ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 704/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 704/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpații B.V., P.Z., J.L.H., S.Z. și A.L.E.,

împotriva deciziei penale nr. 84/ A din 10 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara,

privind și pe inculpatul A.S.V., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 773 pronunțate la 3 decembrie

2003, în dosarul nr. 4431/P/2003, Tribunalul Timiș, secția penală, l-a

condamnat pe inculpat P.Z.:

- la un an de închisoare, pentru complicitate la

infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26, raportat

la art. 288 C. pen., și

- la 3 de ani închisoare, pentru asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au

fost contopite pedepsele dispunându-se executarea pedepsei de 3 ani de

închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., de durata

prevăzută de art. 71.

Același inculpat a fost condamnat, la 2 ani de

închisoare, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobata prin

Legea nr. 243/2002, prin schimbarea de încadrare juridica din art. 12, pct. 1 din

Legea 678/2001, pentru infracțiunea de racolare și călăuzire de persoane în

scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, constatându-se totodată că

această din urmă pedeapsă a fost grațiată În baza art. 1 din Legea 543/2002 și

a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C.

pen., pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., și respectiv

pentru aceea prevăzută de art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001

modificata prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 C. pen.

Tot în ceea ce îl privește pe P.Z. s-a menținut starea

de arest și s-a dedus din pedeapsa rezultantă ce i-a fost aplicată durata arestării

sale din data de 16 decembrie 2002 la zi.

Prin sentința menționată a mai fost condamnat inculpatul

S.Z., la 3 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C.

pen., de durata prevăzută de art. 71 C. pen., pentru asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni În baza art. 323 alin. (1) C. pen.

În legătură cu alte două pedepse de câte 2 ani de

închisoare, aplicate aceluiași inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de

racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei

de stat prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobata prin

Legea nr. 243/2002 (prin schimbarea de încadrare juridica din art. 12 pct. 1 din

Legea 678/2001), s-a făcut aplicarea art. 1 din Legea 543/2002 (constatându-se

că acestea au fost grațiate) și a prevăzută art. 7 din Legea 543/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit.

c) C. pen., S.Z. a fost achitat în ceea ce privește o altă faptă de racolare și

călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat

prevăzută de art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobate prin

Legea 243/2002, înlăturându-se în ceea ce îl privește, aplicarea prevederilor art.

9 din Legea nr. 39/2003.

Instanța a menținut și starea de arest a acestui inculpatul,

deducând din pedeapsă durata arestării sale de la 16 februarie 2003 la zi.

Inculpatul J.L.H. a fost la rândul lui condamnat, la 2

ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71, pentru săvârșirea infracțiunii de racolare și

călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.

De asemenea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin.

(1) lit. c) C. pen., el a fost achitat pentru fapta de asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 C. pen., iar starea să de arest

a fost menținută deducându-se din pedeapsă durata arestării din data de 17

decembrie 2002 la zi.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001,

aprobata prin Legea nr. 243/2002 a mai fost condamnat inculpatul B.V. după cum

urmează:

- la 2 ani de închisoare, pentru infracțiunea de

racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei

de stat prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobata prin

Legea nr. 243/2003, precum și

- la 3 ani de închisoare, pentru asociere în vederea săvârșirii

de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au

fost contopite aceste pedepse dispunându-se executarea pedepsei de 3 ani de

închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

Și în cazul acestui inculpat a fost menținută starea

de arest, deducându-se din pedeapsă rezultantă durata arestării din data 17 decembrie

2002 la zi.

În ceea ce îi privește pe inculpații:

A.L.E.

și

C.I.

, zis G. instanța

a dispus condamnarea lor pentru săvârșirea infracțiunii de călăuzire în scopul

trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2002 la câte 2 ani de închisoare fiecare,

pedepse care au fost constatate grațiate în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002,

deducându-se din acestea durata arestării executate de la 16 februarie 2003

până la 22 octombrie 2003.

În baza art. 329 alin. (2) C. pen., instanța l-a

condamnat și pe inculpatul A.C., la 3 ani de închisoare, pentru infracțiunea de

proxenetism, iar în baza art. 81 și art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 5 ani.

Din pedeapsă menționată a fost dedusă durata reținerii

din data de 16 februarie 2003, aplicându-se inculpatului și pedeapsă

complementara a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), d)

și e) C. pen., pe o durata de 2 ani.

Prin sentință s-a făcut totodată aplicarea art. 11 pct.

2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul achitării inculpatului

A.S.V., pentru infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen.

De asemenea, instanța s-a pronunțat în sensul:

- anulării, conform art. 348 C. proc. pen., unei vizei

Schengen falsificate precum și

- al expulzării, în temeiul art. 112 lit. e) C. pen., a

inculpaților P.Z., J.L.H. și B.V.,

- al confiscării în baza art. 118 lit. d) C. pen., a

sumei de 1.800 dolari S.U.A., ridicate de la inculpatul J.L.H. în cursul urmăririi

penale și respectiv a sumei de 1.500.000 lei de la A.L.E.;

- al restituirii către inculpatul J.L.H., conform art.

109 C. proc. pen., a unei sume de 330.000 lei, precum și a altor bunuri (o

legitimație de ședere provizorie seria nr. 0096095, o agendă de buzunar cu

coperți albastre completata în limba araba, un portofel cu coperți maro ce conțin

înscrisuri în limba araba, o agenda de buzunar completata cu înscrisuri în

limba araba în coperțile căreia se afla o cartela SIM).

