac referiri concrete cu privire la persoanele care au trecut frontiera, și la alte împrejurări care să fie avute în vedere la stabilirea în concret a faptelor pentru a se putea proceda la tragerea la răspundere penală a inculpaților»; - «pentru a se putea vedea în ce măsură faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni este necesar să se administreze probe din care să rezulte în mod clar data și locul în care au avut loc faptele, împrejurările în care se comit, persoanele implicate, ceea ce însă nu poate fi stabilit doar pe baza probelor propuse și administrate în cursul procesului penal, și menționate mai sus».

S-a subliniat că argumentele amintite au fost avute în vedere ca motive de achitare a inculpaților P.Z. și S.Z., pentru săvârșirea infracțiunilor de racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, prevăzută de art. 291 C. pen., și art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 C. pen. (faptă care se referă la grupul de persoane menționate), precum și, în cazul primului inculpat, pentru aceea de uz de fals. În același timp instanța a apreciat că nu există temeiuri pentru a se da curs solicitării, formulate prin rechizitoriu, de aplicare în favoarea lui S.Z.

a prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003, cerere care nu a mai fost susținută de procuror cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, pe considerentul că respectivul inculpat «nu a fost trimis în judecată pentru nici una din infracțiunile prevăzute de art. 7» din aceeași lege, singurele în raport cu care și-ar ar fi putut găsi incidența dispozițiile art. 9. În ceea ce îl privește pe J.H.H. s-a reținut că în speță nu s-a dovedit că «acest inculpat s-a asociat cu alți inculpați său cu alte persoane, pentru racolarea și călăuzirea de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat» relevându-se că «el a avut un rol secundar în plecarea conaționalilor săi în mod fraudulos peste frontieră» că a intenționat «doar să-i ajute pe aceștia să ajungă cu bine în Ungaria și nu a avut nici un rol determinant în rețeaua organizată de inculpatul B.V.».

Concluzii similare au fost reținute și în ceea ce privește achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen., a inculpatului «A.S.V. [care] nu a intenționat să racoleze părțile vătămate … în scopul practicării prostituției, în fapt fiind și el indus în eroare de către numitul A. și numita Șt., Tot în considerentele sentinței au fost expuse pe larg criteriile concrete pe care instanța le-a avut în vedere la aplicarea pedepselor stabilite și s-au indicat temeiurile legale ale celorlalte măsuri dispuse în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș cât și inculpații P.Z., S.Z., J.L.H. și B.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală, cu numărul de dosar 205/P/2004.

Prin decizia penală nr. 84/ A, pronunțată la 10 martie 2004, instanța astfel sesizată s-a pronunțat în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor declarate de inculpații menționați și de admitere a apelului parchetului. Ca urmare hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost casată numai în ceea ce privește: - achitarea inculpaților P.Z. și S.Z., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001 modificat prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., - pedepsele aplicate inculpaților J.L.H. și B.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea 243/2002 și - neaplicarea, față de inculpatul A.L.E., a prevederilor art. 85 C. pen.

În aceste limite instanța de apel a rejudecat cauza înlăturând aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., în cazul inculpatului P.Z., care a fost condamnat și la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În cazul aceluiași inculpat s-au aplicat din nou prevederile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., contopindu-se această pedeapsă cu acelea stabilite anterior, de un an de închisoare (aplicată în baza art. 26 raportat la art. 288 C. pen.), și respectiv de 3 ani de închisoare (aplicată conform art. 323 C. pen.), conchizându-se că P.Z. urma să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an de închisoare, adică 8 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 C. pen.

Prin aceeași decizie inculpatul S.Z. a fost condamnat, la 6 ani de închisoare în temeiul art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobat prin Legea nr. 243/ 2002, cu aplicarea art. 41 C. pen., iar prin aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., în sensul contopirii acesteia cu pedeapsă de 3 ani stabilită anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., s-a conchis că respectivul inculpat urma să execute pedeapsă cea mai grea, de 6 ani de închisoare sporită cu 6 luni, adică 6 ani și 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. În ceea ce îl privește pe inculpatul J.L.H. s-a dispus majorarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, aceasta fiind stabilită la 4 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. A fost, de asemenea, majorată la 4 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., pedeapsă aplicată inculpatului B.V., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002. În cazul acestui inculpat s-a făcut totodată aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. proc. pen., contopindu-se pedeapsa menționată cu aceea de 3 ani de închisoare stabilită anterior conform art. 323 C. pen., conchizându-se că B.V.

