ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3239/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 457 din 16

aprilie 2002, Judecătoria Rădăuți a condamnat pe inculpații:

- Ș.C. și

- M.V. la câte 3 ani închisoare,

pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350

C. proc. pen., penală, a menținut starea de arest și a scăzut detenția de la 4

februarie 2002.

S-a reținut că inculpații, la 3

februarie 2002, au acostat pe C.M. și au întreținut, prin constrângere,

raporturi sexuale cu aceasta.

Tribunalul Suceava și Curtea de Apel

Suceava au respins apelurile și recursurile declarate de inculpați, prin

deciziile penale nr. 562 din 3 iulie 2002 și, respectiv, nr. 774 din 4

noiembrie 2002.

Considerând că hotărârile au fost

pronunțate cu încălcarea legii, Procurorul general a declarat recurs în anulare

solicitând casarea acestora și, după rejudecare, schimbarea încadrării juridice

din art. 197 alin. (1) C. pen., în art. 197 alin. (2) C. pen., cu stabilirea

unei pedepse ținând seama de limitele speciale prevăzute de acest din urmă text

de lege sancționator.

În motivarea recursului în anulare

se arată că deși raporturile sexuale s-au produs în locuri diferite, inculpații

au acționat împreună, în baza unei înțelegeri prealabile și s-au aflat,

concomitent, la locul faptei.

Recursul în anulare nu este fondat.

Din probele administrate în cauză

rezultă că, după ce au observat victima, care, mergea pe șosea cu martorul

H.F., inculpatul Ș.C. i-a propus lui M.C. să-i urmărească pe cei doi. După ce

i-au ajuns, Ș.C. a îmbrățișat-o și i-a propus victimei să întrețină raport

intim, în timp ce M.V. a rămas împreună cu H.F. căruia i-a dat o țigară.

Ulterior, i-a ajuns din urmă pe cei doi când, la rândul său, a luat victima de

braț, conducând-o spre albia secată a unui pârâu, dar la pod s-a oprit

lăsându-i pe cei doi să meargă împreună. După ce primul inculpat, a comis prin

constrângere actul sexual, cel de al doilea care se afla la distanță, a venit

și, în aceleași condiții, a săvârșit, infracțiunea de viol.

Această împrejurare rezultă din

declarațiile victimei, cât și ale inculpaților, Ș.C. precizând că, ulterior

„l-a observat” pe M.V., care, întreținea raport sexual cu victima.

Din cele expuse rezultă că între cei

doi inculpați nu a existat nici un fel de înțelegere prealabilă cu privire la

săvârșirea infracțiunii de viol, faptă pe care fiecare a săvârșit-o în baza

unei proprii rezoluții infracționale.

Astfel fiind, Curtea reține că

hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, motiv pentru care recursul în

anulare urmează să fie respins.

Onorariul pentru apărătorul din

oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva sentinței penale nr. 457 din 16 aprilie 2002 a Judecătoriei

Rădăuți, deciziei penale nr. 562 din 3 iulie 2002 a Tribunalului Suceava și

deciziei penale nr. 774 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, privind

pe inculpații Ș.C. și M.V., ca nefondat.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a intimaților inculpați, în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

iulie 2003.