- al restituirii către inculpatul B.V., conform art. 109

C. proc. pen., a unui telefon cu cartela SIM, a unei cartele ȘIM O., a unei

cartele SIM, a unui portofel din piele de culoare neagra și a actului său de

identitate precum și a unei anexe aceluiași act, a trei certificate de amanet a

mai multor înscrisuri în limba română care conțin nume de persoane și numere de

telefon, a unei cartele R. și a cinci cartele SIM din care una deteriorata;

- al restituirii către inculpatul P.Z., conform art. 109

C. proc. pen., a sumelor de 961 dolari S.U.A. și 200.000 lei, a unui permis internațional

de conducere, a 3 cartele R., a unei copii a certificatului de înregistrare

pentru SC I.M.R. SRL, a unui număr de 26 bilete și cărți de vizita cu diferite

înscrisuri, a unei agende telefonice de buzunar cu coperți magnetice, a unei

lanterne de buzunar cu lumină violetă, a unui număr de 2 chei de autoturism și

a unui certificat de înmatriculare.

- al respingerii pretențiilor civile formulate de părțile

vătămate C.M.A. și C.O.L.;

- al obligării inculpaților la plata către stat a unor

sume diverse cu titlu de cheltuieli judiciare și, respectiv,

- al avansării din fondurile Ministerului Justiției a

sumelor de 800.000 lei, 4.000.000 lei, 2.000.000 lei și 4.000.000 lei reprezentând

onorarii pentru un avocat numit din oficiu și pentru trei interpreți de limba

sârbă și respectiv arabă care i-au asistat pe inculpați în considerarea prevederilor

art. 8 alin. (2) C. proc. pen.

În motivarea sentinței s-a reținut că:

- «la începutul lunii decembrie 2002, inculpatul B.V.,

cetățean din Republica Moldova stabilit în orașul Constanța, i-a contactat împreună

cu numitul A.C. și el cetățean din Republica Moldova pe cetățenii de origine

irakiana A.H.H., W.A.K., H.A.K. care se stabiliseră la Of. N.P.R. din București

și aveau autorizație provizorie de ședere pe teritoriul României»;

- «cu ocazia întâlnirilor care au avut loc, inculpatul

și cu prietenul său s-au oferit să-i ajute pe cetățenii irakieni, să-i

transporte și să-i treacă fraudulos frontiera de stat a României în schimbul unei

sume de bani» și că în acest sens s-a convenit «ca fiecare cetățean irakian să

plătească cate 600 dolari S.U.A. și 150 dolari S.U.A. transportul din București

până în Timișoara»;

- sumele de câte 600 dolari S.U.A. de persoana urmau

să fie predate inculpatului J.H.H. care avea autorizație de ședere provizorie

pe teritoriul României;

- ca urmare «inculpatul B.V. a luat legătura cu

martorul N.T. care locuia în zona de vest a României … și cunoștea zona de

frontiera, pentru a călăuzi grupul de persoane în vederea trecerii frauduloase

a frontierei»,

- că ulterior «a mai avut loc o întâlnire cu cetățenii

irakieni în prezenta inculpatului J.H.H. și împreună au stabilit ca cei trei

irakieni să dea banii inculpatului J.H.H. care urma să-i păstreze până în

momentul în care cei trei vor ajunge în Ungaria de unde îl vor anunța telefonic

pe inculpatul J.H.H., moment în care acesta va preda banii inculpatului B.V.»

S-a mai reținut că:

- «în ziua de 12 decembrie 2002, inculpatul B.V. s-a

deplasat în București unde a organizat plecarea irakienilor cu un microbuz spre

Timișoara de unde urmau să fie preluați de martorii N.T. și A.T.»;

- «după ce transfugii irakieni au ajuns în Timișoara,

martorul N.T. nu a mai vrut să ii călăuzească…pentru a-i trece fraudulos

frontiera»;

- «la data de 16 februarie 2002, acesta s-a întors în

București, a luat legătura cu inculpatul B.V. și cu inculpatul J.H.H.» pretinzând

să îi fie arătați «banii pe care i-a primit de la connaționalii săi»;

- această manevră a permis surprinderea lor de către

«polițiști în barul S. din București, prilej cu care s-a ridicat de la inculpatul

J.H.H. suma de 1.100 dolari S.U.A. [reprezentând] o parte din suma încasată de

la transfugii irakieni».

Distinct de aceasta în considerentele sentinței s-a

reținut că datorită existenței unor informații în sensul că P.Z. «se ocupa cu

procurarea de vize Schengen false pe care le vindea cu diferite sume de bani …

au fost introduși în cauză investigatorul acoperit P.D. și colaboratorul

acesteia I.G.», iar ulterior:

- «legătura dintre I.G. și inculpatul P.Z. s-a

realizat inițial prin intermediul inculpatului B.V. și a numitului C.A., cei

trei cunoscându-se încă din primăvara anului 2002»;

- «colaboratorul acoperit urma să obțină ca monstră o

viză Schengen în alb de la inculpatul P.Z. după care urma să comande un nr. de

10 astfel de vize care puteau fi aplicate pașapoartelor cetățenilor moldoveni

ce urmau să plece în Europa Occidentală»;

- «în urma discuțiilor avute între investigatorul

acoperit, colaboratorul acesteia și inculpatul P.Z. s-a stabilit, că în data de

16 decembrie 2002, să se întâlnească, în jurul orei 10,30, în localul L.V. din

Timișoara»;

- «la data și locul stabilit cei trei s-au întâlnit,

prilej cu care inculpatul P.Z. a înmânat celor doi o viză Schengen falsă pentru

care a primit suma de 100 dolari S.U.A.»;

- la scurt timp au intervenit organele de poliție care

«au găsit asupra inculpatului bancnota de 100 dolari S.U.A.»;

- iar ulterior s-a stabilit ca «viza cu seria D

20752886 era un fals … având holograma diferită de una originală», aspect confirmat

de către «C.G. din Timișoara cu adresă din 17 decembrie 2002», precum și de «raportului

I.C. [care atestă că] viza menționată a fost realizată prin prelucrare digitală

cu ajutorul calculatorului și editată cu o imprimantă color cu jet de cerneală».