urma să execute pedeapsă cea mai grea, sporită cu un an, adică 5 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. În cazul fiecăruia dintre acești patru inculpați s-a dispus menținerea stării de arest, deducându-se totodată din pedepsele menționate durata arestului preventiv executat de la 3 decembrie 2003 și până data soluționării apelurilor. Referitor la inculpatul A.L.E. instanța de apel a anulat, conform art. 85 C. pen., măsura suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2765 din 11 octombrie 2002 a Judecătorii Timișoara, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 și art. 209 lit. a), g), și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., dispunând ca și acesta să execute respectiva pedeapsă în regim de detenție, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 C. pen.

Totodată au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar în ceea ce privește cheltuielile judiciare prilejuite de judecarea cauzei în apel s-au stabilit următoarele obligații de plată: - 500.000 lei în sarcina inculpatului S.Z., - câte 900.000 lei (în care se includ și câte 400.000 lei onorariul pentru apărător din oficiu), în sarcina inculpaților B.V. și J.L.H. precum și - 1.400.000 lei (în care se include și 400.000 lei onorariu pentru apărător oficiu și 500.000 lei onorariu pentru traducător) în sarcina inculpatului P.Z. În considerentele deciziei menționate au fost înlăturate, ca nefondate, criticile aduse sentinței de către inculpații apelanți, apreciindu-se în același timp că: - probele administrate confirmă vinovăția inculpaților P.Z.

și S.Z. și în ceea ce privește săvârșirea organizarea trecerii, în perioada septembrie - decembrie 2002, a frontierei de stat a României în Yugoslavia, prin punctele Jimbolia și Srbska Crnja, a unor grupuri de cetățeni moldoveni care în prealabil erau adăpostite în diverse locuri de cazare din zona municipiului Timișoara, activitate infracțională definită ca racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și care corespundea și ea prevederilor art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată și modificată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., - ponderea contribuției inculpaților J.L.H. și B.V. la activitatea infracțională și pericolul social concret al acesteia nu se reflectă în suficientă măsură în pedepsele aplicate acestora de către instanța de fond, iar - suspendarea condiționată a pedepsei stabilite în cazul inculpatului A.L.E.

contravine dispozițiilor legale aplicabile în materie, dat fiind că acesta mai suferise o condamnare pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpații B.V., P.Z., J.L.H., S.Z. și A.L.E., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 2040/2005. În motivarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, și care se întemeiază pe prevederile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., s-au formulat critici exclusiv în legătură cu achitarea de către instanța de fond a inculpaților J.L.H. [(pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.)] și A.S.V.

(pentru infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen.), precum și în ceea ce privește menținerea acestor soluții de achitare în apel. În acest sens au fost evocate și analizate pe larg probele care, în opinia recurentului, demonstrează că inculpații menționați se fac vinovați de comiterea respectivelor infracțiuni. În motivarea scrisă a recursului său inculpatul B.V. nu a indicat motivele legale de casare avute în vedere dar a relatat încă o dată propria versiune referitoare la pretinsa neimplicare a sa în activitatea infracțională prevăzută de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001. Cu ocazia dezbaterilor desfășurate, la 14 ianuarie 2005 același recurent a solicitat, prin apărătorul său, reducerea pedepsei aplicate, pentru respectiva infracțiune, precum și achitarea să pentru cea prevăzută de art. 323 C. pen.

Prin mai multe expuneri scrise depuse succesiv în dosarul cauzei, recursul declarat de inculpatul P.Z. a fost argumentat în sensul că hotărârile pronunțate în cauză se impun a fi casate ca nelegale și netemeinice deoarece: - în speță nu s-a dovedit existența, în ceea ce îl privește, a elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001; - declarațiile făcute de N.A. și N.T. sunt neconcludente cât privește dovedirea vinovăției recurentului în raport cu prevederile art. 323 C. pen.; - declarațiile date de partea civilă D.D.

