ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1176/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 256 din 31

iulie 2002, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul M.M. la 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art.

20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea circumstanțelor atenuante în baza

art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. și la câte o lună închisoare pentru

infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (1) C. pen. și respectiv de art. 180

alin. (2) C. pen., ambele raportate la art. 13 C. pen. și cu aplicarea art. 74

lit. a) și c) și art. 76 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus arestarea preventivă de la 25 martie 2002 la zi. Inculpatul a fost

obligat să plătească despăgubiri civile părților civile 8.500.000 lei și

respectiv 2.000.000 lei și 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri

s-a reținut următoarea stare de fapt:

În ziua de 24 martie 2002, în jurul

orei 14, M.M. fiind sub influența băuturilor alcoolice, l-a admonestat pe M.N.,

concubinul vecinei sale D.G., presupunând că acesta îi ademenește păsările, în

scopul de a sustrage din ele.

M.N., de frica sus numitului,

cunoscut ca violent, a fugit în casa lui D.D., mama concubinei sale.

M.M., cu o constituție fizică

robustă, nervos, s-a deplasat și a intrat în curtea lui D.D., care i-a ieșit în

întâmpinare, împreună cu fiica sa, pentru a se apăra, prima luând în mână o

sapă, iar secunda un topor. Fără nici un motiv și fără nici o opunere,

inculpatul a luat la bătaie pe D.D. cu pumnii și picioarele, luându-i din mână

și sapa cu care a lovit-o în spate, provocându-i un traumatism torace cu

fractură scapulară stânga și fractura coastei C.V. stg., care a determinat

formarea unui hematom „gigant”, impunându-se o intervenție chirurgicală, pentru

a-i salva viața victimei și 26 - 28 zile de îngrijiri medicale.

În aceleași împrejurări, inculpatul

a agresat-o și pe D.G., pe care a lovit-o cap în cap ca mama sa, cauzându-i

leziuni pentru vindecare, necesitând 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 510 din 20

noiembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești admițând apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița, a înlăturat aplicarea circumstanțelor atenuante,

prevăzute de art. 74 și a art. 76 C. pen., condamnându-l pe inculpatul M.M. la

5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174

C. pen., la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin.

(1), cu aplicarea art. 13 C. pen. și la 3 luni închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen. A fost respins recursul inculpatului, care a fost obligat să plătească

statului suma de 300.000 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii penale au

declarat recurs părțile civile D.D. și D.G., care, prin apărător, au solicitat

ca inculpatul să fie obligat să le plătească cheltuieli judiciare, precum și

inculpatul M.M., care, prin apărător, oral și scris, a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen. (nefiind

dovedită intenția de a ucide) și reindividualizarea pedepsei sub minimul

special, prin aplicarea art. 73 lit. a) și b) C. pen.

Recursul declarat de părțile civile

D.D. și D.G. este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 189 și

art. 193 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatul este obligat să plătească

părții civile, căreia i s-a admis acțiunea, cheltuielile judiciare făcute de

aceasta.

Cum instanța de apel nu a acordat

cheltuieli judiciare părților civile D.D. și D.G., deși acestora li s-a admis

acțiunea civilă și au făcut dovada efectuării unor cheltuieli, prin angajarea

unui apărător, care a asigurat apărarea lor în cauză, urmează ca inculpatul să

fie obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel de către

sus-numitele.

Cu privire la recursul declarat de

inculpat, se constată că acesta este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, rezultă că, atât prima instanță, cât și cea de apel, au reținut o

corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză.

Vinovăția inculpatului M.M. rezultă

din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu declarațiile

inculpatului și cu raportul de constatare medico-legală și precizărilor făcute

de acesta și ale foii de observație clinică generală.

Susținerile inculpatului recurent

potrivit cărora fapta sa ar trebui încadrată juridic în infracțiunea de

vătămare gravă corporală, prevăzută de art. 182 C. pen., nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 174 C. pen., uciderea

unei persoane se sancționează cu închisoare de la 10 la 20 de ani,

pedepsindu-se și tentativa la această infracțiune.