În altă ordine de idei instanța a avut în vedere că

- «la sfârșitul lunii martie 2002, partea vătămată D.D.R.

din Giarmata, jud. Timiș, în vârstă de 14 ani, în urma unor discuții contradictorii

cu părinții săi … a plecat de acasă la o prietenă pe care știa ca o cheamă I.»;

- «într-o seară cele două fete au făcut o vizită inculpatului

S.Z. pe care numita I. îl cunoștea mai de mult [și] care s-a oferit să le ajute

să ajungă în Italia spunând ca el se va ocupa de toate formalitățile de călătorie

până la destinație»;

- «a două zi dimineața, inculpatul împreuna cu cele

două fete și cu încă o persoană pe care o chema Z. s-au deplasat cu un

autoturism până în parcarea complexului comercial M. de lângă Timișoara»;

- cele două tinere au fost apoi predate «inculpatului P.Z.

care, împreună cu un cetățean sârb cu numele de M., au transportat fetele cu un

autoturism marca OPEL, condus de inculpatul P.Z. până în zona frontierei cu

Yugoslavia»;

- apoi «fetele au fost predate unor tineri cu numele

de M. și A., care le-a trecut frontiera de stat în Yugoslavia» unde «au fost

predate din nou lui M., care avea o casă în Vrasăc»;

- în continuare, «de la domiciliul acestuia, fetele au

fost duse în Belgrad, unde M. le-a vândut unui anume M.»;

- iar acesta din urmă a silit-o «pe partea vătămată D.D.

să întrețină relații sexuale cu diferite persoane» și să îi dea o parte din

banii astfel primiți»;

- aceeași «victimă a fost dusă atât la Novi Săd cât și

în Orhid – Macedonia, fiind obligată să se prostitueze până când minora a

reușit să ia legătura telefonică cu mama sa, iar ulterior trupele de menținerea

păcii au eliberat-o și a fost repatriată».

În motivarea sentinței s-a mai relevat că:

- «la sfârșitul lunii august 2002, inculpații A.S.V.

și A.C. le-au cunoscut pe părțile vătămate C.M. și C.O., la o petrecere

organizată de numitul V.A., zis A. la domiciliul său din orașul Vaslui»;

- «ulterior între inculpatul A.S.V. și partea vătămată

C.M. s-a stabilit o relație de prietenie»;

- «în cursul lunii septembrie tot prin intermediul

numitului A., inculpatul A.C., fratele inculpatului A.S.V. a cunoscut o fată pe

nume C. cu care s-a împrietenit ulterior și care i-a prezentat-o pe prietena să

Șt.»;

- «cu prilejul unei întâlniri între aceștia patru, A.

și Șt. au afirmat că vor să plece în Spania să muncească la unchiul lui A. și că

ar mai fi nevoie de niște fete care să lucreze acolo ca menajere sau ospătare»;

- «într-o alta zi A., C. și Șt. s-au întâlnit și cu inculpatul

A.S.V. spunându-i și acestuia același lucru [și] sugerându-i să le propună părților

vătămate C.M. și O. să plece cu ei la muncă în Spania»;

- «pentru a fi mai convingători, A. a dat inculpatului

A.S.V. o fotografie cu un bărbat, spunându-i că este unchiul său din Spania»;

- ulterior «cei doi inculpați au discutat cu ambele părți

vătămate, prilej cu care le-a arătat acestora și poza primită de la numitul A.,

propunându-le să plece cu toții la muncă în Spania»;

- apoi «cu ocazia unei vizite făcute la domiciliul

celor două surori, inculpatul A.S.V. a vorbit și cu mama acestora, care a fost

de acord să le lase pe cele două fete să plece în Spania împreună cu inculpații»;

- «în acel moment, inculpatul A.S.V. nu cunoștea,

potrivit declarației sale din dosarul de urmărire penală, că persoana din

fotografie nu este unchiul lui A., ci cu totul o altă persoană și nu cunoștea nici

care erau intențiile reale ale numiților A. și Șt. cu privire la cele două părți

vătămate, precum ca de fapt aceștia intenționau să oblige cele două fete să se

prostitueze în străinătate»;

- «în noaptea de 10 septembrie 2002, părțile vătămate

C.M. și C.O. au plecat din Vaslui cu inculpatul A.C. și numita Șt., precum și

[cu] A., cu un taximetru condus de o altă persoană, căruia i se mai spunea și T.»;

- «în data de 12 septembrie 2002, grupul de persoane

au ajuns în Timișoara, în parcarea Gării de Nord unde C. și Șt. l-au sunat pe inculpatul

S.Z. cu care apoi s-au întâlnit în parcarea unui hotel și care le-a dat o cheie

de la apartament, unde s-au deplasat cu toții»;

- ulterior în apartament a venit și «inculpatul S.Z.,

care a discutat cu Șt., numai în limba sârbă»;

- «a două zi dimineața inculpatul S.Z. a fost sunat din

Yugoslavia de numitul M., care l-a întrebat dacă au fost aduse cele două fete

și, primind confirmarea, i-a spus ca îi trimite 500 dolari S.U.A. pentru a-i înmâna

Șt., banii reprezentând cheltuieli cu transportul celor două părți vătămate în

Yugoslavia, eventual comisionul Șt. pentru aportul adus la racolarea fetelor»;

- «tot M. i-a mai spus inculpatului S.Z. locul unde

urmau să fie duse cele două fete, de unde urmau să fie luate și duse în

Yugoslavia»;

- «ulterior inculpatul S.Z. s-a întâlnit cu inculpatul

C. și Șt., ocazie cu care i-a dat 200 dolari S.U.A., după care a condus grupul

de persoane în fața barului L. unde părțile vătămate au fost lăsate inculpatului

A.L.E., iar ceilalți au plecat, inculpatul A.C. și Șt. spunând fetelor că se

duc după pașapoarte iar în cazul în care nu vor reveni să plece cu inculpatul A.L.E.»;

- «ulterior, în bar a apărut și inculpatul C.I., care

a fost chemat de inculpatul A.L.E.»;

- «potrivit declarației acestui inculpat, el s-a

deplasat la acest bar în urma unui telefon primit de la numitul M. din Serbia,

pe care îl cunoștea de mai mult timp și care i-a cerut să călăuzească și să treacă

fetele peste frontiera de stat a României, în Serbia în cursul acelei nopți»;

