ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3814/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 524 din 19 aprilie 2004, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul M.D.R., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 8 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul de 374 zile neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 334/2001 a Judecătoriei Constanța, pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. A fost menținută arestarea preventivă și dedusă prevenția de la 29 noiembrie 2003. Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor materiale în sumă de 5.500.000 lei și a daunelor morale, în sumă de 50.000.000 lei, către partea civilă Z.D.

și la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 29 noiembrie 2003, aproximativ orele 19,00, în timp ce se deplasa spre domiciliu pe B-dul Kiseleff, partea vătămată Z.D. a fost deposedată prin violență de către inculpatul M.D.R. și numitul P., de un telefon mobil, suma de 50.000 lei și un ceas. Strigătele de ajutor ale părții vătămate au fost auzite de martorul A.R., care, apropiindu-se, l-a văzut pe inculpat ținut de partea vătămată pentru a nu fugi, între timp apărând și organul de poliție, care l-a imobilizat pe făptuitor. Asupra inculpatului M.D.R. a fost găsită bancnota de 50.000 lei, celelalte bunuri rămânând asupra făptuitorului P., care a reușit să fugă de la locul faptei și față de care organul de urmărire penală a disjuns cauza în vederea identificării și prinderii.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 390 din 25 mai 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv greșita individualizare a pedepsei, solicitând reducerea acesteia. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat. Situația de fapt a fost temeinic stabilită, fiind dovedită cu plângerea și declarația părții vătămate, procesele verbale ale organului de urmărire penală, declarațiile martorilor A.R.Șt.

și C.F., coroborate cu declarațiile inculpatului prin care a recunoscut săvârșirea tâlhăriei. Încadrarea juridică reținută este legală. La aplicarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, împrejurările comiterii acesteia din care rezultă periculozitatea inculpatului, care nu a ezitat să o atace pe partea vătămată, singură într-o zonă cu teren viran din București, precum și celelalte date de caracterizare a făptuitorului, respectiv statutul de recidivist, liberat condiționat la 23 decembrie 2002 din executarea unei pedepse de 3 ani închisoare pentru furt. Față de aceste date, pedeapsa de 8 ani închisoare, situată în apropierea minimului special prevăzut de lege, este și justificată și necesară realizării funcțiilor de constrângere și reeducare ale sancțiunii și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei, astfel încât nu se constată vreun temei pentru reducerea acesteia. Față de cele ce preced și întrucât nu se constată nici existența vreunui caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să se ia în considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat. Din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului de la 29 noiembrie 2003 la 7 iulie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.R. împotriva deciziei penale nr. 390/ A din 25 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 noiembrie 2003 la 7 iulie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iulie 2004.