Tentativa, potrivit art. 20 C. pen.,

constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare

care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul.

Sub aspectul laturii subiective,

omorul se caracterizează prin intenție directă sau indirectă, aceasta din urmă

implicând pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat și

acceptarea posibilității producerii lui.

În speță, stabilirea limitei între

tentativă la infracțiunea de omor și infracțiunea de vătămare corporală gravă

este dată de intenția cu care a acționat inculpatul, aceea de a ucide sau de a

aplica o corecție victimei.

Or, cum corecția nu se justifică,

intenția de a ucide a inculpatului rezultă din acțiunile săvârșite de acesta,

criteriile de apreciere fiind zona anatomică vizată prin lovire, intensitatea

loviturilor și obiectul folosit.

Lovirea victimei în regiunea

toracică, cu organe vitale, folosind mijloace apte de a ucide, respectiv

lovirea cu sapa, intensitatea acesteia rezultând din leziunile grave provocate

(fractură scapulară stg. și fractura coastei C.V stg., care a determinat

formarea unui hematom „gigant”), rezultatul letal neproducându-se din cauze

independente de voința inculpatului, ci numai îngrijirilor medicale acordate la

timp.

Toate acestea dovedesc că inculpatul

a prevăzut eventualitatea decesului victimei D.D. și, chiar dacă nu a urmărit

acest rezultat, el l-a acceptat, săvârșind astfel tentativa la infracțiunea de

omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu intenție indirectă.

În cauză nu pot fi reținute nici

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) (depășirea limitelor

legitimei apărări) și respectiv de lit. b) C. pen. (scuza provocării).

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin.

(2) C. pen., este în legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a

înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a

altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana

sau drepturile celui atacat.

Iar, potrivit art. 73 lit. b) C.

pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Din împrejurările săvârșirii faptei

și a modului de a acționa a inculpatului nu rezultă că asupra acestuia s-ar fi

exercitat vreun atac material din partea părților vătămate și nici că el ar fi

fost sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de

provocarea din partea acestora, produsă prin violență, printr-o atingere gravă

a demnității sau prin altă acțiune gravă. Activitatea părților vătămate s-a

limitat doar la întâmpinarea inculpatului cu scopul de a se apăra, în

condițiile în care el le-a violat domiciliul, proferând injurii, cu vădită

intenție agresivă, care a și fost materializată, fără nici o justificare.

Faptul că cele două femei, au luat în mână, una o sapă și cealaltă un topor,

fără a le folosi nicicum, nu a fost de natură să provoace inculpatului o

puternică tulburare, nici măcar să-i stăvilească elanul violent, din contră el

profitând de neputința părților vătămate, a exercitat nestingherit violențele

asupra lor.

Cât privește pedeapsa aplicată

inculpatului, se constată că ea a fost just individualizată către minimul

special prevăzut de lege, respectându-se criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., la dozarea acesteia, avându-se în vedere, deopotrivă, pericolul social al

faptei săvârșite, cât și datele care caracterizează persoana făptuitorului. Se

constată că executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată de instanța de

apel, este aptă a realiza prevederile art. 52 C. pen.

Față de cele arătate, având în

vedere că în cauză nu se identifică existența unor motive care analizate din

oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de

inculpatul M.M. este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și se va dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de părțile

civile D.D. și D.G. împotriva deciziei penale nr. 510 din 20 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Ploiești, numai cu privire la omisiunea acordării cheltuielilor

judiciare.

Obligă pe inculpatul M.M. să

plătească părților civile D.D. și D.G. suma de 2.000.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare în apel.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 25 martie 2002, la

7 martie 2003.

Obligă recurentul inculpat M.M. să

plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare și la 1.500.000

lei cheltuieli judiciare către recurentele părți civile D.D. și D.G.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

martie 2003.