în cursul urmăririi penale și în fața instanței se contrazic și nu se coroborează cu alte probe; - cercetarea și urmărirea penală au avut caracter abuziv în condițiile în care administrarea probelor a fost deturnată în scopul demonstrării, contrar realității, a vinovăției sale; - judecarea cauzei în recurs s-a făcut cu încălcarea dreptului său la apărare, prin neasigurarea unui traducător de limbă sârbă, care este limba maternă a inculpatului precum și prin desemnarea unui apărător din oficiu neacceptat de inculpat pe considerentul că beneficia de serviciile unui avocat ales, angajat de familia sa. Este, de asemenea, de menționat că nici acest recurent nu a indicat motivele legale de casare pe care le-a avut în vedere.

În ceea ce îl privește, recurentul J.L.H. a invocat ca temei legal prevederile art. 385 9 pct. 9, 10, 12, 14, 17, 17 1 și 18 C. proc. pen., solicitând în esență să fie achitat pe considerentul că gestul său de a accepta să păstreze diverse sume de bani date de cetățeni irakieni a fost interpretat, în mod nejustificat, ca având conținut infracțional, speculându-se în acest sens și declarațiile, nesincere, ale inculpatului B.V. și acelea pe care martorii A.T. și N.T. le-au dat, aparent în scopul de a fi ei înșiși exonerați de răspunderea penală, în temeiul unei „legi odioase care încurajează delațiunea”. Cu ocazia dezbaterilor apărătorul aceluiași recurent a solicitat, în subsidiar, diminuarea pedepsei aplicate acestuia.

Recursul declarat de inculpatul S.Z. a fost, de asemenea, motivat prin mai multe precizări scrise depuse în dosar menționându-se ca temeiuri legale de casare prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc. pen. O primă critică formulată de acest recurent a vizat reținerea în sarcina sa, a infracțiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001, deși activitatea sa presupus infracțională s-a limitat la a conduce până la punctul de control al trecerii frontierei din localitatea Jimbolia un grup de patru persoane care apoi au trecut legal frontiera din România și ale căror pașapoarte au fost falsificate doar ulterior, după ajungerea în Yugoslavia, în vederea unei treceri frauduloase în Italia.

Formulând această critică recurentul inculpat a solicitat casarea deciziei instanței de apel și menținerea soluției de achitare a să dispuse cu ocazia judecării cauzei în fond. În altă ordine de idei S.Z. a afirmat că pedeapsă de 3 ani închisoare care i-a fost aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 se impune a fi redusă la jumătate deoarece instanțele au omis să ia în considerare prevederile art. 19, raportat la art. 2 lit. a), pct. 2 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor care operau în cauză, dată fiind calitatea să de martor și natura informațiilor pe care le-a furnizat în cursul urmăririi penale. În ceea ce îl privește inculpatul A.L.E.

nu a motivat în scris recursul său însă, cu prilejul dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 14 ianuarie 2005 acesta a precizat că solicită casarea deciziei atacate și menținerea, dispozițiilor din hotărârea instanței de fond. În legătură cu recursurile declarate de inculpații P.Z. și S.Z. procurorul a pus concluzii de admitere și de casare în parte a hotărârilor în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina lor, din infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în aceea prevăzută de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 252/2002. Totodată a solicitat respingerea tuturor celorlalte cereri formulate de recurenții inculpați.

La rândul lor intimatul inculpat A.S.V. și recurenții inculpați au solicitat respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, excepție făcând B.V. care a lăsat acest aspect la aprecierea instanțe. Recursurile sunt nefondate. În acest sens, Curtea constată că sunt pe deplin justificate și argumentate aprecierile instanțelor referitoare la infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., atribuită prin rechizitoriu inculpatului J.L.H., precum și cele privind infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., atribuită, prin același act de sesizare, inculpatului A.S.V. De altfel motivarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu a răspuns concludent observației respectivelor instanțe privind lipsa de suport probatoriu a acuzațiilor amintite.

În același timp Curtea reține că probele administrate au definit fără echivoc conținutul actelor de racolare de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat (comise de acest din urmă inculpat), acte al căror caracter infracțional este definit de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2003. Criticile aduse prin recursul lui J.L.H. modului de individualizare a pedepsei nu sunt nici ele justificate dat fiind că respectiva sancțiune a fost stabilită în considerarea datelor speței și în deplinul respect al prevederilor art. 52 și art. 72 C. pen. Concluzii similare se impun și cu privire la recursurile inculpaților B.V. și A.L.E. întrucât nici aceștia nu au fost în măsură să aducă argumente pertinente în sensul că instanțele ar fi stabilit în mod eronat condițiile răspunderii lor penale ori ar fi individualizat pedepsele aplicate în cazul lor fără a respecta prevederile legale aplicabile în materie.

