ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3448/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 120 din 2 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.C.A. la o pedeapsă de 8 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 813 din 20 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin neapelare și s-a dispus executarea, în întregime a pedepsei cumulând-o cu pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a computat din durata pedepsei aplicate prevenția de la 3 noiembrie 2001 la 21 decembrie 2001 (sentința penală nr. 813/2001 a Tribunalului București, secția I penală) și de la 22 septembrie 2003 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a constatat că partea vătămată P.B.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat contravaloarea bunurilor sustrase: un telefon mobil și un lanț din aur, respectiv suma de 15.000.000 lei dobândită în mod vădit, prin săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 191 alin. (5) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele: În data de 20 septembrie 2003, în jurul orei 16,00, partea vătămată P.B.A. se îndrepta împreună cu martorul P.R.P. pe Șos. Mihai Bravu înspre zona Bucur Obor. La un moment dat partea vătămată a fost oprită de inculpatul M.C.A. și de un alt necunoscut care i-au cerut telefonul mobil. Fiind refuzați de partea vătămată, inculpatul a reacționat prinzând-o de gât pe partea vătămată, împingând-o către marginea trotuarului și ulterior aplicându-i o lovitură în zona feței și smulgându-i lanțul de la gât și telefonul mobil din buzunar, după care a fugit împreună cu celălalt individ spre Piața Iancului.

În timpul cercetărilor inculpatul a fost recunoscut de martorul ocular P.R.P. atât cu ocazia prezentării albumului de fotografii judiciare cât și cu ocazia recunoașterii din grup realizată în prezența martorului asistent A.A., recunoaștere confirmată și în fața instanței de judecată. Apărările inculpatului, în sensul că, în ziua când se presupune că a săvârșit fapta de tâlhărie, se afla la lucru la un depozit de legume și fructe, angajat zilier fiind la un patron turc al cărui nume nu-l cunoaște și fără să poată indica alte date în circumstanțiere, au fost înlăturate de instanță, întrucât nu și-au găsit suport probator în actele dosarului. Întrucât la data săvârșirii faptei inculpatul se afla în termenul de încercare a unei alte pedepse, suspendată condiționat, acest beneficiu a fost revocat, iar pedeapsa de doi ani închisoare aplicată anterior a fost alăturată celei prezente, astfel că în final inculpatul are de executat 10 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul invocând în principal, nevinovăția sa și achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar o redozare a pedepsei aplicate. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 240/ A din 31 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, i-a dedus prevenția de la 3 noiembrie 2001 la 21 decembrie 2001 și de la 22 septembrie 2003 la zi, menținându-i starea de arest. De asemenea, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Instanța de control judiciar a apreciat că inculpatul nu a adus elemente noi care să conducă la o altă soluție, diferită de cea pronunțată de prima instanță. De asemenea, a reținut că nici în circumstanțiere nu și-a produs noi dovezi care, eventual, să justifice o redozare a pedepsei. Fiind nemulțumit de soluția pronunțată în apel, inculpatul, în termen legal a declarat recurs susținând în principal că nu este vinovat de săvârșirea faptei ce i s-a reținut în sarcină și apreciind că se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei prin coborârea acesteia sub limita deja stabilită de instanțele anterioare.

Verificând hotărârile pronunțate în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că instanțele au stabilit o situație de fapt corectă, întemeiată pe probele existente la dosar, din coroborarea cărora rezultă că inculpatul se face în mod cert vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și apoi condamnat. Deși acesta a negat săvârșirea faptei de tâlhărie, susținând inițial că pe 20 septembrie 2003 a stat acasă, iar apoi că se afla la lucru într-un depozit de legume și fructe, fără să poate preciza locul amplasării acestuia, ambele apărări au fost infirmate cu probele administrate în dosar (declarațiile părții vătămate, ale martorului ocular P.R.P., ale martorului asistent A.A.

ce se coroborează cu declarația martorului L.S. din care reiese că întâlnindu-se cu inculpatul, în data de 22 septembrie 2003, pe la orele 12,00, s-au hotărât să sustragă bijuterii de aur de la persoane de sex feminin și nu au reușit. De asemenea, mai precizează că fiind depistați în cursul aceleiași zile de către organele de poliție de la secția 8, a fost inclus în grupul constituit în vederea efectuării recunoașterii alături de inculpatul M.C.A. ce a fost identificat de două persoane drept autor al tâlhăriei din 20 septembrie 2003. Cum în speță inculpatul nu a putut să producă noi dovezi în sprijinul celor susținute, apărările sale, în mod corect au fost înlăturate ca nesincere de către cele două instanțe, Curtea constată că în mod justificat s-a reținut în sarcina inculpatului M.C.A.

fapta de tâlhărie comisă, în după amiaza zilei de 20 septembrie 2003, asupra părții vătămată P.B.A., iar afirmațiile sale nu au avut nici un suport probator. În ce privește pedeapsa aplicată (de 8 ani închisoare) se constată că aceasta a fost corect individualizată, fiind situată spre minimul special prevăzut de lege și în concordanță cu criteriile generale de individualizare instituite de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptei comise, recidiva postcondamnatorie, precum și atitudinea de nerecunoaștere adoptată pe parcursul procesului penal, astfel că nu se justifică o redozare a acesteia. Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.A. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 31 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioadele arestării preventive de la 3 noiembrie 2001 la 21 decembrie 2001 și de la 22 septembrie 2003 la 2 iunie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2005.