- «nici una dintre persoanele care au însoțit părțile

vătămate nu s-au mai întors la bar, astfel că, în jurul orelor 20,30,

inculpații A.L.E. și C.I. s-au deplasat cu cele două fete până în localitatea

Balnoc, cu trenul, iar acolo au trecut fetele peste frontieră, pe jos și le-au

predat unei alte persoane de etnie sârbă, care ulterior le-a predat unui cetățean

sârb cu numele de M., urmând ca acesta să le oblige să se prostitueze pentru obținerea

unui profit»;

- «a două zi inculpatul A.L.E. s-a întâlnit cu numitul

M. în Timișoara, care i-a plătit pentru transportul celor două fete suma de

1.500.000 lei»;

- ajungând la locuința numitului M. din Vrasăc, partea

vătămată C.M. a reușit să fugă și să anunțe organele de poliție sârbe», ceea ce

a permis repatrierea celor două victime.

În continuarea analizei probelor instanța de fond a

reținut că:

- «din declarațiile inculpaților A.C. și A.S.V.,

rezultă că, în fapt, racolarea celor două fete s-a făcut de către numita Șt. și

numitul A., care le-au indus în eroare spunându-le că au un unchi în Spania,

care are un hotel, aceștia arătându-le și o poză, cu o persoană, despre care

susțineau că este unchiul lor»;

- «din declarația inculpatului A.C., rezultă că acesta

și-a dat seama în timp ce s-a deplasat în Timișoara cu cele două fete, cu Șt.,

că acestea urmau să fie vândute contra unor sume de bani, el participând la

discuțiile care au avut loc între Șt. și inculpatul S.Z., cu prilejul organizării

acțiunii de trecere frauduloasă a frontierei»;

- «acest inculpat recunoaște că, de banii primiți de Șt.

a beneficiat și el, chiar el schimbând cei 200 dolari S.U.A. la o casă de

schimb».

Pe de altă parte instanța a apreciat că «despre participarea

inculpatului A.S.V. la acțiunea de racolare a părților vătămate în vederea

practicării prostituției nu s-a putut face dovada cu nici un mijloc de probă,

afară de declarațiile părților vătămate, care susțin că cei doi inculpați le-au

propus doar să plece la muncă în Spania, arătându-le o poză cu o persoană

despre care spuneau ca este unchiul lui A.», aspect care s-a apreciat că «nu se

coroborează cu alte probe, pentru a se stabili vinovăția acestui inculpat cu

privire la săvârșirea infracțiunii de proxenetism pentru care a fost trimis în

judecată».

În aceeași ordine de idei s-a relevat că «inițial,

nici inculpatul A.C. nu a cunoscut ce au intenționat să facă cu cele două fete

numiții Șt. și A.»,

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor

astfel reținute în considerentele sentinței s-a reținut că:

- «fapta inculpatului P.Z. de a comercializa o viză

Schengen despre care știa că este falsă constituie infracțiunea de complicitate

la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26, raportat

la art. 288 C. pen.»;

- «fapta aceluiași inculpat, de a se asocia cu inculpatul

S.Z., precum și cu o altă persoană din Yugoslavia, în vederea trecerii

frauduloase a frontierei a părții vătămate D.D., constituie infracțiunea de asociere

în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.»;

- «fapta aceluiași inculpat de a organiza și de a participa

la călăuzirea părții vătămate D.D., în vederea trecerii frauduloase a

frontierei de stat, constituie infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

105/2001 aprobata prin Legea 243/2002»;

- «fapta inculpatului S.Z. de a se asocia cu inculpatul

P.Z. și cu alte persoane de etnie sârbă, aflate pe teritoriul sârb în vederea

trecerii frauduloase a frontierei de stat a părții vătămate D.D., C.M. și O.,

constituie infracțiune de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni

prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.»;

- «fapta aceluiași inculpat de a călăuzi și îndruma

aceleași părți vătămate în condițiile menționate mai sus constituie două infracțiuni

de racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a

frontierei de stat prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105 /2001»;

Cele mai importante argumente aduse în susținerea

acestor calificări date unora dintre faptele reținute au fost în sensul că:

- în cazul inculpaților P.Z. și S.Z. condamnarea în

temeiul art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002,

prin schimbarea de încadrare juridică din art. 12, pct. 1 din Legea nr. 678/2001,

se justifică deoarece «în opinia instanței nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestei [din urmă] infracțiuni»;

- «potrivit art. 12 alin. (1) din legea mai sus menționată,

constituie infracțiune de trafic de persoane recrutarea, transportarea,

transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau

prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de

autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra său

de a-și exprima dorința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de

bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei»;

- «din probatoriul administrat în cauză nu rezultă

însă că inculpații au săvârșit fapta de trecere frauduloasă a părții vătămate,

a frontierei de stat, în modalitatea cerută de textul de lege menționat mai

sus»;

- «la dosar există doar declarația părții vătămate, în

care se arată că aceasta a fost drogată după ce i s-a administrat o pastilă și

că nu a mai cunoscut ce s-a mai întâmplat cu ea»;

- «această declarație nu se coroborează cu nici o altă

probă de la dosar, astfel că instanța doar pe baza acestei declarații nu va reține

că inculpații au săvârșit fapta în modalitatea prevăzută de art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001»;

- «ceea ce s-a dovedit, este doar împrejurarea ca cei

doi inculpați au trecut fraudulos [dincolo de frontieră], partea vătămată care,

după ce a ajuns în Yugoslavia, a fost exploatată sexual de către alte

persoane»;

- «de asemenea, nu este dovedit nici că cei doi

inculpați, P.Z. și S.Z., cunoșteau ce urma să se întâmple cu partea vătămată după

ce era trecută frontiera în mod fraudulos», iar

- «cele două infracțiuni menționate mai sus, sunt

dovedite cu declarația părții vătămate, cu recunoașterea inculpaților din grup,

de către aceasta și chiar cu declarația inculpatului S.Z., care recunoaște că a

adus-o pe partea vătămată până în complexul comercial M. unde a lăsat-o, însă

arată că nu mai știe ce s-a întâmplat cu ea».

