ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3458/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7100 din 07

noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost admisă

acțiunea precizată, formulată de reclamantul G.D., domiciliat în București, în contradictoriu

cu pârâții G.V., domiciliat în București și SC R.P. SRL, cu sediul în București,

în sensul că, a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 717.009.560

lei, cu titlu de contravaloare îmbunătățiri aduse imobilului și 27.012.041 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, a fost respinsă cererea conexă,

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că, la data de 08 mai 1990, între părți, a fost încheiat un contract de

asociere, autentificat sub nr. 4629 din 8 mai 1990 la Notariatul de Stat, sector

5, în vederea înființării unei întreprinderi mici, în baza Decretului-lege nr. 54/1990,

fiind obținută în această activitate și autorizația de funcționare nr. 2490 din

29 iunie 1990, eliberată de Primăria Municipiului București. Ulterior, a fost amenajat

spațiul comercial, în vederea funcționării, în condiții corespunzătoare, a unității

de alimentație publică, sub denumirea de R.G.D.

Reclamantul, în calitatea de asociat

al întreprinderii, a suportat, din fonduri proprii, contravaloarea unor investiții,

respectiv, situațiile de lucrări pe lunile octombrie, noiembrie 1990 și aprilie

1991, efectuate de antreprenorul T.C.C., în baza contractului nr. 20099/1990, lucrări

evaluate de expertul constructor la suma de 441.504 lei și reactualizate la suma

de 686.272.764 lei, precum și plata unei cantități de faianță, reactualizate la

suma de 30.736.796 lei. Aceste investiții au sporit valoric fondul de comerț, acest

fond fiind ulterior transferat la SC R.R. SRL.

Deși pârâtul a susținut că aceste plăți

nu sunt datorate, întrucât nu au fost înregistrate în contabilitatea societății,

acesta își invocă propria culpă, întrucât, în calitatea de administrator, avea obligația

să urmărească înregistrarea lor contabilă, iar, prin neîndeplinirea acestor obligații,

a cauzat un prejudiciu reclamantului, care, de bună credință, a plătit din fonduri

proprii lucrările efectuate de antreprenor.

Curtea de Apel București, secția a V

a comercială, prin decizia civilă nr. 911 din 25 mai 2001, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelantul G.V., domiciliat în București, împotriva

sentinței civile nr. 7100 din 07 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția

comercială, în contradictoriu cu intimații G.D., domiciliat în București și SC

R.P. SRL, cu sediul în București.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a stabilit că reclamantul G.D., în calitatea de asociat a societății, a suportat

contravaloarea unor investiții, care au sporit fondul de comerț al acesteia, fond

transferat la SC R.P. SRL, care a preluat sediul și mijloacele materiale ale vechii

societăți, iar la încetarea activității întreprinderii, nu a existat un proces de

lichidare a acesteia. A fost respinsă excepția, privind perimarea acțiunii formulată

de către G.D. și a necompetenței materiale a instanței comerciale, ca nefondată,

cu motivarea că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și următoarele

C. proc. civ., iar în ceea ce privește competența materială a instanței, sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ., deoarece una dintre părți este societate

comercială.

Împotriva deciziei civile nr. 911 din

25 mai 2001, pronunțate de Curtea de Apel București, secția V a comercială, a promovat

recurs pârâtul G.V., care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate

și netemeinicie, sub aspectele că, în mod greșit, a fost respinsă excepția perimării

acțiunii formulate de G.D. și excepția necompetenței materiale a instanței comerciale,

iar cuantumul despăgubirilor, în sumă de 717.009.560 lei, nu este real, deoarece

lucrările contractate în numele societății nu au avut suport legal, invocând, ca

temei de drept al recursului, dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant D.G. a depus întâmpinare,

prin care a solicitat, motivat în fapt și în drept, respingerea recursului.

Curtea, analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea

sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Printr-o corectă și integrală apreciere

a probelor administrate în cauză, instanțele judecătorești anterioare au stabilit

cu exactitate raporturile juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor

asumate reciproc, răspunderea care se instituie în situația nerespectării atribuțiilor

contractuale, precum și dispozițiile legale aplicabile litigiului de natură comercială.

Corect a fost stabilită competența materială

a Tribunalului București, secția comercială, deoarece, prin art. 2 pct. 1 lit. a)

C. proc. civ., se stabilește competența materială a Tribunalului de a judeca în

primă instanță procesele și cererile în materie comercială, iar litigiul părților

este de natură comercială, una din părți fiind o societate comercială, respectiv,

pârâta SC R.R. SRL, cu sediul în București.

Bine a apreciat instanța și atunci când

a respins excepția perimării acțiunii formulate de reclamantul G.D., în speță, nefiind

îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. Astfel, prin încheierea

din ședința publică de la 15 noiembrie 1996, Tribunalul București, secția comercială,

în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ., a suspendat soluționarea cauzei civile,

până la soluționarea plângerii penale, în baza adresei nr. 3643/P din 18 septembrie

1996 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București (dosar nr. 795/1994

Tribunalul București. secția comercială). Cauza a fost repusă pe rol la data de

07 septembrie 1999, în cauza penală instrumentată de Ministerul Public, Parchetul

de pe lângă Judecătoria sector 4 București, împlinindu-se termenul de prescripție

a răspunderii penale, în temeiul art. 122 lit. d) C. pen. Cursul perimării, în cauza

comercială, este suspendat, cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțate

în condițiile art. 244 C. proc. civ.

Relevanța juridică deosebită în determinarea

exactă a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu, de asociatul

G.D., investiții care au sporit fondul de comerț, o reprezintă situațiile de lucrări

pe lunile octombrie, noiembrie 1990 și aprilie 1991 efectuate de antreprenorul T.C.C.,

în baza contractului nr. 20099/1990, raportul de expertiză tehnică întocmit de ing.

N.V. (dosar fond), răspunsurile la aceste obiecțiuni (dosar fond), raportul de expertiză

contabilă, suplimentar întocmit de expert contabil P.A. (dosar fond) și răspunsurile

la obiecțiunile acestui raport, din care rezultă, neîndoios, că suma actualizată,

datorată de pârât, este de 717.009.560 lei.

Cadrul juridic expus anterior, în contextul

probator administrat în cauză, au condus la justa apreciere a situației de fapt

și de drept, urmând a respinge, ca nefondat, recursul promovat de pârâtul G.V.,

nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând,

ca legală și temeinică, decizia civilă nr. 911 din 25 mai 2001, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează

a obliga recurentul-pârât la plata sumei de 2.000.000 lei către intimatul reclamant,

cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

G.V. împotriva deciziei nr. 911 din 25 mai 2001 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă pe recurentul pârât să plătească

intimatului reclamant suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi,

11 iulie 2003.