ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3239/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 457 din 16 aprilie 2002, Judecătoria Rădăuți a condamnat pe inculpații: - Ș.C. și - M.V. la câte 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., penală, a menținut starea de arest și a scăzut detenția de la 4 februarie 2002. S-a reținut că inculpații, la 3 februarie 2002, au acostat pe C.M. și au întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu aceasta.

Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava au respins apelurile și recursurile declarate de inculpați, prin deciziile penale nr. 562 din 3 iulie 2002 și, respectiv, nr. 774 din 4 noiembrie 2002. Considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii, Procurorul general a declarat recurs în anulare solicitând casarea acestora și, după rejudecare, schimbarea încadrării juridice din art. 197 alin. (1) C. pen., în art. 197 alin. (2) C. pen., cu stabilirea unei pedepse ținând seama de limitele speciale prevăzute de acest din urmă text de lege sancționator. În motivarea recursului în anulare se arată că deși raporturile sexuale s-au produs în locuri diferite, inculpații au acționat împreună, în baza unei înțelegeri prealabile și s-au aflat, concomitent, la locul faptei.

Recursul în anulare nu este fondat. Din probele administrate în cauză rezultă că, după ce au observat victima, care, mergea pe șosea cu martorul H.F., inculpatul Ș.C. i-a propus lui M.C. să-i urmărească pe cei doi. După ce i-au ajuns, Ș.C. a îmbrățișat-o și i-a propus victimei să întrețină raport intim, în timp ce M.V. a rămas împreună cu H.F. căruia i-a dat o țigară. Ulterior, i-a ajuns din urmă pe cei doi când, la rândul său, a luat victima de braț, conducând-o spre albia secată a unui pârâu, dar la pod s-a oprit lăsându-i pe cei doi să meargă împreună. După ce primul inculpat, a comis prin constrângere actul sexual, cel de al doilea care se afla la distanță, a venit și, în aceleași condiții, a săvârșit, infracțiunea de viol.

Această împrejurare rezultă din declarațiile victimei, cât și ale inculpaților, Ș.C. precizând că, ulterior „l-a observat” pe M.V., care, întreținea raport sexual cu victima. Din cele expuse rezultă că între cei doi inculpați nu a existat nici un fel de înțelegere prealabilă cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol, faptă pe care fiecare a săvârșit-o în baza unei proprii rezoluții infracționale. Astfel fiind, Curtea reține că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, motiv pentru care recursul în anulare urmează să fie respins. Onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 457 din 16 aprilie 2002 a Judecătoriei Rădăuți, deciziei penale nr. 562 din 3 iulie 2002 a Tribunalului Suceava și deciziei penale nr. 774 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, privind pe inculpații Ș.C. și M.V., ca nefondat. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați, în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iulie 2003.