Distinct de aceste aspecte în considerentele sentinței

s-a apreciat că:

- «faptele inculpaților A.L.E. și C.I. de a călăuzi

cele două părți vătămate C.O. și C.M. în scopul trecerii frauduloase a

frontierei de stat, constituie infracțiunea prevăzută de art. 71, alin. (1) din

O.U.G. nr. 105/2001»;

- «fapta inculpatului B.V. de a racola și organiza trecerea

frauduloasă a cetățenilor irakieni constituie infracțiunea prevăzută de art. 71

alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 iar fapta aceluiași inculpat de a se asocia

cu numitul A.C., precum și cu martorii N.T. și A.T. în vederea trecerii a unor

grupuri de persoane în mod fraudulos a frontierei de stat constituie

infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art.

323 alin. (1) C. pen.»;

- «fapta inculpatului J.H.H. de a organiza trecerea

frauduloasă a frontierei a celor trei transfugi irakieni prin luarea banilor cu

care urma să fie plătite persoanele care îi ajutau să treacă frontiera

fraudulos și fiind conștient pentru ce a primit acești bani și ce urma să facă

cu ei, constituie infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001»,

iar

- «fapta inculpatului A.C. de a recruta cele două părți

vătămate C.O. și M., în scopul practicării prostituției, constituie

infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., fapta

fiind dovedită cu recunoașterea sa de la urmărirea penală care se coraborează

cu declarațiile părților vătămate».

Alte argumente avute în vedere de instanța de fond au

fost în sensul că:

- «inculpatul P.Z. a mai fost trimis în judecată și

pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.,

însă, de asemenea, din probele administrate, nu rezulta că acest inculpat ar fi

comis o asemenea infracțiune», deoarece

- «infracțiunea prevăzută de art. 291 presupune folosirea

unui înscris oficial, ori sub semnătură privată, însă nici [chiar] din starea

de fapt expusă în rechizitor» nu s-a precizat care este care ar fi fost folosit

de inculpat «deși știa că este fals».

Instanța a evocat, de asemenea, împrejurarea că în

actul de sesizare s-a menționat că:

- «inculpatul P.Z., împreună cu inculpatul S.Z. și cu

alte persoane au organizat trecerea frontierei de stat a României în Yugoslavia,

prin punctele de frontieră Jimbolia și Srbska Crânja a unor grupuri de cetățeni

moldoveni în perioada septembrie - decembrie 2002»;

- «în acest mod au trecut frontiera cetățenii

moldoveni B.M., P.O., V.O., O.M., C.E., S.L., Z.O., Z.A., S.O., P.N., A.L., B.E.,

P.A., O.C., M.A., R.A., B.V., G.N., T.E., N.C., T.C., C.V., S.C.S.»;

- «grupurile de persoane erau cazate la pensiunea M.M.,

la hotelul C.T. sau la baza sportivă V.”»;

- «pașapoartele românești erau contrafăcute în

Yugoslavia, de cetățeni sârbi, iar din această țară grupurile de persoane erau

conduse de alte persoane de etnie sârba, până în Italia» și

- «de organizarea acestor activități, pe teritoriul

românesc, se ocupa P.Z. și S.Z.».

În legătură cu aceste acuzații s-a apreciat de către instanță

că:

- «din probatoriul administrat în cauză nu rezultă

însă că cei doi inculpați s-au ocupat de organizarea trecerii frontierei, a

persoanelor menționate în Yugoslavia»;

- «în dosarul de urmărire penală exista un proces

verbal încheiat de procuror în care se arăta că: în județul Timiș exista o rețea

de crimă organizată transfrontalieră, organizată de inculpatul P.Z. și în care

se nominalizează persoanele menționate mai sus care au colaborat cu inculpatul P.Z.

precum și persoanele care au fost trecute frontiera pe baza pașapoartelor românești

contrafăcute»;

- «de asemenea, s-au mai audiat martorii H.V., I.I., F.E.V.,

care au declarat că lucrează la diferite unități de cazare cum ar fi pensiunea M.M.

și hotelul C.T. și că l-au văzut pe inculpatul P.Z. care a căutat diferite

persoane cazate în aceste unități»;

- «cele prezentate mai sus însă nu pot constitui probe

în sensul prevederilor din Codul de procedură penală, care să stea la baza reținerii

vinovăției pentru fapta menționată mai sus, respectiv condamnarea celor doi

inculpați»;

- «tot la fel nu pot fi reținute ca probe nici

înregistrările telefonice a convorbirilor dintre cei doi inculpați existente la

dosar, pentru că în acestea nu se fac referiri concrete cu privire la

persoanele care au trecut frontiera, și la alte împrejurări care să fie avute

în vedere la stabilirea în concret a faptelor pentru a se putea proceda la

tragerea la răspundere penală a inculpaților»;

- «pentru a se putea vedea în ce măsură faptele

inculpaților întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni este necesar

să se administreze probe din care să rezulte în mod clar data și locul în care

au avut loc faptele, împrejurările în care se comit, persoanele implicate, ceea

ce însă nu poate fi stabilit doar pe baza probelor propuse și administrate în

cursul procesului penal, și menționate mai sus».

S-a subliniat că argumentele amintite au fost avute în

vedere ca motive de achitare a inculpaților P.Z. și S.Z., pentru săvârșirea infracțiunilor

de racolare și călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a

frontierei de stat, prevăzută de art. 291 C. pen., și art. 71 alin. (1) și (2) din

O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 C. pen. (faptă care se referă la

grupul de persoane menționate), precum și, în cazul primului inculpat, pentru

aceea de uz de fals.

