ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1569/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1229 din 1 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată

în dosarul nr. 1316/2004, inculpatul G.M. a fost arestat în baza art. 211 alin.

(2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani

închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C.

pen., a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1017/2003 a Judecătoriei

sectorului 3 București și a fost contopit restul rămas neexecutat, de 646 zile,

cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

– art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus arestarea preventivă de la 25 februarie 2003 la zi.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a luat act că partea

vătămată M.A. nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, pe baza probelor administrate, că, la 24 februarie 2004,

în jurul orei 18,00, pe str. Emil Gârleanu, din București, inculpatul a

deposedat-o prin acte de violență, pe M.A., de un telefon mobil și că,

ulterior, a fost reținut și imobilizat, iar bunul sustras a fost restituit

părții vătămate.

A mai reținut tribunalul că

inculpatul a săvârșit faptele în timpul liberării condiționate dintr-o pedeapsă

anterior aplicată.

Împotriva acestei sentințe

penale, inculpatul G.M. a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie, cu

motivarea că în raport de împrejurările concrete în care a săvârșit faptele, că

nu este cunoscut cu antecedente penale și de poziția sa procesuală, constând în

recunoașterea și regretarea faptelor săvârșite, cuantumul pedepsei aplicate

este prea mare.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 953/ A din 9 decembrie 2004, a

respins, ca nefondat, apelul inculpatului. A dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 25 februarie 2004 la 9 decembrie

2004.

A menținut starea de arest a

inculpatului și l-a obligat pe acesta la cheltuieli judiciare către stat,

onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, inculpatul G.M. a declarat recurs solicitând reindividualizarea

pedepsei în sensul reducerii acesteia.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Administrând probe, prima

instanță a stabilit corect starea de fapt.

În raport de starea de fapt

astfel stabilită, prima instanță a reținut că faptele inculpatului întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

La individualizarea

pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72

C. pen., referitoare la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite,

la limitele de pedeapsă fixate în partea specială și la persoana inculpatului.

Ținând cont de toate aceste

criterii, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă de 8 (opt) ani

închisoare.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate se constată că pedeapsa aplicată inculpatului constituie o

replică socială adecvată gravității infracțiunii, de natură a realiza scopul și

îndeplini funcțiile acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.

Ca atare, nu există motive

care să justifice reducerea pedepsei, așa încât instanța de recurs nu are temei

legal pentru a reexamina, sub acest aspect, pedeapsa aplicată.

Cu atât mai mult, nu există

temei pentru a reține atitudinea procesuală relativ sinceră a inculpatului și a

recunoaște acesteia caracter de circumstanță atenuantă judiciară.

Este de reținut în acest

sens că perseverența infracțională a inculpatului, recidivist

postcondamnatoriu, exclude concluzia că săvârșirea faptei menționate reprezintă

o situație cu caracter accidental, așa încât, atitudinea relativ sinceră, de

recunoaștere a faptelor, nu justifică aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.

Examinând cauza și în raport

de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr.

953/ A din 9 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 25 februarie 2004 la 4 martie

2005.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 martie 2005.