În altă ordine de idei, în urma verificării dosarului instanței de apel Curtea reține că la dezbaterile de la 18 februarie 2004 au fost prezenți translatori de limba arabă și respectiv de limba sârbă, iar o parte dintre inculpații arestați, printre care și P.Z., au fost asistați de un apărător desemnat din oficiu. Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că P.Z. ar fi invocat, la termenul amintit, existența unui apărător ales, angajat de familia sa, iar în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui astfel de angajament, Curtea reține că nu pot fi primite criticile respectivului recurent privind judecarea apelului în lipsa unui translator ori a unui avocat ales. De asemenea, nu pot fi primite aserțiunile, în nici un fel dovedite, ale aceluiași recurent privind caracterul pretins abuziv și tendențios al modului de desfășurare a urmăririi penale.

Propunerea recurentului P.Z. de a se înlătura declarațiile făcute de martorii N.A. și N.T. ori acelea ale părții civile D.D. nu este nici ea justificată dată fiind convergența acestora cu toate celelalte probe administrate în cauză. Curtea nu poate primi nici criticile formulate de recurenții P.Z. și S.Z. în sensul că nu s-ar face vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001. Este de observat astfel că această din urmă calificare a fost stabilită de către instanța de fond în urma unei schimbări de încadrare juridică, măsură menținută apoi în apel pe considerentul că operează în favoarea inculpaților care, în motivele lor de apel, nici «nu au criticat hotărârea sub aspectul schimbării încadrării juridice făcute.».

Argumentele expuse de instanța de apel în motivarea neaplicării, în cazul inculpatului S.Z., a prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003 justifică implicit și excluderea aceluiași inculpat de la beneficiul art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor. Prin urmare nici critica formulată de respectivul recurent referitor la acest aspect nu poate fi primită. Aceeași soluție se impune și în legătură cu obiecțiunile sale față de modul de individualizare a pedepselor care, și în cazul lui S.Z., s-a făcut prin aplicarea la datele speței a prevederilor art. 52 și art. 72 C. pen. Întrucât în cauză nu își găsesc incidența nici una dintre prevederile art. 385 9 C. proc.

pen., Curtea urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursurilor ca nefondate. Conform art. 88 C. pen., și art. 385 16 raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunța și în sensul deducerii din pedepsele aplicate recurenților inculpați B.V., J.L.H., P.Z. și S.Z. a perioadelor în care aceștia s-au aflat în stare de reținere și respectiv de arestare preventivă. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul A.L.E. va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea cauzei în recurs, cu mențiunea că onorariul pentru avocații desemnați ca apărători din oficiu pentru acest inculpat și respectiv pentru intimatul inculpat A.S.V.

se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Având în vedere că această Curte a făcut aplicarea în cauză a art. 8 C. proc. pen., în condițiile în care unii dintre inculpați au susținut că nu cunosc limba română, urmează a se dispune ca onorariile interpreților, de limba arabă și respectiv de limba sârbă, să fie plătite din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpații B.V., P.Z., J.L.H., S.Z. și A.L.E. împotriva deciziei penale nr. 84/ A din 10 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, privind și pe inculpatul A.S.V. Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii și al arestării preventive de la 17 decembrie 2002 la 31 ianuarie 2005, pentru inculpații B.V. și J.L.H., timpul reținerii și al arestării preventive de la 16 decembrie 2002 la 31 ianuarie 2005, pentru inculpatul P.Z. și timpul reținerii și al arestării preventive de la 16 februarie 2003 la 31 ianuarie 2005, pentru inculpatul S.Z. Obligă pe recurentul inculpat A.L.E. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansă din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat în sumă de 400 000 lei pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat A.S.V., se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariile interpretului de limba arabă pentru traducerea dezbaterilor efectuată pentru inculpatul J.L.H. și interpretul de limbă sârbă, pentru traducerea dezbaterilor efectuată pentru inculpații P.Z. și S.Z. se vor plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2005