În același timp instanța a apreciat că nu există

temeiuri pentru a se da curs solicitării, formulate prin rechizitoriu, de

aplicare în favoarea lui S.Z. a prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003,

cerere care nu a mai fost susținută de procuror cu ocazia dezbaterilor asupra

fondului, pe considerentul că respectivul inculpat «nu a fost trimis în

judecată pentru nici una din infracțiunile prevăzute de art. 7» din aceeași

lege, singurele în raport cu care și-ar ar fi putut găsi incidența dispozițiile

art. 9.

În ceea ce îl privește pe J.H.H. s-a reținut că în

speță nu s-a dovedit că «acest inculpat s-a asociat cu alți inculpați său cu

alte persoane, pentru racolarea și călăuzirea de persoane în scopul trecerii

frauduloase a frontierei de stat» relevându-se că «el a avut un rol secundar în

plecarea conaționalilor săi în mod fraudulos peste frontieră» că a intenționat

«doar să-i ajute pe aceștia să ajungă cu bine în Ungaria și nu a avut nici un

rol determinant în rețeaua organizată de inculpatul B.V.».

Concluzii similare au fost reținute și în ceea ce privește

achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen., a inculpatului «A.S.V.

[care] nu a intenționat să racoleze părțile vătămate … în scopul practicării

prostituției, în fapt fiind și el indus în eroare de către numitul A. și numita

Șt.,

Tot în considerentele sentinței au fost expuse pe larg

criteriile concrete pe care instanța le-a avut în vedere la aplicarea

pedepselor stabilite și s-au indicat temeiurile legale ale celorlalte măsuri

dispuse în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș cât și inculpații P.Z., S.Z., J.L.H. și B.V.,

cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală, cu

numărul de dosar 205/P/2004.

Prin decizia penală nr. 84/ A, pronunțată la 10 martie

2004, instanța astfel sesizată s-a pronunțat în sensul respingerii, ca

nefondate, a apelurilor declarate de inculpații menționați și de admitere a

apelului parchetului.

Ca urmare hotărârea pronunțată de instanța de fond a

fost casată numai în ceea ce privește:

- achitarea inculpaților P.Z. și S.Z., pentru

comiterea infracțiunii prevăzută de art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001

modificat prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- pedepsele aplicate inculpaților J.L.H. și B.V.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată

prin Legea 243/2002 și

- neaplicarea, față de inculpatul A.L.E., a prevederilor

art. 85 C. pen.

În aceste limite instanța de apel a rejudecat cauza

înlăturând aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., în

cazul inculpatului P.Z., care a fost condamnat și la o pedeapsă de 7 ani

închisoare, în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., aprobată prin Legea nr. 243/2002,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În cazul aceluiași inculpat s-au aplicat din nou prevederile

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., contopindu-se această pedeapsă cu

acelea stabilite anterior, de un an de închisoare (aplicată în baza art. 26 raportat

la art. 288 C. pen.), și respectiv de 3 ani de închisoare (aplicată conform art.

323 C. pen.), conchizându-se că P.Z. urma să execute pedeapsa cea mai grea, sporită

cu un an de închisoare, adică 8 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 C. pen.

Prin aceeași decizie inculpatul S.Z. a fost condamnat,

la 6 ani de închisoare în temeiul art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001

aprobat prin Legea nr. 243/ 2002, cu aplicarea art. 41 C. pen., iar prin

aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., în sensul contopirii

acesteia cu pedeapsă de 3 ani stabilită anterior pentru infracțiunea prevăzută

de art. 323 C. pen., s-a conchis că respectivul inculpat urma să execute

pedeapsă cea mai grea, de 6 ani de închisoare sporită cu 6 luni, adică 6 ani și

6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe

durata și în condițiile art. 71 C. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul J.L.H. s-a dispus

majorarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din

O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, aceasta fiind stabilită

la 4 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C.

pen., pe durata și în condițiile art. 71 C. pen.

A fost, de asemenea, majorată la 4 ani de închisoare, cu

interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe durata și în

condițiile art. 71 C. pen., pedeapsă aplicată inculpatului B.V., pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001

aprobată prin Legea nr. 243/2002.

În cazul acestui inculpat s-a făcut totodată aplicarea

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. proc. pen., contopindu-se pedeapsa

menționată cu aceea de 3 ani de închisoare stabilită anterior conform art. 323 C.

pen., conchizându-se că B.V. urma să execute pedeapsă cea mai grea, sporită cu

un an, adică 5 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 C. pen.

În cazul fiecăruia dintre acești patru inculpați s-a

dispus menținerea stării de arest, deducându-se totodată din pedepsele menționate

durata arestului preventiv executat de la 3 decembrie 2003 și până data

soluționării apelurilor.

Referitor la inculpatul A.L.E. instanța de apel a

anulat, conform art. 85 C. pen., măsura suspendării condiționate a pedepsei de

2 ani de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2765 din 11 octombrie 2002

a Judecătorii Timișoara, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 și

art. 209 lit. a), g), și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.,

dispunând ca și acesta să execute respectiva pedeapsă în regim de detenție, cu interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 C.

pen.

Totodată au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței apelate, iar în ceea ce privește cheltuielile judiciare prilejuite de

judecarea cauzei în apel s-au stabilit următoarele obligații de plată:

- 500.000 lei în sarcina inculpatului S.Z.,

- câte 900.000 lei (în care se includ și câte 400.000

lei onorariul pentru apărător din oficiu), în sarcina inculpaților B.V. și J.L.H.

precum și

- 1.400.000 lei (în care se include și 400.000 lei

onorariu pentru apărător oficiu și 500.000 lei onorariu pentru traducător) în

sarcina inculpatului P.Z.

