ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3288/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Judecătoria Buftea prin sentința penală nr. 509 din 22 martie 2001 a dispus condamnarea inculpaților P.R. și R.I., pentru infracțiunile prevăzute de art. 34 din Legea 90/1996 și pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., pentru fiecare. Prin aceeași sentință inculpata P.V.C., a fost achitată în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru cele două infracțiuni sus-menționate și pentru care a fost trimisă în judecată prin același rechizitoriu prin care au fost trimiși în judecată și cei doi inculpați sus-menționați.

Totodată a obligat pe cei doi inculpați condamnați, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C.E. S.R.L., să plătească 65.000.000 lei despăgubiri materiale și la un milion lei cheltuieli de judecată părții civile D.A. S-a reținut că inculpata, având calitatea de secretară, a întocmit și gestionat benevol dosare de personal, responsabilitatea încheierii contractelor revenind persoanei care a semnat contractul de angajare și care era obligată să verifice existența tuturor documentelor necesare, inclusiv a adeverinței medicale a victimei. Tribunalul București prin decizia penală nr. 502/ A din 20 martie 2002, a admis apelul declarat de procuror, a casat în parte sentința atacată și, în baza art. 34 din Legea nr. 90/1996 și art. 178 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata P.V.C.

la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Totodată, inculpata a fost obligată în solidar cu ceilalți inculpați și partea responsabilă civilmente să plătească 5.000.000 lei daune morale părților civile D.S. și D.A. În sfârșit, a respins apelurile declarate de inculpații R.I., P.R. și de partea responsabilă civilmente. S-a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă indubitabil culpa inculpatei care a întocmit, în calitate de director resurse umane (conform organigramei posturilor), retribuită pentru această activitate, un dosar de angajare fără aviz medical pe care l-a înaintat directorului general și nu l-a informat despre această deficiență, cu atât mai mult cu cât acesta este cetățean israelian, necunoscător al limbii române.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 1242 din 1 iulie 2002, a respins recursurile declarate de inculpați și partea responsabilă civilmente. Împotriva ultimelor două decizii, procurorul general, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 17 1 teza 1 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare socotindu-le contrare legii în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei. Recursul în anulare este fondat și în baza art. 414 1 C. proc. pen., urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează și numai cu privire la latura civilă a cauzei. Instanța de apel prin decizia sus-menționată, constatând și vinovăția inculpatei P.V.C. pentru cele două infracțiuni, pentru care a fost trimisă în judecată, alături de ceilalți doi inculpați condamnați încă de prima instanță, trebuia obligată, în solidar cu aceștia și cu partea responsabilă civilmente și la plata despăgubirilor materiale, acordate părților civile D.A.

și D.S., în sumă de 65.000.000 lei, și nu numai la plata daunelor morale, după cum a procedat instanța de apel. Cum, în soluționarea laturii civile din cauza de față, au fost ignorate prevederile art. 998 și art. 1003 C. civ., inculpata P.V.C. urmează a fi obligată, alături de ceilalți doi inculpați condamnați și partea responsabilă civilmente și la plata despăgubirilor materiale produse părților civile D.S. și D.A., în sumă de 65.000.000 lei atâta timp cât, din punct de vedere penal, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că și această inculpată prin faptele sale, a cauzat o daună victimelor, alături de coinculpați, împrejurare ce atrage, refacerea întregului prejudiciu în solidar, de toți cei ce l-au produs.

Această omisiune a instanței de apel, se mai constată că, în recursurile exercitate numai de inculpați și partea responsabilă civilmente, nu putea fi îndreptată, pentru că s-ar fi încălcat principiul „neagravării situației în propria cale de atac”, prevăzută de art. 385 8 C. proc. pen. Așa fiind, prin admiterea recursului în anulare de față, aceste nelegalități vor fi îndreptate în sensul celor analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 502/ A din 20 martie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală și deciziei penale nr. 1242 din 1 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpata P.V.C. Casează hotărârile sus-menționate numai cu privire la omisiunea obligării inculpatei P.V.C. și la plata despăgubirilor materiale. Obligă inculpata P.V.C. în solidar cu inculpații R.I. și P.R. și cu partea responsabilă civilmente SC C.E. SRL București la plata sumei de 65 milioane lei despăgubiri pentru daune materiale către părțile civile D.S. și D.A. Menține celelalte dispoziții.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2003.