ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1569/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1229 din 1 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 1316/2004, inculpatul G.M. a fost arestat în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare. În baza art. 61 alin. (1) C. pen., a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1017/2003 a Judecătoriei sectorului 3 București și a fost contopit restul rămas neexecutat, de 646 zile, cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestarea preventivă de la 25 februarie 2003 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. S-a luat act că partea vătămată M.A. nu s-a constituit parte civilă. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, pe baza probelor administrate, că, la 24 februarie 2004, în jurul orei 18,00, pe str. Emil Gârleanu, din București, inculpatul a deposedat-o prin acte de violență, pe M.A., de un telefon mobil și că, ulterior, a fost reținut și imobilizat, iar bunul sustras a fost restituit părții vătămate. A mai reținut tribunalul că inculpatul a săvârșit faptele în timpul liberării condiționate dintr-o pedeapsă anterior aplicată.

Împotriva acestei sentințe penale, inculpatul G.M. a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie, cu motivarea că în raport de împrejurările concrete în care a săvârșit faptele, că nu este cunoscut cu antecedente penale și de poziția sa procesuală, constând în recunoașterea și regretarea faptelor săvârșite, cuantumul pedepsei aplicate este prea mare. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 953/ A din 9 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 25 februarie 2004 la 9 decembrie 2004. A menținut starea de arest a inculpatului și l-a obligat pe acesta la cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul G.M. a declarat recurs solicitând reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Administrând probe, prima instanță a stabilit corect starea de fapt. În raport de starea de fapt astfel stabilită, prima instanță a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, la limitele de pedeapsă fixate în partea specială și la persoana inculpatului.

Ținând cont de toate aceste criterii, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate se constată că pedeapsa aplicată inculpatului constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii, de natură a realiza scopul și îndeplini funcțiile acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen. Ca atare, nu există motive care să justifice reducerea pedepsei, așa încât instanța de recurs nu are temei legal pentru a reexamina, sub acest aspect, pedeapsa aplicată. Cu atât mai mult, nu există temei pentru a reține atitudinea procesuală relativ sinceră a inculpatului și a recunoaște acesteia caracter de circumstanță atenuantă judiciară.

Este de reținut în acest sens că perseverența infracțională a inculpatului, recidivist postcondamnatoriu, exclude concluzia că săvârșirea faptei menționate reprezintă o situație cu caracter accidental, așa încât, atitudinea relativ sinceră, de recunoaștere a faptelor, nu justifică aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. Examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 953/ A din 9 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 25 februarie 2004 la 4 martie 2005. Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2005.