În considerentele deciziei menționate au fost

înlăturate, ca nefondate, criticile aduse sentinței de către inculpații

apelanți, apreciindu-se în același timp că:

- probele administrate confirmă vinovăția inculpaților

P.Z. și S.Z. și în ceea ce privește săvârșirea organizarea trecerii, în

perioada septembrie - decembrie 2002, a frontierei de stat a României în

Yugoslavia, prin punctele Jimbolia și Srbska Crnja, a unor grupuri de cetățeni

moldoveni care în prealabil erau adăpostite în diverse locuri de cazare din

zona municipiului Timișoara, activitate infracțională definită ca racolare și

călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și care

corespundea și ea prevederilor art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001,

aprobată și modificată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.,

- ponderea contribuției inculpaților J.L.H. și B.V. la

activitatea infracțională și pericolul social concret al acesteia nu se

reflectă în suficientă măsură în pedepsele aplicate acestora de către instanța

de fond, iar

- suspendarea condiționată a pedepsei stabilite în

cazul inculpatului A.L.E. contravine dispozițiilor legale aplicabile în materie,

dat fiind că acesta mai suferise o condamnare pe care instanța de fond nu a

avut-o în vedere.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în

termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpații B.V.,

P.Z., J.L.H., S.Z. și A.L.E., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 2040/2005.

În motivarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, și care se întemeiază pe prevederile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., s-au formulat critici exclusiv în legătură cu achitarea

de către instanța de fond a inculpaților J.L.H. [(pentru infracțiunea prevăzută

de art. 323 alin. (1) C. pen.)] și A.S.V. (pentru infracțiunea de proxenetism

prevăzută de art. 329 C. pen.), precum și în ceea ce privește menținerea

acestor soluții de achitare în apel.

În acest sens au fost evocate și analizate pe larg

probele care, în opinia recurentului, demonstrează că inculpații menționați se

fac vinovați de comiterea respectivelor infracțiuni.

În motivarea scrisă a recursului său inculpatul B.V.

nu a indicat motivele legale de casare avute în vedere dar a relatat încă o

dată propria versiune referitoare la pretinsa neimplicare a sa în activitatea infracțională

prevăzută de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001.

Cu ocazia dezbaterilor desfășurate, la 14 ianuarie

2005 același recurent a solicitat, prin apărătorul său, reducerea pedepsei

aplicate, pentru respectiva infracțiune, precum și achitarea să pentru cea

prevăzută de art. 323 C. pen.

Prin mai multe expuneri scrise depuse succesiv în dosarul

cauzei, recursul declarat de inculpatul P.Z. a fost argumentat în sensul că

hotărârile pronunțate în cauză se impun a fi casate ca nelegale și netemeinice

deoarece:

- în speță nu s-a dovedit existența, în ceea ce îl

privește, a elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G.

nr. 105/2001;

- declarațiile făcute de N.A. și N.T. sunt

neconcludente cât privește dovedirea vinovăției recurentului în raport cu prevederile

art. 323 C. pen.;

- declarațiile date de partea civilă D.D. în cursul

urmăririi penale și în fața instanței se contrazic și nu se coroborează cu alte

probe;

- cercetarea și urmărirea penală au avut caracter

abuziv în condițiile în care administrarea probelor a fost deturnată în scopul demonstrării,

contrar realității, a vinovăției sale;

- judecarea cauzei în recurs s-a făcut cu încălcarea

dreptului său la apărare, prin neasigurarea unui traducător de limbă sârbă, care

este limba maternă a inculpatului precum și prin desemnarea unui apărător din

oficiu neacceptat de inculpat pe considerentul că beneficia de serviciile unui

avocat ales, angajat de familia sa.

Este, de asemenea, de menționat că nici acest recurent

nu a indicat motivele legale de casare pe care le-a avut în vedere.

În ceea ce îl privește, recurentul J.L.H. a invocat ca

temei legal prevederile art. 385

9

pct. 9, 10, 12, 14, 17, 17

1

și 18 C. proc. pen., solicitând în esență să fie achitat pe considerentul că gestul

său de a accepta să păstreze diverse sume de bani date de cetățeni irakieni a

fost interpretat, în mod nejustificat, ca având conținut infracțional,

speculându-se în acest sens și declarațiile, nesincere, ale inculpatului B.V.

și acelea pe care martorii A.T. și N.T. le-au dat, aparent în scopul de a fi ei

înșiși exonerați de răspunderea penală, în temeiul unei „legi odioase care

încurajează delațiunea”.

Cu ocazia dezbaterilor apărătorul aceluiași recurent a

solicitat, în subsidiar, diminuarea pedepsei aplicate acestuia.

Recursul declarat de inculpatul S.Z. a fost, de

asemenea, motivat prin mai multe precizări scrise depuse în dosar menționându-se

ca temeiuri legale de casare prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 12

și 14 C. proc. pen.

O primă critică formulată de acest recurent a vizat

reținerea în sarcina sa, a infracțiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001,

deși activitatea sa presupus infracțională s-a limitat la a conduce până la

punctul de control al trecerii frontierei din localitatea Jimbolia un grup de patru

persoane care apoi au trecut legal frontiera din România și ale căror

pașapoarte au fost falsificate doar ulterior, după ajungerea în Yugoslavia, în

vederea unei treceri frauduloase în Italia.

Formulând această critică recurentul inculpat a

solicitat casarea deciziei instanței de apel și menținerea soluției de achitare

a să dispuse cu ocazia judecării cauzei în fond.

În altă ordine de idei S.Z. a afirmat că pedeapsă de 3

ani închisoare care i-a fost aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 se impune a fi redusă la jumătate

deoarece instanțele au omis să ia în considerare prevederile art. 19, raportat

la art. 2 lit. a), pct. 2 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor

care operau în cauză, dată fiind calitatea să de martor și natura informațiilor

pe care le-a furnizat în cursul urmăririi penale.

În ceea ce îl privește inculpatul A.L.E. nu a motivat în

scris recursul său însă, cu prilejul dezbaterilor care au avut loc în ședința

publică de la 14 ianuarie 2005 acesta a precizat că solicită casarea deciziei

atacate și menținerea, dispozițiilor din hotărârea instanței de fond.

În legătură cu recursurile declarate de inculpații P.Z.

și S.Z. procurorul a pus concluzii de admitere și de casare în parte a

hotărârilor în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina

lor, din infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în

aceea prevăzută de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin

Legea nr. 252/2002.

Totodată a solicitat respingerea tuturor celorlalte

cereri formulate de recurenții inculpați.

La rândul lor intimatul inculpat A.S.V. și recurenții inculpați

au solicitat respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, excepție făcând B.V. care a lăsat acest aspect la aprecierea instanțe.

Recursurile sunt nefondate.

În acest sens, Curtea constată că sunt pe deplin

justificate și argumentate aprecierile instanțelor referitoare la infracțiunea

prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., atribuită prin rechizitoriu inculpatului

J.L.H., precum și cele privind infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329

C. pen., atribuită, prin același act de sesizare, inculpatului A.S.V.

De altfel motivarea recursului declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu a răspuns concludent observației

respectivelor instanțe privind lipsa de suport probatoriu a acuzațiilor amintite.

În același timp Curtea reține că probele administrate

au definit fără echivoc conținutul actelor de racolare de persoane în scopul

trecerii frauduloase a frontierei de stat (comise de acest din urmă inculpat),

acte al căror caracter infracțional este definit de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2003.

Criticile aduse prin recursul lui J.L.H. modului de individualizare

a pedepsei nu sunt nici ele justificate dat fiind că respectiva sancțiune a

fost stabilită în considerarea datelor speței și în deplinul respect al prevederilor

art. 52 și art. 72 C. pen.

Concluzii similare se impun și cu privire la

recursurile inculpaților B.V. și A.L.E. întrucât nici aceștia nu au fost în

măsură să aducă argumente pertinente în sensul că instanțele ar fi stabilit în

mod eronat condițiile răspunderii lor penale ori ar fi individualizat pedepsele

aplicate în cazul lor fără a respecta prevederile legale aplicabile în materie.

În altă ordine de idei, în urma verificării dosarului instanței

de apel Curtea reține că la dezbaterile de la 18 februarie 2004 au fost

prezenți translatori de limba arabă și respectiv de limba sârbă, iar o parte dintre

inculpații arestați, printre care și P.Z., au fost asistați de un apărător

desemnat din oficiu.

Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că P.Z. ar fi invocat,

la termenul amintit, existența unui apărător ales, angajat de familia sa, iar

în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui astfel de angajament, Curtea reține

că nu pot fi primite criticile respectivului recurent privind judecarea

apelului în lipsa unui translator ori a unui avocat ales.

De asemenea, nu pot fi primite aserțiunile, în nici un

fel dovedite, ale aceluiași recurent privind caracterul pretins abuziv și

tendențios al modului de desfășurare a urmăririi penale.

Propunerea recurentului P.Z. de a se înlătura

declarațiile făcute de martorii N.A. și N.T. ori acelea ale părții civile D.D. nu

este nici ea justificată dată fiind convergența acestora cu toate celelalte

probe administrate în cauză.

Curtea nu poate primi nici criticile formulate de

recurenții P.Z. și S.Z. în sensul că nu s-ar face vinovați de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001.

Este de observat astfel că această din urmă calificare

a fost stabilită de către instanța de fond în urma unei schimbări de încadrare

juridică, măsură menținută apoi în apel pe considerentul că operează în

favoarea inculpaților care, în motivele lor de apel, nici «nu au criticat

hotărârea sub aspectul schimbării încadrării juridice făcute.».

Argumentele expuse de instanța de apel în motivarea

neaplicării, în cazul inculpatului S.Z., a prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003

justifică implicit și excluderea aceluiași inculpat de la beneficiul art. 19

raportat la art. 2 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 682/2002 privind protecția

martorilor.

Prin urmare nici critica formulată de respectivul

recurent referitor la acest aspect nu poate fi primită.

Aceeași soluție se impune și în legătură cu

obiecțiunile sale față de modul de individualizare a pedepselor care, și în

cazul lui S.Z., s-a făcut prin aplicarea la datele speței a prevederilor art. 52

și art. 72 C. pen.

Întrucât în cauză nu își găsesc incidența nici una dintre

prevederile art. 385

9

C. proc. pen., Curtea urmează a face aplicarea

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul

respingerii recursurilor ca nefondate.

Conform art. 88 C. pen., și art. 385

16

raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunța

și în sensul deducerii din pedepsele aplicate recurenților inculpați B.V., J.L.H.,

P.Z. și S.Z. a perioadelor în care aceștia s-au aflat în stare de reținere și

respectiv de arestare preventivă.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul A.L.E. va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare

prilejuite de soluționarea cauzei în recurs, cu mențiunea că onorariul pentru avocații

desemnați ca apărători din oficiu pentru acest inculpat și respectiv pentru intimatul

inculpat A.S.V. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Având în vedere că această Curte a făcut aplicarea în

cauză a art. 8 C. proc. pen., în condițiile în care unii dintre inculpați au

susținut că nu cunosc limba română, urmează a se dispune ca onorariile interpreților,

de limba arabă și respectiv de limba sârbă, să fie plătite din fondul Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpații B.V., P.Z., J.L.H.,

S.Z. și A.L.E. împotriva deciziei penale nr. 84/ A din 10 martie 2004 a Curții de

Apel Timișoara, privind și pe inculpatul A.S.V.

Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii și al

arestării preventive de la 17 decembrie 2002 la 31 ianuarie 2005, pentru inculpații

B.V. și J.L.H., timpul reținerii și al arestării preventive de la 16 decembrie 2002

la 31 ianuarie 2005, pentru inculpatul P.Z. și timpul reținerii și al arestării

preventive de la 16 februarie 2003 la 31 ianuarie 2005, pentru inculpatul S.Z.

Obligă pe recurentul inculpat A.L.E. la plata sumei de

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansă din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat în sumă de 400 000 lei pentru

apărarea din oficiu a intimatului inculpat A.S.V., se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariile interpretului de limba arabă pentru

traducerea dezbaterilor efectuată pentru inculpatul J.L.H. și interpretul de

limbă sârbă, pentru traducerea dezbaterilor efectuată pentru inculpații P.Z. și

S.Z. se vor plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2005